Contestaţie la executare. Sentința nr. 9954/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9954/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 27-11-2015 în dosarul nr. 9954/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9954
Ședința publică din data de 27.11.2015
Instanța constituita din:
P. B. L.
GREFIER Z. F.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare privind pe contestatoarea C. E. N. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România S.A.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă contestatoarea, personal, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect contestație la executare, precum si faptul că a fost depusă copia dosarului de executare.
Instanța procedează la legitimarea contestatoarei C. E. N., aceasta prezentând C.I. ., nr._, CNP-_.
Instanța pune in vedere contestatoarei să achite in contul B. contravaloarea fotocopierii dosarului de executare, respectiv suma de 17,36 de lei, potrivit art. 717 alin. 2 NCPC.
Instanța pune in discuția părților calificarea excepției inadmisibilității invocată de intimată, prin întâmpinare ca fiind o apărare de fond.
Contestatoarea, personal arată că lasă la aprecierea instanței.
Instanța, față de motivele invocate in susținerea excepției inadmisibilității o califică ca fiind o apărare de fond.
Instanța acordă cuvântul părților pe propunere de probe.
Contestatoarea, personal solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, iar cu privire la proba solicitată de intimată, arată că nu se opune.
Instanța în baza art. 255-258 NCPC încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat si probe de administrat, instanța constată cauza in stare de judecată si acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.
Contestatoarea, personal solicită admiterea cererii, arătând că împotriva procesului verbal pentru care a fost deschis dosarul de executare nu a formulat plângere contravențională. Mai arată că a luat cunoștință de procesul verbal din prezenta cauză la două luni după celelalte, arătând că a primit întâi procesul verbal, iar după aceea a primit si somația.
Instanța reține cauza spre soluționare.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cererii, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 24.06.2015, sub nr._, contestatoarea C. E. N., în contradictoriu cu intimata CNADNR, a formulat contestație la executare prin care a solicitat instanței să aprobe scutirea de la plata amenzii de 128 lei și 387. 87 lei cheltuieli de executare.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că la data de 28.02.2011 a vândut mașina Dacia 1310, având nr. de înmatriculare_ dar nu a radiat mașina, rămânând pe numele său.
Contestatoarea a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: somație din 26.05.2015, încheierea din 26.05.2015 emisă de B. S. I. C., încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 813/B/2015 emisă în data de 26.05.2015, proces-verbal de constatare a contravenției, încheierea din data de 30.04.2015 pronunțată de Judecătoria Sector 6 în dosarul cu nr._/303/2015, dovadă comunicare, sentința civilă nr. 1782 din 01.02.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul cu r._/200/2012, dovadă comunicare, Sentința civilă nr. 1147 din 24.01. 2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul cu nr._/200/2012, contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, copia carte de identitate privind pe S. D., proces-verbal de scoatere din evidența mijloacelor de transport, certificat de radiere, copie carte de identitate privind pe C. E. N..
Cererea nu a fost motivată în drept.
Cererea a fost legal timbrată.
La data de 03.08.2015, prin Serviciul Registratură, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției inadmisibilității cererii contestatorului în ceea ce privește aspectele de netemeinicie și nelegalitate cuprinse în titlul executoriu, respingerea contestației la executare formulată de către contestator împotriva executării silite efectuată de către Biroul Executorului Judecătoresc S. I. C. în baza titlului executoriu PVCC . nr._/02.05.2012 generat și semnat electronic conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și ale HG nr. 1259/2001, ca nelegală și netemeinică și menținerea tuturor actelor și formelor de executare emise de către Biroul Executorului Judecătoresc S. I. C. în baza titlului executoriu menționat și continuarea executării silite.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a invocat excepția inadmisibilității cererii contestatorului în ceea ce privește aspectele de netemeinicie și nelegalitate cuprinse în titlul executoriu.
