Obligaţie de a face. Sentința nr. 3737/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3737/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 3737/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3737
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 20.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE N. A.
GREFIER C. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect obligația de a face, privind pe reclamanta D. M. M. în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL BUCUREȘTI prin Primarul General.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța, în raport de actele și lucrările dosarului, reține cauza spre soluționare cu privire la excepția necompetenței materiale invocată de pârât prin întâmpinare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze instanța constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 29.01.2015, sub nr._, reclamanta D. M. M., în contradictoriu cu MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtului să răspundă la notificarea acesteia din 27.10.2014, să emită Decizia cu propunere de acordare a măsurii compensatorii pentru imobilul aflat în proprietatea sa, situat în București, ., nr. 35-47, sector 5, având în vedere că prin decizie irevocabilă s-a constatat că are dreptul la măsuri reparatorii în condițiile legii speciale, obligarea pârâtului să transmită decizia cu propunere de acordare a măsurii reparatorii și dosarul către Instituția Prefectului, în vederea exercitării controlului de legalitate.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 94 lit. h, art. 107, art. 194-199 Cod proc.civ., Legea nr. 165/2013, Ordonanța nr. 27/2002.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 30.03.2015, pârâtul cu MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, față de situația de fapt și de drept invocată de reclamantă în cererea de chemare în judecată, a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București, pe capătul 1 de cerere, având în vedere dispozițiile legii nr. 554/2004, și pe capătul 2 de cerere prin care se solicită obligarea la soluționarea notificării, raportat la dispozițiile art. 26 alin. 3 și 4, competența aparținând Tribunalului București, secția civilă.
În privința excepției necompetenței materiale, instanța reține următoarele:
Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii 10/2001. Potrivit art. 26 alin.3 din acest act normativ, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel.
Din considerentele deciziilor nr.IX/2006 și XX/2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție date în recurs în interesul legii, rezultă că tribunalul are plenitudine de competență în privința aplicării Legii 10/2001, ceea ce înseamnă că în litigiul de față, prin care se solicită soluționarea pe fond a unei notificări și emiterea unei dispoziții pentru măsuri reparatorii în echivalent, precum și transmiterea deciziei către instituția Prefectului, întemeiate pe Legea 10/2001, competența aparține secției civile a Tribunalului.
Deciziile menționate au aplicabilitate și în condițiile intrării în vigoare a noului cod de procedură civilă, întrucât legea 10/2001 are caracter de lege specială față de codul de procedură civilă, iar acesta nu a abrogat sau modificat prevederile art.26 alin.3 din Legea 10/2001.
În consecință, în temeiul art.129 alin.2 pct.2 și art.132 N.c.proc.civ., instanța va admite excepția și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta D. M. M., cu domicliul ales la SCPA „ A., D. și Asociații”, din București, .. 4, parter, sector 5, CNP_, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL BUCUREȘTI prin Primar General, cu sediul în Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6, București, în favoarea Tribunalului București – Secția civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red NA/ Tehnored. PAS/4 ex
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3701/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3747/2015. Judecătoria... → |
|---|








