Contestaţie la executare. Sentința nr. 8261/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8261/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 8261/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8261
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 22.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE M. D.
GREFIER O.-L. H.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare privind pe contestatorul M. București prin Primar General în contradictoriu cu intimatul R. A. R..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la termenul de judecată din data de 15.10.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da părților contestatoarei sa depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 22.10.2015, când a hotarat următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 11.02.2013 sub nr._, contestatorul M. București prin Primarul General, în contradictoriu cu intimatul R. A. R., a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea actelor de executare, a somației și a procesului-verbal încheiat în dosarul de executare nr. 2076/2012 întocmit la data de 27.11.2012 de către Biroul Executorilor Judecătorești D. G., L. G. și M. P., respingerea ca inadmisibilă a somației de plată a Biroului Executorilor Judecătorești D. G., L. G. și M. P., având în vedere faptul că nu este însoțită de încheierea de admitere a executării silite pronunțată de judecătoria care a emis titlul executoriu, conform art. 3731 C.proc.civ., potrivit căruia: „Cererea de executare silită, însoțită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, de îndată, va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare și titlul respectiv. Asupra cererii de încuviințare, președintele instanței de executare se pronunță prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților.” De asemenea, a solicitat exonerarea de plata cheltuielilor de executare în cuantum de 2728 de lei ori în subsidiar micșorarea cuantumului acestora, întrucât sunt nejustificat de mari.
Conform art. 3731 c.proc.civ., "(1) Cererea de executare silită, însoțită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, de îndată, va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare și titlul respectiv. (2) Asupra cererii de încuviințare, președintele instanței de executare se pronunță prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților". Menționează faptul că în speță nu s-a făcut dovada existenței vreunei încheieri de încuviințare a executării pronunțată în contradictoriu cu partea obligată prin titlul executoriu.
Conform art.371 indice 1 alin.1 C.proc.civ., obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar alin.2 dispune că în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, dacă legea nu prevede altfel.
Contestatorul a solicitat să se aibă în vedere că intimatul s-a adresat direct organului de executare, fără ca în prealabil să se adreseze debitorului cu o cerere.
În situația în care acesta din urmă ar fi refuzat punerea în executare a obligației stabilite prin titlu, era îndreptățit a se adresa instanței de judecata pentru valorificarea drepturilor sale.
Potrivit art.1 din O.G. nr.22/2002 modificată prin Legea nr. 110/08.05.2007, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, art.2 din același act normativ stabilind că executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată, comunicată de organul de executare, la cererea creditorului.
Astfel, organul de executare nu a somat, ci a pornit executarea silită. Acesta a încheiat procesul-verbal de cheltuieli de executare anterior întocmirii somației si trecerii celor 6 luni astfel cum prevede legea.
Art.3 din O.G. nr.22/2002 republicată dispune că, în cazul în care instituțiile publice nu-și îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art.2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedura civilă.
Contestatorul a solicitat să se constate că executorul judecătoresc a fost somat să procedeze la plata unor sume ce nu pot constitui cheltuielile de executare, respectiv 2728 lei onorariu de executor, pentru un titlu executor ce nu prevede cheltuieli de judecată.
Contestatorul a considerat că aceste cheltuieli nu justifică munca depusă de executor.
Cheltuielile de executare silită sunt evidențiate în anexa Hotărârii nr. 2/17.02.2007 privind statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, în cazul notificării si comunicării actelor de procedură sunt între 20-400 lei, iar executorul judecătoresc modifică cheltuielile fără să precizeze modalitatea de calcul.
Contestatorul a arătat că nu poate fi de acord cu plata acestor sume de bani întrucât potrivit art.1 din OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titlurile executorii astfel cum a fost modificată prin Legea 110/2007, „creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora...". Prin urmare, nu este nici etic, nici moral și nici legal să fie obligat la plata unor creanțe nejustificate, din banii publici.
Astfel, raportat la actele de executare pornite în cadrul dosarului de executare nu se justifică un onorariu în limitele maxime prevăzute de lege.
Prin titlul executoriu s-a constatat ca intimata este persoana îndreptățită, iar dacă ar fi vorba de "obligația de a face" onorariul de executare este de 200 lei+48 lei TVA, adică 248 lei, cum prevede pct.10 din OMJ nr.250/2006.
Onorariul de executor stabilit la valoarea creanței trebuia calculat conform art.39 din Legea nr.188/200, care prevede că pentru creanțe în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite, în speță valoarea debitului. Or, raportat la valoarea debitului, onorariul stabilit de executor depășește valoarea debitului. Legea nr.188/2000 si Ordinul MJ nr.2550/2006 nu prevăd onorariul pentru activitatea prestată privind executarea obligațiilor de "a face" prin urmare, onorariul maxim care poate fi stabilit de executor este cel de la pct.10 "orice alte acțiuni sau operațiuni date prin lege", respectiv 200 lei la care se adaugă TVA de 48 lei, în total onorariul maximal fiind de 280 lei. Executorul nu a justificat modul în care a stabilit valoarea onorariului de 2765,20 lei pentru executarea obligației de a face. Astfel, cât timp nu se prevede expres de lege cuantumul onorariului pentru această activitate nu se poate percepe decât onorariul de la pct.10 din OMJ nr.250/2006, cu atât mai mult cu cât în cadrul obligațiilor de a face sau de a nu face nu se rezumă decât la obținerea încuviințării silite, emiterea somației și comunicarea ei, restul procedurilor fiind prevăzute de art.5802 si următ. C.proc.civ, neimplicând participarea executorului. Conform textului legal invocat onorariul este de 200 lei + 48 lei TVA, adică 248 lei.
În consecință, onorariul executorului judecătoresc trebuie să reprezinte echivalentul muncii prestate de acesta pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești, nu să constituie un mijloc de rotunjire a veniturilor în detrimentul debitorului urmărit.
În consecință, contestatorul a solicitat anularea procesul-verbal privind cheltuielile de executare deoarece este întocmit anterior somației și cu nerespectarea termenului de 6 luni de la data la care creditorul este înștiințat de obligația de plată.
În situația respingerii contestației la executare, contestatorul a solicitat aplicarea Ordinului Ministerului Justiției nr.2550/2006, urmând să se aibă în vedere stabilirea unui onorariu de executor mai mic, în raport si de suma prevăzută în titlu si munca depusă de executor si raportat la suma datorată.
Având în vedere cele menționate, contestatorul a solicitat admiterea contestației la executare și în consecință anularea executării pornite împotriva sa și acordarea cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp.art.399 și urm. Cod procedură civilă.
În dovedirea contestației, contestatorul a depus la dosar, în copie, somația nr.2535/31.01.2013 și dovada de comunicare a acesteia, sentința civilă nr.1417/09.09.2011 pronunțată de Tribunalul București-Secția a III-a Civilă în dosarul nr._/3/2009, somația emisă la data de 27.11.2012 și proces-verbal cheltuieli de executare încheiat la data de 09.10.2012.
La data de 18.04.2013, B. D. G., L. G. și M. P. a înaintat la dosar, în copie, înscrisurile din dosarul de executare nr.2076/2012.
La data de 09.05.2013, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și menținerea ca temeinice și legale a actelor de executare efectuate de către Biroul Executorilor Judecătorești Asociați D. G., L. G. și M. P..
Intimatul a arătat că prin sentința civilă nr. 1417/09.09.2011 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2009, rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 28/11.01.2012 a Curții de Apel București, instanța a constatat calitatea acestuia de persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor din Legea nr. 10/2001, M. București prin Primarul General, Primarul General al Municipiului București și Primăria Municipiului București fiind obligați să-i restituite în natură întregul imobil situat în București, . nr. 19, sector 3.
Ulterior rămânerii irevocabile a sentinței, contrar susținerilor debitorului din contestația la executare, la data de 19.04.2012, s-a adresat Primăriei Municipiului București, solicitând emiterea dispoziției de restituire în natură a imobilului și punerea intimatului în posesie cu privire la acesta.
Deși intimatul depusese toate actele necesare emiterii dispoziției de restituire și avea calitatea de persoană îndreptățită, acest fapt fiind constatat în mod irevocabil de instanțele judecătorești, prin adresa nr._/24.04.2012 Primăria Municipiului București a refuzat în mod abuziv să își îndeplinească obligațiile ce-i reveneau potrivit Legii nr. 10/2001, reținute prin sentință, și a solicitat documente suplimentare ce ar fi fost, în viziunea acesteia, necesare pentru emiterea dispoziției și restituirea imobilului.
Deși prin adresa intimatului înregistrată la Primăria Municipiului București sub nr._/02.05.2012, a arătat că refuzul emiterii dispoziției este nejustificat și reprezintă abuz în serviciu, debitorii M. București prin Primarul General, Primăria Municipiului București și Primarul General al Municipiului București au continuat în mod abuziv să nu își îndeplinească obligațiile legale privind restituirea imobilului și punerea intimatului în posesie.
În consecință, la data de 30.07.2012, după mai bine de 6 luni de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței și mai bine de 10 ani de la data când, în baza documentelor depuse, în temeiul Legii nr. 10/2001, debitorul avea obligația legală să dispună restituirea imobilului către intimat, ca urmare a conduitei abuzive a autorităților publice implicate, acesta s-a adresat B. D. G., L. G. și M. P. în vederea punerii în executare a sentinței. Astfel, a fost deschis dosarul de executare nr. 2076/2012.
Ulterior încuviințării executării silite (contrar susținerilor făcute cu rea-credință de către contestator, în dosarul de executare se regăsește încheierea de încuviințare a executării silite), executorul judecătoresc a efectuat demersurile necesare pentru punerea în executare a sentinței. Aceste demersuri au implicat, suplimentar față de somațiile și notificările transmise debitorilor, mai multe deplasări ale executorului judecătoresc, însoțit de forțele de ordine, la imobil. Dovadă în acest sens sunt procesele-verbale întocmite de executorul judecătoresc în 10.10.2012, 22.10.2012 și 01.11.2012 .
În ciuda tuturor demersurilor efectuate de către executorul judecătoresc, nici până în prezent intimatul nu a fost pus în posesie cu privire la imobil, debitorii M. București prin Primarul General, Primarul General al Municipiului București și Primăria Municipiului București refuzând să-și îndeplinească obligațiile ce le revin potrivit legii, astfel cum aceste obligații au fost reținute prin sentință.
Conduita abuzivă a debitorilor reiese inclusiv din faptul că aceștia refuză punerea în posesie a intimatului și contestă executarea silită, deși la data de 04.02.2013 Primarul General al Municipiului București a emis Dispoziția nr._/04.02.2013 prin care a luat, în cele din urmă, act de sentință și a dispus restituirea în natură, în proprietatea acestuia, a întregului mobil.
Până în prezent, însă, intimatul nu a fost pus în posesie cu privire la imobil.
Ca atare, contestația la executare este neîntemeiată, fiind destinată exclusiv pentru a tergiversa și mai mult îndeplinirea obligațiilor reținute în sarcina debitorilor prin sentință.
Astfel, prin contestația la executare, contestatorul M. București prin Primarul General a solicitat instanței să dispună: anularea actelor de executare, a somației și a procesului verbal încheiat în dosarul de executare nr. 2076/2012 întocmit la data de 27.11.2012; respingerea ca inadmisibilă a somației de plată întrucât aceasta nu ar fi însoțită de încheierea de încuviințare a executării silite; exonerarea de la plata cheltuielilor de executare în cuantum de 2.728 lei ori în subsidiar reducerea cuantumului acestora, întrucât ar fi „nejustificat de mari”.
În susținerea contestației, singurele motive aduse de contestator sunt: pretinsa inexistență a încheierii de încuviințare a executării silite, faptul că intimatul s-ar fi adresat „direct organului de executare, fără ca în prealabil să se adreseze debitorului cu o astfel de cerere", nefiindu-i deci oferită posibilitatea să-și execute de bunăvoie obligațiile din sentință.
Faptul că, potrivit dispozițiilor OG nr. 22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice s-ar achita din sumele aprobate prin bugetele acestora. Astfel, în viziunea contestatorului, nu ar fi etic, moral sau legal să fie obligat să suporte cheltuielile de executare din „banii publici".
Onorariul executorului judecătoresc ar depăși maximul legal și ar fi nejustificat în raport cu munca depusă de executorul judecătoresc.
Niciunul dintre motivele invocate de contestator nu este apt să justifice admiterea contestației la executare sau anularea vreunui act de executare din dosar. În plus, așa cum reiese din înscrisurile depuse de intimat și din cele din dosarul de executare, niciunul dintre motivele invocate nu este întemeiat.
Niciuna dintre pretinsele cauze de nulitate a actelor de executare silită nu reprezintă o cauză de nulitate expres prevăzută de lege. Prin urmare, prin raportare la prevederile art. 105 alin. (2) C.pr.civ., pentru ca instanța să dispună anularea acestora, contestatorul trebuie să indice și să dovedească în fața instanței faptul că, urmare a acelor acte, a suferit o vătămare.
În speță însă, contestatorul nu a făcut o asemenea dovadă. Astfel, debitorul a contestat anumite aspecte de formă/conținut cu privire la actele de executare (e.g. necomunicarea încheierii de încuviințare a executării silite odată cu somația, stabilirea incorectă a onorariului executorului judecătoresc etc), fără însă a indica instanței cum anume ar fi fost prejudiciat sau care ar fi modalitatea în care, în viziunea sa, actele ar fi trebuit îndeplinite pentru a respecta condițiile prevăzute de lege.
În realitate, actele de executare au fost întocmite cu respectarea cerințelor legale, debitorul nefiind prejudiciat în mod concret prin modul în care acestea au fost îndeplinite.
În subsidiar, dacă, prin absurd, instanța ar aprecia că toate sau o parte din actele de executare silită ar fi afectate de vreo cauză de nulitate, fiind vorba despre acte de procedură, intimatul a arătat că potrivit art. 105 alin. (2) C.pr.civ. instanța ar trebui să dispună anularea acestora „numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor". Altfel, potrivit art. 106 alin. (2) C.pr.civ., „judecătorul va putea să dispună îndreptarea neregularităților săvârșite cu privire la actele de procedură" - e.g. obligarea executorului judecătoresc să comunice încheierea de încuviințare a executării silite, să reducă onorariul de executare perceput, în măsura în care acesta ar depăși maximul permis de lege etc, iar nu anularea executării silite și a actelor de executare.
Susținerile contestatorului cu privire la pretinsele cauze de nulitate a actelor de executare silită sunt oricum nefondate: așa cum a arătat și cum reiese din simpla verificare a dosarului de executare, executarea silită a fost încuviințată de instanță în conformitate cu prevederile C.pr.civ. în plus, dispozițiile art. 387 C.pr.civ.; nu exista obligația ca, odată cu somația, executorul judecătoresc să comunice debitorului și o copie a încheierii de încuviințare executării silite; deși nu avea nicio obligație legală în acest sens, intimatul s-a adresat în repetate rânduri debitorilor, solicitându-le să-și execute de bunăvoie obligațiile reținute prin titlul executoriu în sarcina acestora. Nici până în prezent însă, chiar după începerea executării silite, debitorii nu și-au îndeplinit obligațiile în vederea punerii intimatului în posesie cu privire la imobil; dispozițiile art. 1 alin. (1) din OG nr. 22/2002 invocate de contestator în sensul că „creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă" nu sunt aplicabile în speță. Aceste dispoziții se referă la situația în care instituțiile publice fac demersuri să-și execute de bunăvoie obligațiile de plată către creditorii lor.
Dimpotrivă, art. 3 din OG nr. 22/2002 prevede în mod expres că, în cazul în care instituția publică nu-și îndeplinește obligațiile reținute în sarcina sa prin titlu executoriu, creditorul poate solicita efectuarea executării silite potrivit C.pr.civ. Mai mult, cheltuielile de executare silită nu ar fi decât în mod aparent suportate din „banii publici", întrucât nimic nu împiedică instituția publică să se îndrepte împotriva funcționarului incompetent sau de rea-credință din pricina căruia obligațiile reținute prin titlu executoriu în sarcina instituției nu au fost puse în executare de bunăvoie de către instituție.
Dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/2000 prevăd posibilitatea ca executorul judecătoresc să perceapă un onorariu maxim de 6.300 lei + 1% din suma ce depășește 100.000 lei. În acest sens trebuie avut în vedere că bunul pe care debitorii au obligația să il restituie a fost evaluat la 3,5 milioane lei, conform expertizei anexate la Dispoziția de restituire. Astfel, în conformitate cu prevederile alin. (4) și (5) ale aceluiași articol, onorariul executorului reprezintă o cheltuială de executare ce trebuie suportată de către debitori ca urmare a faptului că aceștia nu și-au îndeplinit de bunăvoie obligațiile reținute în sarcina lor prin sentință.
Prin urmare, a considerat că nu există niciun temei pentru ca executorul judecătoresc să fie obligat să perceapă onorariul aferent transmiterii unei singure notificări, câtă vreme acesta a transmis nenumărate notificări debitorilor și s-a deplasat la imobil de mai multe ori, însoțit de forțele de ordine.
Având în vedere considerentele de mai sus, a arătat că se impune respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
În subsidiar, în măsura în care se va reține totuși vreo încălcare a normelor de procedură de către executorul judecătoresc, în baza dispozițiilor art. 105 și 106 C.pr.civ., a considerat că instanța poate dispune îndreptarea actelor procedurale neconforme (e.g. reducerea cheltuielilor de executare cu onorariul executorului judecătoresc), fără să fie necesară anularea tuturor actelor de executare silită și, pe cale de consecință, acordarea unui nou „termen de grație" debitorilor.
În drept, au fost invocate disp. art. 115 și urm. C.pr.civ., art. 373 și urm. C.pr.civ., Legea nr. 188/2000, precum și celelalte dispoziții legale la care a făcut referire.
Intimatul a depus la dosar, în copie, adresa nr.2075/29.04.2012, sentința civilă nr.1417/09.09.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._/3/2009, adresa nr._/24.04.2012, proces-verbal încheiat la data de 01.11.2012, proces-verbal încheiat la data de 22.10.2012, proces-verbal încheiat la data de 10.10.2012, dispoziția nr._/04.02.2013 si raport de expertiză tehnică.
La termenul din data de 30.05.2013, intimatul a invocat excepția tardivității contestației la executare.
Prin sentința civilă nr. 5512/30.05.2013 pronunțată în dosarul_, instanța a admis excepția tardivității invocată de intimat și a respins contestația la executare formulată de contestatorul M. București prin Primarul General în contradictoriu cu intimatul R. A. R., ca tardiv introdusă.
Prin decizia civilă nr. 3943R/02.12.2014 pronunțată în dosarul_ de către Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, a fost admis recursul formulat de recurentul-reclamant M. București prin Primar General, a fost casată sentința recurată, nr. 5512/30.05.2013 și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.1417/09.09.2011 pronunțată de Tribunalul Bucuresti Secția a III-a civilă, a fost admisă cererea formulată de reclamantul R. A. R. în contradictoriu cu pârâtii M. București prin Primarul General, Primaria Municipiului Bucuresti și Primarul General al Municipiului Bucuresti, instanta dispunand obligarea paratilor la restituirea în natura a intregului imobil situat în Bucuresti, ..19, sector 3 și obligarea paratilor Primaria Municipiului Bucuresti și Primarul General la emiterea unei dispozitii de restituire în natura a imobilului situat în Bucuresti, ..19, sector 3, în favoarea reclamantului.
In baza titlului executoriu reprezentat de sentința civila nr._11 a Tribunalului București secția a III-a civila, intimatul a pornit executarea silita împotriva contestatorului, formându-se dosarul de executare nr.2076/2012 al B. A D. Gont, L. Gont și M. P..
Prin incheierea pronuntata la data de 14.08.2012 de Judecatoria sectorului 6 Bucuresti in dosarul nr._3032012, a fost incuviintata executarea silita in raza teritoriala a instantei.
