Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 194/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 194/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 194/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI

-SECȚIA CIVILĂ -

SENTINȚA CIVILĂ NR. 194

SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15.01.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: G. A.

GREFIER: A. J.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect evacuare art. 1033 C. ș.u., privind pe reclamanta . SA prin administrator judiciar cabinet individual de insolventa P. C. F. în contradictoriu cu pârâții Z. E., Z. V. și Z. C. A..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, nu se prezintă niciuna dintre părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța ia act de faptul că reclamanta a solicitat judecarea în lipsă.

Instanța, față de prevederile art. 1035 Noul Cod de Procedură Civilă, constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză.

În baza art. 238 Noul Cod Procedură Civilă, instanța estimează că soluționarea prezentei cauze va dura o zi.

Constatând că proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă îndeplinește condițiile prevăzute de art. 255 alin. 1 Noul Cod Procedură Civilă, respectiv este admisibilă și de natură să ducă la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 alin. 1 Noul Cod Procedură Civilă, instanța o încuviințează.

Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 12.12.2014, sub nr._, reclamanta . Cantine SA a chemat în judecată pe pârâții Z. E., Z. V. și Z. C. A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea pârâților din apartamentul nr.118 situat în București, ., ., parter, sector 6, pe care îl ocupă fără titlu de la data de 01.04.2014 și până în prezent.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 05.06.2012 prin contractul de închiriere nr.1390/05.06.2012 pârâtei Z. E. i-a fost închiriat apartamentul nr.118, situat în blocul nr.1, scara 4, parter, din ., sector 6, București, în calitate de titular de contract de închiriere, iar pârâților Z. V. și Z. C. A., în calitate de rude ale acesteia până la data de 30.11.2012.

Contractul de închiriere nr.1390/05.06.2012 a fost prelungit prin actele adiționale nr.2987/05.12.2012 pentru perioada 01.12.2012 – 31.05.2013, nr.1425/14.06.2013 pentru perioada 01.06.2013 – 30.11.2013 și nr.2699/29.11.2013 pentru perioada 01.12.2013 – 31.03.2014.

Începând cu luna ianuarie pârâții nu s-au mai prezentat la societate pentru achitarea chiriei și prelungirea contractului de închiriere, înregistrând un debit la data prezentei de 3.813,13 lei + penalități.

În data de 05.02.2014 societatea reclamantă prin notificarea nr.347 a pus în vedere pârâților să se prezinte la societate în vederea rezolvării situației contractului de închiriere.

Conform notificării nr.105/31.10.2014, au fost notificați prin executor judecătoresc conform dispozițiilor art.1037 Cod procedură civilă.

Reclamanta a precizat că, potrivit art.77 din Legea nr.85/2006, este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiilor art.1033, 1040, 1041 Cod procedură civilă, și art.14, 15 și 1831 Cod civil.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus în copie următoarele înscrisuri:încheiere nr.2649/10.09.2012 pronunțată de Tribunalul C. – Secția a II a Civilă în dosarul nr._/3/2010 și dovada comunicării acesteia, furnizare de informații extinse emise de ONRC, notificare și dovada comunicării acesteia, contract de închiriere nr.1390/05.06.2012 și actele adiționale la acesta.

Pârâții, legal citați, nu au depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Între reclamanta . SA, în calitate de locator, și pârâta Z. E., în calitate de locatar, s-a încheiat pe o perioadă de 6 luni, începând cu data de 1.06.2012, contractul de închiriere nr. 1390/5.06.2012, având ca obiect apartamentul nr. 118 situat în București, ., ., parter, sector 6.

Conform art. II din contract, de spațiul închiriat urmau a beneficia și pârâții-membri de familie - Z. V. și Z. C. A..

Contractul de închiriere a fost prelungit până la 31.03.2014, conform ultimului act act adițional încheiat la data de 29.11.2013, având nr.2699 –fila 24 dosar.

Prin adresa atașată la fila 20 dosar, comunicată prin intermediul executorului judecătoresc conform procesului verbal de înmânare de la fila 21 dosar, reclamanta a notificat locatarul cu privire la faptul că nu mai dorește prelungirea contractului de închiriere nr. 1390/5.06.2012, informându-l totodată că are posibilitatea cumpărării imobilului la prețul pieței. Potrivit aceleiași notificări, în situația în care locatarul nu-și manifestă intenția de cumpărare a imobilului i se solicita să elibereze locuința într-un termen de 30 de zile.

Instanța reține că, în conformitate cu art. 1809 Cod civil, contractul nr. 1390/5.06.2012, încheiat de reclamantă cu pârâta Z. E., a încetat la expirarea termenului convenit de părți prin ultimul act adițional, respectiv la data de 31.03.2014.

În ceea ce privește cererea de față, având în vedere dispozițiile legale pe care se întemeiază aceasta, instanța reține că procedura specială reglementată de art. 1033-1042 Cprciv, este aplicabilă litigiilor privind evacuarea din imobilele folosite sau după caz, ocupate fără drept de către foștii locatari sau alte persoane.

Conform art. 1037 alin. 1 Cod procedură civilă, atunci când dreptul locatarului de a folosi un imobil s-a stins ca urmare a încetării locațiunii prin expirarea termenului, prin acțiunea locatorului, prin neplata chiriei sau a arenzii, precum și din orice altă cauză și locatorul dorește să intre în posesia imobilului, acesta va notifica locatarul, în scris, prin intermediul executorului judecătoresc, punându-i în vedere să elibereze și să-i predea liber imobilul, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării notificării.

Potrivit art. 1040 din același act normativ dacă locatarul sau ocupantul notificat în condițiile prezentului titlu refuză să evacueze imobilul ori dacă locatarul a renunțat la dreptul său de a fi notificat și a pierdut, din orice motive, dreptul de a folosi imobilul, locatorul sau proprietarul va solicita instanței să dispună, prin hotărâre executorie, evacuarea imediată a locatarului sau ocupantului din imobil, pentru lipsă de titlu.

Instanța apreciază că în cauza de față sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune evacuarea pârâților pe calea procedurii speciale reglementată de art. 1039-1042 Cprciv, astfel cum se solicită de către reclamantă.

În acest sens se reține că reclamanta are calitatea de locator al imobilului situat în București, ., ., parter, ., în timp ce pârâții nu mai dețin niciun titlu în baza căruia ar fi îndreptățiți să ocupe în continuare acest imobil, contractul de închiriere încetând ca urmare a expirării termenului.

De asemenea, se mai constată că, anterior promovării acțiunii, reclamanta a procedat la notificarea locatarului, prin intermediul B. D. P.-V., solicitându-i ca, în termen de 30 de zile, să evacueze locuința.

Cum pârâții nu au părăsit imobilul, aceștia neprezentându-se în instanță pentru a combate cererea reclamantei, instanța va admite acțiunea și va dispune evacuarea pârâților din imobilul situat în București, ., ., parter, ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta . CANTINE SA, cu sediul în București, ., ., J_, CUI_ în contradictoriu cu pârâții Z. E., Z. V. și Z. C. A., toți cu domiciliul în București, ., ., parter, apartament 118, sector 6.

Dispune evacuarea pârâților din imobilul situat în București, ., ., parter, ..

Cu apel în 5 zile de la pronunțare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Executorie .

Pronunțată în ședință publică, azi 15.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER

RED.AG/Thred.MM

5 ex/26.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 194/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI