Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 8078/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8078/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 8078/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8078

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20 octombrie 2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: C. I. C.

GREFIER: P. O.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect – ordonanță de plată – OUG 119/2007/art. 1013 C. ș.u., privind pe creditoarea M. G. SERVICES INTERNATIONAL SRL, în contradictoriu cu debitorul E. H. SRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte.

La al doilea apel nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, în temeiul art. 131 raportat la art. 94 alin. 1, lit. j, art. 113 Cod de procedură civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Instanța, în temeiul art. 238 Cod procedură civilă estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 3 luni de zile.

Instanța încuviințează, pentru creditoarea, proba cu înscrisuri, ca fiind utilă soluționării cauzei.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.08.2015 sub nr._, creditoarea M. G. Services International SRL, în contradictoriu cu debitoarea E. H. SRL, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea debitoarei la plata sumei de 2,017.51 lei, reprezentând soldul facturilor fiscale_ din data de 29.03.2013 și_ din data de 28.02.2013 emise de către creditoare în temeiul raporturilor contractuale dintre părți, obligarea debitoarei la plata sumei de 1,708.83 lei, reprezentând cuantumul penalităților de întârziere calculate de la data scadenței facturii și până la data redactării prezentei cereri, conform prevederilor contractuale, precum și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de promovarea prezentei acțiuni judiciare.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că, între M. G. Services International SRL și E. H. SRL, s-a încheiat contractul de publicitate nr.308 încheiat la data de 24.01.2013, având ca obiect prestarea serviciilor de difuzare a unor spoturi publicitare pe diferite posturi radio. Campania de difuzare a spoturilor a fost stabilită conform art. 3.1 din contract, iar valoarea acestora a fost convenită de către părți în art. 4. Beneficiarul s-a angajat, în schimb, să achite suma stabilită ca valoare a contractului, în condițiile prevăzute de art.6: „pe baza facturii fiscale emise și comunicate de Furnizor ..} în lei, la cursul BNR din data facturării, în termen de maxim 30 (treizeci) zile de la data primirii facturii aferente”.

În temeiul contractelor încheiate, Furnizorul a emis facturile fiscale nr._ din data de 29.03.2013 și_ din data de 28.02.2013, în valoare totală de 2,017.51 lei, conform fișei de cont atașate. Debitoarea E. H. SRL nu a efectuat plata acestor facturi până în prezent.

Debitoarea nu a efectuat plata soldului până în prezent, astfel că la suma de plată din facturile fiscale mai sus menționate se adaugă penalități de întârziere, calculate conform prevederilor contractuale din art. 6 din Contractul de Publicitate: „în cazul neachitării facturii fiscale în condițiile prevăzute mai sus, Furnizorul va impune penalități de 0.1%/zi de întârziere din valoarea facturilor neachitate”. Penalitățile de întârziere au fost calculate de la data scadenței fiecărei facturi până la data redactării prezentei cereri, respectiv 05.08.2015, conform modului de calcul atașat.

Scadența facturii a fost stabilită în contract și în cuprinsul fiecărei facturi fiscale, acestea prevăzând expres „Termen de plată” de aproximativ 30 de zile de la data emiterii facturii, precum și în cuprinsul fișei de evidență contabilă atașate.

În temeiul art. 1.014 Noul Cod de procedură civilă, s-a trimis debitoarei o somație prin care i s-a pus în vedere să achite suma restantă în termen de 15 zile de la data primirii acesteia, însă fără rezultat.

Creanța pe care creditoarea M. G. Services International SRL o deține împotriva debitoarei E. H. SRL este o creanță certă, lichidă și exigibilă:

Creanța este certă, conform art. 662, alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât existența ei este neîndoielnică, rezultând din facturile fiscale menționate, emise de către creditor în temeiul raporturilor contractuale dintre părți și acceptate de către debitor. La suma restantă cuprinsă în facturi se adaugă și penalitățile de întârziere, calculate conform prevederilor contractuale;

Creanța este lichidă, conform art. 662, alin. 3 Cod procedură civilă, întrucât cuantumul acestora este determinat în cuprinsul fiecărei facturi fiscale menționate și în art. 6 din contracte, în temeiul căruia sunt calculate penalități de întârziere; Creanța este exigibilă, întrucât scadența obligației de plată este depășită. Debitorul nu a achitat facturile până la scadență, termenul de plată fiind fix și prevăzut în cuprinsul acestora, în consecință devenind aplicabile prevederile contractuale referitoare la calculul penalităților de întârziere.

Prin urmare, având o creanță certă, lichidă și exigibilă ce reprezintă obligația de plata a unor sume de bani care rezultă din contract comercial, fiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1.013 din Codul procedură civilă, creditoarea a solicitat instanței ca, în baza probelor administrate, să admită cererea.

În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art.1.013 și urm. din Cod de procedură civilă.

