Legea 10/2001. Sentința nr. 8008/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8008/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 16-10-2015 în dosarul nr. 8008/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI
SECTIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8008
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 16.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: R. S.
GREFIER: A. R. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect Legea10/2001-daune morale, privind pe reclamanții O. N., O. F., O. A. și O. M. în contradictoriu cu pârâtul M. București, prin Primar General.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25.09.2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat inițial pronunțarea pentru data de 02.10.2015 și ulterior, pentru data de 16.10.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 11.06.2015, sub nr._, reclamanții O. N., O. F., O. A., și O. M., au chemat în judecată pârâtul M. București prin Primarul General, solicitând obligarea pârâtului la plata daunelor morale datorate pentru prejudiciul moral produs ca urmare a nesoluționării în termenul legal a notificării nr. 940/15._, prin emiterea unei dispoziții de restituire în natură sau echivalent pentru imobilul din București, . nr. 19, sector 3, cât și pentru nepunerea în executare, în termenul legal, a unei hotărâri judecătorești, prejudiciul evaluat la suma de 25.000 lei, pentru fiecare reclamant, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, prin notificarea transmisă prin executor judecătoresc sub nr. 940/15._ și înregistrată la M. București sub nr._, formulată în baza Legii 10/2001, au solicitat despăgubiri în natură/echivalent pentru terenul situat în București, . nr, 19, sector 3, preluat în mod abuziv.
În conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001, la data de 22.09.2006 au depus toate actele doveditoare, făcând expres solicitarea de a mi se emite dispoziția în raport de aceste acte depuse. Conform art. 25 alin 1 și 26 din Legea 10 /2001 și a pct. 25 din H.G. 250/2007, în forma în vigoare la data depunerii notificării și a solicitării exprese de emitere a dispoziției, pârâtul M. București, ca unitate deținătoare, avea obligația ca în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau după caz de la data depunerii actelor doveditoare, să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra notificării.
Ulterior, prin adrese, demersuri, audiențe repetate, așa cum o dovedesc înscrisurile atașate, au revenit la PMB solicitând soluționare a notificării, fără nici un rezultat însă.
Din cauza lipsei de reacție și a atitudinii umilitoare pe care pârâtul a înțeles să o adopte față de reclamanți, au fost obligați să apeleze la justiție, pentru ca instanța de judecată să soluționeze pe fond notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001 și astfel, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București dosarul nr._/3/2010, soluționat prin sentința civilă nr. 1886/07.11.2011 însoțită de încheierea din data de 09.09.2013, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 485R/09.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, M. București prin Primarul General a fost obligat să emită o dispoziție motivată prin care să propună acordarea de despăgubiri în condițiile art. 6 din Titlul VII din Legea nr. 247/200 pentru terenul în suprafață de 2500 mp, situat în București, . nr. 19, sector 3.
Prin adresa nr._/24.09.2012 au solicitat Primăriei Municipiului București punerea în executare a sentinței civile, respectiv să emită dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii. Ulterior, având în vedere că solicitarea reclamanților administrativă nu a condus la emiterea dispoziției, au procedat la deschiderea procedurii de executare silită, prin cererea nr. 1494/17.10.2012 înregistrată la B. C. B. M.. Cu toate demersurile susținute, Primăria Municipiului București a emis dispoziția nr._ abia în data de 13.01.2015, dispoziție prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 2500 mp situat în București, . nr. 19, sector 3.
CurteaEuropeană a Drepturilor Omului a reținut constant că administrația publică constituie un element al statului de drept, interesul sau fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă refuză sau omite să execute o obligație legală sau întârzie executarea unei hotărâri judecătorești, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fata instanțelor judecătorești pierd orice rațiune de a fi (Cauza S. c.României, v ; pct. 24).
De asemenea, s-a apreciat că trebuie avută în vedere și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea pilot M. A. și alții c. România pct.250 și 254, C. E. R. c. României pct.42.
S-a subliniat că nu se poate considera nici că reclamanții ar fi trebuit să recurgă la acțiunea în instanță după ce au constatat că pârâtul refuză să le soluționeze notificarea în termenul prevăzut de lege, în contextul în care Curtea Europeană a statuat că nu este oportun să-i ceri unei persoane să facă demersuri al căror rezultat nu ar fi decât unul repetitiv și anume ca instanța să dispună încă o dată autorităților administrative competente să își execute obligația legală, un astfel de comportament fiind prea oneros și necorespunzător cerințelor art. 35 alin 1 din Convenție (Cauza S. P. împotriva României).
Rațiunea adoptării Legii nr. 10/2001 stă în caracterul profund reparatoriul al acesteia. Prin acest act normativ legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de foștii proprietari pentru abuzurile suferite de către stat, ori, nerespectarea unor termene rezonabile în desfășurarea acestor proceduri este incompatibilă cu rolul reparator al măsurii în sine, iar pârâta nu a făcut altceva decât să prelungească starea de incertitudine și agonie a reclamanților.
Prejudiciul moral suferit constă în starea de disconfort psihic și moral provocat nu numai de perioada lungă de așteptare, de atitudinea umilitoare și sfidătoare pe care a adoptat-o pârâtul față de reclamanți, prin desconsiderarea la care au fost supuși ca cetățeni, cât și nemulțumirea și revolta pe care o cauzează conduita pârâtului, ce pare să nesocotească orice prevedere legală, tinzând să trateze procedurile legale după liberul său arbitru, prin amânarea îndeplinirii obligațiilor sale legale, fapt ce a constituit un real impediment în realizarea drepturilor acestora.
Reclamanții au solicitat să se aibă în vedere și vârsta înaintată de 65 ani, 67 ani, 72 ani, respectiv 69 de ani, precum și numeroasele demersuri efectuate de-a lungul timpului în vederea soluționării dosarului acestora.
Fapta ilicită a pârâtului constă în depășirea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea notificării, în atitudinea umilitoare pe care a adoptat-o față de mine ca persoană care încearcă să-și valorifice drepturile acordate de legiuitor, în dispreț față de aplicarea legii și în lipsa de reacție la solicitările mele care duce la o obstrucționare consecventă a dobândirii drepturilor recunoscute de lege.
În plus, având în vedere că prin sentința civilă nr. 1886/07.11.2011 însoțită de încheierea din data de 09.09.2013, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 485R/09.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, M. București prin Primarul General a fost obligat să emită o dispoziție motivată prin care să propună acordarea de despăgubiri în condițiile art. 6 din Titlul VII din Legea nr. 247/200 pentru terenul în suprafață de 2500 mp, situat în București, . nr. 19, sector 3, pârâtul este în culpă și pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești. In cauza S. c.României, p.25, Curtea statuează „că nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție, cu referire la Cauza Metaxas împotriva Greciei, p.19), iar în cauza C. împotriva României, p38-39, Curtea apreciază ca fiind prejudiciu moral și cel produs „ca urmare a frustrării provocate de imposibilitatea executării sentinței pronunțate în favoarea ei, și că prejudiciul respectiv nu este suficient compensat prin constatarea încălcării.” În cauza Viasu c.României.
Reclamanții au solicitat să se constate că au așteptat 14 ani soluționarea notificării, după ce au depus toate actele necesare, au făcut toate demersurile legale posibile, ajungând ca, în vederea soluționării pe fond a notificării să se adreseze instanțelor judecătorești, obținând o hotărâre judecătorească în acest sens, și, cu toate acestea, pârâtul a emis cu întârziere Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr._/13.01.2015.
În plus, nu pot trece cu vederea că suferința provocată de tergiversarea nejustificată a soluționării cererii, precum și revolta pe care au încercat-o de atâtea ori, când aflau că dosarul, deși complet, se află în aceeași fază de soluționare, reprezintă un prejudiciu moral, rezultat din nerespectarea dreptului de soluționare a cauzei într-un termen rezonabil, prevăzut de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește proba prejudiciului moral, așa cum s-a statuat inclusiv în practica națională, proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să j fie prezumate, instanțele române deducând în mod frecvent producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite de natură să determine un astfel de prejudiciu, soluția fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.
Referitor la evaluarea daunelor morale, practica națională împărtășește criteriul general evocat de instanța europeană, potrivit căruia despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora ( Tolstoy Miloslovsky vs. Regatul Unit), prejudiciul nefiind necesar a fi dovedit sub aspect valoric.
De asemenea, s-au invocat cauza Ernestina Zulio c. Italia, Decizia nr. 6330/22.09.2011, Curtea de Apel București – Secția a IV a civilă, prin decizia nr.64/2011, precum și cauza D. E. Împotriva României, CEDO.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001, art.4 și 5 Cod civil, art.252 – 253 Cod civil, art.1349, 1381 și urm. Cod civil, precum și jurisprudența europeană indicată în cuprinsul acțiunii.
În dovedirea cererii, reclamanții au depus înscrisuri ( filele 5 – 65).
La data de 30.08.2015, prin compartimentul registratură, pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În speță dosarul administrativ nr._. a fost soluționat prin Dispoziția de Primar General nr._/2015 de acordare măsuri reparatorii prin echivalent iar la data de 26.02.2015 a ^ fost înaintat către Instituția Prefectului Municipiului București cu Anexa nr. 657/26.02.2015 în vederea controlului de legalitate.
Pârâtul a solicitat să se aibă în vedere dispozițiile art.46 alin.2 din Legea nr,10/2001 care dispune că “în cazul acțiunilor formulate potrivit art.45 procedura de restituire începută în temeiul legii speciale este suspendată până la soluționarea acelor acțiuni prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Persoana îndreptățită va înștiința de îndată persoana notificată, potrivit art.22 alin.1.
Acordarea daunelor morale este apreciată exclusiv de instanță, în urma administrării unui probatoriu adecvat care să dovedească prejudiciul moral suferit de reclamant. Partea care solicită acordarea daunelor morale este, obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu și fapta pârâtului.
Cuantumul daunelor se stabilește față de noțiunea de ” prejudiciu cert" adică a cărui existență este neîndoielnică și a cărui întindere poate fi sigur stabilită. Normele eticii si echitații interzic în principiu acordat ea de despăgubiri materiale pentru daune morale, deoarece durerea sufleteasca este incompatibilă cu un echivalent bănesc.
Pârâta a considerat că evenimentele în cauză nu au putut să provoace reclamanților o stare de incertitudine și suferințe, care nu pot fi compensate prin simpla constatare a nerespectării termenului legal.
Sub aspectul prejudiciului moral, reclamanții nu au demonstrat prejudiciul (dimensiunea suferințelor sale și modul de evaluare a acestora, prin care s-a ajuns la suma de 25.000 lei) astfel să justifice suma pretinsă ca reparație cu acest titlu. Probele administrate nu au relevat împrejurări legate de implicațiile morale, de implicațiile pe plan afectiv legate de nerespectarea unui titlul executoriu. Reclamanții nu au arătat în ce ar fi constat relația de cauzalitate între prejudiciul suferit de acesta și prejudiciul moral.
În concret, cuantumul daunelor morale acordate trebuie să aibă efecte compensatorii și nu constituie venituri nejustificate acordate reclamantei. Pentru a se obține daune morale în temeiul art. 1.349 cod civil privind răspunderea civilă delictuale necesar să se facă dovada faptei ilicite, a vinovăției privind săvârșirea faptei imputate privind nesoluționarea notificării timp îndelungat de către unitatea deținătoare, până la sesizarea instanței de judecată, a prejudiciului moral cert încercat de către titularul notificării și a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
Termenul de 60 zile prevăzut de lege este un termen de recomandare, iar în speță, s-a soluționat notificarea abia în urma probatoriului adecvat administrat în fața instanței judecătorești.
Pentru M. București este de notorietate numărul mare de notificări efectuate pe vechile, respectiv pe noile adrese de imobile preluate la stat, formând un volum de muncă important, complex și care a antrenat și o răspundere legală pentru modul de soluționare a notificărilor cu consecințe, inclusiv în materie penală.
În drept, pârâtul a invocat prevederile art.205 și urm. Cod procedură civilă.
Întâmpinarea a fost însoțită de adresa nr. RF/_/2015.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1886/07.11.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția A III-a Civilă în dosarul nr._/3/2010 (f. 27), îndreptată prin încheierea din data de 09.09.2013 (f. 6), astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 485R/09.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția Civilă, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții din prezenta cauză, iar M. București a fost obligat să emită o dispoziție prin care să propună acordarea de despăgubiri în condițiile art. 16 din Titlul VII din Lg. 247/2005, pentru terenul în suprafață de 2500 mp, situat în București, . nr. 13, sector 3.
Pentru a se pronunța această soluție, s-a reținut că prin notificarea nr, 940/2001 adresată PMB, reclamanții au solicitat în baza Lg. 10/2001 să se dispună atribuirea în natură, prin compensație sau acordarea de despăgubiri bănești pentru terenul anterior menționat, însă această notificare nu a fost soluționată de unitatea deținătoare.
De asemenea, s-a constatat că prin sentința civilă nr. 9776/15.11.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._, acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General a fost admisă și s-a constat nulitatea absolută a contractului de donație nr. 8505/11.10.1968 autentificat de notariatul de Stat Sector 4 București (prin care imobilul vizat de notificare trecuse în proprietatea statului), aceasta rămânând definitivă prin neapelare.
Instanța a reținut dispozițiile art. 25 alin. 1 din Lg. 10/2001 potrivit cărora în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Instanța a constatat (f. 28) că în cauză nu au fost respectate aceste norme legale de către M. București care nu a dat curs solicitărilor formulate de către reclamanți prin intermediul notificării, reținând că faptul că până la soluționarea respectivei cauze nu s-a emis decizia sau dispoziția motivată referitor la terenul în litigiu, poate fi considerat un refuz nejustificat supus cenzurii instanței.
Astfel, instanța constată că prin hotărârea analizată, s-a reținut culpa pârâtului în nesoluționarea notificării formulate de reclamanți.
Instanța constată că deși ulterior pronunțării soluției cuprinse în sentința civilă nr. 1886/07.11.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția A III-a Civilă în dosarul nr._/3/2010 (f. 27), îndreptată prin încheierea din data de 09.09.2013 (f. 6), astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 485R/09.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția Civilă, pârâtului îi incumba obligația de a emite o dispoziție prin care să propună acordarea de despăgubiri în condițiile art. 16 din Titlul VII din Lg. 247/2005, pentru terenul în suprafață de 2500 mp, situat în București, . nr. 13, sector 3, pârâtul nu a avut o asemenea conduită, pe data de 17.10.2012 reclamanții adresându-se Biroului Executorului Judecătoresc C. B. M. cu o cerere de executare silită a sentinței menționate, înregistrată sub nr. 1494/2012 (f. 22).
Astfel cum rezultă din motivarea în fapt a acțiunii și a adresa nr._/24.06.2015 (f. 78), pe data de 13.01.2015 pârâtul a emis dispoziția_ de acordare de măsuri reparatorii.
Analizând cererea, instanța o apreciază ca fiind parțial întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 998-999 C.civ. (dispoziții preluate de art. 1357-1358 N.C.civ.), orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, omul fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
În cauză, instanța constată că sunt întrunite cerințele pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului, conduita efectivă a acestuia sub aspectul modalității și duratei de soluționare a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 încă din anul 2001 cauzând reclamanților un prejudiciu moral cert, constând în starea de disconfort psihic provocat implicit de perioada lungă de așteptare pentru soluționarea notificării și de concretizarea acestui demers.
Sub acest aspect, instanța constată, în primul rând, că notificarea în cauză a fost formulată de către reclamanți în baza unei legi instituite de stat tocmai pentru reparația unui alt prejudiciu produs de către stat în trecut și căreia nu i s-a răspuns decât în urma acționării statului în justiție de către reclamanți.
Astfel, deși pârâtul a fost notificat în anul 2001, iar în anul 2007 s-a pronunțat sentința civilă nr. 9776/15.11.2007 a Judecătoriei Sectorului 3 București, acesta nu a respectat termenul legal de soluționare din culpa sa, astfel cum s-a reținut prin sentința civilă nr. 1886/07.11.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția A III-a Civilă în dosarul nr._/3/2010 (f. 27), îndreptată prin încheierea din data de 09.09.2013 (f. 6), astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 485R/09.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția Civilă.
Totodată, instanța constată că, deși hotărârea mai sus menționată prin care pârâtul a fost obligat să emită dispoziție ca răspuns la notificarea emisă a rămas definitivă și irevocabilă la data de09.03.2012, pârâtul nu a înțeles să execute voluntar acest titlu executoriu, reclamanții demarând procedura de executare silită împotriva acestuia, astfel cum s-a reținut anterior.
Sub acest aspect, instanța are în vedere și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că dreptul la un proces echitabil nu acoperă procedura numai până la pronunțarea hotărârii, ci până la executarea acesteia, statul (și administrația publică) având obligația de a pune în executare hotărârea judecătorească pronunțată contra sa (cauza Hornsby c. Greciei). Curtea a apreciat în mod constant în jurisprudența sa că protecția efectivă a justițiabilului și restabilirea legalității implică obligația administrației de a se „plia” unei sentințe civile, Curtea reamintind în această privință că administrația constituie un element al statului de drept și că interesul său se identifică cu cel al unei bune administrări a justiției. Dacă administrația refuză sau omite să execute hotărârea judecătorească sau întârzie să o facă, dreptul la o instanță și garanțiile conferite de art. 6 din Convenție ar deveni în întregime iluzorii și teoretice (Antonetto c. Italiei, S. P. c. României, Beis c. Greciei).
Totodată, instanța constată că, în cauză, nu se poate reține existența unor cauze obiective, independente de voința pârâtului care să justifice durata lungă a procedurii și care să înlăture reținerea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale a pârâtului sub aspectul culpei.
În consecință, instanța apreciază că obligarea pârâtului la plata sumei de câte 14.000 lei în favoarea fiecărui reclamant reprezintă o justă reparație pentru prejudiciul moral cauzat reclamanților prin rămânerea pârâtului în pasivitate perioade îndelungate de timp și prin amânarea îndeplinirii obligațiilor sale legale, fapt ce a constituit un real impediment în realizarea drepturilor reclamanților. La evaluarea daunelor morale acordate, instanța a avut în vedere perioada lungă de timp în care reclamanții au fost supuși unui disconfort psihic cauzat de pasivitatea pârâtului, precum și vârsta reclamanților (f. 20).
Având în vedere toate considerentele anterior expuse, instanța va admite, în parte, acțiunea, și va obliga pârâtul la plata sumei de câte 14.000 de lei în favoarea fiecărui reclamant în parte cu titlu de despăgubiri.
Reținând culpa procesuală a pârâtului, în baza art. 453 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâtul la plata sumei de 300 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în contravaloarea onorariului avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, în parte, acțiunea formulată de reclamanții O. N., CNP_, O. F., CNP_, O. A., CNP_ și O. M., toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, .-138, corp B, parter, sector 5, la sediul . S.A. în contradictoriu cu pârâtul M. București - prin Primar General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 3.
Obligă pârâtul la plata sumei de câte 14.000 de lei în favoarea fiecărui reclamant în parte cu titlu de despăgubiri.
Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamanților a sumei de 300 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. R.S./Thred. M.M.
7 ex./2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8005/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8023/2015.... → |
|---|