Ca atare, la data de 28.09.2012, contestatorul a fost somat sa predea bunul imobil situat în Bucuresti, . nr.19, sector 3, iar la data de 31.01.2013, Primarul Municipiului Bucuresti a fost somat ca în conformitate cu dispozitiile art.387 și art.5802 Cod procedură civilă, să îndeplinească în termen de 10 zile de la primirea somației obligația de a face menționată în titlul executoriu, constand în emiterea dispozitiei de restituire în natura, iar în termen de o zi să achite cheltuielile de executare. După cum reiese din procesul-verbal privind cheltuielile de executare din data de 09.10.2012, fila 71 dosar, cheltuielile de executare sunt în valoare totala de 3071,34 de lei, incluzand 2728 de lei reprezentând onorariul executorului judecătoresc, stabilit în temeiul art.3717 Cod procedură civilă si art.39 alin.1 lit. a din Legea nr.188/2000 și a dispozițiilor OMJ nr.2550/2006.
Sub aspectul executării obligației de a face, instanța reține că petentul contestator nu a negat faptul că această obligație îi incumbă potrivit dispozițiilor titlului executoriu invocat de către intimat, singurul aspect contestat prin prezenta contestație la executare fiind reprezentat de cuantumul onorariului executorului judecătoresc față de dispozițiile OMJ nr.2550/2006, dar și din perspectiva aplicarii OG nr.22/2002 și art.373 ind.1 Cod procedura civila.
Din perspectiva OMJ nr.2550/2006, instanța apreciază ca fiind întemeiată contestația la executare, ca atare va reduce cuantumul onorariului executorului judecătoresc de la suma de 2728 de lei la suma de 200 de lei + 48 lei TVA, fata de prevederile pct. 12 din OMJ nr. 2550/2006, care prevede ca pentru orice alte sau operațiuni date prin lege în competența acestora onorariul maxim este de 200 de lei, in speța, nefiind aplicabile prevederile art. 37 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000, întrucât obligația executată silit nu este reprezentata de o creanța având ca obiect plata unei sume de bani, sau predarea unui bun, ci de obligația de a face, care nu poate fi adusa la îndeplinire decât de către debitorul însuși, in acest sens fiind incidente prevederile art. 5802-art. 5803 Cod procedura civila, situație în care actele de executare se limitează doar la emiterea somației de executare.
In ceea ce priveste celelate acte de executare și celelalte considerente invocate de contestator, instanta apreciaza contestatia ca fiind neintemeiata, având în vedere, astfel cum s-a arătat anterior, ca executarea silita a fost incuviintata de instanța de executare, iar din toate inscrisurile din dosarul de executare nu rezulta ca ar fi fost efectuate alte acte de executare silita în vederea recuperarii cheltuielilor de executare, cu excepția somatiei, astfel încât sa fi fost încălcate dispozitiile OG nr.2/2001.
In consecința, instanta va admite in parte contestația la executare, iar în temeiul disp. art. 404 alin. 1 Cod procedura civila, va dispune anularea procesului-verbal din data de 09.10.2012 emis în dosarul de executare nr.2076/2012 al B. A D. G., L. G. și M. P. cu privire la onorariul executorului judecătoresc în cuantum de 2728 de lei, instanța stabilind că onorariul datorat este în valoare de 248 de lei (200 de lei +TVA), precum și a somației din data de 31.01.2013 cu privire la suma urmărită, aceasta urmând să fie redusă corespunzător onorariului executorului, urmând sa respinga cererea de anulare a celorlalte acte de executare ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea contestatorului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, instanța o va respinge ca neintemeiata, având în vedere disp. art.30 din OUG nr.80/2013, potrivit carora intimatul este scutit de taxe judiciare de timbru, și nu a probat efectuarea altor cheltuieli în cauza de fata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul M. București prin Primar General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6, în contradictoriu cu intimatul R. A. R., cu domiciliul ales la SCA Țuca, Z. & Asociații, în București, ..4-8, America House, Aripa de Vest, etaj 8, sector 1, CNP_.
Dispune anularea procesului-verbal din data de 09.10.2012 emis în dosarul de executare nr.2076/2012 al B. A D. G., L. G. și M. P. cu privire la onorariul executorului judecătoresc în cuantum de 2728 de lei, instanța stabilind că onorariul datorat este în valoare de 248 de lei (200 de lei +TVA), precum și a somației din data de 31.01.2013 cu privire la suma urmărită, aceasta urmând să fie redusă corespunzător onorariului executorului.
Respinge cererea de anulare a celorlalte acte de executare ca neîntemeiată.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8311/2015. Judecătoria... → |
|---|
