Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8757/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8757/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 8757/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 8757
Ședința camerei de consiliu din 03.11.2015
Instanța constituită din
P.: E. A. T.
GREFIER: D. I. D.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, privind pe reclamanta S. C. MEȘTEȘUGĂREASCĂ (S.C.M.) DRUM NOU și pe pârâta M. C. 2000 SRL.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa părților.
Prezenta cauză se soluționează fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că din verificările efectuate s-a constatat că nu mai există alte dosare purtându-se între aceleași părți, având același obiect și cauză.
Instanța verificându-și competența în temeiul art. 131 raportat la art. 94 pct. 1 lit. k, art. 107 al. 1 și art. 1028 C., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța în temeiul art. 238 C. apreciază termenul optim și rezonabil de soluționare a cauzei la 3 luni.
Instanța constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța în temeiul art. 255 raportat la art. 258 C. încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, fiind o probă admisibilă și conducând la soluționarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 19.08.2015, reclamanta S. COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ DRUM NOU, în contradictoriu cu pârâta M. C. 2000 SRL, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 6.248,58 lei, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 de lei.
În motivarea cererii în fapt, reclamanta a învederat instanței faptul că între părți a fost încheiat contractul de închiriere nr. 570/22.05.2006, prin care a fost închiriat pârâtei spațiul situat în București, ., . 6, proprietatea reclamantei. În baza acestui contract, pentru utilizarea spațiului imobil închiriat, reclamanta a arătat că pârâta avea obligația de a achita chiria, în temeiul art. 7, alin. 1 și art. 5, pct. 1 și utilitățile, conform art. 5, pct. 7 din contract.
Reclamanta a mai arătat că respectivul contract a fost prelungit prin acte adiționale succesive, până la data 11.08.2014, însă începând cu ianuarie 2014 și până la eliberarea spațiului, pârâta nu a mai efectuat nici o plată, producând un prejudiciu reclamantei evaluat la suma de 6.248,58 lei. Totodată, a arătat că la data eliberării imobilului, pârâta, prin reprezentant legal, a recunoscut debitul datorat și s-a angajat să-l achite în termen de 3 luni.
În susținerea cererii reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: certificat constatator ONRC, contract de închiriere nr. 570/22.05.2006, actul adițional nr. 8 la contract de închiriere nr. 570/22.05.2006, factura . nr. 311/3.01.2014, factura . nr. 328/1.02.2014, factura . nr. 26/28.02.2014, factura . nr. 345/1.03.2014, factura . nr. 41/31.03.2014, factura . nr. 362/1.04.2014, factura . nr. 56/30.04.2014, fișa de cont, acord.
Prin cererea precizatoare și completatoare înregistrată pe rolul instanței la data de 4.09.2015, reclamanta a învederat instanței cu privire la modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea sumei solicitate în cuantum de 6.248.58 lei, reprezentând rezultatul total al facturilor emise în perioada 03.01._14, astfel cum reiese din Fișa de client. Totodată a învederat că debitul restant respectiv a rezultat ca urmare a neachitării facturilor emise, respectiv: Factura CHI nr. 311/03.01.2014 în cuantum de 1.446,99 lei, Factura CHI nr. 328/01.02.2014 în cuantum de 1.450,09 lei; Factura UTI nr. 26/28.02.2014 în cuantum de 189,97 lei, Factura CHI nr. 311/01.03.2014 în cuantum de 1.450,64 lei; Factura UTI nr. 41/31.03.2014 în cuantum de 152,17 lei; Factura CHI nr. 362/01.04.2014 în cuantum de 1.436,39 lei și Factura UTI nr. 56/30.04.2014 în cuantum de 122,32 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1026 C.pr.civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Făcând aplicarea textului mai sus menționat, din prisma alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța constată că cererea, astfel cum este formulată de către reclamantă, este admisibilă, putând fi judecată potrivit procedurii speciale referitoare la cererile de valoare redusă.
În conformitate cu dispozițiile art. 1270 C.civ., convențiile legale încheiate au putere de lege între părțile contractante, acestea dobândind drepturi și obligații pe care trebuie să le aducă la îndeplinire cu bună credință, conform art. 1170 C.civ., în caz contrar fiind angajată răspunderea contractuală a acestora.
Între părți s-a încheiat Contractul de închiriere nr. 570/22.05.2006 (filele 9-13) având ca obiect acordarea de către reclamantă și obținerea de către pârâtă a dreptului de folosință a bunului imobil spațiu comercial în suprafață utilă de 20,75 mp în ., . 6 în perioada 01.06._07.
Contractul a fost prelungit prin acte adiționale succesive, până la data 11.08.2014, ( actul adițional nr. 8 fila 14).
Conform art. 7 din contract pârâta și-a asumat obligația de a achita chiria de 400euro/lună, iar conform art. 5 pct. 7 să achite cheltuielile ocazionate de folosirea spațiului ( cheltuielile de întreținere, apa energie termică, electrică, gunoi, telefon/fax, etc) prin intermediul proprietarului.
De asemenea, instanța reține că reclamanta a facturat către pârâtă contravaloarea chiriei și a întreținerii aferente spațiului închiriat, fiind emise facturile aflate la filele 15-21 din dosar, în valoare totală de 6248,58 de lei.
Instanța are în vedere și acordul semnat si stampilat de pârâtă din care rezultă că aceasta și-a luat angajamenul de plată pentru suma der 6248,57 de lei ( fila 23).
În consecință, instanța va obliga pârâta să achite reclamantei suma de 6248,58 de lei reprezentând contravaloare facturi neachitate .
Constatând că pârâta este cea căzută în pretenții, în temeiul art. 453 NCPC, instanța va obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ( fila 2).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta S. C. MEȘTEȘUGĂREASCĂ (S.C.M.) DRUM NOU, cu sediul în București, .. 60, sector 1,înregistrat la ONRC sub nr. C_, CUI_, în contradictoriu cu pârâta M. C. 2000 SRL, cu sediul în București, sector 6, ., ., ., înregistrată la ONRC sub nr. J_, CUI_.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 6248,58 de lei reprezentând contravaloare facturi neachitate .
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din prezenta cauză.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. TEA/ Tehnored. PAS
4 ex02.12.2015
| ← Reziliere contract. Sentința nr. 8975/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8758/2015. Judecătoria... → |
|---|








