Contestaţie la executare. Sentința nr. 5175/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5175/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 5175/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5175
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE M. D.
GREFIER O.-L. H.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare privind pe contestatorul O. R. C. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 23.06.2015, prin compartimentul registratură, B. S. I. C. a depus la dosar înscrisurile din dosarul de executare nr. 6507/B/2014, după care,
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, apreciază că este competentă general, material și teritorial să soluționeze contestația la executare, față de dispozițiile art. 714 alin. 1 și art. 651 alin. 3 și 1 Cod procedură civilă.
În privința duratei de soluționare a cauzei, față de dispozițiile art. 238 Cod procedură civilă, având în vedere obiectul cauzei, precum și probele solicitate de părți, instanța apreciază că cererea poate fi soluționată la un singur termen de judecată.
Față de probele solicitate de părți, și anume înscrisuri, instanța le încuviințează și având în vedere dispozițiile art. 717 alin. 2 Cod procedură civilă, pune în sarcina contestatorului obligația de a achita suma de 10 lei în contul Biroului Executorului Judecătoresc pentru multiplicarea înscrisurilor din dosarul de executare și apreciază cauza în stare de judecată, astfel încât o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.03.2015, contestatorul O. R. C., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 6507/B/2014 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc S. I. C. și obligarea creditoarei C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
În motivarea contestatiei la executare, contestatorul a arătat că în data de 17.06.2011 se întorcea în țară din Germania și, din cauza unui calcul greșit, nu a observat că rovinieta cumpărată a expirat. În acest context a fost emis procesul- verbal de constatare a contravenției . nr._/12.12.2011.
Fapta constatată a fost considerată contravenție, în conformitate cu art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, și a fost sancționată, în conformitate cu art.8 alin.2 din același act normativ, cu amendă contravențională în valoare de 250 lei.
Mai mult decât atât, în conformitate cu art.8 alin 3 din O.G. 15/2002 s-a stabilit că trebuie să fie achitat și un anumit tarif de despăgubire, prevăzut de art.8 alin.3 din O.G. nr.15/2002. După comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției, în termenul prevăzut de lege, contestatorul a arătat că a achitat amenda contravențională. Nu a achitat și contravaloarea tarifului de despăgubire deoarece, încă de la acel moment existau foarte multe discuții și controverse legate de ilegalitatea acestui tarif și a consecințelor juridice ale perceperii acestuia de către C.N.A.D.N.R. Ca dovadă a ilegalității acestuia sunt numărul imens de contestații admise de instanțele judecătorești prin care acest tarif a fost anulat și, totodată, abrogarea textului de lege care prevedea aplicarea acestei sancțiuni.
După aproape 3 ani de la emiterea procesului-verbal de constatare a contravenției menționate anterior, în data de 10.03.2015, i-a fost comunicată prin poștă o somație emisă la data de 18.02.2015 de către Biroul Executorului Judecătoresc S. I. C., prin care i se punea în vedere să achite următoarele sume de bani:
- 128,00 lei conform titlului executoriu anexat (procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/12.12.2011) reprezentând tarif de despăgubire conform art.8 alin.3 din O.G. 15/2002;
- 407,87 lei - cheltuieli de executare silită.
La această somație au fost anexate procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/12.12.2011, încheierea pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._/303/2014 prin care a fost încuviințată executarea silită a contestatorului la cererea creditoarei C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București si încheierea pronunțată la data de 18.02.2015 de executorul judecătoresc S. I. C. prin care au fost stabilite cheltuielile de executare silită.
Eecutarea silită pornită la cererea creditoarei și încuviințată de Judecătoria Sectorului 6 București este nelegală și, în consecință, a solicitat anularea acesteia pentru următoarele considerente.
Prin O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru toate vehiculele înmatriculate, astfel cum se precizează în art. 1 alin. (2) al actului normativ menționat. Potrivit art. 8 alin. (1) din ordonanță, neachitarea acestui tarif reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă, limitele acesteia fiind stabilite în funcție de tipul vehiculului și fiind cuprinse în anexa nr. 2 la ordonanță.
