Obligaţie de a face. Sentința nr. 5455/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5455/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 5455/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5455

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 02.07.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: T.-D. I. L.

GREFIER: T. C.-I.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare privind pe contestatorul S.C. Z. C. S.R.L în contradictoriu cu intimații Administrația Finanțelor Publice Sector 6 și G. Financiară C..

La apelul nominal efectuat în ședința publică, la ordine, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că la data de 02.07.2015, prin email, SOLINSOLV SPRL a depus la dosar înscrisurile solicitate, după care,

Instanța lasă cauza la a doua strigare în vederea prezentării părților, în conformitate cu art. 104 pct. 13 din HCSM nr. 387/2005.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze instanța constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 06.05.2015, sub numărul_, contestatoarea S.C Z. C. S.R.L., în contradictoriu cu intimații A. – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 și DIRECȚIA REGIONALĂ C., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate intervenția prescripției dreptului material la acțiune și la executare silită și stingerea obligației de plată având ca obiect plata sumei de_ lei și penalizările aferente solicitata de A.- AFP Sector 6 București, suma reprezentând amenda contravenționala dispusă în mod abuziv de Gardă Financiară Constantă prin Procesul Verbal de contravenție din data de 13 iulie 2007. În subsidiar, contestatoarea a solicitat obligarea intimatei A. Sector 6 să emită un document fiscal care să ateste faptul că termenul de executare silită și de plată a sumei de_ lei s-a prescris și s-a dispus încetarea executării silite.

În motivarea contestației în fapt, contestatoarea a arătat că intimata A.- AFP Sector 6 București a solicitat contestatoarei plata sumei de_ lei și penalizări deși a arătat că dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale este deja prescris prin îndeplinirea termenului de 5 ani. Astfel, a arătat că, raportat la prevederile art. 131 alin. 1 și 2 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală și art. 134. alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, procesul verbal de contravenție emis de G. Financiară Constantă a fost întocmit în data de 13 iulie 2007 iar termenul de prescripție a intervenit începând cu data de 1 ianuarie 2013.

Față de acest aspect, contestatoarea a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să constate intervenita prescripția dreptului material la acțiune și la executare silită și stingerea obligației de plată având ca obiect plata sumei de_ lei și penalizările aferente solicitate de intimata A.-AFP Sector 6 București și scăderea sumei menționate din evidența analitică pe plăților.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art.131 și art. 134 din OG 92/2003 prevederile din Codul Fiscal și Codul de Procedura Fiscală.

În susținerea cererii, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.

Prin întâmpinarea înregistrată pe rolul instanței la data de 05.06.2015, intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, a învederat instanței faptul că prin sentința civilă nr. 3404/09.04.2015 pronunțata de Tribunalul București, Secția a VII a Civilă în dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii de faliment în procedura simplificată a contestatoarei, conform dispozițiilor art.145 alin.1 raportat la art.72 alin.6 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei și de insolvență. Totodată, au învederat instanței faptul că în temeiul dispozițiilor art.85 alin.1 din Legea nr.85/2014 s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitorului și dizolvarea acestuia.

De asemenea, intimata a învederat instanței faptul că acțiunea a fost introdusă pe rolul instanței de judecată în data de 06.05.2015,ulterior datei de 09.04.2015 când s-a dispus deschiderea procedurii de faliment prevăzută de Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei și de insolventă. De asemenea a considerat că sunt aplicabile dispozițiile art.75 alin (1) din Legea nr.85/2014.

Față de cele învederate, în temeiul dispozițiilor art.412 alin.(1) pct.6 din Codul de procedura civilă coroborat cu prevederile art.75 alin.(1) din Legea nr.85/2014, intimata a solicitat suspendarea judecării cauzei.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205-208 Cod procedură civilă, precum și celelalte dispoziții legale invocate în cuprinsul întâmpinării.

În susținerea întâmpinării, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: notificarea nr. 3709/24.04.2015 privind . procedura simplificată a contestatoarei, buletinul procedurilor de insolvență nr. 8993/18.05.2015.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că:

Potrivit certificatului constatator, instanța reține că reclamanta se află sub incidența Legii nr. 85/2014 fiind numit în cauză ca administrator judiciar numita Solinsolv SPRL. Având în vedere faptul că în această perioadă reclamanta este reprezentată de administratorul judiciar și nu de administratorul curent, instanța reține că acțiunile în justiție nu pot fi formulate decât prin intermediul administratorului judiciar.

Având în vedere faptul că administratorul nu și-a însușit acțiunea la termenul stabilit în acest sens de instanță, aceasta va admite excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii și va respinge cererea ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate de reprezentant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii.

Respinge cererea formulată de contestatoarea ..R.L., cu sediul ales în București, ., sector 6, București,înregistrată la ONRC sub nr. J40/_/2004, CUI_, în contradictoriu cu intimații A. – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, cu sediul în București, .. 7, sector 1 și DIRECȚIA REGIONALĂ C., cu sediul în C., . ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate de reprezentant.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.07.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. TDIL/ Tehnored. PAS

5 ex/ 12.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 5455/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI