Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 2733/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2733/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 2733/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2733
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN 20.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: D. B.-J.
GREFIER: B. C.
Pe rol cererea de învestire cu formulă executorieformulată de petenta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București.
Cererea se soluționează fără citarea părților, conform art. 6401 alin. 2 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București și reține cauza în pronunțare sub acest aspect.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei G. și ulterior, urmare declinării de competență, pe rolul Judecătoriei Sectorului 6, petenta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București a solicitat învestirea cu formulă executorie a procesului-verbal de contravenție . nr._/06.07.2011, întocmit debitorului T. Emeric I..
Cererea a fost legal timbrată, conform chitanței depuse la dosar.
Analizând excepția necompetenței teritoriale, instanța o constată întemeiată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 6401 alin. 1 Cod procedură civilă, titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie.
Așa cum rezultă din alin. 2 al aceluiași articol, cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în sectorul 6 București, nu are calitatea de creditor, astfel încât competența instanței nu se poate stabili în raport de sediul acesteia.
Pe baza înscrisurilor depuse la dosar, instanța reține că debitorul are domiciliul în sectorul 4, București, iar creditorul C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. are sediul în București, sectorul 1.
În consecință, având în vedere că nici creditorul, nici debitorul nu au sediul/domiciliul în circumscripția Judecătoriei Sectorului 6 București, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, în a cărei rază de competență se află sediul creditorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cererii formulate de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în București, .. 38, sector 1, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.04.2015.
Președinte, Grefier,
D. B.-J. B. C.
Red.DBJ/Thred.BC/3ex./29.04.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2779/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2776/2015.... → |
|---|