Distinct de sancțiunea amenzii, prevederile art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002 impuneau în sarcina contravenientului și obligația de a achita, cu titlu de tarif de despăgubire, o anumită sumă de bani, precizată în anexa nr. 4 la ordonanță, în funcție de tipul vehiculului care a fost folosit fără a deține rovinieta valabilă, adică în lipsa documentului sau a înregistrării în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
Prin art. 1 pct. 2 din Legea nr. 144/2012 au fost abrogate prevederile din O.G. nr. 15/2002 referitoare la plata acestui tarif de despăgubire, iar prin cele ale art. II din aceeași lege, criticate în prezenta cauză, s-a prevăzut anularea acelor tarife de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii.
Astfel, după cum se poate observa, s-a modificat norma contravențională într-un sens favorabil contravenientului.
Având în vedere cele arătate, se cuvin a fi aduse în discuție următoarele prevederi:
- art.10 din O.G. nr.15/2002: „Contravențiilor prevăzute la art.8 le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor";
- art.12 din O.G. nr.2/2001: alin.1 "Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normative”. alin.2: “Dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta;
- art.47 din O.G. nr.2/2001: „Dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedură civilă, după caz";
- art.5 - art.6 din Codul penal al României care reglementează principiul aplicării în timp a legii penale - art.6 alin.5 „Când legea nouă este mai favorabilă în condițiile alin. (1)-(4), pedepsele complementare și măsurile de siguranță neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută (...)”;
- art.15 alin.2 din Constituția României: „Legea dispune pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".
Astfel, Curtea Constituțională a reținut că, referindu-se la tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr.144/2012 și dispunând anularea lor, prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. Curtea Constituțională a mai statuat că, în urma abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire — suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta — textul de lege criticat conține o normă contravențională mai favorabilă, în concordanță cu prevederile art.15 alin.(2) din Legea fundamentală.
De asemenea, prin Decizia nr. 228 din 13 martie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 27 aprilie 2007, Curtea a reținut că aplicarea legii noi care nu mai prevede și nu mai sancționează contravențional o anumită faptă trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia și la stadiul derulării cauzei. Totodată, Curtea a constatat că contravenția, ca fapt antisocial, trebuie privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia, cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii și că, din acest punct de vedere, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută.
Curtea a statuat că efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare și că a reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută.
Curtea a conchis că o sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluția deciziilor invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Într-adevăr, prin art II din Legea nr.144/2012 s-a prevăzut anularea acelor tarife de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii, dar Curtea Constituțională a reținut că prin textul de lege care formează obiectul excepției se creează discriminări între persoanele care se găsesc în aceeași situație de contravenienți, ceea ce este contrar prevederilor art.16 alin.(1) din Constituție. Diferențierea de tratament juridic în cadrul aceleiași categorii de subiecte de drept este permisă numai dacă se justifică prin rațiuni obiective și rezonabile, în cazul de față, însă, persoane aflate obiectiv în aceeași situație juridică beneficiază de tratament juridic diferit, în funcție de anumite condiții subiective și aleatorii, ceea ce contrazice exigențele principiului constituțional al egalității în drepturi.
Pe de altă parte, se mai arată de către Curtea Constituțională că tariful de despăgubire împrumută natura juridică a sancțiunilor contravenționale și că, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr.57 din 26 ianuarie 2012, plata acestuia are la bază răspunderea civilă delictuală, dar că acesta reprezintă echivalentul tarifului de utilizare pe durata a 12 luni, nefiind evaluat în fiecare caz în parte în funcție de valoarea prejudiciului cauzat și de legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Mai mult, se susține că acest tarif constituie o sancțiune pecuniară ca și sancțiunea pecuniară a amenzii contravenționale, or, potrivit art.5 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală și una sau mai multe sancțiuni complementare. Se mai arată că tariful de despăgubire a reprezentat o sancțiune excesivă și disproporționată în raport cu pericolul social al faptei.
Pentru toate considerentele arătate mai sus, contestatorul a considerat că instanța de executare ar fi trebuit să respingă cererea de încuviințare a executării formulată de Biroul Executorului Judecătoresc S. I. C..
În același sens s-a pronunțat și Judecătoria Roșiori de Vede care, prin sentința civilă nr. 174 din 14.03.2014, în baza 665 alin.5 pct.7 Cod procedură civilă a respins cererea de încuviințare a executării silite pentru alte impedimente prevăzute de lege. Instanța a reținut că, potrivit art.15 alin.2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Instanța a apreciat că Legea nr.144/2012 care a abrogat art.8 alin.3 și art.31 în O.G. nr.15/2002 este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât aceasta se va aplica retroactiv și contravenției săvârșite de debitor, chiar dacă această faptă a fost săvârșită înainte de . legii menționate.
Dând eficiență principiului cu valoare constituțională al retroactivității legii contravenționale mai favorabile, instanța a apreciat că un contravenient nu mai poate fi tras la răspundere contravențională sau la o altă răspudere juridică derivată din săvârșirea contravenției respective, obligația plății tarifului de despăgubire nemaiavând suport legal în prezent.
Potrivit art.20 alin.1 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. De asemenea, alin.2 al art.20 din Constituția României prevede expres că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În cauza D. P. contra României din 26.04.2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit cu valoare de principiu că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale. În acest sens, art.1 din Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că „exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, aparteneță la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".
În aceste condiții, instanța învestită cu solicitarea de încuviințare a executării silite ar fi trebuit să aprecieze că art.II din Legea nr.144/2012, care distinge intervenția anulării obligațiilor de plată a tarifului de despăgubire în funcție de contestarea sau necontestarea în instanță a proceselor verbale până la . respectivei legi, induce un tratament diferit în situații comparabile, bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării proceselor verbale într-o anumită perioadă, o astfel de măsură nefiind justificată în niciun fel de motive obiective.
Astfel, în acord cu jurisprudența CEDO menționată, care constituie izvor de drept, și având în vedere dispozițiile art.20 alin.2 din Constituția României, instanța învestită cu încuviințarea executării silite ar fi trebuit să constate o aplicare discriminatorie a principiului retroactivității legii contravenționale mai favorabile și să înlăture de la aplicarea în cauză a prevederilor art.II din Legea nr.144/2012, întrucât aceste dispoziții sunt incompatibile cu art.1 din Protocolul nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Având în vedere toate considerentele menționate anterior, a solicitat admiterea prezentei contestații la executare și, în consecință, anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr.6570/B/2014 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc S. I. C..
Totodată a solicitat obligarea creditoarei C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
În drept, a invocat dispoziții legale: art.700, art.711, art.712 alin.2, art.713 și urm. Cod procedură civilă, O.G. nr.15/2002, Legea nr.144/2012, O.G. nr.2/2001, art.15 alin.2, art.16 alin.1, art.20 alin.2 Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.1 din Protocolul nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În dovedirea contestatiei la executare, contestatorul a depus la dosar în copie încheierea din data de 06.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._/303/2014, somația emisă la data de 18.02.2015 de către Biroul Executorului Judecătoresc S. I. C. în cadrul dosarului de executare nr. 6507/B/2014, încheierea pronunțată la data de 18.02.2015 de executorul judecătoresc S. I. C. prin care au fost stabilite cheltuielile de executare silită si procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/12.12.2011.
La data de 20.04.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
Intimata a arătat că urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR, s-a constatat că autovehiculul aparținând contestatorului circula pe drumurile naționale fără să dețină rovinieta valabilă, așa cum este definită de art. 1 (1˄1) din norma de referință, adică O.G. nr. 15/2002.
În scopul sancționării faptei contravenționale, precum și a prevenirii săvârșirii acesteia pentru viitor, în temeiul art. 8 alin. 1 și 3 din același act normativ menționat anterior, a fost emis procesul verbal în cauză, în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, potrivit textului art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor: ’’Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei”.
În contextul legislativ expus, intimata a arătat că agentul constatator a emis actul coercitiv astfel cum legea dispune imperativ, sub sancțiunea anularii procesului verbal, în interiorul termenului de 6 luni.
În ceea ce privește comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției în cauză, aceasta s-a făcut conform dispozițiilor art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările și completările ulterioare: „Comunicarea procesului verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor", fiind la latitudinea expeditorului (emitentul documentului) modalitatea de comicare fiind alternativă și nu subsidiara. În speța, comunicarea procesului verbal de contestare a contravenției a fost consemnată în procesul verbal de afișare, semnat de reprezentantul CNADNR și un martor.
Pe de altă parte, procesul verbal de afișare îndeplinește cerințele art. 19 alin. 1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul contravențiilor coroborat cu cele ale art. 164 NCPC, în sensul că are în conținutul său informații atât suficiente cât și concludente nu doar cu privire la datele de identificare ale martorului, dar și cu celelalte dispoziții ale acestora.
Mai mult, prin simetrie juridică a considerat că afișarea efectuată în virtutea art. 27 din O.G. nr.2/2001 echivalează afișării reglementată de prevederile art. 168 NCPC. De altfel, în sensul celor arătate, art. 165 pct. 1 NCPC precizează că procedura se socotește indeplinită “la data semnării dovezii de înmânare ori, după caz, a încheierii procesului verbal prevăzut la art. 164, indiferent dacă partea a primit sau nu citația ori alt act de procedura personal”.
Având în vedere principiul neretroactivității legii, a menționat că, deoarece procesul verbal comunicat în timp util și neatacat în termen legal prin plângere contravențională a devenit titlu executoriu, în contextul art. 37 din O.G. nr. 2/2001, în context nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 144/2012, întrucât, conform art. II din această normă, se anulează doar tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a acesteia, adică până la data de 27 iulie 2012, ceea ce nu este cazul în prezenta speță.
Deoarece constatarea faptei s-a realizat în mod electronic și nu personal de către agentul constatator, așa cum se menționează expres și în procesul verbal de constatare a contravenției, a menționat că speței îi sunt aplicabile în mod prioritar dispozițiile O.G. nr. 15/2002 ca lege specială raportată la legea generală de constatare a contravențiilor, respectiv O.G. nr. 2/2001, coroborat cu normele Legii nr. 455/2001.
Este de principiu că legea generală se aplică în orice materie și în toate cazurile, mai puțin în acelea în care legiuitorul stabilește un regim special și derogatoriu, instituind în anumite materii reglementări speciale, care sunt prioritare față de norma generală, așa cum este cazul și în speța de față.
De aceea, tariful de despăgubire reglementat expres de O.G. nr. 15/2002 este în mod principal supus prevederilor acestei norme speciale și doar în subsidiar de dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
Astfel, potrivit art. 8 alin. 3 și alin. 3 indice 1 din norma specială, tariful de despăgubire nu are ca regim acceptul expres al debitorului, ci este prevăzut ca o obligație expresă ce îi incumba acestuia.
Dubiul cu privire la buna-credință a contestatorului se manifestă prin chiar faptul că . a fost determinată de aplicarea unor modalități coercitive instituite de lege și nu din proprie inițiativă.
De asemenea, a solicitat instanței să constate faptul că în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției în cauză este identificată creanța supusă executării silite și că această creanță îndeplinește toate condițiile cerute de lege de a fi certă, lichidă și exigibilă.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, (forma legală în vigoare până la apariția Legii nr. 144/2012) legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din Romania, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru vehiculele înmatriculate.
Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege astfel cum a fost în vigoare la data emiterii procesului-verbal de constatare a contravenției generat și semnat electronic conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și ale HG nr. 1259/2001, respectiv până în luna iulie 2012, prevedea în sarcina contravenientului reținerea și obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumită sumă de bani, în funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fără a deține rovinieta valabil.
Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecință a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat CNADNR-SA în calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale și autostrăzi astfel cum este statuat de dispozițiile OUG nr. 84/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul CNADNR-SA de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită săvârșită de utilizator și în consecință și recuperarea creanțelor aferente.
Potrivit doctrinei de specialitate, contravenția continuă poate fi definită ca fiind acea formă a unității naturale contravenționale care constă în prelungirea în timp în chip natural a elementului material al laturii obiective (acțiune sau inacțiune) și a procesului de producere a rezultatului, până la un moment viitor al consumării, când activitatea contravențională este oprită datorită unei energii contrare celei care a declanșat activitatea.
Epuizarea contravenției continue este dată de momentul intervenției unei forțe contrare care poate avea ca sursă fie voința făptuitorului însuși, fie intervenția autorității, fie intervenția altei persoane.
Contravenția continuă este reglementată de dispozițiile art. 13 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, ce definește acest tip de contravenție ca fiind situația în care încălcarea obligației legale durează în timp, și anume, actul de executare se prelungește în timp, în baza aceleași rezoluții contravenționale.
Instituția contravenției continue are o importantă relevanță în incidență cu alte instituții de drept. Astfel, legea contravențională aplicabilă în timp va fi legea în vigoare din momentul epuizării acesteia, moment de la care se calculează și termenul de prescripție a răspunderii contravenționale.
Aceste considerente ale doctrinei juridice sunt clar statuate și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În acest sens, prin Decizia nr. 2570/18.04.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală s-a statuat faptul că “în cazul în care în timpul duratei unei infracțiuni continue se adopta mai multe legi penale, fapta se încadrează potrivit legii în vigoare la dată când activitatea infracționala s-a încheiat, iar nu potrivit legii sub imperiul căreia a început și a durat o perioadă de timp.”
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.
Prin urmare, având în vedere cele sus rubricate, în speța de față, momentul aplicării sancțiunii contravenționale prin emiterea procesului-verbal de contravenție reprezintă momentul în care contravenția continuă se epuizează ca urmare a intervenției unei autorități, respectiv CNADNR-SA prin agenții constatatori.
Astfel, datorită faptului că fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă, astfel cum este definită și reglementată de OG nr. 15/2002, precum și ca legea contravențională aplicabilă în timp va fi legea în vigoare din momentul epuizării acesteia, reiese în mod evident faptul că în speță este vorba despre o excepție de la principiul retroactivității legii contravenționale.
Aceste considerente sunt susținute și de dispozițiile generale și obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale a României nr. 57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002.
Pe de altă parte, în sensul prevederilor constituționale precum și a Deciziei Curții Constituționale nr. 228/2007, referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, a arătat că, construit pe principiul egalității în drepturi acreditat de art. 16 alin. 1 din Constituția României, “cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.”, iar, în virtutea alin. 2 din același articol al legii fundamentale, “nimeni nu este mai presus de lege”.
Prin decizia Curții Constituționale menționată s-a avut în vedere faptul că potrivit textului de lege criticat, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ. Din acest punct de vedere, sintagma “nu se mai sancționează” trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplica, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai executa.
Dar, în lumina prevederilor constituționale raportate la dispozițiile art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, textul invocat face referire expresă la situația în care Ieșea de referința nu mai califica fapta drept contravenție.
Or, în contextul prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, atât în forma existentă la data constatării contravenției cât și în formă modificată la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012. reiese că “fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție....” Așadar, a accentuat ideea în virtutea căreia a fost întocmit și procesul verbal de constatare a contravenției în cauză, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă, așa cum este definită de art. 1 alin. 1 indice 1 din O.G. nr. 15/2002, este considerată în continuare contravenție.
În concluzie, actul sancționator cu sancțiunile aferente, a fost încheiat pentru o faptă considerată contravenție și la momentul întocmirii acestuia și la data intrării în vigoare a legii contravenționale mai favorabile.
Sens în care, având în vedere că prevederile art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 se referă la situația în care printr-un act normativ o faptă nu mai este considerată contravenție, ceea ce, așa cum a arătat, nu se raportează la speța noastră, a precizat că fără îndoială, aceste prevederi legale nu sunt incidente cauzei deduse judecății.
Conex, deoarece procesul verbal respectiv și implicit tariful de despăgubire conținut de acesta, nu a fost contestat în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, a considerat că procesul verbal are valoare de titlu executoriu în întreg cuprinsul său, tariful de despăgubire fiind susceptibil de executare silită pentru considerentele expuse.
Fiind în cunoștința celor de mai sus, a considerat că prevalarea de propria turpitudine nu poate constitui motiv de anulare a actului sancționator, atâta vreme cât acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale și nu prezintă lipsa nici unuia din elementele cerute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care să atragă nulitatea acestuia.
Prin urmare, a solicitat instanței de judecată să constate faptul că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul respectiv.
Conform art. 37 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, procesul-verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Așadar, debitorul a avut la dispoziție din momentul comunicării procesului-verbal contestat, posibilitatea formulării plângerii conform dispozițiilor OG nr. 2/2001.
Or, acesta nu a apelat la această cale procesuală și prin urmare, până la desființarea acestuia, titlul executoriu își menține puterea executorie.
În baza acestor considerente, a solicitat respingerea contestației la executare, ca nelegală și netemeinică, menținerea tuturor actelor și formelor de executare emise de către B. S. I. C. în baza titlului executoriu menționat și continuarea executării silite, fără suspendare, fără anularea actelor de executare deja îndeplinite, în sensul obligării debitoarei la achitarea contravalorii tarifului de despăgubire, precum și a tuturor cheltuielilor de executare care decurg din declanșarea acestei proceduri.
În drept, a invocat dispozițiile art. 205 Noul Cod proc. civ. precum și cele care se regăsesc în cuprinsul întâmpinării.
Contestatorul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/12.12.2011, contestatorul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 de lei, în temeiul art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din același act normativ. Totodata, în conformitate cu art.8 alin.3 din OG nr.15/2002, în sarcina contestatorului a fost stabilită obligatia de a achita în lei și c/val tarifului de despagubire de 28 de euro.
În temeiul acestui titlu executoriu, la data de 16.10.2014, intimata a pornit executarea silita, formandu-se dosarul de executare silita nr.6507/B/2014 al B. S. I. C..
Prin incheierea pronuntata la data de 06.11.2014 în dosarul nr._/303/2014, Judecatoria sectorului 6 Bucuresti a incuviintat executarea silita a debitorului în temeiul titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/12.12.2011.
Prin incheierea din data de 18.02.2015, executorul judecatoresc a stabilit în sarcina contestatorului obligatia de a plati cheltuieli de executare în valoare de 407,87 de lei.
Ulterior, executorul a emis somatia în conformitate cu art.666 coroborat cu art.667 Cod procedura civila.
Analizand executarea silita demarata împotriva contestatorului, instanța reține ca la data de 27.07.2012 a intrat în vigoare Legea nr.144/2012 prin care a fost modificata OG nr.15/2002, disp. art.8 care prevad obligatia de a achita tariful de despagbire fiind abrogate.
Instanța urmează să dea eficiență principiului legii contravenționale mai favorabile și să aplice forma actuală a acestui text de lege la cauza dedusă judecății.
Similar materiei penale, abordare impusă în speță prin prisma art. 47 din OG 2/2001, legea mai favorabilă se aplică retroactiv dacă succesiunea de legi a intervenit pe tot parcursul perioadei dintre data comiterii presupusei fapte contravenționale și data aplicării sancțiunii, respectiv momentul executării integrale a sancțiunii.
În acest sens sunt și dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr. 228/2007, în conformitate cu care dispozițiile art.12 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancționează" prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia. Aceste prevederi au ca obiect dezincriminarea cu titlu general a faptelor săvârșite și produc efecte pentru viitor începând cu momentul intrării în vigoare a actului normativ nou și, prin urmare, efectele care s-au produs sub imperiul actului normativ anterior încetează de la data apariției noului act normativ.
Aplicarea legii noi care nu mai prevede și nu mai sancționează contravențional fapta trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia și la stadiul derulării cauzei. Totodată, contravenția, ca fapt antisocial, trebuie privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia, cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii. Din acest punct de vedere sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută.
Efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută.
O sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
În concluzie, instanța apreciaza ca executarea inceputa pentru tariful de despagubire, sanctiune neprevăzută de lege în prezent, nu poate continua.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu disp. art.719 Cod procedura civila, instanța va admite contestația la executare și va dispune anularea actelor de executare intocmite în cadrul dosarului de executare nr.6507/B/2014 al B. S. I. C..
Având în vedere soluția pronuntata cu privire la contestatia la executare, în conformitate cu disp. art.453 alin.1 Cod procedura civila, instanța va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată constand în taxa judiciara de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatorul O. R. C., cu domiciliul în București, ., ., ., CNP_, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.
Dispune anularea actelor de executare întocmite cadrul dosarului de executare nr.6507/B/2014 al B. S. I. C..
Obligă intimata la 50 de lei, cheltuieli de judecată, către contestator.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1552/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 5181/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|
