Contestaţie la executare. Sentința nr. 4571/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4571/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 4571/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4571
Ședința publică din data de 12.06.2015
Instanța constituita din:
P. B. L.
GREFIER Z. F.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare – suspendare executare silită, privind pe contestatoarea P. T. LKW SRL în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. – C. prin Direcția Regională de Drumuri si Poduri București.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă contestatoarea, prin apărător I. D., cu împuternicirea avocațială la fila 7 dosar, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect contestație la executare, precum și faptul că au sosit relațiile solicitate.
Contestatoarea, prin apărător învederează instanței că a luat cunoștință de răspunsul executorului judecătoresc, depunând la dosarul cauzei concluzii scrise, precum și originalele înscrisurilor primite de la B. și plicul cu care au fost înaintate acele înscrisuri.
La interpelarea instanței, apărătorul contestatoarei, cu privire la semnătura aplicată și ștampila aplicată pe înscrisul aflat la fila 47 dosar, arată că acea semnătură este a persoanei care primește corespondența, însă actele nu au fost înmânate la acea dată. Cu privire la solicitarea de emitere a unei adrese către firma de curierat, arată că solicită emiterea adresei in cazul in care instanța apreciază necesar.
La interpelarea instanței apărătorul contestatoarei arată că nu a achitat taxa judiciară de timbru pentru cererea de suspendare a executării silite, întrucât nu mai doresc suspendarea executării silite.
Instanța invocă excepția netimbrării cererii de suspendare a executării silite și acordă cuvântul părților cu privire la această excepție.
Contestatoarea, prin apărător arată că lasă la aprecierea instanței.
Instanța deliberând asupra excepției netimbrării cererii de suspendare a executării silite, o admite, constatând că in cauză contestatoarea nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru in cuantum de 50 de lei, aferentă cererii de suspendare și in consecință instanța dispune anularea cererii de suspendare.
La interpelarea instanței apărătorul contestatoarei arată că lasă originalele înscrisurilor la dosar, arătând că pe ștampila de pe versoul plicului apare data de 13.10.2015.
Instanța acordă cuvântul părților pe propunere de probe.
Contestatoarea, prin apărător solicită încuviințarea probei cu înscrisuri. Cu privire la probele solicitate de intimată, arată că nu se opune.
Instanța in baza art. 255-258 NCPC încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat si probe de administrat, instanța constată cauza in stare de judecată și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.
Contestatoarea, prin apărător solicită admiterea contestației la executare pentru motivele arătate pe larg in cererea de chemare in judecată, depunând la dosarul cauzei concluzii scrise și practică judiciară, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosarul cauzei, solicitând și restituirea taxei judiciare de timbru.
Instanța reține cauza spre soluționare.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 17.12.2014, sub nr._, contestatoarea P. T. LKW SRL în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – C., a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare silită din dosarul de executare nr. 2752/2014 deschis pe rolul B. R. G. – I., prin care a solicitat anularea încheierii data în camera de consiliu la data de 09.09. 2014 în dosarul nr._/303/2014 al Judecătoriei Sectorului 5 București prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite; anularea titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenție . 11 nr._/06.09.2011 și a somației emisă în data de 08.10.2014 de Biroul executorului l judecătoresc R. G. - I.; anularea procedurilor executării silite si a actelor de executare silita din dosarul de executare nr. 2762/2014 deschis pe rolul Biroul executorului judecătoresc R. G. - I. cu consecința încetării executării silite; suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, la data de 06.09.2011 a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/06.09.2011, în calitate de contravenient a fost obligată la plata amenzii contravenționale în valoare de 750,00 lei si a tarifului de despăgubire în cuantum de 96,00 / euro, conform dispozițiilor legale în vigoare la momentul săvârșirii constatării contravenției - Ordonanța Guvernului nr. 15/2002. A menționat faptul ca, amenda contravenționala a fost achitată la data comunicării procesului verbal. În ceea ce privește tariful de despăgubire, acesta nu a fost achitat.
Prin Legea nr. 144/2012 a fost abrogat art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, dispoziție legala care a constituit temei de drept pentru obligarea contravenientului la plata despăgubirilor de 96,00 euro, creanța a cărei executare a fost în mod greșit încuviințata de instanță.
În drept, potrivit art. 665 alin. 5 pct. 7 Cod procedură civilă, executorul judecătoresc putea refuza deschiderea dosarului de executare, iar instanța de executare avea posibilitatea sa respingă cererea de încuviințare a executării silite deoarece existau „alte impedimente prevăzute de lege”, respectiv intervenise o lege contravențională mai favorabilă.
Și Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 228/2007 cu privire la aplicabilitatea legii noi în materie contravențională: „aplicarea legii noi care nu mai sancționează contravențional fapta trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia si la stadiul derulării cauzei. Contravenția, ca fapt antisocial trebuie privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia, cât și sub aspectul aplicării si executării sancțiunii. Din acest punct de vedere, sintagma „nu se mai sancționează” trebuie înțeleasa în sensul ca prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplica, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a legii noi, sancțiunile nu se mai executa. Efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate si neexecutate până la data intrării în vigoare a legii noi. A reduce aplicarea legii noi doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate si neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul ca acestea nu se mai executa. O sancțiune precum plata unui tarif de despăgubire, aplicată în baza unei legi abrogate (OG 15/2002) pentru o fapta dezincriminată printr-un nou act normativ (Legea nr. 144/2012) urmează sa nu mai fie executată, indiferent dacă procedura de executare a acesteia a început. Astfel, Curtea Constituționala a reținut ca diferențierea de tratament juridic în cadrul aceleiași categorii de subiecte de drept este permisa numai dacă se justifică prin rațiuni obiective si rezonabile. În cazul de față însă, Art. II. din Legea nr. 144/2012 face distincție de tratament între situația contravenienților care au contestat procesele verbale până la . legii noi și cei care nu le-au contestat. Așadar, în acest caz, persoane aflate obiectiv în aceeași situație juridica beneficiază de tratament juridic diferit, în funcție de anumite condiții subiective si aleatorii, ceea ce contrazice exigentele principiului constituțional al egalității de drepturi.
Mai mult decât atât, executorul judecătoresc ar fi trebuit sa respecte prevederile art. 664 alin.(1) prin care avea obligația de a refuza motivat deschiderea procedurii de executare având în vedere intervenția legii noi mai favorabile și aplicarea principiului constituțional al retroactivității legii contravenționale.
Având în vedere cele expuse anterior, precum și dovezile ce indică nelegalitatea procedurii de executare silita, având în vedere și necesitatea protejării intereselor particularilor ce pot fi afectați de procedurile nelegale, până la judecarea contestației, contestatoarea a solicitat suspendarea executării silite, în temeiul art. 718 Cod procedura civila.
În aprecierea cererii de suspendare a executării, contestatoarea a solicitat să se aibă în vedere atât normele interne cât și dispozițiile dreptului comunitar. Prin executarea nelegală se aduce atingere în mod direct asupra patrimoniului societății incluzând întreaga sfera a bunurilor, ceea ce contravine protecției pe care statul trebuie să o asigure dreptului de proprietate privată și obligației acestuia de a respecta el însuși (prin organele sale) legalitatea ca principiu fundamental al statului de drept si al integrării în Uniunea Europeană.
În concluzie, contestatoarea a solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulată și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În dovedirea cererii, contestatoarea a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: practică judiciară, decizia nr.228/2007, somația emisă la 08.10.2014, încheiere din camera de consiliu de la 09.09.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._/303/2014, procesul verbal de contravenție . 11 nr._/06.09.2011 cu confirmare de primire, certificat constatator nr.897/05.01.2015 eliberat de ONRC.
Cererea a fost legal timbrată.
La data de 25.02.2015, prin compartimentul registratură, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivare, intimata a arătat că, în scopul sancționării faptei contravenționale precum și a prevenirii săvârșirii acesteia pentru viitor, în temeiul art. 8 alin. 1 si 3 din același act normativ menționat anterior, a fost emis procesul verbal în cauza, în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, potrivit textului art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/200l-privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv ”Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei”.
În contextul legislativ expus, intimata a arătat că agentul constatator a emis fiecare act coercitiv astfel cum legea dispune imperativ, sub sancțiunea anularii procesului verbal, în interiorul termenului de 6 luni.
Așadar, afirmația contestatorului în sensul ca nu a luat la cunoștința de procesele verbale ) întocmite împotriva sa echivalează cu simple elucubrații, întrucât, așa cum reiese din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, aceasta a fost informata în timp util, dar nu si-a valorificat dreptul conferit de lege în termen procedural.
Fiind în cunoștința celor de mai sus, apreciază ca prevalarea de propria turpitudine nu poate constitui motiv de anulare a actelor sancționatoare, atâta vreme cât acestea au fost întocmite cu respectarea prevederilor legale si nu prezintă lipsa nici unuia din elementele cerute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001-privind regimul juridic al contravențiilor, care să atragă nulitatea acestuia.
În primul rând, art. II din Legea nr. 144/2012 se referă exclusiv la situațiile în care, contravenientului căruia i s-a întocmit proces verbal de constatare a contravenției si i s-a aplicat tariful de despăgubire, a formulat plângere împotriva acestuia în termenul “tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. / 15/2002.,...aplicate și contestate în instanța până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează”. Conjuncția “și” condiționează imperativ aplicarea dispozițiilor acestui act normativ, cu consecința executării ori a neexecutării obligației de a achita tariful de despăgubire conținut în cuprinsul procesului verbal. Sancțiunea a fost aplicată, dar nu si contestată până la data intrării în vigoare a legii de referința (adică Legea nr. 144/2012), iar aceasta nu derogă de la litera sa în sensul de a crea posibilitatea anularii sancțiunii doar dacă a fost aplicata, fără să fi fost și atacată până la termenul precizat de lege. În economia acesteia nu se regăsește doar formularea “aplicate”, ci se edifica cu certitudine printr-o conjuncție coordonatoare “aplicate și contestate”.
Prin decizia Curții Constituționale menționata s-a avut în vedere faptul că potrivit textului de lege criticat, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ. Din acest punct de vedere, sintagma “nu se mai/ sancționează” trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplica, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai executa. Dar, în lumina prevederilor constituționale raportate la dispozițiile art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, textul invocat face referire expresă la situația în care legea de referința nu mai califică fapta drept contravenție.
Or, în contextul prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002-privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania, reiese că “fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție.,..” Așadar, ideea în virtutea căreia a fost întocmit și procesul verbal de constatare a contravenție criticat de contestator, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabila, așa cum este definită de art. 1 alin. 1 indice 1 din O.G. nr. 15/2002.
În concluzie, actul sancționator cu sancțiunile aferente, a fost încheiat pentru o fapta considerată contravenție si la momentul întocmirii acestuia, precum și la data intrării în vigoare a legii contravenționale mai favorabile.
Sens în care, având în vedere că prevederile art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 se referă la situația în care printr-un act normativ o faptă nu mai este considerată contravenție, ceea ce, așa cum a arătat nu se raportează la speța de față, intimata a precizat că fără îndoială, aceste prevederi legale nu sunt incidente prezentei cauze deduse judecății.
Conex, deoarece procesul verbal respectiv si implicit tariful de despăgubire conținut de acesta, nu a fost contestat în instanța până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, în consecința nefiind incidente cauzei nici dispozițiile amintite, consideră că procesul verbal are valoare de titlu executoriu în întreg cuprinsul sau, tariful de despăgubire conținut fiind susceptibil de executare silită pentru considerentele expuse.
De asemenea, intimata a precizat faptul că în speța de față nu este vorba de aplicarea legii contravenționale mai favorabile, ci este vorba despre executarea silita a creanțelor rezultată dintr-un proces verbal întocmit anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 care nu a fost contestat în instanța.
Totodată, Decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale referitoare la prevederile art. 12, alin. (1) din OG nr. 2/2001, potrivit căruia “daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează chiar daca a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ”, nu este aplicabila în speță, întrucât Legea nr 144/2012 nu dezincriminează fapta de a circula fără rovinieta valabilă, ci exclude doar obligația de plata a tarifului de despăgubire.
De asemenea, implicit anularea unor înscrisuri întocmite de executorul judecătoresc nu este justificata atâta vreme cât acestea au fost întocmite în spiritul si litera legii.
În acest sens, intimata a solicitat să se aibă în vedere că executarea silita s-a declanșat în urma încuviințării admise de o instanța care, în prealabil a analizat înscrisurile conținute de dosarul depus pe rol si abia ulterior s-a pronunțat o încheiere cu consecința demarării acestei proceduri coercitive.
Mai mult, deoarece, așa cum s-a arătat, procesul verbal a fost comunicat la domiciliul debitorului, astfel cum dispun prevederile art. 26 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, intimata a precizat că speței nu sunt aplicabile dispozițiile art.14 din aceeași normă juridică în evidenta opoziție cu afirmațiile eronate ale debitoarei.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art.205 Noul Cod procedură civilă, precum și cele care se regăsesc în cuprinsul întâmpinării.
La data de 05.05.2015, prin compartimentul registratură, B. R. G. – I., a înaintat copia dosarului de executare silită nr.2752/2014 (filele 45-53).
Prin același compartiment, la data de 05.06.2015, s-au depus la dosar relațiile solicitate de la B. R. G. – I..
La termenul de judecată din data de 12.06.2015, contestatoarea a depus la dosar note de ședință, iar instanța a anulat cererea de suspendare a executării silite ca netimbrată.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
În dosarul de executare nr. 2752/2014 al B. R. G. I., creditorul C. a solicitat punerea în executare silită a creanței în cuantum de 96 euro reprezentând tarif de despăgubire stabilit prin titlul executoriu – procesul-verbal de contravenție . nr._/06.09.2011 întocmit de C. (fila 52).
Analizând contestația la executare, instanța o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Instanța constată că, în cauză, se execută silit creanța constând în tariful de despăgubire în cuantum de 96 euro stabilit prin procesul-verbal de contravenție ce constituia titlu executoriu potrivit art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, în vigoare la acel moment.
Prin Legea nr. 144/2012, a fost abrogat articolul 8 alin. 3 și art. 31 din O.G. nr. 15/2002, dispoziție legală care a constituit temei de drept pentru obligarea contravenientului la plata despăgubirii în cuantum de 96 euro, creanță a cărei executare se solicită.
Potrivit art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Instanța constată că Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care a abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din O.G. nr. 15/2002 este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravențiilor săvârșite de debitor, chiar dacă aceste fapte au fost săvârșite înainte de . legii menționate. În aceste condiții, dând eficiență principiului cu valoare constituțională al retroactivității legii contravenționale, instanța apreciază că petentul nu mai poate fi tras la răspundere contravențională sau la o altă răspundere juridică derivată din săvârșirea contravenției respective, obligația acestuia de a plăti suma de 96 euro nemaiavând niciun suport legal în prezent.
În sensul calificării dispozițiilor din art. II din Legea nr. 144/2012 drept lege în materie contravențională mai favorabilă este și decizia Curții Constituționale nr. 385/2013, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a acestui articol, invocată de C., Curtea motivând că „prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. Ca urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire – suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta – textul de lege criticat conține, însă, o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art.15 alin.2 din Legea fundamentală”.
Este adevărat că art. II din Legea nr. 144/2012 se referă doar la tarifele „aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi”, însă instanța reține că această diferențiere între tarifele contestate în instanță și tarifele care nu au fost contestate în instanță, reprezintă o formă de discriminare. Potrivit art. 20 alin. 1 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. De asemenea, alineatul 2 al art. 20 din Constituția României prevede expres că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. În cauza D. P. contra României din 26.04.2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit cu valoare de principiu că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prevede că "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă,religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.";
Instanța apreciază că art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care distinge intervenția anulării obligațiilor de plată a despăgubirilor în funcție contestarea sau necontestarea în instanță a proceselor-verbale până la . respectivei legi, introduce un tratament diferit în situații comparabile, bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării procesului-verbal într-un anumită perioadă, o astfel de măsură nefiind justificată în niciun fel de motive obiective. Astfel, în acord cu jurisprudența CEDO menționată, care constituie izvor de drept, și având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, constatând o aplicare discriminatorie a principiului retroactivități legii contravenționale mai favorabile, instanța a înlăturat de la aplicarea în cauză a prevederilor art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, întrucât aceste dispoziții sunt incompatibile cu art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, din motivele expuse, instanța reține că în sarcina contestatorului nu mai subzista, la data depunerii de către creditorul C. a cererii de executare silită, obligația de plată a sumei de 96 euro reprezentând tarif de despăgubire stabilit prin procesul-verbal de contravenție, motiv pentru care în temeiul art. 711 NCPC instanța va anula actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 2752/2014 al B. R. G.-I..
În ceea ce privește contestarea titlului executoriu, instanța reține dispozițiile art. 712 alin.2 NCPC, potrivit cărora, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
În cazul de față este vorba despre un titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, respectiv un proces-verbal de contravenție. Or, împotriva acestui act contestatorul avea deschisă calea specială a plângerii contravenționale, reglementată de O.G. nr. 2/2001, prin care putea obține anularea procesului-verbal.
Prin urmare, pe calea contestației la executare, nu se pot face apărări și nu se poate cere anularea procesului-verbal de contravenție, conform normei juridice enunțate anterior, motiv pentru care instanța nu va reține acest motiv de contestație la executare.
Întrucât intimatul este în culpă procesuală, în temeiul art. 453 NCPC., instanța va obliga intimatul la plata către contestatoare a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat redus.
Astfel, instanța, făcând aplicarea art. 451 alin. 2 NCPC, apreciază că onorariul avocațial în cuantum de 2.790 lei, astfel cum este acesta stabilit prin factura fiscală și extrasul de cont depuse la dosar (filele 69 și 70), este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită de către avocatul contestatoarei. Astfel, instanța constată că avocatul a întocmit cererea de chemare în judecată, iar acesta a fost prezent la două termene de judecată. În consecință, instanța apreciază că obligarea intimatei la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial redus este proporțională cu munca îndeplinită de către avocat.
Totodată, instanța va dispune restituirea către contestatoare a contravalorii taxei judiciare de timbru în cuantum de 68 lei achitată prin chitanța . nr._/15.12.2014 în condițiile art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. P. T. LKW S.R.L., cu sediul ales la SCA B., P. și Asociații din București, . nr.12 bis, etaj 1 și 2, sector 5, J_, CUI_ în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. – C. PRIN DRDP BUCUREȘTI, cu sediul în București, ..401A, sector 6, J_, CUI_.
Anulează actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 2752/2014 al B. R. G.-I..
Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat redus.
Dispune restituirea către contestatoare a contravalorii taxei judiciare de timbru în cuantum de 68 lei achitată prin chitanța . nr._/15.12.2014 în condițiile art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER
RED.EL/Thred.MM/2015
| ← Validare poprire. Sentința nr. 4573/2015. Judecătoria SECTORUL... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6008/2015. Judecătoria... → |
|---|