În dovedirea cererii, creditoarea a depus la dosar, în copie, contractul de publicitate nr. 308 din data de 24.01.2013, facturile fiscale nr._ din data de 29.03.2013 și nr._ din data de 28.02.2013, fișa debitoarei E. H. SRL, cuprinzând soldul la zi înregistrat în evidențele contabile ale creditoarei M. G. Services International SRL, dovada expedierii somației potrivit art. 1.014 Cod procedură civilă, fișa cu modul de calcul al penalităților de întârziere.

Debitoarea nu a formulat întâmpinare în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Părțile au încheiat contractul de publicitare nr.308 încheiat la data de 24.01.2013prin care reclamanta s-a obligat să vândă spații publicitare și să presteze în beneficiul pârâtei servicii de difuzare a unor spoturi publicitare radio pe diverse stații radio, conform art.2 din contract, in perioada 28.01._13. Valoarea contract a fost convenita de către părți potrivit art.4 din contract, la suma de 277,20 euro +TVA.

În mod corelativ, pârâta s-a obligat potrivit art. 6.1-6.2 din contract să achite prețul serviciilor prestate in termen de 15 zile de la data primirii facturii, în lei la cursul BNR din data facturării, în caz contrar urmând a suporta penalități de întârziere in valoare de 0,1% pe zi întârziere.

În executarea contractului și pentru serviciile prestate, reclamanta a emis facturile fiscale nr._ din data de 29.03.2013 și nr._ din data de 28.02.2013, în valoare totală de 2,017.51 lei.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 1013 NCPC prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Părțile au calitatea de profesioniști în sensul art. 3 alin. 2 din N.C.civ.

Potrivit art. 662 alin 2 din Codul de procedură civilă, creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. În plus, alin. 3 al aceluiași articol dispune că o creanță este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Conform art. 662 alin. 4 creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Conform art. 1018 alin. 3 NCPC în cazul nedepunerii întâmpinării, instanța, față de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului. Având în vedere faptul că debitoarea nu a depus întâmpinare, deși i s-a comunicat citația, instanța va considera că debitoarea a recunoscut pretențiile creditoarei în ceea ce privește debitul.

Referitor la caracterul cert al creanței din cauză, instanța reține că existența acesteia rezultă atât din contractul de publicitate semnat de ambele părți, cât și din facturile emise de către creditoare în baza contractului.

În ceea ce privește caracterul lichid, instanța reține că suma solicitată de către creditoare este determinată potrivit înscrisurilor depuse la dosar, respectiv contractul și facturile fiscale emise de creditoare în temeiul contractului.

Din punct de vedere al exigibilității, instanța constată că termenul de plată s-a împlinit pentru facturile mai sus menționate, scadența fiind convenită de părți, conform clauzei inserate în contract, la 15 de zile de la data primirii facturilor.

Reclamanta a probat astfel îndeplinirea propriilor obligații contractuale, însă pârâta nu și-a executat obligația corelativa, neprobând stingerea obligației prin plata in condițiile art. 1615 din codul civil.

Întrucât pârâta nu a probat executarea obligației de plată, aceasta datorează și penalități de întârziere în temeiul clauzei penale prevăzute la art. 6.2 din contract, penalitățile fiind calculate începând cu data scadenței plății, și până la data de 05.08.2015, cuantumul penalităților aplicate fiind de 1708,83 lei (f. 6).

În drept, sunt incidente prevederile art.1270 raportat la art. 1538 din noul cod civil sub imperiul căruia au fost încheiate raporturile juridice dintre parți, coroborat cu prevederile art. 277 din codul de procedura civila.

Față de motivele arătate în precedent, reținând ca reclamanta a probat existența în patrimoniul sau a unei creanțe certe, lichide si exigibile in sensul art. 662 alin. 2-4 din codul de procedura civila, parata necontestând debitul, instanța va admite cererea si în temeiul art. 1021 din codul de procedură civilă va obliga pârâta debitoare să plătească reclamantei creditoare următoarele suma de sumei de 2017,51 lei reprezentând contravaloare servicii, precum și la plata sumei de 1708,83 de lei reprezentând contravaloare penalități de întârziere calculate până la data scadenței fiecărei facturi și până la data de 05.08.2015, în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii.

Fiind în culpa procesuală, în temeiul art. 451 Cod procedura civila, pârâta debitoare urmează a fi obligata si la plata cheltuielilor de judecata către reclamanta, constând în taxă de timbru în sumă de 200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea M. G. Services International SRL, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.319 G, City Building, Secțiunea B, etaj 7, camera B, sector 6, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului București sub nr. J_, CUI R_, cu sediul ales pentru îndeplinirea/comunicarea actelor de procedură la Top Factoring SRL, în București, ..21, etaj 5, sector 2, în contradictoriu cu debitoarea E. H. SRL, cu sediul în C., ..1, județul D., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului București sub nr. J_ ,_.

Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 2017,51 lei reprezentând contravaloare servicii, precum și la plata sumei de 1708,83 de lei reprezentând contravaloare penalități de întârziere calculate până la data scadenței fiecărei facturi și până la data de 05.08.2015, în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii.

Obligă debitoarea la plata în favoarea creditoarei a sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea în anulare se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.CIC/Thred.MV

4 ex./29.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 8078/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI