Contestaţie la executare. Sentința nr. 9912/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9912/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 9912/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9912
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE M. D.
GREFIER O.-L. H.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare privind pe contestatoarea P. L. în contradictoriu cu intimații T. A. M. și C. T..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatoarea, personal, lipsind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 30.10.2015, prin compartimentul registratură, contestatoarea a depus la dosar chitanța nr._/15.09.2015 reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 50 de lei, iar la data de 18.11.2015, prin compartimentul registratură, intimații au depus la dosar o cerere însoțită de tabele cuprinzând dosare în care figurează aceleași părți, precum și o listă cu plângeri penale formulate de contestatoare, după care,
Instanța procedează la legitimarea contestatoarei, care prezintă CI . nr._, CNP_.
Contestatoarea arată că prin chitanțele depuse la dosar a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 89 de lei, pentru contestația la executare.
Instanța, în conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, pune în discuție competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei.
Contestatoarea consideră că Judecătoria sectorului 6 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 651 alin. 1 și art. 651 alin. 3 Cod procedură civilă, apreciază că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, având în vedere domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare.
Instanța pune în discuție estimarea duratei necesare pentru soluționarea procesului.
Contestatoarea consideră că procesul se poate soluționa la termenul de astăzi.
Față de prevederile art. 238 Cod procedură civilă, având în vedere obiectul cauzei, „contestație la executare”, de asemenea, împrejurarea că prin contestație nu au fost solicitate alte probe în afara înscrisurilor, precum și împrejurarea că intimații nu au formulat întâmpinare, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art. 208 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța apreciază că cererea poate fi soluționată la un singur termen de judecată.
Față de dispozițiile art. 717 alin. 2 Cod procedură civilă, având în vedere faptul că din perspectiva dispozițiilor menționate contestatoarea este persoana interesată întrucât a formulat contestația la executare, instanța pune în vedere acesteia că are obligația să achite suma de 24,80 de lei cu titlu de contravaloare a multiplicării și comunicării către instanță a înscrisurilor din dosarul de executare.
Contestatoarea arată că a primit o somație pentru suma de 1748,80 de lei.
Instanța pune în vedere contestatoarei că suma pe care i-a pus-o în vedere nu are niciun fel de legătură cu cuantumul și sumele pe care aceasta le contestă și care fac obiectul contestației la executare.
Instanța acordă cuvântul pentru propunere de probe.
Contestatoarea solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și arată că nu mai are de depus alte înscrisuri în afara celor existente la dosarul cauzei.
Instanța, față de dispozițiile art. 255 și 258 alin. 1 Cod procedură civilă, încuviințează pentru contestatoare proba cu înscrisuri, iar având în vedere că aceasta arată că înscrisurile au fost atașate cererii și se află deja la dosar, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Contestatoarea solicită instanței să admită contestația la executare și să dispună întoarcerea executării pentru suma de 548,80 de lei reprezentând cheltuieli de executare care i-au fost impuse abuziv și nedrept și înainte de a factura toată suma. După ce i-a cerut recipisa, i-a cerut ulterior încă o factură de 48 de lei care include mai mult decât cheltuielile de multiplicare a dosarului, în plus nu avea de unde să știe că va formula contestație la executare. De asemenea, solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Contestatoarea arată că în mod abuziv și nedrept intimații au trimis la dosar ultimele înscrisuri, niște înscrisuri care se referă la întreaga familie, la acțiuni și la numere de dosare care nu au legătură cu cauza de față. În acest dosar este parte doar contestatoarea, nu și frații acesteia, iar trimiterea unor astfel de înscrisuri denotă reaua-credință a intimaților.
Referitor la contestația la executare, menționează că întreaga punere în executare, somația și cheltuielile de executare au fost făcute cu rea-credință și în mod nedrept de către intimați pentru că imediat după ce i-a fost comunicată decizia civilă de la Tribunalul D., contestatoarea s-a adresat intimatei T. A. M. cu o cerere prin care o ruga să nu mai declanșeze executarea silită pentru că din primul salariu pe care urma să-l primească, deși îi depășea o treime din salariu, contestatoarea dorea să plătească cei 1200 de lei din decizie. În luna respectivă deja plătise mai mult de o treime din salariu pentru o altă decizie, deci nu mai avea de unde să dea alți bani până la jumătatea lunii. codul de procedură civilă prevede în primul rând executarea de bună-voie și apoi să se recurgă la executarea silită, dacă nu ar fi vrut contestatorea să plătească, ori aceasta i-a înștiințat că a plătit mai mult de o treime din salariu și că la următorul salariu avea să le plătească și restul sumei.
Deși pe data de 24 le-a trimis e-mailul și pe data de 26 noaptea a primit un răspuns prin care îi comunicau că nu au primit atașată cererea și din acest motiv contestatoarea a retrimis-o la ora 8 dimineața, în cursul aceleiași zile s-au emis actele de executare silită pentru toată suma, ca și când nu ar fi plătit nimic. I-au solicitat cei 1200 de lei din decizie și 548 de lei, executorul punându-i în plus 48 de lei, și i-au trimis somația la ora 13:57 cu rea-credință, punându-i în vedere să plătească în termen de o zi.
În concluzie, contestatoarea solicită instanței să dispună anularea actelor de executare cu privire la cheltuieli pentru că și-a executat de bună-voie obligația, precum și să dispună întoarcerea executării cu privire la această sumă.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.07.2015, contestatoarea P. L., în contradictoriu cu intimații T. A. M. și C. T., a formulat contestație la executare împotriva executării silite din dosarul de executare silită nr.71/26.06.2015 orele 13,17 al B. S. S., pornită împotriva contestatoarei cu încălcarea NCPC art. 665, a art. 666 și altele.
În motivarea contestației la executare, contestatoarea a arătat că aceasta, la numai câteva zile de la primirea deciziei nr. 276/08.04.2015 redactată, dată în dosarul nr._/63/2014 a Tribunalului D., i-a trimis de bunăvoie o cerere și mesaj prin e-mail intimatei T. A. M., prin care a înștiințat-o încă din data de 24 iunie 2015, că îi va plăti de bunăvoie prin trimitere în conurile bancare a întregii sume de 1.200 lei noi din primul salariu ce urma să îl ia, până în data de 10 iulie 2015, și totodată i-a solicitat să nu mai recurgă la executare silită a acestei decizii că îi va trimite banii în conturi.
Însă, după 2 zile de la primirea cererii sale din 24.06.2015, cu rea-credință intimații cu declarații mincinoase la data de 26.06.2015, deși contestatoarea e de părere că s-a dus la B. S. Scăesteranu numai o terță persoană și anume numitul T. A. care a dat și declarațiile mincinoase și i-a semnat în fals pe cei doi, astfel că a solicitat instanței să solicite de la firma de pază a executorului B. S. S. înregistrările făcute de camerele de luat vederi din biroul acesteia, pentru ca instanța să se convingă, iar executorul B. S. Scăestanu încălcând prevederile legale și drepturile contestatoarei, a mai mărit suma de 1.200 lei prevăzută în decizie și cu suma de 548,80 lei pretinși ca onorariu și cheltuieli de executare, și i-a trimis apoi înștiințare și somație să i le plătească ea, ceea ce este nedrept și abuziv.
Contestatoarea însă și-a onorat promisiunea făcută încă din 24.06.2015 și, după ce și-a primit primul salariu ce urma, le-a și trimis de îndată celor 2 intimați, în conturile lor bancare, întreaga suma de 1.200 lei, deși depășește cota de 1/3 din salariu, anume câte 600 lei conform chitanței de plată de la BCR și alți 600 lei conform ordinului de plată către OTP Bank.
Contestatoarea i-a trimis executorului B. S. Scaesteanu, în termenul legal de 5 zile de la primirea somației, contestația sa din 13.07.2015 împotriva executării silite a sumei de 1.200 lei fiindcă i-a trimis deja de bunăvoie toți banii în conturile bancare ale intimaților, conform înștiințării încă din 24.06.2015 înainte ce aceștia să meargă la executor, și împotriva cheltuielilor de executare de alți 548,80 lei neîntemeiate cu care a mărit suma în mod neîntemeiat și abuziv, și apoi a somat-o să i-o plătească, ceea contestatoarea a contestat și a solicitat instanței să anulaeze din sarcina contestatoarei plata acestor sume.
Contestatoarea a mai solicitat instanței să dispună și întoarcerea executării și restabilirea situației anterioare.
Pârâții s-au adresat cu rea-credință executorului judecătoresc, astfel că a solicitat instanței să dispună obligarea lor la plata onorariului executorului la care au apelat cu declarații mincinoase și a cheltuielilor de executare silită pe care le-au provocat, precum și obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată și la despăgubiri materiale și morale.
În drept, contestatorea a invocat dispozițiile art. 12 alin. 1, art. 622 alin. 1, art. 625 alin. 1, art. 627 alin. 1, 2, art. 665 și altele Cod procedură civilă, art. 711, art. 712, art. 713, art. 714, art. 719 alin. 1 și altele Cod procedură civilă, art. 714 pct. 1, pct. 2 și pct. 3, art. 714 alin. 2 și altele Cod procedură civilă.
În dovedirea contestației la executare, contestatoarea a depus la dosar în copie corespondență electronică reprezentând cereri către B. S. S. și T. A. M., chitanța de depunere numerar din data de 13.07.2015 și ordin de plată din data de 13.07.2015.
La data de 06.08.2015, B. S. S. a depus la dosar înscrisurile din dosarul de executare nr. 71/2015, certificate pentru conformitate cu originalul.
La data de 10.08.2015, contestatoarea a depus la dosar precizări/modificări ale contestației la executare, întrucât a primit răspunsul din 04.08.2015 de la B. S. S., la contestația sa trimisă la data de 13.07.2015 către B. S. S., și prin acest răspuns din 04.08.2015 aceasta declară că menține executarea silită împotriva contestatoarei dar numai pentru suma de 548,80 lei cheltuieli de executare, așadar contestatoarea a solicitat instanței să admită prezenta contestație la executare și să anuleze din sarcina sa plata acestei sume.
De asemenea, a solicitat instanței să admită contestația la executare și să anuleze formele de executare și executarea silită însăși pentru suma rămasă și pretinsă în cuantum 548.80 lei noi formată din pretinsul „onorariu” în cuantum de 148,80 lei și „alte cheltuieli de executare silită” în cuantum de alți 400,00 lei, sume care au fost abuziv, în mod neîntemeiat și nelegal pretinse prin încheierea din 26 iunie 2015 ora 13,57/BEJSS, pe care solicită instanței să o anuleze ca fiind neîntemeiată și nefondată, sume pentru plata cărora a fost somată apoi în dosarul nr. 71/2015 al B. Silivia S., împreună cu suma de 1200.00 lei dar contestatoarea îi înștiințase chiar cu 2 zile înainte, prin cererea din 24 iunie 2015 că le va trimite de bunăvoie banii în conturi din primul salariu următor, adică cel din lunia iulie (fiindcă din salariul pe luna iunie le achitase deja mai mult de 1/3 din salariu ultima rată din dosarul nr.27/2015 tot al B. S. S. ca urmare a unei alte cereri abuzive de executare silită anterioară etc).
Astfel, contestatoarea, conform înștiințării din 24.06.2015 deja le achitase de bunăvoie această sumă prin trimiterea celor 1200 lei direct în conturile intimaților, iar aceștia primiseră cu 2 zile înainte, adică încă din data de 24 iunie 2015, cererea sa de a nu se mai adresa executorului fiindcă le va trimite banii de bunăvoie în conturi din următorul salariu pentru luna iulie, ceea ce a și făcut la data de 13 iulie 2015, conform chitanței de la BCR, și ordinului de plată de la Banca Transilvania către OTP Bank.
Contestatoarea contestă răspunsul din 04.08.2014 al B. S. S., ca fiind și tardiv, neîntemeiat și nelegal.
Contestatoarea a solicitat instanței să anuleze actele de executare silită ale B. SS pe care le-a făcut împotriva sa pentru suma de 548.80 lei cheltuieli de executare mult prea mari și neîntemeiate, și să dispună anularea obligării contestatoareai la plata ei.
După caz, în raport de soluționarea cererii sale de suspendare a executării, a arătat că va menține sau nu cererea de întoarcere a executării și pentru restabilirea situației anterioare.
De asemenea, contestatoarea a solicitat instanței să oblige intimații pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
Contestatoarea a arătat că își menține contestația inițială din 17.07.2015 modificată conform prezentelor precizări, cu motivele și dovezile deja trimise odată cu ea și cu cererea de suspendare din 07.08.2015 urgentă a executării sumei de 548,80 lei, motive și dovezi pe care contestatoarea a solicitat instanței să le aibă în vedere și la soluționarea prezentei.
Ca urmare a contestației trimise la data de 13.07.2015 către B. S. S. însoțită de dovezi (trimisă la Judecătoria Sector 6 încă din data de 17.07.2015) prin care i-a adus la cunoștință că numiții T. A. M. și C. T. s-au adresat și de data aceasta la acest executor B. S. S. cu o vădită rea-credință și cu declarație scrisă mincinoasă, pentru a o executa silit în mod neîntemeiat și pentru a o obliga abuziv să le plătească suma de 1200 lei plus alți 548,80 lei cheltuieli de executare silită, nelegal de mari și neîntemeiate, deși contestatoarea îi înștiințase încă prin cererea din data de 24 iunie 2015 (trimisă și la Judecătoria sector 6 încă din 17.07.2015) la numai câteva zile de la primirea deciziei nr. 276/08.04.2015 redactată, dată în dosarul nr._/63/2014 al Tribunalul D., că le va trimite banii în conturi de bunăvoie, după ce își va ridica primul salariu din luna următoare, adică din luna iulie 2015, chiar dacă această sumă îi va depăși iar 1/3 din salariu, astfel că după primirea salariului le-a trimis deja, de bunăvoie, în conturile bancare ale intimaților la fiecare câte 600 lei, deci în total toți cei 1200 lei care erau prevăzuți de decizie.
În mod tardiv, după depășirea termenului legal de 15 zile de la primirea contestației din 13.06.2015 și în mod nelegal și neîntemeiat, executorul B. Silivia S. prin răspunsul său trimis la 03.08.2015 și primit de contestatoare la 04.08.2015, i-a comunicat că va continua executarea silită împotriva sa pentru suma de 548,80 lei reprezentând cheltuielile de executare, adică pretinsul său „onorariu” în cuantum de 148,80 lei și „alte cheltuieli de executare silită” în cuantum de alți 400,00 lei, din dosarul nr. 71/2015 al B. S. S., pretinse pentru efectuarea executării silite a sumei de 1200 lei care însă erau deja plătiți de bunăvoie de către contestatoare astfel că a mai rămas de executat silit doar nejustificatul său onorariu și cheltuielile de executare neîntemeiat și neiustificat de mari, care trebuia să le pună în sarcina intimaților fiindcă au pornit cu rea-credință executarea silită împotriva contestatoarei, la 2 zile după ce primiseră cererea acesteia din 24 iunie 2015 să nu se mai ducă la executor fiindcă le va da de bunăvoie toți cei 1200 lei din primul salariu deci la începutul lunii iulie 2015, chiar dacă această sumă îi va depăși cu mult 1/3 din salariu cât i-ar fi dat voie legea să i se poprească.
Contestatoarea a arătat că toate aceste sume nu se justifică din mai multe motive: nu trebuie executate silit de la aceasta fiindcă îi înștiințase încă din 24.06.2015 și le-a și trimis intimaților toți banii de bunăvoie, și în plus sunt mult prea mari și neîntemeiate fiindcă intimații, deși au primit încă din 24 iunie 2015 cererea sa de a nu se mai adresa executorului, depusă deja la dosar, după reprimirea cererii sale din 24.06.2014 reatașată și înscrisă și în mesajul din data de 26 iunie 2015 dimineața la ora 8,53, iar primirea cererii contestatoarei din 24.06.2014 era deja confirmată de intimați prin mesajul lor din 26 iunie 2015, de la ora 00:11 (la miezul nopții astfel că le-a retrimis-o apoi și atașată mesajului de răspuns, la ora 08:53 în dimineața aceleiași zile de 26 iunie 2015), dar cu rea-credință intimații s-au dus apoi în aceeași zi de 26 iunie 2015 după ora 13,00 (01:00 PM) la executorul B. Silivia S. și au ticluit în complicitate executarea silită în mod abuziv, cu cheltuieli de executare în plus de 548,80 lei, ceea ce contestatoarea a contestat și a solicitat anularea executării silite fiindcă a fost de bună bunăcredința și după ce i-a înștiințat și le-a cerut să nu se mai ducă la executor, le-a și trimis banii în conturi conform dovezilor chitanța și ordin de plată emise de bănci.
Contestatoarea a contestat răspunsul din 04.08.2015 al B. S. S. ca fiind și tardiv, trimis la data de 03.08.2015 după depășirea termenului legal de 15 zile care s-a împlinit la data de marți, 28 iulie 2015, executorul B. Silivia S. în complicitate cu intimații urmărind cu rea-credință să își piardă contestatoarea și termenul legal de 15 zile de contestare la instanță, ceea ce însă nu le-a reușit fiindcă a depus cererea introductivă la 17.06.2015 către Judecătoria sector 6 în termenul legal.
De asemenea, contestatoarea a contestat ca fiind și tardivă și a solicitat instanței să respingă obligarea contestatoarei la plata onorariului executorului și a cheltuielilor de executare de 548,80 lei.
La fel, a contestat toate actele de executare silită din dosarul nr.71/2015 efectuate împotriva sa, precum și răspunsul din 04.08.2015 al B. S. S. ca fiind abuziv și neîntemeiat, fiindcă cheltuielile de executare trebuia să le mențină în sarcina intimaților care i s-au adresat cu declarație scrisă mincinoasă și le-au provocat nelegal și abuziv, cât și pentru motivele că onorariul și cheltuielile de executare au fost pretinse la un cuantum de 548,80 lei neiustiflcat de mare și nelegal.
Deși i-a trimis contestația la 13.07.2015, și dovezile necesare, executorul B. S. S. a menținut abuziv obligarea contestatoarei la despăgubirea clienților săi, intimații, cu care a ticluit onorariul nejustificat și cheltuielile de executare neîntemeiate și ambele abuziv de mari, deși conform prevederilor legale trebuia să le mențină în sarcina clienților săi despre care i-a dovedit că i s-au adresat cu rea-credință și cu declarație scrisă mincinoasă, conform cu dovezile trimise executorului că i-a înștiințat și ei au dovedit că au primit cererea contestatoarei din 24 iunie 2015 și mesajele acesteia din dimineața ora 08:53 a zilei de 26 iunie 2015, dar după ora 13,00 aceștia „s-au prezentat” la executor și au dat declarații mincinoase (și posibil cu semnături falsificate și deci cu complicita executorului) prin cererea de executare silită din 26 iunie 2015 după ora 13:00 la B. Silivia S..
Contestatoarea a reiterat faptul că și-a onorat promisiunea făcută încă din 24.06.2015 și, după ce și-a primit primul salariu ce urma, le-a și trimis de îndată celor doi intimați, în conturile lor bancare, întreaga sumă de 1.200 lei, deși depășește cota de 1/3 din salariu, anume câte 600 lei conform chitanței de plată de la BCR și alți 600 lei conform ordinului de plată către OTP Bank.
I-a trimis executorului B. S. S., în termenul legal de 5 zile de la primirea somației, contestația din 13.07.2015 împotriva executării silite a sumei de 1.200 lei cu extrasele bancare ca dovezi că le-a trimis deja de bunăvoie toți cei 1200 lei în conturile bancare ale intimaților, despre care îi înștiințase pe intimați încă din 24.06.2015 înainte ce 2 zile ca aceștia să meargă la executor, și împotriva cheltuielilor de executare de alți 548,80 lei neîntemeiate cu care a mărit suma în mod neîntemeiat și abuziv, și apoi a somat-o să i-o plătească, ceea ce a contestat și a solicitat instanței să suspende de urgență și pe fond să anuleze din sarcina contestatoarei plata acestor sume.
Intimații s-au adresat cu rea-credința și cu declarații mincinoase executorului judecătoresc B. S. S., iar aceasta în mod abuziv în complicitate cu ei a pretins onorariu și cheltuieli de executare nejustificat de mari și nelegale, și în complicitate cu ei o obligă acum abuziv pe contestatoare să le plătească ca să îi restituie apoi la complicii săi intimați, ceea ce este nelegal și contestă. A solicitat instanței să dispună anularea obligării acesteia la plata cheltuielilor de executare de 548,80 lei și admiterea contestației la executare conform prezentelor precizări/modificări, cererea de a fi obligați intimații la plata sumei de 548,80 lei ce cuprinde onorariul executorului la care au apelat cu declarații mincinoase precum și cheltuielile de executare silită pe care le-au provocat cu rea-credință și declarații false.
De asemenea, contestatoarea a solicitat instanței să-i oblige pe intimații pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 14.09.2015, contestatoarea a depus la dosar o cerere prin care a solicitat instanței să admită menținerea și a capătului de cerere privind întoarcerea executării și restabilirea situației anterioare, întrucât contestatoarea a consemnat la CEC Bank, pe seama și la dispoziția B. S. S., deci i-a plătit și suma de 548,80 lei cheltuieli de executare, cu recipisa . nr._/08.09.2015 la prezenta, și i-a și comunicat-o conform și cu adresa către BEJSS din 08.09.2015.
De asemenea, contestatoarea a solicitat admiterea contestației la executare și întoarcerea executării și restabilirea situației anterioare, cu obligarea intimaților la plata sumelor contestate precum și la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 18.11.2015, intimații au depus la dosar o cerere prin care au solicitat respingerea oricărei cereri formulate de contestatoare, întrucât aceasta pretinde un iluzoriu și nedovedit drept de proprietate asupra imobilului din județul D., C., . al lui Vasiluta M., decedată în 1946. Aceasta le-a lăsat intimaților testamentul urmat de certificat de moștenitor, prin care au fost definiți ca legatari universali pe toate drepturile materiale pe care le-a avut în C. și în județul D., . dovedit prin acte de stare civilă (naștere, căsătorie, deces) și de notariat (testament, donații, etc), gradul de rudenie cu Vasiluta M. și de succesiune legală.
În urma judecării succesive a cauzei și la Curtea de Apel B., prin Decizia civilă 281/R/8.03.2011 din Dosarul_ la pagina 8, alineatul 8, este scris: „ca urmare testamentul (nu al nostru) încheiat la 10.06.1958 nu poate produce niciun efect juridic, fiind revocat, iar legatele ce au luat naștere în baza acestuia vor fi desființate. Testamentul revocat și certificatul de moștenitor (nu al nostru) este nul absolut”. Astfel singurii moștenitori legali ai lui Vasiluta M., au rămas numai intimații.
Ca un corolar, conform tabelelor anexe, intimații au arătat că pe această cauză, cererile celor patru frați, sunt: 56 de dosare la I.C.C.J. N-au obținut decât 3 strămutări de la C. - B. - Miercurea C. - Bacău, restul fiind respinse; 38 de dosare la instanțele din B. - Miercurea C. - Bacău. Până în prezent, toate respinse; 26 de dosare la C., toate respinse.
La niciuna din aceste instanțe nu au fost prezentate acte care să schimbe aprecierile instanțelor.
Față de aprecierile eronate ale lui S. P., P. L., T. S. și S. M. au depus plângeri penale împotriva tuturor magistraților și avocaților prin dosarele DNA - Direcția Teritorială B. de pe lângă Curtea de Apel B., cu nr. 71/P/2011, apoi cu nr._, cu folosirea de rezoluții ale Parchetului. Au fost acuzații grave, conform Codului Penal, la adresa magistraților, toate nedovedite și respinse.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin decizia nr.276/08 aprilie 2015 a Tribunalului D.-Secția I civilă, contestatoarea P. L. a fost obligată la plata sumei de 1200 de lei, cheltuieli de judecată, către intimații C. T. și T. A..
În baza acestui titlu executoriu, la data de 26.06.2015, intimații au formulat cerere de executare silită împotriva contestatoarei, formându-se dosarul de executare silită nr.71/2015 al B. S. S., astfel cum reiese din încheierea aflată la fila 28 dosar.
Prin încheierea pronunțată la data de 26.06.2015, executorul judecătoresc a stabilit cu titlu de cheltuieli de executare în sarcina debitorului suma de 548,80 de lei compusă din 120 de lei plus TVA de 28,80 de lei, onorariu executor, și 322,59 de lei plus TVA 77,41 de lei, alte cheltuieli necesare desfășurării executării silite.
La aceeași dată, executorul emite somația, prin care pune în vedere contestatoarei obligația de a plăti suma de 1200 de lei, debit, și 548,80 de lei, cheltuieli de executare, în termen de 1 zi de la comunicarea acesteia.
Astfel cum reiese din înscrisurile aflate la fila 36 dosar, la data de 13.07.2015, contestatoarea a plătit suma urmărită, 1200 de lei, către cei doi creditori, aspecte recunoscute de aceștia prin adresa aflată la fila 37, prin care au solicitat continuarea executării pentru recuperarea cheltuielilor de executare.
Instanța nu poate reține susținerile contestatoarei potrivit cărora și-a executat obligația de bunăvoie anterior declanșării urmăririi, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate în dosarul de executare, aceasta fiind îndeplinită ca urmare a executării silite. În ceea ce privește faptul că a comunicat creditoarei T. A. M., imediat cum a primit hotărârea redactată, că va efectua plata în momentul în care va primi salariul, în timp ce creditorii nu au așteptat, ci au declanșat executarea silită, instanța apreciază aceste susțineri ca lipsite de relevanță, întrucât, este adevărat că potrivit art. 622 Cod procedură civilă obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, însă creditorului nu i se poate impune să aștepte ca debitorul să-și îndeplinească obligația, atât timp cât este îndreptățit la executare din partea acestuia. Pe de altă, parte, așa cum s-a arătat anterior, contestatoarea a executat obligația de plată la data de 13.07.2015, deci după începerea executării, iar nu anterior formulării cererii de către creditori, și după ce a primit somația, conform dovezii de la fila 33, aceasta fiind primită de contestatoare la data de 08.07.2015.
În aceste condiții, contestatoarea nu poate beneficia nici de prevederile art.670 alin.2 Cod procedura civila, în conformitate cu care în cazul în care debitorul, somat potrivit art.667, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut sa suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia, întrucât obligația nu a fost executată decât după 5 zile.
Astfel fiind, instanța apreciază că în mod corect executarea continuă pentru recuperarea cheltuielilor de executare și, față de disp. 720 Cod procedură civilă, va respinge contestația la executare ca neîntemeiată, iar față de disp. art.723 Cod procedură civilă, întrucât nu a fost desființată nici executarea, nici titlul executoriu, instanța va respinge și cererea de întoarcere a executării ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare și cererea de întoarcere a executării formulate de contestatoarea P. L., CNP_, cu domiciliul în București, ., ., ., în contradictoriu cu intimații T. A. M., cu domiciliul în București, ., ., și C. T., cu domiciliul în București, .. 3, sector 1, ca neîntemeiate.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Validare poprire. Sentința nr. 8/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|








