Validare poprire. Sentința nr. 8141/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8141/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 8141/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8141

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21.10.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN

P.: N. A.

GREFIER: C. C.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect validare poprire, formulată de petentul E. J. I. C. A. în contradictoriu cu creditoarea S. S.A.R.L., debitorul A. M. și terțul poprit ..

La primul apel nominal făcut în ședință publică, la ordine, nu se prezintă părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează depunerea la dosar în data de 20.10.2015 a unei cereri de renunțare la judecată formulată de B. C., T. și I..

Se prezintă din partea terțului poprit ., doamna N. C., legitimată cu CI . nr._ CNP_, care la interpelarea instanței arată că nu are funcția de consilier juridic în cadrul . și depune la dosar o cerere formulată de terțul poprit.

Instanța constată că doamna N. C. nu poate pune concluzii, conform art. 84 alin. 1 Cod proc.civ. persoanele juridice pot să fie reprezentate doar prin avocat sau prin consilier juridic, și față de lipsa părților, dispune strigarea dosarului la al doilea apel.

La al doilea apel nominal făcut în ședință publică, la sfârșitul ședinței, nu se prezintă părțile.

Se prezintă un angajat din cadrul compartimentului registratură care depune la dosar o cerere de renunțare la judecată formulată, semnată și ștampilată de E. J. I. C. A.

Instanța reține cauza în pronunțare în privința cererii de renunțare la judecată formulată de petentul E. J. I. C. A..

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 06.08.2015, petentul E. J. I. C. A. în contradictoriu cu creditoarea S. S.A.R.L., debitorul A. M. și terțul poprit .. a formulat cerere de validare a popririi împotriva terțului poprit ..

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 787, art. 790 și următoarele Noul Cod proc.civ..

Petentul E. J. I. C. A. a depus o cerere în data de 21.10.2015, prin care a arătat că renunță la judecarea cauzei.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă potrivit cărora „ reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată”, față de manifestarea de voință a petentului, constatând că cererea de renunțare a fost depusă anterior primului termen de judecată (respectiv la data de 20.10.2015, prin executor T. C. S. și ratificată de petent prin cererea din 21.10.2015), va lua act de renunțarea petentului la judecarea cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

În baza art.406 c.proc.civ. ia act de renunțarea petentului E. J. I. C. A., cu sediul în București, .. 16-18, parter, ., la judecarea cererii formulate în contradictoriu cu creditoarea S. S.A.R.L., cu sediul în București, .. 1, parter, ., sector 4, debitorul A. M., domiciliat în București, Calea Giulești, nr. 42, ., ., sector 6 și terțul poprit .., cu sediul în București, ., .. B, ., sector 2.

Cu recurs în 30 zile de la comunicare; cererea de recurs se depune la Judecătoria Sectorului 6.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 8141/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI