Pretenţii. Sentința nr. 5181/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5181/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 5181/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5181
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE M. D.
GREFIER O.-L. H.
Pe rol constatarea din oficiu a perimării în cauza civilă având ca obiect pretenții privind pe reclamanta S. A.-REASIGURARE ASTRA S.A. în contradictoriu cu pârâții C. L. S. 6, S. 6 P. PRIMAR și ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC ȘI DEZVOLTARE URBANĂ S. 6.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că a trecut mai mult de 6 luni de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 16.10.2014, după care,
Instanța reține cauza spre soluționare sub aspectul perimării.
INSTANȚA
P. cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 18.02.2014, reclamanta S. A.-REASIGURARE ASTRA S.A., în contradictoriu cu pârâții C. L. S. 6, SECTORUL 6 P. PRIMAR și ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC ȘI DEZVOLTARE URBANĂ S., 6 a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 3526,23 de lei cu titlu de despăgubire reprezentând contravaloarea indemnizației de asigurare pe care reclamanta a plătit-o asiguratului său, obligarea pârâtelor la plata sumei de 382,79 de lei reprezentând dobânda legală calculată de la data plății până la data introducerii acțiunii, precum și, în continuare, până la plata achitării integrale a debitului și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată (taxă de timbru, onorariu avocat etc.).
Analizând cauza sub aspectul perimării, instanța constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 16.10.2014, dată la care cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 Cod procedură civilă, pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligației de a depune la dosar înscrisuri cu privire la plata despăgubirii către asigurat, ceea ce împiedică desfășurarea normală a procesului, iar de la această dată cauza a rămas în nelucrare din vina părților.
Având în vedere dispozițiile art. 416 alin.1 Cod procedură civilă, potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni, precum și dispozițiile art. 420 Cod procedură civilă potrivit cărora perimarea se poate constata și din oficiu, instanța urmează să constate perimată cererea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea formulată de reclamanta S. A.-REASIGURARE ASTRA S.A., cu sediul ales la Av. F. I. P. în București, .. 23, ., ., sector 3, în contradictoriu cu pârâții C. L. S. 6, cu sediul în București, Calea Plevnei nr. 147-149, sector 6, SECTORUL 6 P. PRIMAR, cu sediul în București, Calea Plevnei nr. 147-149, sector 6, și ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC ȘI DEZVOLTARE URBANĂ S. 6, cu sediul în București, . C. nr.9, sector 6.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5175/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9378/2015. Judecătoria... → |
|---|








