Contestaţie la executare. Sentința nr. 3032/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3032/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 3032/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3032
Ședința publică de la data de 28 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I. C.
GREFIER: P. O.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile, având ca obiect – contestație la executare, privind pe contestatorii, C. F. și C. I., în contradictoriu cu intimata C. D..
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 21 aprilie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 28 aprilie 2015.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 4.10.2011, sub nr._, contestatorii C. F. și C. I. în contradictoriu cu intimata C. D., au formulat în temeiul art.399 alin.1 și următoarele Cod procedură civilă art.13 alin.1, art.15 alin.1 din Legea nr.10/2001, art.6 și 11 din OUG nr.40/1991, contestație la executare și suspendarea executării silite împotriva somației comunicată prin Biroul executorul judecătoresc Somaldoc P. D., prin care au fost somați să părăsească imobilul situat în București, ., . B, etaj 6, sector 6.
În motivarea cererii, contestatorii au arătat că sunt proprietarii imobilului situat în București, ., . B, etaj 6, sector 6, din anul 1977, în baza contractului nr.771/14.02.1997, încheiat de PMB prin mandatar . a contractului de construire nr.578/03.03.1976.
Imobilul a fost expropriat în baza Decretului nr.223/1974 și trecut în proprietatea statului, fiind închiriat până la apariția Legii nr.112/1995, iar anterior a fost vândut către chiriași prin contractul de vânzare – cumpărare nr.771/14.02.1997, fiind achitat integral prețul, așa cum rezultă din contractul de vânzare – cumpărare, cumpărătorii – chiriași, fiind de bună credință, întrucât nu exista cereri de restituire.
Contestatorii au precizat faptul că titlul executoriu, în baza căruia executorul judecătoresc a solicitat să părăsească imobilul este sentința civilă nr.7180/08.11.2007 pronunțată în dosarul nr._, de către Judecătoria Sectorului 1 București.
Împotriva sentinței civile nr.7180/08.11.2007, au formulat cerere de revizuire în dosarul nr._/303/2011.
Contestatorii au menționat că sentința civilă nr.7180/2007 este rezultatul unui fals și uz de fals, în sensul că procura autentificată sub nr.79 din data de 05.01.2007, nu provine de la adevărații proprietari.
C. (fostă M.) D. C. V., cetățeni germani, domiciliați în Germania, nu s-au prezentat la Biroul Notarului Public Asociați T. P. V. și T. D. M. în data de 05.05.2007 și nici în cursul anului 2007 sau 2008.
Poliția de Frontieră a comunicat că mandanții C. (fostă M.) D. C. V., nu au fost în România în anul 2007.aceste falsuri care fac referire la procura nr.79/05.01.2007, urmează a se discuta în cauza care formează obiectul cererii de revizuire în dosarul nr._/303/2011, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București.
În cauză, titlul executoriu (sentința civilă nr.7180/08.11.2007) a fost pusă în executare, fără a se respecta procedurile prevăzute de OUG nr.40/1999, mai mult se invocă aspecte de nulitate absolută ale actelor de executare.
Contestatorii au precizat că intimata C. D., în anul 9183, prin adresa nr.598 din 14.01.1983, a solicitat de la . dispună înlocuirea formelor de preluare de către stat apărută, întrucât s-a aprobat plecarea definitivă din țară.
Prin adresa nr.1068/11.06.2007, C. D. a încasat despăgubirile acordate de către stat. Evaluarea apartamentului se va face potrivit prevederilor cuvenite fostului proprietar în temeiul decretului nr.467/1979.
Din adresa nr.577/22.05.2007, rezultă că pentru apartamentul nr.71 au fost achitate despăgubiri în cuantum de 49.712 lei către C. D..
Pentru aceste motive, contestatorii au solicitat admiterea contestației la executare și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, pentru motive de nulitate a titlului executoriu, respectiv sentința civilă nr.7180/08.11.2007, întrucât despăgubirea a avut loc în anul 1983, astfel cum rezultă din documentele anexate cererii.
În dovedirea cererii, contestatorii au depus în copie următoarele înscrisuri:somație din 29.09.2011, sentința civilă nr.3467/28.04.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._/303/2009, decizia nr.247/8.02.1983, adresa nr.018-7-_/11.04.2007, adresa nr.598/14.01.1983, talon nr.15/1.,03.1583, pașaport C. D., adresa nr.1068/11.06.2007, contract de vânzare – cumpărare nr.771/1997, contract de împrumut nr._/03.07.1976, adresa nr._/28.04.2010, proces verbal de predare – primire încheiat la 09.02.1976, procură autentificată sub nr.79/05.01.2007, procură din 25.02.,2008, declarație16.12.2010, pașaport C. V., adeverință nr.587/8.04.1977, întâmpinare formulată în dosarul nr.1099/2008, adresa nr.577/22.05.2007, proces verbal nr.178/24.02.1983, adresa nr.598/03.03.1983.
La data de 31.01.2012, prin compartimentul registratură, B. Ș. P. D. a înaintat copia dosarului de executare nr.290/2011.
Prin același compartiment, la data de 23.02.2012, contestatorii au depus la dosar cerere precizatoare prin care au solicitat întoarcerea executării silite, în temeiul art.4011 și urm. Cod procedură civilă, întrucât toate actele de executare silită întocmite în dosarul nr.290/2011 de B. Ș. P. D., inclusiv procesul verbal de evacuare din 05.10.2011, au fost anulate prin contestația formulată în cauză ce formează obiectul dosarului nr._/303/2011, în care s-a dispus nulitatea titlului executoriu sentința civilă nr.3467/2010 și suspendarea executării acesteia precum și suspendarea executării sentinței civile nr.7180/2007.
Contestatorii au precizat că un alt fals și uz de fals îl reprezintă și procura din data de 25.02.2008, procură ce nu întrunește condițiile esențiale deoarece nu se poate identifica autoritatea emitentă, consulat sau ambasada României din Germania, procura fiind emisă direct în limba română și eliberată în baza pașaportului tip P nr._/1998, deși la acea dată C. D. mai deținea încă un pașaport tip P nr.C8Go83JFT eliberat la data de 07.02.2008.
În legătură cu cele două procuri și cu aceste două pașapoarte, contestatorii au solicitat să se constate că la adresa menționată în acestea locuiește o altă persoană, astfel cum reiese din înscrisul depus de aceștia la dosar, iar din fotografiile aplicate în pașapoartele menționate mai sus rezultă două persoane cu înfățișări total diferite, cu semnături diferite și scris diferit.
Toate aceste falsuri au indus în eroare instanțele de judecată, astfel că, acțiunea în revendicare în loc să fie respinsă ca neîntemeiată, așa cum a dispus Tribunalul București prin decizia civilă nr.635/A/21.04.2008, prin sentința civilă nr.7180/2007 adevărata C. D. a fost despăgubită de către Statul Român înainte de a părăsi țara primind în totalitate contravaloarea avansului și a ratelor plătite până la acea dată, astfel că apartamentul a trecut cu plată în proprietatea statului, conform deciziei nr.247/08.02.1983, a procesului verbal nr.128/24.02.1983 și a adresei nr.577/22.05.2007 emisă de către .>
Tot în baza sentinței civile nr.7180/08.11.2007, apartamentul nr.71 i-a fost restituit cele de-a doua doamnă C. D. prin comparare de titluri, ori din adresa CEC Bank nr.127/12.01.2010, contestatorii au solicitat să se constate că între statul român și adevărata Chiria D. a intervenit stingerea raportului juridic de vânzare – cumpărare în baza unei revocări în conformitate cu art.969 alin.2 Cod civil.
De asemenea, contestatorii au solicitat să se constate intervenită rezilierea contractului de împrumut br._/03.06.1976, să se constate că pârâta nu a plătit niciodată prețul integral al imobilului dovedindu-se astfel inexistența dreptului de proprietate invocat de intimată asupra apartamentului 71, ai cărui proprietari sunt soții C., deținându-l mai întâi în calitate de chiriași în perioada 11.06.1983 până la 14.02.1997 conform contractului de închiriere nr.997/11.06.1983, iar di data de 14.02.1997 au devenit proprietarii acestuia, pe care l-au cumpărat în mod legal de la Statul Român achitând prețul în integralitate.
În raport de toate motivele invocate, contestatorii au solicitat admiterea contestației la executare, suspendarea executării silite și întoarcerea executării în temeiul art.4011 și urm. Cod procedură civilă, astfel cum s-a solicitat în cererea precizatoare.
La cerere contestatorii au anexat, în copie, procura autentificată sub nr.504/22.02.2012, procura autentificată sub nr.79/05.01.2007, declarație din 31.10.2009, adresa nr._/02.08.2010, pașapoarte, decizia civilă nr.635/A/21.04.2008 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, decizia nr.247/08.02.1983, contract de vânzare – cumpărare nr.771/1997, proces verbal de predare – primire a locuinței, extras de carte funciară pentru informare.
La data de 28.03.2012, prin compartimentul registratură, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare din perspectiva următoarelor considerente:
În primul rând, cererea de întoarcere a executării nu este subsecventă contestației la executare, ca atare temeiul juridic indicat este străin prezentei cereri.
În al doilea rând, intimata a solicitat să se constate că reclamanții au solicitat întoarcerea executării silite pe motiv că în dosarul nr._/303/2011, Judecătoria Sectorului 6 București a dispus anularea tuturor formelor de executare înfăptuite în dosarul de executare nr.290/2011 de către B. Somaldoc P. E..
Cu privire la această susținere, intimata a solicitat să se constate că aceștia sunt în eroare, întrucât în dosarul nr._/303/2011 Judecătoria Sectorului 6 București nu a pronunțat o sentință judecătorească conform dispozițiilor imperative ale art.255 Cod procedură civilă, contestatorii au anexat o încheiere din data de 01.11.2011, dar pronunțată pe 08.11.2011.
Ca atare, încheierea din 01.11.2011 nu este în măsură să ateste că au fost anulate toate actele de executare întrucât încheierile se dau de instanță în cursul judecății (art.255 alin..2 C.).
De asemenea, nu se poate dispune întoarcerea executării ca urmare a unei încheieri pronunțată într-un alt dosar.
În al treilea rând, susținerile contestatorilor sunt complet străine de cererea respectivă, aceștia în mod cu totul de neînțeles, refuză să înțeleagă că instanțele judecătorești, definitiv și irevocabil i-au obligat să lase intimatei în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul preluat abuziv de stat.
Mai mult, contestatorii refuză să înțeleagă faptul că prin admiterea acțiunii în revendicare, instanțe judecătorești, le-au desființat și lipsit de efecte juridice contractul de vânzare – cumpărare încheiat de aceștia în baza Legii nr.112/1995 cu Municipiul București.
În aceste împrejurări, instanța urmează să constatate că titlul intimatei, în baza căruia s-a solicitat executarea silită împotriva contestatorilor este reprezentat de o hotărâre judecătorească investită cu formulă executorie. Ca atare și din această perspectivă, contestatorii au solicitat să se reîntoarcă în apartament asupra căruia nu mai dețin un titlu de proprietate.
Pe cale de consecință, intimata a solicitat respingerea cererii de întoarcere a executării formulată de contestatori, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate prevederile art.115 și art.255 Cod procedură civilă.
La data de 21.02.2012 contestatorii au depus cerere precizatoare prin care solicită întoarcere executării în temeiul art.4101 și urm. C.p.c., întrucât toate actele de executare silită despre care se face vorbire în prezenta cauză, au fost anulate prin contestația formulată în cauza ce formează obiectul dosarului nr._/303/2011.
Prin încheierea de ședință din data de 28.03.2012, în baza art.144 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, până al soluționarea cauzei civile nr._/303/2011.
La data de 27.02.2015, prin compartimentul registratură, contestatorii au depus la dosar cerere de repunere pe rol a cauzei, însoțită de copia sentinței civile nr.8378/08.11.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._/303/2011, copia deciziei civile nr.R672/07.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă în dosarul nr._/303/2011.
Prin același compartiment, la data de 24.04.2015, contestatorii au depus la dosar concluzii scrise însoțite de înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.8378/08.11.2011 pronunțată de Judecătoria sector 6 în dosarul nr._/303/2011, definitivă și irevocabilă prin perimarea recursului, s-a admis contestația la executare formulată de contestatorii C. F. și C. I. în contradictoriu cu intimata C. D., s-a dispus anularea tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr.290/2011 de către B. Ș. P. D., inclusiv procesul verbal de evacuare din data de 5.10.2011.
Potrivit art. 4041 cod proc.civ., „În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit. În cazul în care executarea silită s-a făcut prin vânzarea unor bunuri mobile, întoarcerea executării se va face prin restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzare, actualizată în funcție de rata inflației, cu excepția situației când își găsește aplicare art. 449”.
Iar art. 4042 cod proc.civ. prevede ca „În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării. Dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul. Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1 și 2, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii”.
În speța de față, instanța constată că titlul executoriu este reprezentat de sentința civilă nr.3467/28.04.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._/303/2009, definitivă prin respingerea apelului (f.67-68) și sentința civilă nr.7180/08.11.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 în dosarul nr_, definitivă și irevocabilă (f.69-74).
Potrivit sentinței civile nr.8378/08.11.2011 pronunțată de Judecătoria sector 6 în dosarul nr._/303/2011, definitivă și irevocabilă prin perimarea recursului, s-a admis contestația la executare formulată de contestatorii C. F. și C. I. în contradictoriu cu intimata C. D., s-a dispus anularea tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr.290/2011 de către B. Ș. P. D., inclusiv procesul verbal de evacuare din data de 5.10.2011, însă titlul executoriu nu a fost anulat.
În acest dosar de executare s-a emis adresă către Casa Locală de Pensii Sector 6 prin care s-a dispus reținerea a 1/3 din retribuția acesteia până la achitarea integrală a sumei de 1245,15 lei, sume stabilite în baza titlului executoriu proces verbal de evacuare/05.10.2011 și a procesului verbal de cheltuieli suplimentare/12.10.2011 în dosarul de executare silită nr. 290/2011 pe rolul B. Ș. P. D..
Din adresa nr.07/05.01.2012 (f.57) reiese că această reținere a fost pusă în executare de către Casa de Pensii a Municipiului București.
În aceste condiții, instanța având în vedere că prin sentința civile nr.8378/08.11.2011 pronunțată de Judecătoria sector 6 în dosarul nr._/303/2011, s-a dispus anularea tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr.290/2011 de către B. Ș. P. D., instanța va dispune întoarcerea executării silite și, în consecință, restabilirea situației anterioare executării silite, în sensul că va obliga pârâta la plata către reclamanți a sumei de 1245,15 lei, sume stabilite în baza titlului executoriu proces verbal de evacuare/05.10.2011 și a procesului verbal de cheltuieli suplimentare/12.10.2011 în dosarul de executare silită nr. 290/2011 pe rolul B. Ș. P. D..
Instanța nu reține susținerea pârâtei că în mod greșit s-ar fi dispus anularea executării silite în dosarul de executare nr.290/2011 de către B. Ș. P. D., deoarece in prezenta cauză instanța nu poate analiza legalitatea acelei sentințe judecătorești - definitive, împotriva acesteia având căile de atac prevăzute de lege unde trebuia să facă aceste susțineri.
În ceea ce privește, însă măsura evacuării propriu-zise a contestatorilor din imobilul situat în București, ., ..B, ., sector 5, instanța nu va dispune întoarcerea executării deoarece contestatorii nu au titlu locativ pentru acest imobil, deoarece prin sentința civilă nr.7180/08.11.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 în dosarul nr_, definitivă și irevocabilă (f.69-74) s-a dispus că pârâții C. F., C. I. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul mai sus menționat.
Astfel, în lipsa unui titlu locativ instanța nu poate dispune întoarcerea executării și cu privire la această măsură, câtă vreme aceștia au fost evacuați din acel imobil tocmai pentru lipsa titlului locativ. A se dispune în sens contrar ar însemna a se aduce atingere dreptului de proprietate al intimatei.
Pentru aceste considerente, instanța va admite, în parte, cererea de întoarcere a executării silite, așa cum a fost precizată formulată de contestatorii C. F. și C. I., în contradictoriu cu intimata C. D., și va dispune întoarcerea executării silite și, în consecință, restabilirea situației anterioare executării silite, în sensul că va obliga pârâta la plata către reclamanți a sumei de 1245,15 lei, sume stabilite în baza titlului executoriu proces verbal de evacuare/05.10.2011 și a procesului verbal de cheltuieli suplimentare/12.10.2011 în dosarul de executare silită nr. 290/2011 pe rolul B. Ș. P. D..
De asemenea, ia act că se solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, în parte, cererea de întoarcere a executării silite, așa cum a fost precizată formulată de contestatorii C. F. și C. I., ambii cu domiciliul în București, ., . B, etaj 6, apartament 71, sector 6 în contradictoriu cu intimata C. D., cu domiciliul ales în .. 63, ., Cabinet de avocat D. G..
Dispune întoarcerea executării silite și, în consecință, restabilirea situației anterioare executării silite, în sensul că obligă pârâta la plata către reclamanți a sumei de 1245,15 lei, sume stabilite în baza titlului executoriu proces verbal de evacuare/05.10.2011 și a procesului verbal de cheltuieli suplimentare/12.10.2011 în dosarul de executare silită nr. 290/2011 pe rolul B. Ș. P. D..
Ia act să se solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28.04.2015.
P. GREFIER
Red. CIC/THEN. MM
5 EX.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3030/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3026/2015. Judecătoria... → |
|---|








