Fond funciar. Sentința nr. 2661/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2661/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 2661/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2661

Ședința publică din data de 16.04.2015

Instanța constituită din

PREȘEDINTE: B. B. A. L.

GREFIER: T. P. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții V. M., V. V., V. D. M., V. Ș. T., C. I. N., M. R., P. C. M., S. L. și P. LUCREȚIA M. în contradictoriu cu pârâții S. L. DE FOND FUNCIAR SECTOR 6 și C. M. BUCUREȘTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, având ca obiect fond funciar.

Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 02.04.2015, aspect consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 08.04.2015, la data de 15.04.2015 și la data de 16.04.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constata următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 10.09.2012, sub nr._, reclamanții V. M., V. V., V. D. M., V. Ș. T., C. I. N., M. R. A., Popăeșcu C. M., S. L. și P. Lucreția M., prin procurator Chirindel A., în contradictoriu cu pârâții: C. M. București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor - București și S. L. de Fond Funciar a Sectorului 6, București, a solicitat anularea Hotărârii nr.1417 din 12.07.2012 a Comisiei M. București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, care validează propunerea Subcomisiei locale de fond funciar de respingere a solicitărilor de retrocedare ca fiind dosarul incomplet și obligarea pârâților la emiterea dispozițiilor pentru restituirea în natură și/sau acordarea de măsuri compensatorii, despăgubiri.

În motivarea cererii reclamanții a arătat că, în termenele și conform dispozițiilor legale, au formulat cerere pentru eliberarea titlului de proprietate și a procesului verbal de punere în posesie pentru terenul de 3 hectare moștenit de la autorul comun V. I..

Actele depuse la dosar pentru dovedirea dreptului de proprietate au fost: act de vânzare-cumpărare autentificat la Tribunalul Ilfov cu nr. 44/03.01.1908, copie eliberată sub nr._/1991; act de vânzare-cumpărare autentificat la Tribunalul Ilfov cu nr. 5008/ 12.11.1908, copie legalizată de Arhivele Naționale sub nr._/1991; act de vânzare-cumpărare transcris în Registrul de transcripțiuni sub nr. 720/1944 după cererea nr. 3989 dosar nr. 1361/1944 prin care V. I. a vândut partea care-i revenea după decesul tatălui său surorilor C. Ș. și M. M., cu condiția ratificării acestei vânzări la majorat.

Având în vedere faptul că dreptul de proprietate nu a încetat, legile speciale adoptate de regimul comunist Decret nr. 115/1959 și celelalte prin efectul cărora a fost preluat abuziv fără titlu, terenul solicitat afectând exclusiv atributul de folosință al acestuia, la data de 20.06.2006 prin declarația notarială nr. 903, V. I. a reiterat acordul si a ratificat această vânzare.

Dovada deținerii proprietății după anul 1945 reiese din copiile extras din Borderoul populației, proprietăților și exploatărilor agricole din București întocmit conform Recensământului agricol și al populației din 25 ianuarie 1948 pe numele C. Ș. (mama numitelor S. L. și P. Lucreția M.), M. M. (mama numitei M. R. A.) și V. D. (soțul numitei V. V. și tatăl numitei V. M.), de unde rezultă inclusiv fracțiunile obținute conform vânzării dintre rude din anul 1944.

Au mai arătat reclamanții că terenul a fost scos din patrimoniul lor în mod forțat fără acordare de despăgubiri, ceea ce contravine normelor constituționale și Codului Civil.

În prezent, conform expertizei realizate de expert tehnic judiciar autorizat cadastru F. M., terenul revendicat este ocupat parțial de blocuri de locuințe, de Școala Specială nr. 11 și Grădinița nr. 2.

Au menționat reclamanții că, în conformitate cu prevederile legale, orice probă dovedind dreptul lor de proprietate poate fi înlăturată numai printr-o probă de aceeași forță produsă de deținătorul actual sau de terți.

Deși au făcut dovada dreptului de proprietate a calității de moștenitori legali îndeplinind condițiile prevăzute de legile speciale în materie de fond funciar, S. locală le-a comunicat respingerea cererilor de retrocedare cu soluția „dosar incomplet”, rezolvare ilegală având în vedere caracterul imprescriptibil al dreptului de proprietate.

În fond, în forma și condițiile legale nu s-a emis o hotărâre legală de către S. locală de fond funciar a sectorului 6. În acest sens, prin art.38 din Hotărârea nr. 941/2009 C. Municipală a dispus restituirea documentației cu mențiunea expresă că nu cuprinde hotărârea subcomisiei locale.

Față de toate aceste considerente reclamanții au apreciat ca netemeinică și ilegală Hotărârea nr. 1417/12.07.2012 a Comisiei M. București pentru stabilirea dreptului de proprietate, atât sub aspectul validării propunerii Subcomisiei locale de fond funciar a sectorului 6, cât și a respingerii contestației nr._/2007.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 și Legii nr. 247/2005, cu completările și modificările ulterioare.

În dovedirea au solicitat proba cu înscrisuri și orice alte probe care ar rezulta din dezbateri.

Reclamanții au depus la dosarul cauzei hotărârea nr. 1417 din 12.07.2012.

Reclamanții au precizat că, acțiunea este scutită de taxa de timbru.

La data de 20 septembrie 2012, pârâta S. Locala de Fond Funciar a Sectorului 6 București, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, învederând următoarele:

Referitor la capătul 1 de cerere, respectiv la anularea Hotărârii nr. 1417/12.07.2012 a Comisiei M. București, a arătat faptul că, acest act nu a fost emis de către S. Locala de Fond Funciar a Sectorului 6.

In consecința, S. Locala de Fond Funciar a Sectorului 6, nu are calitatea să dispună, sau să constate anularea acestui act, reclamanții în mod eronat înțelegând sa-si îndrepte acțiunea si împotriva acestei instituții.

Având in vedere natura actului a cărui nulitate se solicita, precum si instituția care l-a eliberat, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a S. Locala de Fond Funciar a Sectorului 6.

In consecința, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasiva.

Cu privire la capătul 2 de cerere, respectiv, emiterea dispozițiilor pentru restituirea in natura si/sau acordarea de masuri compensatorii, despăgubirii, pârâta a invocat excepția autorității de lucru judecat.

Conform art.163 alin (1) Cod pr. Civ. „nimeni nu poate fi chemat in judecata pentru aceeași cauza, același obiect, si de aceeași parte, înaintea mai multor instanțe”.

Pârâta a mai arătat că, reclamanții din prezenta cauza au mai formulat o cerere emiterea dispozițiilor pentru restituirea in natura si/sau acordarea de masuri compensatorii, cerere care a format obiectul dosarului nr._/3/2007.

Prin sentința civila nr. 7483/12.11.2008 (rămasă definitiva si irevocabila prin respingerea recursului), instanța a respins ca inadmisibila acțiunea reclamaților.

O cerere poate fi judecata irevocabil o singura data si nu poate fi combătută printr-o alta hotărâre judecătoreasca, astfel încât drepturile recunoscute printr-o hotărâre irevocabilă să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioara, data ..

Autoritatea lucrului judecat este o calitate pe care o are o hotărâre judecătoreasca din momentul pronunțării sale si pana la momentul in care nu mai poate fi exercitata împotriva ei niciuna din căile de atac aflate la indemna părților.

Prin cererea ce a format obiectul dosarului nr._/3/2007, reclamanții au solicitat instanței sa dispună obligarea paraților de a răspunde la cererile si notificările adresate sub nr._/1991, nr._/2000, nr._/2002, nr._/2005, precum si obligarea paraților la emiterea dispozițiilor pentru restituirea în natura, ori acordarea de despăgubiri pentru terenurile ce au constituit dreptul de proprietate al acestora.

F. de cele învederate, si de normele legale incidente in cauza, pârâta a solicitat admiterea excepției autorității de lucru judecat si respingerea acțiunii ca inadmisibila.

Pe fond, pârâta a arătat că prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat emiterea unor dispoziții pentru restituirea in natura si/sau acordarea de măsurii compensatorii pentru un teren in suprafața de 3 ha fără să identifice locația acestuia.

Din suprafața de teren pe care reclamanții au solicitat-o, s-a reconstituit: dreptul de proprietate, in favoarea numiților V. D., M. A., S. L. si P. Lucreția, in calitate de moștenitori ai defunctei V. I. M., pentru terenul in suprafața de 1,50 ha, din care 0,50 ha fizic si 1,00 ha sub forma de acțiuni la SAIC B.. Acest aspect reiese din anexa nr.19, poziția 71 (pentru care s-a emis Decizia nr. 77/1993).

Pentru terenul in suprafața de 5000 mp, s-a făcut propunere de invalidare de către S. de fond funciar sector 6 întrucât pentru această suprafața a fost emis deja Titlu de proprietate nr. 7086/1994, prin grija Subcomisiei de fond funciar sector 5, iar pentru teren in suprafața de 1,00 ha a fost emis titlu de proprietate nr._/2004.

Pentru diferența de suprafața de teren, pârâta a învederat faptul că, reclamanții au fost invitați in repetate rânduri ( conform actelor de la dosar) sa completeze documentația, deja existenta la dosar, cu un set de acte, respectiv:o adeverința emisa de comisia de aplicarea legii fondului funciar, prin grija căreia s-a efectuat reconstituirea dreptului de proprietate, din care sa reiasă suprafața totala; actele care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate; fila din registrul agricol după anul 1945 sau dovada deținerii terenului sau predării către stat a acestuia după aceasta data; certificat de naștere de la toți moștenitorii legali, actele de identitate, declarații pe propria răspundere din partea acestora; identificarea terenurilor solicitate - schița amplasamentului cu terenul deținut sau orice alte informații din care sa rezulte identificarea vechiului amplasament solicitat, pe care aceștia nu le-au depus.

Totodată, au arătat că reclamanții s-au adresat cu cerere de reconstituire a dreptului de proprietate si Primăriei Sector 5, pentru aceeași suprafața de 3 ha.

Din actele depuse, reiese ca suprafața deținuta la nivelul anului 1908 de către autor I. V. a fost de 3,00 ha, iar moștenitorii autoarei M. V. dețineau un teren in suprafața de cca 1,90 ha la nivelul anului 1919. Însa Legea nr.247/2005 analizează posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenurile preluate de stat după anul 1945 (moștenitorii celor doi autorii nu au făcut dovada deținerii si preluării terenului după acea data).

De asemenea, în prezenta speța reclamanții nu au făcut dovada preluării de către stat a terenului pentru care se cere reconstituirea dreptului de proprietate, in perioada 1945-1989, perioada care a reiterat, face obiectul legii fondului funciar.

In aceste condiții, pârâta a considerat că si-a îndeplinit obligațiile prin răspunsurile transmise reclamanților, singura posibilitate ca aceștia sa obțină despăgubiri, fiind in baza Legii nr. 10/2001, iar instituția abilitată în soluționarea cererii este Primăria M. București.

Având in vedere cele expuse, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibila.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115-118 C.proc. civ., Legii fondului funciar nr.18/1991 modificata prin Legea nr.247/2005, Legea nr. 1/2000 cu modificările ulterioare.

În temeiul dispozițiilor art. 242, alin. ultim din C. proc. civ., a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Pârâta a depus la dosarul cauzei adresa nr._ din 21.12.2011 emisă de Primăria Sector 6 către Instituția Prefectului M. București, adresa nr._/11.07.2005 înregistrată la Primăria Sector 6, adresa nr._/21.12.2010, adresa nr._ fin 26.11.2010, adresa nr. 8927/10.05.2007, adresa nr._/22.07.2015, adresa nr._/02.07.2007, sentința civilă nr. 850/04.02.2009 pronunțată de Judecătoria Sector 6 în dosarul cu nr._, adresa nr._/21.09.2010, adresa nr._/14.07.2009, adresa nr. 18043d din 17.06.2009, procura autentificată prin încheierea de autentificare nr. 318 din 21 mai 2007 de Biroul Notarial D. Ș., procura autentificată prin încheierea de autentificare nr. 1333 din 05.12.2007, adresa nr. 1895/19.08.2010, adresa nr._/27.07.2009, adresa nr. 2525/28.01.2009, sentința civilă nr. 7483/12.11.2008 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București în dosarul nr._/3/2007, adresa nr. 1895/07.01.2009, adresa nr._/06.01.2009, adresa nr._/26.08.2008, adresa nr._/08.08.2008, adresa nr._/31.10.2007, adresa nr._ din 25.10.2007, adresa nr._/14.09.2007, adresa nr._/22.05.2007, adresa nr._/22.05.2007, adresa nr. 8927/10.05.2007, adresa nr. 3671/22.05.2007, adresa nr. 8927/05.04.2007, adresa nr._/30.01.2007, adresa nr._/22.03.2006, adresa nr._ din 13.12.2005, adresa nr._/30.11.2005, adresa nr._ din 1 noiembrie, adresa nr._/17.08.2005, adresa nr._/12.10.2005, adresa nr._/28.02.2002, adresa nr._/14.03.2000, declarație autentificată prin încheierea de autentificare nr. 903 din 20 martie 2006, copia actului de vânzare, autentificat de Tribunalul Ilfov Secția notariat la nr. 44 din 3 ianuarie 1908, copie de pe actul de vânzare transcris de Tribunalul Ilfov Secția notariat nr. 5008 din 12 noiembrie 1908, copie de pe sentința nr. 515, dosar nr. 2316/918 dată de Tribunalul Ilfov, secția I C.C din 1 octombrie 1919, certificat de moștenitor nr. 756/1969 din 12 noiembrie 1969, certificat de moștenitor nr. 39/2001 din 07.06.2001, certificat de moștenitor suplimentar nr. 35 la Certificatul de Calitate de Moștenitor nr. 39/07.06.2001 dat în dosarul nr. 42/2001 de NPB R. D. din 19.07.2002, certificat de moștenitor nr. 77 din 29.10.2004, sentința civilă nr._ din 18 decembrie 1997 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București în dosarul nr. 3674/1996, sentința civilă nr. 5433 din 5.10.1992 pronunțată de Judecătoria Sector 6 în dosarul nr. 2139/1992, Decizia civilă nr. 1546/12.12.1994, contract de locațiune nr. 160 din 21 septembrie 1995, adresa nr. 22 din 9 decembrie 1997, adresa nr. 89 din 27.02.2002, adresa nr._/04.09.2002, extrase emise de către Arhivele Naționale, titlu de proprietate nr._, fișa de punere în posesie nr. 34-hotărârea nr. 875/2002, proces-verbal de punere în posesie nr. 1031 din 23.05.2003, titlu de proprietate nr. 7068, proces-verbal de punere în posesie nr. 271, copii CI, certificate naștere, certificate deces și certificate de căsătorie (f.232-257), certificat nr._ din 18.11.1992, buletine de naștere (f.260-261), certificate de căsătorie (f.263)

La data de 17 octombrie 2010, pârâta C. municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a formulat întâmpinare, prin care a arătat următoarele:

Prin Hotărârea nr. 1417/12.07.2012, C. municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a validat propunerea Subcomisiei sectorului 6 al municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de respingere a cererilor formulate pentru terenul ce a aparținut autorului V. I., ca neîntemeiate, întrucât nu au fost depuse acte care să dovedească proprietatea și preluarea la stat a terenului revendicat, în conformitate cu dispozițiile art. 9, alin. 4 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 11, alin. 2, 3 și 4 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Din înscrisurile existente la dosar a rezultat că autorul V. I. a deținut, la nivelul anului 1908, suprafața de 3 ha, potrivit actelor de vânzare - cumpărare autentificate sub nr. 44/03.01.1908 și nr. 5008/12.11.1908.

După decesul autorului, intervenit în anul 1936, numitele M. V. și I. V., soția și fiica autorului, au înstrăinat suprafața de 7500 mp, așa cum rezultă din actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2299/28.01.1944 și transcris sub nr. 720/28.01.1944.

Mai mult, în Borderoul populației, proprietăților și exploatațiilor agricole din București, întocmit la nivelul anului 1948, sunt înscriși alți proprietari ai imobilului în cauză.

Pârâta a arătat că, din suprafața totală solicitată de reclamanți - 3 ha, a fost reconstituit dreptul de proprietate, în favoarea numiților V. D., M. A., S. L. și P. Lucreția, în calitate de moștenitori ai autoarei V. I. M., pentru suprafața de 1,50 ha, din care 0,50 ha în natură și 1,00 ha sub formă de acțiuni la S AIC B..

În vederea reconstituirii dreptului de proprietate pentru diferența de teren, S. sectorului 6 al municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a învederat reclamanților necesitatea completării documentației cu înscrisuri doveditoare, evidențiate punctual în adresele nr._/12.10.2005 și nr._/30.01.2007, la care aceștia nu au dat curs.

De altfel, dispozițiile legale prevăd obligativitatea depunerii, actelor doveditoare în susținerea cererii, în cazul în care nu se depun înscrisurile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 18/1991 și dacă solicitanții au fost informați de către subcomisia locală asupra necesității depunerii acestor înscrisuri și nu s-au conformat, atunci aceștia sunt decăzuți din dreptul de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate (art. 9, alin. 8 din lege).

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 8, alin. 2 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „de prevederile prezentei legi beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativă și alte persoane anule stabilite”.

În ceea ce privește autorul V. I., reclamanții nu au făcut dovada deținerii în proprietate, după anul 1945, a terenului revendicat și nici dovada preluării de către stat.

Având în vedere considerentele expuse, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, ca neîntemeiată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115-118 C.pr.civilă, dispozițiile Legii nr.18/1991, cu modificările și completările ulterioare, precum și celelalte prevederi legale la care a făcut referire în cuprinsul întâmpinării.

Conform art.. 242 alin.2 C.pr.civilă, a solicitat judecare acuzei în lipsă.

Pârâta a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri (f.294-435), reprezentând: adresa nr._ din 21.12.2011 emisă de Primăria Sector 6 către Instituția Prefectului M. București, adresa nr._/11.07.2005 înregistrată la Primăria Sector 6, adresa nr._/21.12.2010, adresa nr._ fin 26.11.2010, adresa nr. 8927/10.05.2007, adresa nr._/22.07.2015, adresa nr._/02.07.2007, sentința civilă nr. 850/04.02.2009 pronunțată de Judecătoria Sector 6 în dosarul cu nr._, adresa nr._/21.09.2010, adresa nr._/14.07.2009, adresa nr. 18043d din 17.06.2009, procura autentificată prin încheierea de autentificare nr. 318 din 21 mai 2007 de Biroul Notarial D. Ș., procura autentificată prin încheierea de autentificare nr. 1333 din 05.12.2007, adresa nr. 1895/19.08.2010, adresa nr._/27.07.2009, adresa nr. 2525/28.01.2009, sentința civilă nr. 7483/12.11.2008 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București în dosarul nr._/3/2007, adresa nr. 1895/07.01.2009, adresa nr._/06.01.2009, adresa nr._/26.08.2008, adresa nr._/08.08.2008, adresa nr._/31.10.2007, adresa nr._ din 25.10.2007, adresa nr._/14.09.2007, adresa nr._/22.05.2007, adresa nr._/22.05.2007, adresa nr. 8927/10.05.2007, adresa nr. 3671/22.05.2007, adresa nr. 8927/05.04.2007, adresa nr._/30.01.2007, adresa nr._/22.03.2006, adresa nr._ din 13.12.2005, adresa nr._/30.11.2005, adresa nr._ din 1 noiembrie, adresa nr._/17.08.2005, adresa nr._/12.10.2005, adresa nr._/28.02.2002, adresa nr._/14.03.2000, declarație autentificată prin încheierea de autentificare nr. 903 din 20 martie 2006, copia actului de vânzare, autentificat de Tribunalul Ilfov Secția Notariat la nr. 44 din 3 ianuarie 1908, copie de pe actul de vânzare transcris de Tribunalul Ilfov Secția notariat nr. 5008 din 12 noiembrie 1908, copie de pe sentința nr. 515, dosar nr. 2316/918 dată de Tribunalul Ilfov, secția I C.C din 1 octombrie 1919, certificat de moștenitor nr. 756/1969 din 12 noiembrie 1969, certificat de moștenitor nr. 39/2001 din 07.06.2001, certificat de moștenitor suplimentar nr. 35 la Certificatul de Calitate de Moștenitor nr. 39/07.06.2001 dat în dosarul nr. 42/2001 de NPB R. D. din 19.07.2002, certificat de moștenitor nr. 77 din 29.10.2004, sentința civilă nr._ din 18 decembrie 1997 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București în dosarul nr. 3674/1996, sentința civilă nr. 5433 din 5.10.1992 pronunțată de Judecătoria Sector 6 în dosarul nr. 2139/1992, Decizia civilă nr. 1546/12.12.1994, contract de locațiune nr. 160 din 21 septembrie 1995, adresa nr. 22 din 9 decembrie 1997, adresa nr. 89 din 27.02.2002, adresa nr._/04.09.2002, extrase emise de către Arhivele Naționale, titlu de proprietate nr._, fișa de punere în posesie nr. 34-hotărârea nr. 875/2002, proces-verbal de punere în posesie nr. 1031 din 23.05.2003, titlu de proprietate nr. 7068, proces-verbal de punere în posesie nr. 271, copii CI, certificate naștere, certificate deces și certificate de căsătorie, certificat nr._ din 18.11.1992, buletine de naștere, certificate de căsătorie.

La data de 09.11.2012, prin Serviciul Registratură, pârâta C. M. București a depus la dosarul cauzei actele care au stat la baza adoptării Hotărârii nr. 1417/12.07.2012 (f.452-509).

La data de 23.01.2013, prin Serviciul Registratură, reclamantele Strigariu L., P. Lucreția și M. R. au depus la dosarul cauzei cerere de probe (f.558) la care a anexat un set de înscrisuri (f.561-613), reprezentând: raport de expertiză tehnică judiciară, copie sentință civilă din data de 07.03.2015 pronunțată în dosarul nr. 8673/2004, adresă emisă către domnul V. D., adresă emisă de către domnul V. pentru comunicarea situației juridice a terenului, copie de pe Sentința nr. 515 din dosarul cu nr. 2316/918 dată de Tribunalul Ilfov Secția I C.C din data de 1 octombrie 1919, copie titlu de proprietate nr._, copie titlu de proprietate nr. 7068, copie-extras din Borderoul populației, proprietăților și exploatațiilor agricole din orașul București, întocmit conform Recensământului agricol și al populației din ianuarie 1948, sentința civilă nr. 496/1 noiembrie 1952 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului V.I. Lenin, adresa nr._/19.02.1991, adresă emisă de către S. L. către Instituția Prefectului București, adresa nr. Cs/_/2010/SP1/02.11.2010 emisă de către Instituția Prefectului, adresă emisă către Primăria Sector 6 București, adresa nr. CG/2525/2009/SP3/2009 emisă de C. Pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate Privată asupra terenurilor, extras din Hotărârea nr. 941/05.02.2009 emis de C. M. București pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar, adresa nr. 3671/22.05.2007, raport de expertiză tehnică extrajudiciară.

În ședința publică din data de 07.02.2013 s-a depus la dosarul cauzei raport de expertiză extrajudiciară.

La data de 4 martie 2013, reclamantele M. R., S. L., P. Lucreția M. au depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri (f.770-789), reprezentând documentația topografică pentru obținerea numărului cadastral provizoriu și înscrierea în Cartea Funciară - ., Sector 6, București, Școala Specială nr. 11, respectiv Documentația topografică pentru obținerea numărului cadastral provizoriu și înscrierea în cartea funciară - ., Sector 6, București, Școala Specială nr. 2.

La data de 12.06.2013, reclamantele M. R., S. L., P. Lucreția M. au depus la dosarul cauzei note de ședință prin care au solicitat instanței încuviințarea probei cu expertiză topo cadastrală și evaluatorie.

Sub aspectul probatoriului, în temeiul art.167 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri, în cadrul căreia au fost depuse la dosar, în copie, următoarele: adresa nr._ din 21.12.2011 emisă de Primăria Sector 6 către Instituția Prefectului M. București, adresa nr._/11.07.2005 înregistrată la Primăria Sector 6, adresa nr._/21.12.2010, adresa nr._ fin 26.11.2010, adresa nr. 8927/10.05.2007, adresa nr._/22.07.2015, adresa nr._/02.07.2007, sentința civilă nr. 850/04.02.2009 pronunțată de Judecătoria Sector 6 în dosarul cu nr._, adresa nr._/21.09.2010, adresa nr._/14.07.2009, adresa nr. 18043d din 17.06.2009, procura autentificată prin încheierea de autentificare nr. 318 din 21 mai 2007 de Biroul Notarial D. Ș., procura autentificată prin încheierea de autentificare nr. 1333 din 05.12.2007, adresa nr. 1895/19.08.2010, adresa nr._/27.07.2009, adresa nr. 2525/28.01.2009, sentința civilă nr. 7483/12.11.2008 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București în dosarul nr._/3/2007, adresa nr. 1895/07.01.2009, adresa nr._/06.01.2009, adresa nr._/26.08.2008, adresa nr._/08.08.2008, adresa nr._/31.10.2007, adresa nr._ din 25.10.2007, adresa nr._/14.09.2007, adresa nr._/22.05.2007, adresa nr._/22.05.2007, adresa nr. 8927/10.05.2007, adresa nr. 3671/22.05.2007, adresa nr. 8927/05.04.2007, adresa nr._/30.01.2007, adresa nr._/22.03.2006, adresa nr._ din 13.12.2005, adresa nr._/30.11.2005, adresa nr._ din 1 noiembrie, adresa nr._/17.08.2005, adresa nr._/12.10.2005, adresa nr._/28.02.2002, adresa nr._/14.03.2000, declarație autentificată prin încheierea de autentificare nr. 903 din 20 martie 2006, copia actului de vânzare, autentificat de Tribunalul Ilfov Secția Notariat la nr. 44 din 3 ianuarie 1908, copie de pe actul de vânzare transcris de Tribunalul Ilfov Secția notariat nr. 5008 din 12 noiembrie 1908, copie de pe sentința nr. 515, dosar nr. 2316/918 dată de Tribunalul Ilfov, secția I C.C din 1 octombrie 1919, certificat de moștenitor nr. 756/1969 din 12 noiembrie 1969, certificat de moștenitor nr. 39/2001 din 07.06.2001, certificat de moștenitor suplimentar nr. 35 la Certificatul de Calitate de Moștenitor nr. 39/07.06.2001 dat în dosarul nr. 42/2001 de NPB R. D. din 19.07.2002, certificat de moștenitor nr. 77 din 29.10.2004, sentința civilă nr._ din 18 decembrie 1997 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București în dosarul nr. 3674/1996, sentința civilă nr. 5433 din 5.10.1992 pronunțată de Judecătoria Sector 6 în dosarul nr. 2139/1992, Decizia civilă nr. 1546/12.12.1994, contract de locațiune nr. 160 din 21 septembrie 1995, adresa nr. 22 din 9 decembrie 1997, adresa nr. 89 din 27.02.2002, adresa nr._/04.09.2002, extrase emise de către Arhivele Naționale, titlu de proprietate nr._, fișa de punere în posesie nr. 34-hotărârea nr. 875/2002, proces-verbal de punere în posesie nr. 1031 din 23.05.2003, titlu de proprietate nr. 7068, proces-verbal de punere în posesie nr. 271, copii CI, certificate naștere, certificate deces și certificate de căsătorie (f.232-257), certificat nr._ din 18.11.1992, buletine de naștere (f.260-261), certificate de căsătorie (f.263), precum și, la solicitarea reclamanților, proba cu expertiza topografică, raportul de expertiză fiind depus la filele 1138-1139.

La data de 08.10.2012 s-au depus la dosarul cauzei actele care au stat la baza adoptării Hotărârii nr. 1415/12.07.2012.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. L. de Fond Funciar a Sectorului 6, invocată de aceasta prin întâmpinare, instanța urmează să o respingă ca neîntemeiată, întrucât aceasta este instituția care, analizând documentația depusă de reclamanți, formulează propunerile de admitere sau respingere a cererilor și aceasta este instituția care a formulat propunerea de respingere care a stat la baza adoptării hotărârii a cărei anulare se solicită în prezenta cauză

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 03.01.1908 a fost încheiat, între N. P., în calitate de vânzător, și V. I., cu în calitate de cumpărător contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 44 de Tribunalul Ilfov-Secția Notariat prin care vânzătorul a transmis cumpărătorului dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1 ha și 50 de ari situat în ..(f. 172). De asemenea, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5008/ din 12.11.1908 de Tribunalul Ilfov-Secția Notariat, N. P. L. a transmis dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1 ha și 50 ari situat în . către V. I..(f. 173)

Prin actul de vânzare-cumpărare din data de 29.01.1944 autentificat de Tribunalul Ilfov(f. 185) M. V. și I. V., în calitate de vânzătoare, pe de o parte și M. M. și Ș. C., pe de altă parte, a fost transmis către cumpărătoare dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 7500 mp situat în apropiere de Șoseaua Domnești, menționându-se în cuprinsul actului de vânzare-cumpărare că terenul este deținut de vânzătoare de la V. I., fiind dobândit de către acesta prin actele de vânzare-cumpărare nr. 44/1908, nr. 5008/1908 și nr. 98/1908.(fila 185 verso)

Prin cererea formulată la data de 01.02.1991 și înregistrată sub nr._, V. D., M. R. A., S. L., P. Lucreția M. au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 3 ha situat la km 3 pe șoseaua București-Domnești de pe urma defunctului V. I., tatăl, respectiv bunicul titularilor cererii.(f. 159)

La data de 03.05.1994 a fost emis de către C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor București, titlul de proprietate nr. 7068 prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 5000 mp situat în București, Sector 5, în favoarea lui M. Lucreția M. în calitate de succesor al defunctei V. M., iar prin procesul-verbal de punere în posesie nr. 271 din data de 10.08.1992 s-a efectuat punerea în posesie a acesteia asupra suprafeței de teren cu privire la care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate.(f. 223-224)

Prin decizia nr. 1546 emisă la data de 12.12.1994 de C. M. București și Sectorului Agricol Ilfov pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar s-a stabilit dreptul la acțiuni pentru suprafața de 1ha echivalent arabil la Societatea SAIC B. SA pentru V. D., M. R. A., C. G., S. L. și M. Lucreția(f. 197)

La data de 19.05.2004 a fost emis de către C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Ilfov, titlul de proprietate nr._ prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 1 ha(_ mp) situat în . lui V. D., M. R. A., S. L., P. Lucreția, Ciuca G., iar prin procesul-verbal de punere în posesie nr. 1031 din data de 23.05.2003 s-a efectuat punerea în posesie a acestora asupra suprafeței de teren cu privire la care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate.(f. 217-218)

Prin cererile nr._/30.11.2005, nr._/01.11.2005, nr._/17.08.2005, nr._/14.03.2000, nr._/28.02.2002 V. D.(și ulterior moștenitorii acestuia), M. R. A., S. L., P. Lucreția M. au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului situat în suprafață totală de 3 ha de pe urma defunctului V. I. situat la km 3 al șoselei București-Domnești (f. 146-150, f. 157-158)

Prin adresa nr._/02.07.2007 emisă de S. L. de fond Funciar Sector 6 au fost solicitate reclamanților probe din care să rezulte deținerea suprafeței de teren solicitate după anul 1945, respectiv extras din registrul agricol ulterior anului 1945 din care să rezulte deținerea terenului de către autorul reclamanților, precum și dovada preluării/predării acestei suprafețe de teren de către stat după anul 1948.(f. 58-61)

Prin adresa nr._/21.12.2011 emisă de S. L. de fond Funciar Sector 6, a fost înaintată către C. M. București pentru Stabilirea dreptului de Proprietate asupra Terenurilor – Instituția Prefectului, documentația aferentă cererii de reconstituire formulată de reclamanți cu propunerea de a se respinge solicitarea reclamanților întrucât aceștia nu s-au conformat solicitării instituției de completare a documentației prin depunerea de acte din care să rezulte că terenul solicitat a aparținut lui V. I. precum și preluarea de către stat a acestuia.(f. 39-40)

Prin hotărârea nr. 1417 din data de 12.07.2012 emisă de C. M. București pentru Stabilirea dreptului de Proprietate asupra Terenurilor s-a dispus validarea propunerii Subcomisiei Locale de fond funciar a Sectorului 6 de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 3 ha ce a aparținut autorului Tvoiculescu I. în favoarea reclamanților, întrucât nu au fost depuse acte care să probeze dreptul de proprietate și preluarea de către stat a terenului revendicat.(f. 5).

Potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 republicată, legea fondului funciar, stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept . În conformitate cu dispozițiile alin. 2 al aceluiași articol, de prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă și alte persoane anume stabilite.

Instanța reține dispozițiile art. 11, conform cărora suprafața adusă în cooperativa agricolă de producție este cea care rezultă din: actele de proprietate, cartea funciara, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidențele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori . Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în ceea ce privește suprafețele preluate de cooperativele agricole de producție în baza unor legi speciale sau în orice mod de la membrii cooperatori. Terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producție de la persoanele fizice, fără înscriere în cooperativele agricole de producție sau de către stat, fără nici un titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.

Stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, pe baza situației terenurilor deținute de cooperativa agricolă de producție la 1 ianuarie 1990, înscrisă în sistemul de evidență a cadastrului funciar general sau a registrului agricol, corectată cu înstrăinările legal efectuate de către cooperativa până la data intrării în vigoare a legii.

Instanța reține, cu titlu preliminar că reclamanții au solicitat reconstituire dreptului de proprietate de pe urma defunctului V. I..

Pe de altă parte, reclamanții își întemeiată prezenta cerere numai pe baza actelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 44/1908 și sub nr. 5008/1908 de Tribunalul Ilfon făcând abstracție de actul de vânzare-cumpărare întocmit de V. M. și neaducând nicio dovadă a faptului că acest teren se afla înscris pe numele defunctului V. I. în registrul agricol la nivelul anului 1945.

Astfel din extrasul din registrul agricol depus la filele 205-2087 rezultă că M. M., C. Ș. și V. D. figurau înscriși, în anul 1948, cu câte o suprafață de teren de 1 ha și 3750 mp, respectiv un ha, însă pentru alte adrese, respectiv . și 209, precum și . au fost formulate alte cereri de reconstituire. De asemenea, din adresa emisă de Comitetul Executiv al sfatului Popular(fila 214 dosar) rezultă că defunctului V. D. i-a fost aprobată cererea de trecere în proprietatea statului a unei suprafețe de teren arabil de 1,50 ha.

Din aceste punct de vedere în mod întemeiat a fost dispusă hotărârea de către C. M. București de respingere a cererilor de reconstituire.

În plus, constată instanța că, în privința titlului de proprietate nr._/19.05.2004, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în calitate de persoane îndreptățite foști proprietari ai terenului, iar nu în calitatea de moștenitori ai lui V. I., astfel cum rezultă din titlul emsi, precum și din procesul-verbal de punere în posesie.

Mai mult, reclamanții nu au înțeles, nici cu ocazia judecării prezentei cauze să probeze aspecte contrare celor reținute prin hotărârea atacată și să propună administrarea vreunei probe din care să rezulte că situația de fapt învederată de către aceștia corespunde realității.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv menționat în hotărârea atacată, de asemenea, instanța îl apreciază ca fiind întemeiat.

Astfel, instanța apreciază că reclamanții nu au probat preluarea terenului de către stat prin niciunul dintre mijloacele prevăzute de lege, nedepunând de altfel documentele solicitate de subcomisia locală de fond funciar. Pentru considerente mai sus expuse, instanța urmează să respingă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei S. L. de Fond Funciar a Sectorului 6, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții V. M., V. V., V. D. M., V. Ș. T., C. I. N.,, P. C. M., toți cu domiciliul procesual ales la mandatar Chirindel A., domiciliat în București, .. 4, ., ., M. R. A., S. L. și P. Lucreția M., cu domiciliul procesual ales la mandatar Chirindel A., domiciliat în București, .. 4, ., . și la SCA C., L., M. și Asociații, ., .-10, 28-29, sector 3 în contradictoriu cu pârâții C. M. București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor – București, cu sediul în București, .. 47, sector 5și S. L. de Fond Funciar a Sectorului 6, București, cu sediul București, Calea Plevnei nr. 147- 149, sector 6, în ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 16.04.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

B. B. A. LuizaToma P. C.

Red./12 ex. /10.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 2661/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI