Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 4147/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4147/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 4147/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4147
ȘEDINȚA DIN DATA DE 29.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: R. S.
GREFIER: A. R. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect încuviințare executare silită, cerere înaintată de petentul B.E.J.A. C. V. și M.-A. D., privind pe creditoarea S. S.A.R.L. și pe debitorii S. M. B. și S. V..
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele: petentul a fost citat în vederea discutării perimării cererii și a cererii de repunere pe rol a cauzei, întrucât prin încheierea de ședință din data de 14.11.2014, judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 242 Cod pr.civ., la data de 20.05.2015, prin serviciul registratură, petenta a depus cerere de repunere pe rol a cauzei, după care
Instanța reține cauza pentru a se pronunța asupra cererii de repunere pe rol și asupra perimării cererii de chemare în judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înaintată instanței de petentul B.E.J.A. C. V. și M.-A. D., în cadrul dosarului de executare nr. 4498/2014, instrumentat de biroul anterior menționat, s-a solicitat, la cererea creditoarei S. S.A.R.L., încuviințarea executării silite mobiliare, imobiliare și prin poprire, împotriva debitorilor S. M. B. și S. V.., pentru recuperarea integrală a creanței de_,94 lei, reprezentând debit, la care se adaugă dobânzile până la recuperarea integrală a debitului, precum și a cheltuielilor de executare calculate/realizate pe parcursul procedurii execuționale, potrivit titlului executoriu reprezentat de Contractul de Credit nr._/02.05.2008 și Act adițional nr. 1/20.01.2012 la Contractul de Credit nr._/02.05.2008.
Cererea a fost legal timbrată.
În dovedirea cererii, au fost depuse înscrisuri.
La data de 14.11.2014, s-a dispus suspendarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 242 al. 1 Cod pr.civ., pentru neîndeplinirea de către petent a obligației de a depune contractul de cesiune de creanță, obligație stabilită în sarcina sa prin încheierea de ședință din data de 31.10.2014.
La data de 20.05.2015 s-a formulat cerere de repunere pe rol (f. 29).
În conformitate cu dispozițiile art. 416 din noul Cod de procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 6 luni, iar potrivit art. 420 din noul Cod de procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere dispozițiile anterior citate, instanța apreciază că se impune analizarea cu prioritate a perimării.
Constatând că de la data încheierii de suspendare, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților, nefiind îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii (cererea de repunere pe rol fiind depusă ulterior împlinirii termenului de perimare), instanța, în baza art. 416 din noul Cod de procedură civilă, urmează a constata perimată acțiunea de față, nemaijustificându-se analiza cererii de repunere pe rol, care, fiind formulată ulterior împlinirii termenului de perimare, nu este de natură a afecta cursul acestuia, perimarea operând de drept.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată cererea înaintată de petentul B.E.J.A. C. V. și M.-A. D., cu sediul în București, ., nr. 39, ., ., sector 3, privind pe creditoarea S. S.A.R.L., cu sediul ales la S.C. Kruk România S.R.L., în București, ., . 11, sector 4 și pe debitorii S. M. B. și S. V., ambii cu domiciliul în București, ., ., ., sector 6.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Cererea de recurs se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. R.S./Thred. A.R.M.
4 ex./2015
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 4237/2015.... | Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr.... → |
|---|








