Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 6012/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6012/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 13-08-2015 în dosarul nr. 6012/2015

DOSAR nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6012

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.08.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: S. I. G.

GREFIER: U. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță de plată , privind pe creditoarea C.B.B. L. BIOTECH LTD., în contradictoriu cu debitorii Z. M. ȘI Z. M. D..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța lasă cauza la a doua strigare în vederea prezentării părților, în conformitate cu art.104 pct.13 din HCSM nr.387/2005.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect ordonanță de plată, aflându-se la primul termen de judecată.

Instanța, verificând din oficiu competența, conform art.131 alin.1 Cod procedură civilă constată că este competentă general, material și teritorial, conform art. 1016 Cod procedură civilă, art.94 lit. j Cod de procedură civilă și art.107 Cod procedură civilă.

Conform art.238 Cod procedură civilă, estimează durata soluționării cauzei la 2 luni, în raport de obiectul cauzei.

Asupra probelor, în temeiul art.255 și art.258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează, pentru creditoare, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat,, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 18.06.2015, sub nr._, creditoarea C.B.B. L. Biotech Ltd., în contradictoriu cu debitorii Z. M. și Z. M. D., a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitorii să fie obligați la plata sumei de 6.623,39 lei (echivalentul sumei de 1.488 EUR, contravaloarea în lei fiind calculata la cursul EUR afișat de către B.N.R la data scadentei fiecărei rate) reprezentând debit restant și actualizarea acestei sume cu indicele inflației până la data plății efective, precum și la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,creditoarea a arătat că, la data de 10.12.2013 în calitate de prestator si debitori, în calitate de clienți s-a încheiat contractul pentru depozitarea de celule si țesut nr._/10.12.2013, având ca obiect oferirea de servicii de testare, procesare a sângelui din cordonul ombilical si depozitare a celulelor si a celulelor si/sau țesutului derivat din țesutul din cordonul ombilical după nașterea copiilor.

A învederat că prețul acestui contract a fost stabilit în funcție de serviciile solicitate de către clienți, existând în consecința, potrivit art. 1 din Contract, valori diferite ale contractului, aceștia având posibilitatea de a alege între Serviciul nr. 1 - care include: testarea procesarea sângelui din cordonul ombilical si stocarea celulelor stern din sângele din cordonul ombilical, Serviciul nr. 2 — care include testarea, procesarea țesutului ombilical si stocarea celulelor progenitoare mezenchimale si endoteliale din țesutul ombilical sau alegerea ambelor servicii.

A precizat că anexa nr. 1 la Contractul încheiat între părți cuprinde prețul pentru serviciile prestate de către creditoare, precum și modalitatea de plată a prețului contractului, modalitatea de plată fiind stabilită de comun acord cu clienții, prin alegerea de către aceștia a plății prețului într-o singura rată sau în mai multe rate.

În urma prestării serviciilor, astfel cum acestea au fost stabilite prin contract, creditoarea a emis pentru fiecare serviciu în parte câte un certificat care probează îndeplinirea acestuia si totodată a si comunicat pârâților la domiciliile acestora.

De asemenea a arătat că a emis, la data de 10.01.2014,factura nr. ISA0000056/10.01.2014 care cuprinde contravaloarea serviciilor prestate, urmând ca plata acestei facturi să fie efectuată de către clienți conform planului tarifar ales. Având în vedere ca debitorii au ales un plan tarifar care presupune plata în 26 rate lunare, a solicitat să se constate că aceștia nu au respectat termenele de scadenta a ratelor lunare astfel cum au fost stabilite prin Anexa nr. 1 la contract, care este parte integranta a acestuia, astfel ca aceștia figurând cu un debit în suma de 6.623,39 lei față de creditoare.

Creditoarea a învederat că anterior depunerii prezentei cereri de chemare în judecata i-a contactat telefonic pe debitori si le-a acordat mai multe termene de plată pe care aceștia nu le-au respectat și în conformitate cu dispozițiile art. 1014 din Codul de procedura civila i-a notificat pentru plata debitului.

Creditoarea a menționat că și-a îndeplinit cu bună - credință obligațiile asumate în baza contractului încheiat între părți, prestând serviciile pe care s-a angajat să le asigure la standardele calitative solicitate, fără a primi însă integral schimbul serviciilor prestate remunerația stabilită de comun acord de către părți prin contract.

A susținut că sunt îndeplinite condițiile art. 1.013 din Noul Cod de Procedura Civila, respectiv creanța este certă deoarece existența ei rezulta din chiar înscrisurile constatatoare ale creanței, respectiv contractul pentru depozitarea de celule si țesut nr._/10.12.2013, semnat de părți, Anexa nr. 1, factura fiscala nr. ISA0000056/10.01.2014 emisa în baza contractului, existenta creanței nefiind discutabila din punct de vedere juridic si necontestata de către parți; este lichidă deoarece cuantumul este determinat cu exactitate în valoarea sa prin înscrisurile constatatoare al creanței, înscrisuri opozabile paraților debitori - Z. M. si Z. M. D.; este exigibilă deoarece termenul de plata pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale de către C.B.B. L. Biotech Ltd. este scadent.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1013 și urm., art.453, art.1065, art.94, art.107, art.223 alin.3 din Noul Cod procedură civilă, precum și orice text de lege din cuprinsul prezentei cereri.

În dovedirea cererii, creditoarea a depus în copie următoarele înscrisuri: contractul pentru depozitarea de celule și țesut nr._/10.12.2013, anexa nr.1 la contract, factura fiscală nr. ISA0000056/10.01.2014, certificat pentru stocarea produselor de terapie celulară – sânge din cordonul ombilical, certificat pentru stocarea produselor de terapie celulară – țesutul din cordonul ombilical, somație de plată și dovada comunicării acesteia, taxa de timbru și împuternicire avocațială. (f.8-40).

Debitorii, legal citați, nu au depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Între creditoarea .. L. Biotech Ltd. și debitorii Z. M. și Z. M. D. s-a încheiat contractul nr._/10.12.2013 și anexa 1, însușit de ambele părți, prin semnătură.(filele 12-23)., având ca obiect testarea, procesarea sângelui din cordonul ombilical și stocarea celulelor stem, fiind stabilit un plan tarifar de plată în 26 de rate lunare, pentru perioada 30.01._15.

În temeiul acestui contract, creditoarea a emis factura ISA0000056/10.01.2014 (fila 24) pentru suma de 1.866 Euro, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate.

Analizând cererea, instanța o apreciază ca fiind întemeiată, urmând a o admite, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că procedura ordonanței de plată, așa cum apare reglementată de art. 1014 și următoarele din Codul de procedură civilă, este o procedură specială, simplificată și accelerată, pentru recuperarea creanțelor ale căror caracter cert, lichid și exigibil rezultă din înscrisurile atașate dosarului.

Astfel, art. 1014 din actul normativ mai sus menționat impune verificarea de către instanță a următoarelor condiții: modalitatea de sesizare a instanței de către creditor, existența unei obligații de plată a unei sume de bani, izvorul acestei obligații să se regăsească într-un contract constatat printr-un înscris, ori determinat potrivit unui statut, regulament sau altui înscris însușit de părți prin semnătură sau în alt mod admis de lege și creanța creditorului să fie certă, lichidă și exigibilă.

Astfel privitor la prima condiție, instanța remarcă faptul că prin cererea de chemare în judecată, creditoarea a solicitat instanței emiterea unei ordonanțe de plată în ceea ce o privește pe debitoare, cererea sa îndeplinind condițiile cerute de art. 1017 din Cod procedură civilă.

Cu privire la necesitatea existenței unei obligații de plată a unei sume de bani, instanța observă că factura fiscală ISA0000056/10.01.2014 emisă în temeiul contractului mai sus menționat, obligă debitorii la plata unei sumei de 6.623,39 lei (echivalentul sumei de 1.488 Euro), reprezentând debit restant.

În ceea ce privește existența unui contract constatat printr-un înscris, ori determinat potrivit unui statut, regulament sau altui înscris însușit de părți prin semnătură sau în alt mod admis de lege, instanța reține faptul că actul juridic intitulat de părți „contract pentru depozitarea de celule și țesut”, coroborat cu factura emisă de creditoare atestă existența unor raporturi juridice contractuale între debitori, în calitate de client, și creditoare.

In consecință, instanța constată că raportul juridic dintre părți s-a născut dintr-un contract, constatat printr-un înscris.

Așa cum rezultă din dispozițiile art. 662 alin. 2, 3 și 4 Cod de procedură civilă, creanța este lichidă, atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Raportat la prezenta cauză, din înscrisurile atașate dosarului, rezultă că această creanța pretinsă de creditoare este una lichidă, conform facturii descrise mai sus.

Creanța este una exigibilă, atunci când obligația debitorilor este ajunsă la scadență sau acesta sunt decăzuți din beneficiul termenului de plată. Din materialul probator administrat în

cauză, rezultă că debitorii erau obligați, conform dispozițiilor contractuale la plata prețului în termen de 26 de luni, în perioada 30.01._15. Prin urmare, creanța este una exigibilă deoarece plata nu a fost făcută în termenul arătat și nici nu s-a achitat debitul ulterior acelui termen.

De asemenea, instanță reține că această creanță este certă, existența ei neîndoielnică rezultând din contractul încheiat între părți prin raportare la factura emisă, astfel că debitorii datorează creditoarei suma de 6.623,39 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate.

Având în vedere faptul că obligația de a plăti o sumă de bani este o obligație de a da, creditorului acestei obligații, în vederea obținerii executării acesteia prin intermediul unei acțiuni în justiție, nu-i revine decât sarcina de a proba existența contractului și executarea propriilor obligații, urmată de afirmarea neexecutării obligației debitorilor, acestora din urmă revenindu-le sarcina de a dovedi prin chitanțe de plată faptul că între cele două entități nu mai exista nicio obligație valabilă, aceasta fiind stinsă anterior prin plată.

Având în vedere că, în speța de față, creditoarea a făcut dovada îndeplinirii propriilor obligații asumate prin contract, depunând la dosar certificatele emise la data de 13.01.2014 privind stocarea produselor de terapie celulară - sânge și țesut din cordonul ombilical (f.30-35)., afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către debitori, instanța reține că acestora din urmă le revenea sarcina de a dovedi, potrivit art. 249 Cod procedură civilă că, în speță, a executat propriile obligații.

În consecință, având în vedere considerentele de mai sus și faptul că debitorii nu a achitat suma menționată în termenul stabilit de părți în acest sens, instanța consideră pretențiile creditoarei justificate, astfel încât va admite cererea și va obliga debitorii ca, în termen de 20 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, să plătească creditoarei suma de 6.623,39 lei, reprezentând debit restant, actualizată cu indicele inflației până la data plății efective.

În conformitate cu prevederile art. 453 Cod procedura civila, instanța poate obliga partea care pierde procesul, la cererea părții care a câștigat, să plătească cheltuieli de judecată.

Instanța constată că există la dosar înscrisuri din care rezultă efectuarea unor cheltuieli de către creditoare în vederea desfășurării în bune condiții a procesului de față, respectiv taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 de lei și onorariu avocat în cuantum de 137,5 lei (chitanța nr. 63/17.06.2015 -f. 10), motiv pentru care va obliga debitorii să achite creditoarei suma de 337,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de creditoarea C.B.B. L. Biotech Ltd., cu sediul ales la Cabinet Individual de Avocat I. Csandra – M. din București, .-27, parter, camera P4, sector 1 în contradictoriu cu debitorii Z. M., cu domiciliul în București, ., ., ., CNP_, și Z. M. D., cu domiciliul în București, ., ., ., CNP_.

Obligă debitorii ca în termen de 20 zile de la comunicarea prezentei hotărâri să plătească creditoarei suma de 6.623,39 lei, reprezentând debit restant, actualizată cu indicele inflației până la data plății efective.

Obligă debitoarea să achite creditoarei suma de 337,5 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.

Cu drept de cerere în anulare în 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13.08.2015.

P. GREFIER

Red. IS/Thred. MM

4 ex/ .2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 6012/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI