Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 64/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 64/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 64/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 64

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.01.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: I. D. M.

GREFIER: E. C. P.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță de plată -OUG nr. 119/2007 / art. 1013 Cod procedură civilă și urm., privind pe creditoarea .>, în contradictoriu cu debitoarea ..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele: s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă prin cererea de chemare în judecată, după care:

Instanța lasă cauza la a doua strigare în vederea prezentării părților, în conformitate cu art. 104 pct. 13 din HCSM nr. 387/2005.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, din oficiu, având în vedere dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă raportat la art.1015 alin. 1, art. 94 pct. 1 lit. j și art. 126 Cod procedură civilă, față de alegerea de competență convenită prin art. 6 pct. 2 din contractul încheiat între părți, constată că este competentă general, material și teritorial să judece cererea.

De asemenea, instanța, în conformitate cu disp. art. 238 Cod de procedură civilă apreciază că procedura necesară pentru cercetarea procesului durează 1zi.

Instanța, considerând proba cu înscrisurile depuse de creditoare la dosar ca fiind admisibilă și concludentă, putând duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 255 și art. 258 alin. 1 Cod de procedură civilă, o încuviințează.

Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 12.11.2014, sub nr._, creditoarea S.C. F. S.A. în contradictoriu cu debitoarea S.C. C. F. S.R.L., a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata sumei de 1.466,47 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale neachitate, respectiv nr._/05.03.2013, nr._/05.03.2013, nr._/07.03.2013 si nr._/21.03.2013; 2.962,84 lei, reprezentând penalități de întârziere ( 0,5%/zi ), calculate conform art. 3 alin. 5 lit. d din contractul de vânzare-cumpărare produse nr. 11/24.02.2012, astfel cum reiese si din fisa de calcul al penalităților nr. 121/03.11.2014, anexata prezentei; precum și la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 200 lei, reprezentând taxa judiciara de timbru.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că între părți s-au desfășurat relații contractuale, constând în încheierea unui contract de vânzare-cumpărare marfa ( produse de uz veterinar), respectiv nr. 11/24.02.2012.

Astfel, au fost emise, în mod legal, facturile fiscale nr._/05.03.2013, nr._/05.03.2013, nr._/07.03.2013 si nr._/21.03.2013, în cuantum de 1.466,47 lei, acceptate la plata prin semnarea si stampilarea lor.

Mai mult decât atât, recunoașterea debitului reiese și din confirmarea de sold la data de 30.06.2013, anexata prezentei.

La data scadentei, debitoarea nu și-a mai respectat obligațiile contractuale asumate, astfel că, în vederea rezolvării litigiului pe cale amiabilă s-a intervenit la aceasta de nenumărate ori, pentru achitarea debitului cu care figurează în contabilitatea creditoarei, însă încercările acesteia, atât scrise cât și telefonice, au rămas fără rezultat, pârâta rămânând în pasivitate.

Odatădovedităexistențaobligației de plată, debitoarei îi revine sarcina probei privind executarea acestei obligații, iar atâta vreme cât aceasta nu face dovada executării ei sau a existenței unei cauze exoneratoare de răspundere ( caz fortuit, forța majora, culpa creditoarei), creditoarea a solicitat să se constate că în cauza dedusă judecății există o neexecutare culpabilă din partea debitoarei S.C. C. F. S.R.L. a propriilor obligații contractuale.

De asemenea, art. 1270 alin.1 NCC consacra principiul forței obligatorii a contractului ( pacta sunt servanda ), dispunând în acest sens ” Contractul valabil încheiat are putere de lege intre părțile contractante Rațiunea textului consta astfel în asigurarea stabilității si siguranței raporturilor juridice generate de actele juridice.

În speța dedusă judecății, creditoarea se află în prezența unei creanțe certe, lichide și exigibile, astfel cum rezulta din facturile fiscale, mai sus indicate, fiind îndeplinite condițiile art. 1013 alin. 1 din Noul Cod de procedura civila.

Referitor la plata penalităților de întârziere, în cuantum de 2.962,84 lei ( 0,5%/zi), creditoarea a învederat că acestea au fost calculate conform art. 3 alin. 5 lit. d din contractul de vânzare-cumpărare produse nr. 11/24.02.2012, astfel cum reiese și din fișa de calcul al penalităților nr. 121/03.11.2014, anexata prezentei.

Având în vedere toate aceste motive, creditoarea a solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulată si emiterea unei ordonanțe în vederea executării obligațiilor de plata rezultate din contractul comercial, prin care debitoarea să fie obligată la plata sumelor arătate în petitele 1, 2 si 3 ale cererii introductive.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1.166, art. 1270 si urm. din Noul Cod Civil, art. 192 alin. 1 si art. 1013 si urm. din Noul Cod procedura civila.

În dovedirea cererii, creditoarea a depus, în copie, contractul de vânzare-cumpărare nr. 11/24.02.2012; facturile fiscale nr._/05.03.2013, nr._/05.03.2013, nr._/07.03.2013 si nr._/21.03.2013, confirmare sold la data de 30.06.2013; fisa de calcul al penalităților nr. 121/03.11.2014; informațiile ONRC, privind debitoarea; taxa judiciara de timbru.

Debitoarea, legal citată, nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între părți a fost încheiat contractul nr. 11/24.01.2012 (filele nr. 4-5), având ca obiect vânzare-cumpărare produse de uz veterinar, prin care creditoarea, în calitate de vânzătoare, s-a obligat să transfere pârâtei, în calitate de cumpărătoare, proprietatea asupra unor produse de uz veterinar, la rândul său pârâta fiind obligată să achite prețul aferent acestor produse.

Creditoarea și-a executat obligația contractuală prevăzută la art. 1 din contract, livrând produsele pârâtei, motiv pentru care a emis facturile fiscale nr._/05.03.2013, nr._/05.03.2013, nr._/07.03.2013 si nr._/21.03.2013 (filele nr. 7-10).

Debitoarea a semnat și ștampilat aceste facturi, confirmând soldul acestor facturi la data de 30.06.2013 (f. 11).

Din valoarea întregului debit restant, debitoarea a achitat parte din factura nr._, rămânând de plată suma de 344,28 lei din valoarea acesteia, precum și contravaloarea facturilor_/05.03.2013, nr._/07.03.2013 si nr._/21.03.2013 (tabel centralizator, f. 6).

În drept, conform art. 1013 C.proc.civ., prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Din această prevedere legală rezultă condițiile ce trebuie întrunite cumulativ pentru a se putea urma procedura ordonanței de plată, respectiv: să fie vorba despre o creanță certă, lichidă și exigibilă, care să constea într-o obligație de plată a unor sume de bani, să rezulte dintr-un contract civil constatat printr-un înscris ori determinat potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură sau în alt mod admis de lege.

Conform art. 1.270 C.civ. contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Așadar, contractul de vânzare-cumpărare este obligatoriu între părți, iar nu facultativ (pacta sunt servanda), principiul forței obligatorii fiind consacrat printr-o normă imperativă. În virtutea acestui principiu, părțile sunt obligate să-și execute întocmai obligațiile contractuale.

În cazul de față, creditoarea s-a obligat să execute obligația de livrare a produselor de uz veterinar, iar pârâta să achite contravaloarea acestora, prevăzută în facturile fiscale.

În caz de neexecutare a obligațiilor, urmează a fi angajată răspunderea contractuală a părții culpabile de neexecutare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1.350 C.civ.: Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat. Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, conform legii. Acest text de lege este întărit de art. 1.516 C.civ care prevede la alin. 1 că un creditor are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, precizând în cadrul alin. 2 posibilitățile de care dispune în cazul în care debitorul nu își execută obligația.

În cauza de față, părțile au încheiat un contract valabil, pe care și l-au însușit prin semnarea și ștampilarea sa. Niciuna dintre părți nu contestă valabilitatea contractului.

În plus, la art. 3 alin. 5 din contract se stipulează că fiecare factură fiscală, cu plata la termen, ce este semnată de vânzător în condițiile de mai sus, și de către cumpărător, constituie câte un contract de vânzare-cumpărare între părți, specificându-se și mențiunile ce trebuie adăugate.

Astfel, instanța reține că, pe lângă contractul încheiat, părțile au convenit ca la fiecare livrare de marfă, să fie emise facturi fiscale, aspect ce a fost respectat prin emiterea de către vânzătoare a facturilor fiscale depuse la dosar.

Aceste facturi au fost semnate și ștampilate atât de creditoare, cât și de debitoare, rezultând faptul că debitoarea și-a manifestat voința de acceptare în privința cuantumului stabilit în ele. De altfel, existența unui debit este dovedită și prin confirmarea de sold efectuată de debitoare la data de 30.06.2013 prin semnătură și ștampilare (fila nr. 11).

În privința caracterului cert, lichid și exigibil al creanței, instanța va face aplicarea disp. art. 662 C.proc.civ.

Astfel, conform disp. art. 662 alin. 2 C.proc.civ., creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.

Astfel cum rezultă din contractul încheiat de părți și din facturile fiscale emise, instanța reține că debitul de 1.466,47 lei îndeplinește condiția de a fi cert deoarece rezultă din aceste înscrisuri, asumate de părți prin semnătură și ștampilă, și necriticate de debitoare sub aspectul legalității lor.

Potrivit disp. art. 662 alin. 3 C.proc.civ., creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui.

În cauza de față, creanța este lichidă întrucât obiectul acesteia este determinat în fiecare factură, care cuprinde produsele de uz veterinar livrate, cu prețul fiecăruia dintre ele menționat separat.

Conform disp. art. 662 alin. 4 C.proc.civ., creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Potrivit disp. art. 3 alin. 5 lit. c din contract, scadența plății este la maximum 30 de zile calendaristice de la emiterea facturii. Facturile fiscale au fost emise de creditoare în luna martie 2013, iar acțiunea a fost introdusă la 12.11.2014 (dată poștă plic 11.11.2014, f. 20). De la data emiterii facturilor au trecut mai mult de 30 de zile calendaristice, instanța reținând că este îndeplinită și condiția creanței de a fi exigibilă.

Având în vedere aceste considerente, instanța constată că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de disp. art. 1013 C.proc.civ. pentru debitul principal, în cuantum de 1.466,47 lei, motiv pentru care va obliga debitoarea să plătească creditoarei suma de 1.466,47 lei, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect penalități de întârziere, instanța apreciază că este întemeiat pentru considerentele ce vor urma.

Potrivit art. 1.535 alin. 1 C.civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

Obligațiile având ca obiect plata unei sume de bani pot fi întotdeauna executate în natură. În cazul neexecutării unei obligații bănești, creditorul, pe lângă posibilitatea de a executa silit în natură obligația, este îndreptățit și la daune-interese moratorii, pentru prejudiciul cauzat prin întârzierea executării obligației.

Părțile pot conveni, pentru ipoteza neexecutării unei obligații bănești la scadență, asupra cuantumului daunelor interese moratorii datorate de debitor, prin încheierea unei clauze penale moratorii.

Părțile au convenit prin contractul de vânzare-cumpărare, la art. 3 alin. 5 lit. d, că în cazul în care cumpărătorul nu plătește întregul preț până cel târziu la termenul de scadență, acesta va fi de drept în întârziere, fără îndeplinirea niciunei formalități și va plăti vânzătorului penalități de 0,5% pe fiecare zi de întârziere, calculat la suma neachitată, și până la achitarea integrală a sumei restante.

Mai mult, astfel cum rezultă din art. 3 alin. 5 din contract, această mențiune privind plata penalităților de întârziere face parte de drept din fiecare factură.

Debitoarea, prin semnarea contractului, și-a însușit toate clauzele acestuia, inclusiv cea menționată anterior. Mai mult decât atât, nu este necesar, potrivit aceleiași clauze, să fie emisă o factură separată pentru penalități, întrucât, chiar dacă nu sunt menționate expres în fiecare factură, penalitățile fac parte integrantă din acestea, activându-se în caz de neplată a debitului principal la scadență.

Această clauză stipulată de părți la art. 3 alin. 5 lit. d în contract are valoarea unei clauze penale moratorii datorate de către debitoare.

Conform dispozițiilor art. 1.538 alin. 1 C.civ., clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale.

Art. 1.538 alin. 2 C.civ. arată că în caz de neexecutare, creditorul poate cere fie executarea silită în natură a obligației principale, fie clauza penală, fără a fi ținut să dovedească vreun prejudiciu, astfel cum rezultă din alin. 4 al aceluiași articol.

Clauza penală este definită ca fiind acea convenție accesorie prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său.

Deși art. 1.538 alin. 1 C.civ. se referă doar la neexecutarea obligației principale, din interpretarea sistematică a acestui text cu dispozițiile art. 1.539 C.civ. - care precizează că un creditor poate cere atât executarea în natură a obligației principale, cât și a penalității în cazul în care penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligațiilor la timp sau în locul stabilit – rezultă că o clauză penală se poate stipula și pentru cazul în care obligația nu a fost executată la timp.

Clauza penală a fost stipulată de părți la art. 3 alin. 5 lit. d din contractul de vânzare-cumpărare pentru neexecutarea la termen a obligației de plată a sumei prevăzute în facturile fiscale emisă de creditoare.

Rezultă cu certitudine că penalitatea de întârziere prevăzută reprezintă o clauză penală moratorie, pe care pârâta este obligată să o execute întrucât nu și-a îndeplinit obligația de plată a prețului în cuantum de 1.466,47 lei la data scadenței. Astfel, penalitățile de întârziere sunt datorate începând cu data de scadență a fiecărei facturi. Creditoarea a calculat până la data de 03.11.2014 contravaloarea acestor penalități la suma de 2.962.84 lei (fișă calcul, f. 6).

Referitor la caracterul cert, lichid și exigibil al penalităților de întârziere, instanța va face aplicarea disp. art. 662 C.proc.civ., reținând aceleași considerente anterior expuse în analiza debitului principal.

În același timp, instanța apreciază ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului, faptul că debitoarea nu a depus întâmpinare (art. 1018 alin. 3 Cod procedură civilă).

Pentru aceste motive, instanța urmează să admită acțiunea și să oblige debitoarea să plătească creditoarei suma de 4.429,41 lei (reprezentând: 1.466,47 lei contravaloare facturi neachitate și 2.962,84 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 03.11.2014), în termen de 20 zile de la comunicarea hotărârii.

În baza dispozițiilor art. 453 alin. 1 C.pr.civ., întrucât debitoarea este cea care a pierdut procesul, instanța o va obliga pe aceasta să plătească creditoarei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea privind emiterea ordonanței de plată formulată de creditoarea .> (CUI RO 256 și nr. ORC J_ ), cu sediul în București, Calea Giulești, nr. 333, sector 6, în contradictoriu cu debitoarea . (CUI_ și nr. ORC J_ ), cu sediul în Oradea, ., ., ., județul Bihor.

Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 4.429,41 lei (reprezentând: 1.466,47 lei contravaloare facturi neachitate și 2.962,84 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 03.11.2014), în termen de 20 zile de la comunicarea hotărârii.

Obligă debitoarea la plata cheltuielilor de judecată către creditoare în sumă de 200 lei.

Cu drept de cerere în anulare, în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea în anulare și motivele acesteia se depun în două exemplare la Judecătoria Sectorului 6 București, sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. I.M./ Dact. M.M.

04 exemplare/23.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 64/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI