Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 4267/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4267/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 4267/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4267

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 03.06.2015

INSTANȚA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE: S. I. G.

GREFIER: U. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect încuviințare executare silită – perimare, cerere înaintată de B. Ș. și Tetu, privind pe creditoarea L. I. BANK și pe debitoarea S. D. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Instanța invocă, din oficiu, excepția perimării cererii și reține cauza spre soluționarea excepției perimării.

INSTANȚA

Analizând actele dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 20.06.2014 sub nr._, B. Ș. și Tetu a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu constând în contract de credit nr. 672BU/20.01.2006, privind pe creditoarea L. I. Bank și pe debitoarea S. D. M..

Examinând cu prioritate, conform art.248 Cod procedură civilă, excepția perimării cererii, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 01.07.2014, când cauza a fost suspendată, în baza art.242 Cod procedură civilă, față de neîndeplinirea de către acesta a obligației de a depune extras de carte funciară în privința imobilului în cauză, obligație stabilită în sarcina sa prin rezoluția din data de 20.06.2014 și reluată prin încheierea de ședință din data de 25.06.2014, iar de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni.

În conformitate cu dispozițiile art.416 alin. 1 Cod procedură civilă, „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni”, iar potrivit art.420 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de 6 luni, instanța urmează a admite excepția perimării și a constata perimată cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii.

Constată perimată cererea de încuviințare a executării silite, introdusă de B.E.J. Ș. și Tetu, cu sediul în București, Calea Victoriei nr.224, ., ., sector 1 privind pe creditoarea L. I. Bank cu sediul în București, .-6, sector 6 și pe debitoarea S. D. M., cu domiciliul în București, .. 13, sector 6.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică azi, 03.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. G. I. S. / Thred. MU

4ex./2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 4267/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI