Contestaţie la executare. Sentința nr. 8548/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8548/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 8548/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8548
Ședința publică de la 29.10.2015
Instanța constituită din
P. C. A. E.
GREFIER A. V.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatoarea . SRL și pe intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6.
La apelul nominal făcut in ședința publica, la prima și la cea de-a doua strigare a cauzei, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către contestatoare și că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, cerere precizatoare, extrase de cont, adresa de înființare a popririi și recipisa de consemnare CEC nr._/1 din data de 22.10.2015, reprezentând cauțiune în cuantum de 730 lei
Instanța, din oficiu, având în vedere dispozițiile art. 131 alin. 1 C.p.c. constată că este competentă general, material și teritorial să judece cererea, raportat la dispozițiile art715 C.p.c. și art. 651 C.p.c.
De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 238 alin. 1 C.p.c., în raport de actele dosarului, estimează durata necesară cercetării procesului la o perioadă de 6 luni, durata medie de soluționare a cauzelor având ca obiect contestație la executare.
În baza art. 255 C.p.c. rap. la art. 258 C.p.c. încuviințează contestatoarei proba cu înscrisuri.
Ia act că intimata nu a depus întâmpinare, aceasta fiind decăzută din dreptul de a mai propune probe și, nemaifiind cereri de soluționat și probe de administrate, constată cercetarea judecătorească terminată, cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la fondul contestației la executare și cu privire la cererea de suspendare a executării silite.
I N S T A N T A
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.09.2015, contestatoarea . SRL, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice, a formulat contestație împotriva titlului executoriu nr._ din data 04.08.2015, emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice (și comunicat prin poștă la data de 24.08.2015 - ștampila data poștei) și care a fost însoțit de somația nr._ din data de 04.08.2015 și care fac parte integrantă din dosarul de executare nr._/40/_ /_ al aceleiași instituții, prin care a solicitat, în principal, admiterea contestației și, în consecință, anularea în parte a actelor de executare ca nelegale și neîntemeiate pentru creanțe incerte, nelichide, dar mai ales neexigibile, întrucât procesele verbale prin care s-au evidențiat sumele de plată din titlul executoriu contestat prin prezenta, sunt încă în litigiu pe rolul instanțelor de judecată, în procedura administrativă iar, în subsidiar, suspendarea executării silite până la soluționarea fondului cauzei pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
În motivarea contestației la executare, contestatoarea a arătat că, prin titlul executoriu nr._ din data de 04.08.2015, emis în cadrul dosarului de executare nr._/40/_ /_, se descrie ca natură a obligației de plată, „venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate de către alte instituții de specialitate PVC nr. PV_ din data de 20.04.2015” care ar fi avut „termen legal de plată sau perioade pentru care au fost calculate penalități de întârziere, dobânzi și penalități de întârziere data de 20.04.2015” și pentru care s-a stabilit cuantumul sumei datorate la suma de 4.500 lei.
Față de expunerea și creanța de 4.500 lei descrisă mai sus, contestatoarea a arătat că sancțiunea care a fost aplicată prin procesul verbal nr._ din data de 20.04.2015 „dat în executare” de către intimata ISCTR, a fost contestată și s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Cornetu, județul Ilfov, dosarul nr. 3874/1748/ 2015, care se află încă în procedura administrativă de comunicare a plângerii, a întâmpinării, etc., instanța neacordând încă termen pentru soluționarea cauzei cu care a fost investită, deci, această creanță este una incertă, nelichidă și deci neexigibilă, nedatorată încă cel puțin atâta timp cât este contestată.
Contestatoarea a arătat astfel că acțiunea de executare silită este una prematură, a cărei suspendare a solicitat-o cel puțin până la soluționarea plângerilor la procesele verbale de contravenție de către instanțele de judecată investite în acest sens.
În susținere, contestatoarea a atașat listing din programul ECRIS - al instanțelor de judecată, care dovedește afirmațiile acesteia și ține loc de certificat de grefă.
În același titlu executoriu, la poziția 3 „venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate de către alte instituții de specialitate PVC nr. PV_ din data de 19.05.2015” care ar fi avut termen legal de plată sau perioade pentru care au fost calculate penalități de întârziere, dobânzi și penalități de întârziere data de 19.05.2015 și pentru care s-a stabilit cuantumul sumei datorate la suma de 2.800 lei.
Față creanța de 2.800 lei pusă în executare în aceleași condiții, contestatoarea a arătat instanței că și sancțiunea care a fost aplicată prin procesul verbal nr._ din data de 19.05.2015 „dat in executare” de către intimata ISCTR, a fost contestat și s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei B., județul Ilfov, dosarul nr. 5688/94/ 2015, care se află încă în procedura administrativă de comunicare a plângerii, a întâmpinării, etc., instanța neacordând încă termen pentru soluționarea cauzei cu care a fost investită, deci, această creanță, este una incertă, nelichidă și deci neexigibilă, nedatorată încă cel puțin atâta timp cât este contestată.
Contestatoarea a arătat că astfel, acțiunea de executare silită este una prematură, a cărei suspendare a solicitat-o cel puțin până la soluționarea plângerilor la procesele verbale de contravenție de către instanțele de judecată investite în acest sens.
În susținere, contestatoarea a atașat listing din programul ECRIS - al instanțelor de judecată, care dovedește afirmațiile sale și ține loc de certificat de grefă.
Contestatoarea a menționat că acțiunea de a colecta bani la bugetul de stat este o prioritate, însă aceasta este, de asemenea, o încălcare gravă a prezumției de nevinovăție, mai ales că procesele verbale contestate sunt unele abuzive și care au fost emise pentru aceiași presupusă contravenție.
Contestatoarea a arătat că nu a argumentează și nu contestă în mod categoric suma de 147 lei ca fiind exigibilă și rezultată dintr-o diferență de TVA din declarația nr._-2 din data de 24.07.2015, aceasta însă nu dă forță probantă și executorie astfel încât să fie pusă în executare pentru aceasta fără o verificare prealabilă a fișei pe plătitor a cărei evidență este în sarcina intimatei ANAF Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice, aceasta fiind stinsă între timp de plata efectuată la timp, însă evidențiată cu întârziere datorită programelor de prelucrare a datelor.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 172 și 173, art. 205 și urm. din OG nr.92/2003 pentru Codul procedură fiscală - cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu dispozițiile art. 148 - 151, art. 192, art. 194-195, art. 718 și următoarele Cod de procedură civilă.
În dovedirea contestației la executare, contestatoarea a depus la dosar, în copie, listing din programul ECRIS al instanțelor de judecată pentru a dovedi înregistrarea celor două plângeri la procesele verbale de contravenție emise de ISCTR și „date în plată” către ANAF, somație nr._ din data de 04.08.2015, titlul executoriu nr._ din data de 04.08.2015.
Prin compartimentul registratură, la data de 25.09.2015, contestatoarea a depus la dosar precizările solicitate de instanță, conform rezoluției din data de 14.09.2015, însoțite de copii de pe furnizare informații extinse ONRC T. Construcții Vest SRL.
Prin același compartiment, la data de 28.10.2015, contestatoarea a depus la dosar o completare în susținerea cererii inițiale prin care a precizat că a fost deja executată silit de două ori, retrăgându-se suma de 7.300 de lei, atât din contul pe care societatea îl deține la Raiffeisen Bank, cât și din contul pe care societatea îl deține la BRD și s-a solicitat restituirea sumelor încasate necuvenit de către intimată.
Cererea a fost însoțită de recipisa de consemnare a cauțiunii . nr._ din data de 22.10.2015 și chitanța nr._ din data de 22.10.2015, în original, și în copie, extras de cont bancar emis de BRD, extras de cont bancar emis de Raiffeisen Bank și adresa de înființare a popririi către Raiffeisen Bank.
Intimata nu a formulat întâmpinare în cauză și nici alte cereri.
Instanța a încuviințat contestatoarei proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 04.08.2015 se emite de către intimată titlul executoriu nr._-fila 8 dosar prin care se stabilesc în sarcina intimatei obligații fiscale în cuantum de 4500 lei în baza procesului verbal_/20.04.2015, de 2800 lei în baza procesului verbal_/19.05.2015 și 147 lei în baza dec._-2/24.07.2015.
La data de 04.08.2015 se emite și somația nr._ privind plata sumelor de 7300 lei venituri din amenzi și 147 lei TVA, conform titlului executoriu menționat anterior.
La data de 08.10.2015 se emite adresa de înființare a popririi-fila 52 dosar.
Conform extrasului de cont de la fila 48 dosar din contul contestatoarei deschis la Raiffeisen Bank la data de 20.10.2015 se rețin prin poprire și se virează către intimată sumele de 7271,71 lei și respectiv 28,29 lei, în total 7300 lei, precum și comisioanele bancare aferente popririi de 50 lei, respectiv 2,50 lei.
Conform extrasului de cont de la fila 50 dosar din contul contestatoarei deschis la BRD Sucursala Academiei la data de 19.10.2015 se rețin prin poprire și se virează către intimată sumele de 6738,80 lei și respectiv 561,20 lei, în total 7300 lei, precum și comisioanele bancare aferente popririi de 50 lei, respectiv 2x8 lei.
Conform art.141 Cod procedură fiscală executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Executarea silită contestată este cea privind sumele stabilite în baza titlurilor executorii procese verbale de constatare a contravenției.
Conform art.37 din OG 2/2001 procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art.31 precum și hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Instanța reține însă că împotriva celor două procese verbale de contravenție menționate în titlul executoriu nr._ contestatoarea formulase plângeri contravenționale, înainte de emiterea titlului executoriu și a somației. Astfel, pe rolul Judecătoriei Cornetu fusese înregistrată la data de 08.07.2015 plângerea contravențională împotriva procesului verbal de contravenție nr._/2015, iar pe rolul Judecătoriei B. la data de 09.06.2015 plângerea contravențională împotriva procesului verbal de contravenție_/19.05.2015-fila 6 dosar.
În aceste condiții, instanța reține că procesele verbale nu erau titluri executorii cât timp fuseseră atacate cu plângere contravențională (numai instanța care se va pronunța asupra plângerii urmând să stabilească dacă plângerile fuseseră atacate în termenul legal), iar o hotărâre judecătorească de respingere a plângerii nu s-a pronunțat.
În aceste condiții, conform art.174 Cod procedură fiscală, în limitele investirii sale, instanța va anula în parte actele de executare silită, respectiv actele de executare efectuate în baza proceselor verbale de contravenție nr._/20.04.2015 și nr._/19.05.2015.
În baza art.174 alin.4 Cod procedură fiscală instanța va dispune restituirea sumelor de 7300 lei, reținută prin poprire la terțul poprit Raiffeisen Bank, respectiv 7300 lei reținută prin poprire la terțul poprit BRD, iar în baza 723 Cod procedură civilă, pentru restabilirea situației anterioare poprii, instanța va obligă intimata să plătească suma de 118,5 lei comisioane bancare către contestatoare, respectiv 52,5 lei (50+2,50 lei) comision reținut de terțul poprit Raiffeisen Bank și 66 lei comision reținut de terțul poprit BRD (50 lei+8 lei+8 lei).
Față de cele reținute mai sus, instanța va respinge capătul de cerere având ca obiect suspendare executare silită, ca rămas fără obiect și va dispune restituirea cauțiunii în cuantum de 730 lei consemnată conform recipisei de consemnare nr._/1/22.10.2015, în condițiile art.1064 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea . SRL, cu sediul în București, Bulevardul Timișoara nr. 181, sector 6, înregistrată la ONRC sub nr.J40/_/1998, având CUI RO_, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ de ADMINISTRARE FISCALĂ –DGRFP BUCUREȘTI- Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice, cu sediul în București, .. 7, sector 1.
Anulează în parte actele de executare silită, respectiv actele de executare efectuate în baza proceselor verbale de contravenție nr._/20.04.2015 și nr._/19.05.2015.
Dispune restituirea sumelor de 7300 lei reținută prin poprire la terțul poprit Raiffeisen Bank, respectiv 7300 lei reținută prin poprire la terțul poprit BRD.
Obligă intimata să plătească suma de 118,5 lei comisioane bancare către contestatoare.
Respinge capătul de cerere având ca obiect suspendare executare silită, ca rămas fără obiect.
Dispune restituirea cauțiunii în cuantum de 730 lei consemnată conform recipisei de consemnare nr._/1/22.10.2015, în condițiile art.1064 Cod procedură civilă.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.CAE/Thred.MV
4 ex./18.11.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 7693/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8549/2015. Judecătoria... → |
|---|