În acest sens, intimata a solicitat instanței de judecata să constate faptul că în speța de față executarea s-a efectuat în baza altui titlu executoriu decât o hotărâre judecătoreasca și prin urmare motivele invocate de către contestatoare în contestația formulată reprezintă motive de fapt și de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu și prin urmare nu pot fi luate în considerare, întrucât în legătură cu aceste aspecte legea prevede o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
Referitor la fondul cauzei, intimata a arătat că urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR, s-a constatat faptul că în data de 07.01.2012 ora 12:06, pe DN2 km 115+80m, Mărăcineni, jud. B., vehiculul categoria A, cu număr de înmatriculare_ doamnei C. E. N. a circulat pe drumurile naționale fără să dețină rovinieta valabilă, așa cum este definită de prevederile art. 1 (1A1) din O.G. ni. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Intimata a învederat că emiterea și comunicarea procesului - verbal de contravenție în cauză au fost efectuate în termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, a solicitat instanței de judecată să constate în baza înscrisurilor pe care le va depune faptul că procesul - verbal de contravenție în cauză au fost emise în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
În acest sens, intimata a învederat instanței de judecată faptul că perioada cuprinsă între data săvârșirii faptei contravenționale, respectiv 07.01.2012 și data emiterii procesului - verbal de contravenție, respectiv 02.05.2012 nu depășește termenul de 6 luni.
Mai mult decât atât, instanța de executare a dispus investirea cu formula executorie a titlului executoriu și în temeiul art. 640 NCPC a dat împuternicire și a ordonat executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu în cauză. În ceea ce privește aspectele legate de transmiterea dreptului de proprietate al autoturismului în cauză, intimata a solicitat instanței să constate faptul că în speța de fata executarea silită s-a făcut în baza altui titlu executoriu decât o hotărâre judecătoreasca și prin urmare motivele invocate de către contestatoare în contestația formulată reprezintă motive de fapt și de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, și prin urmare nu pot fi luate în considerare întrucât în legătură cu aceste aspecte legea prevede o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
În ceea ce privește Sentințele civile anexate de către contestator, intimata a precizat faptul că acestea nu prezintă relevanță, deoarece se referă la alte procese verbal de constatare a contravenției decât cel ce face obiectul prezentului dosar.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205-208 Cod procedură civilă, precum și dispozițiile legale cuprinse în prezenta întâmpinare.
La data de 26.11.2015, prin Serviciul Registratură, B. S. I. C. a înaintat copia certificată a dosarului de executare nr. 813/B/2015.
La termenul de judecată din data de 27.11.2015 instanța a calificat excepția inadmisibilității cu fondul cauzei.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
În dosarul de executare nr. 813/B/2015 al B. S. I. C. creditorul CNADNR a solicitat punerea în executare silită (fila 61) a creanței în cuantum de 28 euro reprezentând tarif de despăgubire stabilit prin titlul executoriu – procesul-verbal de contravenție . nr._/02.05.2012 întocmit de CNADNR (fila 63).
Analizând contestația la executare formulată în contradictoriu cu intimatul CNADNR, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 622 alin. 1 și 2 NCPC, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită.
În cauză, contestatoarea a invocat faptul că a vândut autoturismul la care s-a făcut referire în procesul-verbal care constituie titlu executoriu.
Or, instanța reține dispozițiile art. 712 alin. 2 NCPC, potrivit cărora, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
În cazul de față este vorba despre un titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, respectiv un proces-verbal de contravenție. Or, împotriva acestui act contestatoarea avea deschisă calea specială a plângerii contravenționale, reglementată de O.G. nr. 2/2001, prin care putea obține anularea procesului-verbal.
Prin urmare, pe calea contestației la executare, nu se pot face apărări cu privire la nulitatea procesului-verbal de contravenție, conform normei juridice enunțate anterior, motiv pentru care instanța nu va reține acest motiv de contestație la executare.
În ceea ce privește faptul că alte două procese-verbale emise pe numele contestatoarei de către intimată au fost anulate ca urmare a formulării unor plângeri contravenționale, instanța constată că aceste aspecte sunt lipsite de relevanță având în vedere că, în cauză, contestatoarea nu a făcut dovada formulării unei plângeri contravenționale împotriva procesului-verbal care constituie titlu executoriu în prezentul litigiu, aceasta recunoscând acest aspect la termenul de judecată din data de 27.11.2015.
Totodată, instanța constată că situația financiară a contestatoarei invocată prin cererea de chemare în judecată nu este de natură a afecta legalitatea actelor de executare pornite în temeiul unui titlu executoriu nedesființat.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de contestatoarea C. E. N., cu domiciliul în București, ., sector 6, având CNP-_, în contradictoriu cu intimata CNADNR S.A. cu sediul în București, .. 401 A, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului București sub nr. J_, Codul Unic de înregistrare_, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. L.B./ Tehnored. TPC
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9856/2015.... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 8781/2015.... → |
|---|








