Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 9806/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9806/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 9806/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9806
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITA DIN:
PREȘEDINTE: A. N.
GREFIER: C. C.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic, privind pe reclamanta S.C. G. M. CONSTRUCT S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul D. E. N..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta, prin apărător D. I., cu delegație la dosar, fila 11, lipsind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța constată lipsa nejustificată a pârâtului la termenul de astăzi, când urma să fie administrată proba cu interogatoriul, deși acesta a fost citat să se prezinte personal la acest termen.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond și pe respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere privind radierea autoturismului, pe care instanța s-a pronunțat.
Reclamanta prin apărător solicită admiterea acțiunii, pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate că între părți a intervenit vânzarea-cumpărarea autoturismului, arătând că deși au trecut 3 ani de la momentul transmiterii posesiei autoturismului, pârâtului nu a dorit să-și reglementeze situația juridică cu privire la autoturism, subscrisa privind în prezent amenzi privind rovinieta autoturismului, cu cheltuieli de judecată, depunând chitanța nr. 103/01.07.2015, reprezentând onorariu avocat.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 07.07.2015, reclamanta . SRL, în contradictoriu cu pârâtul D. E. N., a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare cumpărare a autoturismului marca Dacia 1305, culoarea alb, cu nr. de înmatriculare_, capacitate cilindrică . 1397, ._, nr. de identificare W2722156 și radierea autoturismul menționat, de pe numele subscrisei și totodată înmatricularea pe numele pârâtului întrucât este proprietarul mașinii din data de 16.07.2012.
Reclamanta a evaluat obiectul cererii la 992 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 16.07.2012 a încheiat cu pârâtul o convenție privind vânzarea-cumpărarea autoturismului menționat mai sus, la sediul societății, convenție materializată prin emiterea Facturii Fiscale nr_/06.07.2012, astfel a vândut mașina la prețul de 992 lei.
A precizat reclamanta că la data menționată mai sus, nu s-a perfectat un contract de vânzare cumpărare tip, întrucât mașina făcea parte din patrimoniul societății, astfel era suficientă dovada că s-a achitat prețul pentru mașină prin factură.
De la data de 16.07.2012, pârâtul a intrat în posesia mașinii ocazie cu care i s-au înmânat cheile și certificatul de înmatriculare, reclamanta menționând că în prezent deține numai copie de pe acest certificat.
Reclamanta a învederat că a făcut toate demersurile legale pentru a scoate din evidența fiscală a autoturismului, dovadă în acest sens o copie a procesului verbal de scoatere din evidenta mijloace de transport de la DITL Sector 6, eliberat la 24- 03-2015.
În procesul verbal s-a făcut referire la Factura Fiscala nr._/06.07._, reclamanta a solicitat eliberarea acestui proces verbal, după ce a primit la sediul său un proces verbal de contravenție prin care a fost sancționată contravențional întrucât nu și-a achitat rovinieta, proces verbal netemeinic și nelegal în situația în care ea nu mai este proprietară a autoturismului din anul 2012.
La momentul când a fost înștiințat că nu și-a achitat rovinieta a luat legătura telefonic cu pârâtul care a spus că o să achite imediat contravaloarea amenzii și a rovinietei și că nu a avut timp să înmatriculeze mașina pe numele acestuia, dar că o va face în cel mai scurt timp.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1178, 1516 alin 1, alin. 2, pct. 3, 1523c.civ rap la art. 11 alin 4 și art. 17 alin 2 din OUG 195 /2002.
Reclamanta a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosarul cauzei următoarele: certificat de înregistrare, carte de identitate pe numele de M. M., factura fiscală nr._ din 16.07.2012, adresa nr._/SPC/07.04.2015 emisă de Instituția Prefectului, procesul-verbal . nr._ din 16.02.2015, proces-verbal de scoatere din evidență mijloace de transport, certificat de înmatriculare, chitanța . 6-10 nr._ din 03.07.2015 în cuantum de 71 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, împuternicirea avocațială . nr._/2015.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare în prezenta cauză.
La termenul de judecată din 21.10.2015 instanța a constatat că nu este competentă general să soluționeze capătul de cerere privind radierea vehiculului de pe numele reclamantei și înmatricularea pe numele pârâtului.
La același termen, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtului.
Deși citat cu mențiunea de a se prezenta personal la termenul din 25.11.2015 pentru administrarea probei cu interogatoriu și cu mențiunile din art.358 c.proc.civ., pârâtul a lipsit nejustificat la acest termen de judecată.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
În data de 16.07.2012 părțile (reclamanta în calitate de vânzător și pârâtul în calitate de cumpătăro) au încheiat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect vehiculul marca Dacia tip 1305, nr. de identificare UU1D17111W2722156, nr. De înmatriculare_, prețul fiind de 992 RON.
Reclamanta era proprietarul vehiculului, astfel cum rezultă din copia certificatului de înmatriculare aflată în copie la fila 9 dosar.
Situația de fapt a fost reținută de instanță din coroborarea facturii fiscale nr._/16.07.2012, semnată de pârât (fila 5), cu lipsa nejustificată a pârâtului la termenul de administrare a probei cu interogatoriu, împrejurare apreciată de instanță drept început de dovadă în favoarea reclamantei, conform art.358 c.proc.civ.
În consecință, în temeiul art.1.674 N.c.civ. și art.35 c.proc.civ. instanța va constata că la data de 16.07.2012 părțile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare – reclamanta în calitate de vânzător și pârâtul de cumpărător – având ca obiect vehiculul marca Dacia, nr. de identificare UU1D17111W2722156, pentru prețul de 992 lei.
Având în vedere că la termenul de judecată din 21.10.2015 instanța a constatat că nu este competentă general să soluționeze capătul de cerere privind radierea vehiculului de pe numele reclamantei și înmatricularea pe numele pârâtului, instanța va respinge acest capăt de cerere ca inadmisibil, în temeiul art.132 alin.4 c.proc.civ., cererea reclamantei urmând a fi admisă doar în parte.
În temeiul art.453 al.2 c.proc.civ., instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 674,44 lei cheltuieli de judecată, reprezentând 74,44 lei taxa de timbru pentru capătul de cerere admis și 600 lei onorariu de avocat din totalul de 1.000 lei suportat de reclamantă, având în vedere că cererea urmează să fie admisă în parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta . SRL, cu sediul social și procedural în București, ., sector 6, cu nr. de înmatriculare la Registrul Comerțului J40/_/12.10.1992, CUI_, în contradictoriu cu pârâtul D. E. N., CNP_, cu domiciliul în București, . R. Nr. 2A sector 6.
Constată că la data de 16.07.2012 părțile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare – reclamanta în calitate de vânzător și pârâtul de cumpărător – având ca obiect vehiculul marca Dacia, nr. de identificare UU1D17111W2722156, pentru prețul de 992 lei.
Respinge capătul de cerere privind radierea autoturismului de pe numele reclamantei și înmatricularea lui pe numele pârâtului, ca inadmisibil.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 674,44 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.A.N. /Thred.TPC 4 ex./
| ← Validare poprire. Sentința nr. 8/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








