Contestaţie la procesul verbal de distribuire a preţului. Art. 570 C.p.c.. Sentința nr. 3212/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3212/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 3212/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA C.
SENTINȚA C. NR. 3212
Ședința publică de la data de 5 mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I. C.
GREFIER: P. O.
Pe rol soluționarea cauzei civile, privind pe contestatoarea ASOCIAȚIA DE P. . pe intimata P. B. ROMANIA SA.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte.
La al doilea apel nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării contestației la procesul-verbal de distribuire a prețului și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, sub nr._ la data de 16.04.2014, contestatoarea ASOCIAȚIA DE P. ., Calea Giulești nr. 43, sector 6 a solicitat, în contradictoriu cu intimata P. B. ROMANIA S.A., anularea procesului verbal de distribuire/eliberare sume rezultate din executare, emis la data de 14.04.2014, în dosarul de executare nr. 156MI/2012 al Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești „I., Ș. și P.”.
În motivarea cererii, contestatoarea a susținut că nu și-a recuperat creanța în urma adjudecării imobilului situat în București, Calea Giulești nr. 43, ., ., sector 6, deși a avut privilegiu înscris în cartea funciară.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 570 Vechiul Cod de procedură civilă.
În ședința publică din data de 18 septembrie 2014, intimata P. B. Romania SA a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare, intimata a invocat următoarele excepții: excepția de nulitate pentru netimbrarea acțiunii; excepția necompetenței teritoriale a instanței de judecată.
În drept, intimata și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă.
În ședința publică din data de 2.10.2014, contestatoarea a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare și note scrise.
Prin sentința civilă nr. 8388/02.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 5 februarie 2015, sub nr._ .
Prin compartimentul registratură, la data de 16 martie 2015, contestatoarea a depus la dosarul cauzei o cerere de renunțare la judecată.
Analizând excepția netimbrării contestației la executare invocată din oficiu, instanța constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 33 alin. 1, 2 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat; dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță.
De asemenea, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condițiile legii.
Instanța a constatat că, în momentul înregistrării cererii, contestatorul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru. Astfel, instanța prin încheierea din data de 31 martie 2015 a stabilit în sarcina contestatorului obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 564,35 de lei.
Deși contestatorul a fost legal citat cu această mențiune potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare din data de 07.04.2015 (fila 21 din dosar), aducându-i-se la cunoștință obligațiile care îi incumbă în privința timbrajului, acesta nu a înțeles să se conformeze obligației stabilite în sarcina sa până la termenul de judecată acordat în cauză, respectiv 5 mai 2015, astfel cum impune textul legal anterior indicat.
Prin urmare, devin incidente prevederile art. 33 alin. 2 din O.U.G. nr. 81/2013 care instituie sancțiunea anulării cererii în cazul în care nu se îndeplinește obligația de plată până la termenul stabilit.
Față de cele arătate, întrucât nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul arătat, instanța va admite excepția netimbrării cererii, și, în consecință, va anula ca netimbrată cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția netimbrării contestației la procesul verbal de distribuire a prețului, invocată din oficiu.
Anulează contestația la procesul verbal de distribuire a prețului, privind pe contestatoarea ASOCIAȚIA DE P. . în București, Calea Giulești nr. 43, sector 6, și pe intimata P. B. ROMANIA S.A., cu sediul în București, .. 29-31, sector 1, ca fiind netimbrată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi data de 05.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 3209/2015.... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 3219/2015.... → |
|---|








