Plângere contravenţională. Sentința nr. 3688/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3688/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 3688/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3688

Ședința publică din data de 19.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. G.

GREFIER: Ș. G.

Pe rol judecarea cauzei civile, privind pe contestatorul F. M. O. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, la data de 19.05.2015 contestatorul a depus cerere precizatoare și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța, verificând din oficiu competența conform art.131 alin.1 din C.pr.civ., constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial conform art. 94 pct. 4 din C.pr.civ., art. 10 ind.1 din OUG 15/2002, coroborat. cu HG. nr.337/1993.

Conform art.238 din C.pr.civ. instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la o lună.

În temeiul art. 255 C.pr.civ. și art. 258 C.pr.civ., încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind-o admisibilă, utilă, concludentă, pertinentă pentru justa soluționare a cauzei.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.02.2015, contestatorul F. M. O., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, a formulat contestație împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/28.01.2015, prin care a solicitat anularea procesului verbal ca fiind încheiat nelegal și admiterea contestației așa cum a fost formulată.

În motivarea contestației la executare, contestatorul a arătat că, prin procesul verbal de contravenție sus menționat, a fost sancționat cu amendă în sumă de 250 lei, pentru faptul că, în data 24.10.2014, ora 11:36, a circulat pe DN29B, fără a deține rovinietă valabilă.

Contestatorul a învederat că procesul verbal a fost nelegal întocmit, întrucât acesta nu mai deține în proprietate autoturismul cu numărul de înmatriculare_, potrivit contractului de vânzare cumpărare din data de 02.08.2013, cumpărătorul fiind numitul D. M..

În dovedirea plângerii, contestatorul a depus la dosar în copie, procesul verbal de constatare a contravenției contestat, contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit, cartea sa de identitate, proces verbal de scoatere din evidență mijloace de transport.

La data de 18.03.2015, prin compartimentul registratură, intimata a depus la dosar note de ședință prin care a arătat că achiesează la motivele plângerii formulate de contestator.

Cerere legal timbrată.

In probațiune s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

In procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției R15, nr._/28.01.2015, încheiat de C. SA-CERSTIN, s-a reținut ca in data de 24.10.2014, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând contestatorului, rula pe DN29B, fără sa dețină rovinieta valabilă.

Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:

Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și 17 din O.G. nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității, și a dispozițiilor art.19, alin3 din OG nr.2/2001, astfel că va respinge ca neîntemeiate susținerile privind lipsa semnăturii martorului asistent, actul sancționator a fost generat electronic, în evidența lipsă a contestatoarei, deoarece constatarea contravenției s-a facut cu un mijloc tehnic.

In privința temeiniciei procesului verbal, observa că, in privinta probatiunii, OG nr.2/2001 nu contine dispozitii exprese referitoare la forta probanta a procesului verbal de constatare a contraventiei, insă fiind vorba de un act administrativ se aplica principiile generale privind prezumtia de legalitate.

Art.47 din OG nr.2/2001 dispune ca procedura de judecata prevazută de acest act normativ se completeaza cu dispozitiile Codului de procedura civila, astfel că sunt aplicabile reglementarile dreptului substanțial in materia probatiunii.

Se reține din aceasta perspectiva, ca in materie contraventionala, revine petentului obligatia de a propune si aduce probe care sa dovedeasca contrariul celor retinute in procesul verbal de constatare a contraventiei in situatia in care probele administrate de organul constatator pot convinge instanta in privința vinovatiei petentului dincolo de orice îndoiala rezonabila. Sub acest aspect, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art.34 din O.G.nr.2/2001 republicată, sunt constituționale și respectă principiile care decurg din art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, inclusiv principiul egalității armelor și prezumția de nevinovăție.

Se retine ca potrivit art.8, alin.1din OG nr.15/2002,,Fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție,, și se sancționează cu amendă in cuantumul prev. de art.8/2 din acelasi act normativ.

Potrivit dispozițiilor art.7 din OG nr.15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Noțiunea de utilizatori este definită de art.1 lit. b din OG nr.15/2002 astfel persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.

In speță, contestatorul a depus înscrisuri ce probează o situatie de fapt contrară celei reținute în procesul verbal contestat.

Coroborând contractul de vanzare-cumpărare din data de 02.08.2013, depus la f.4, instanța reține că, potrivit art.1674 Noul cod civil (în vigoare la încheierea contractului), vinderea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător de îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul nu se va fi predat și prețul nu a fost plătit încă.

Astfel, față de natura consensuală a contractului de vânzare-cumpărare, pe data de 02.08.2013, s-a transferat dreptul de proprietate asupra vehiculului cu numărul_ de la contestator către cumpărătorul D. M..

În consecință, la data la care s-a reținut în procesul-verbal că ar fi săvârșit fapta contravențională, 24.10.2014, contestatorul nu mai era proprietarul vehiculului, nemaiavând nici atributul folosinței, simpla împrejurare că persoana care a cumpărat vehicului nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de OUG nr.195/2002 de a-l înmatricula pe numele său nefiind de natură a conduce la stabilirea altei situații de fapt.

Retinând că OG nr.2/2001, reglementarea cadru în materia contraventionala consacra o veritabila raspundere pentru fapta proprie si ca subiect activ al contraventiei este persoana fizica ori juridica care realizeaza actiune ori inactiunea prevazuta de legea contraventionala, iar petentului nu îi incumbau obligațiile prevăzute de art.7 din OG 15/2002, neputânu-se, reține, astfel nici răspunderea contravențională a sa în temeiul art. 8 din O.G. nr. 15/2002, instanța va admite plângerea cu consecința anulării procesul-verbal contestat.

Va lua act că nu solicită contestatorul obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de contestatorul F. M. O., domiciliat în București, ., ., etaj 8, apartament 33, sector 6, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, Bulevardul I. M. nr. 401A, sector 6, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului București sub nr. J_, Cod Unic de înregistrare_.

Anulează procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/28.01.2015, încheiat de C..

Ia act că nu solicită contestatorul obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

G. A. G. Ș.

Red.GA/Thred.MV

4 ex./03.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3688/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI