Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 5613/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5613/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 14-07-2015 în dosarul nr. 5613/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5613
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14.07.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTECLAUDIA C. Ș.
GREFIER E. S.
Pe rol soluționarea cererii având ca obiect ordonanță de plată, formulată de reclamanta creditoare U. S.A. prin ADMINISTRATOR T. G. – F. ȘI RVA INSOLVENCY SPECIALISTS S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta debitoare A. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat de către reclamanta creditoare judecarea cauzei în lipsă, după care,
Instanța, în baza art. 131 Cod procedură civilă, verificând competența generală, materială și teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 București, constată că este competentă să soluționeze cauza față de disp. art. 94 lit. j Cod procedură civilă, raportat la art. 1015 cod procedură civilă.
Instanța, considerând proba cu înscrisuri solicitată de reclamanta creditoare prin cererea de chemare în judecată, ca fiind admisibilă și concludentă, putând duce la dezlegarea în fond a cauzei, în temeiul art. 254 - 255 Cod procedură civilă, o încuviințează, constatând proba ca fiind administrată prin înscrisurile depuse la dosar.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, declară dezbaterile închise conform art. 394 Cod procedură civilă și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 26.05.2015, sub numărul_ creditoarea U. S.A. a solicitat emiterea împotriva debitoarei A. A. a unei ordonanțe de plată pentru suma de 634.68 lei reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate, la care se adaugă în conformitate cu prevederile din contractul nr. 5831/13.09.2001 penalități de întârziere în cuantum de 3,610.32 lei calculate de la data scadentei până la data depunerii prezentei cereri și penalități în cuantum de 1% pe fiecare zi de întârziere de la data depunerii cererii până la data plății efective a debitului, precum și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare creditoarea a arătat că între aceasta și debitoare a intervenit contractul de prestări servicii publice de salubrizare înregistrat sub nr 5831/13.09.2001. Conform clauzelor contractuale, S.C. U. S.A., în calitate de operator, a prestat debitoarei servicii de salubritate și a emis facturi fiscale.
Creditoarea a precizat că a încercat de câteva ori soluționarea litigiului pe cale amiabilă, însă debitoarea nu a dat curs solicitărilor, motiv pentru care a calculat penalități de întârziere la plata, în temeiul art. VII. 1 din contractul încheiat, pentru fiecare zi de întârziere, iar astfel a fost emisă situația analitică a penalităților în cuantum de 3,610.32 lei.
Deși creditoarea, pe toată perioada desfășurării contractului și-a îndeplinit cu bună credința și întocmai toate obligațiile contractuale față de debitoare, obligația de plată a prețului nu a fost îndeplinita de către debitoare, chiar dacă a devenit exigibilă.
Totodată creditoarea a menționat că deține o creanța noastră certă, lichidă și exigibilă, constatata prin înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată.
Creditoarea a arătat că potrivit art. 662 alin.2 NCPC, creanța este certa când existența ei neîndoielnica rezultă din însuși titlul executoriu. De asemenea, potrivit alin 3 creanța este lichidă când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele ce permit stabilirea lui, iar potrivit alin. 4 creanța este exigibila dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
În sensul exigibilității creanței, creditoarea a invocat dispozițiile art.VII.1 din contract, potrivit cărora utilizatorul are obligația de a efectua plata în termen de 15 zile de la data emiterii facturii de către operator, iar debitoarea a recunoscut cuantumului creanței prin necontestarea facturilor.
Având în vedere faptul că există contract asumat de către cele două părți care prevede contravaloarea serviciului prestat, cuantumul penalităților și scadenta, facturile emise sunt semnate de debitoare sau au fost comunicate prin poștă cu confirmare de primire, creditoarea a precizat că în ceea ce privește creanța deținută aceasta este cumulativ certă, lichidă și exigibilă, iar debitul nu a fost achitat, motiv pentru care a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata obligațiilor asumate prin contract, conform celor solicitate.
Totodată creditoarea a precizat că anterior formulării cererii de chemare în judecată debitoarea a fost somata să achite creanța.
Creditoarea a menționat că cererea este scutită de taxa de timbru, potrivit dispozițiilor art. 77 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1.013 și următoarele din C.pr.civ. și art.77 alin.1 din Legea nr.85/2006.
În dovedire creditoarea a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisuri și a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, somația și dovada transmiteri acesteia prevăzută de art. 1.014 C. - confirmarea de primire și nota de inventar, contractul încheiat cu debitoarea, facturile emise de S.C.U. S.A., confirmări primire, fișa clientului cu facturile emise, situația analitică a penalităților, sentința civilă nr. 3273/27.09.2012 pronunțatade Tribunalul V., încheierea de ședința din data de 03.10.2013, pronunțată de Tribunalul V., decizia nr. 4672 din 22.10.2013 emisă de SMDA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL, încheierea de ședința din data de 30.10.2014, pronunțata de Tribunalul V. în dosarul nr._, dovada însușirii de către administratorul judiciar a mandatului acordat avocatului ce reprezintă creditoarea S.C. U. S. A. în proces, emisă la data de 29.04.2014 sub nr.1884, dovada calității de reprezentant a persoanei ce semnează în numele administratorului judiciar, extras din registrul oficial conf. art. 151 alin. 4 C.pr.civ..
Parata nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine urmatoarele:
În conformitate cu prevederile art. 1013 din codul de procedură civilă procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris sau determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură sau altui mod admis de lege.
În conformitate cu prevederile art. 662 alin.2-4 Cod procedură civilă, creanța este certă atunci când existența ei este neîndoielnică, este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau actul conține elemente care permit stabilirea lui și este exigibilă atunci când obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
În cauză, instanța apreciază că sunt îndeplinite aceste condiții.
Părtile au încheiat contractul de prestări servicii publice de salubrizare înregistrat sub nr. contractul nr. 5831/13.09.2001 în baza căruia reclamanta s-a obligat sa presteze in beneficiul pârâtei activități si servicii de salubritate menționate la art. 2 din contract.
In mod corelativ, pârâta s-a obligat potrivit art. IV din contract sa achite pretul serviciilor prestate, la tariful agreat de părți potrivit art. IV pct. 1 si 2 din contract pana la data de 10 a lunii urmatoare celei în care a fost emisa factura,în caz contrar urmând a suporta penalitati de intarziere in procent de 1% pentru fiecare zi de intarziere, in acest sens clauza penala prevazută la art. VII.1 din contract, prevederile art. 1066 din codul civil din 1864.
Reclamanta a solicitat în prezenta cerere contravaloareafacturilor fiscale emise in perioada15.05._15, filele 18-30, reprezentând contravaloare servicii de salubritate pe aceeasi perioada, în valoare totala de 634,68 lei.
Întrucât pârâta nu a probat executarea obligației de plată la scadenta, acesta datorează și penalități de întârziere în temeiul clauzei penale prevăzute la art. VII.1 din contract, penalitatile fiind calculate la debitul de 634,68 lei, începand cu data scadentei primei plati, 31.05.2012, prestatiile fiind succesive, data prevazuta in contract pentru executarea obligatiei (art.1414 din codul civil) și până la data introducerii cererii, cuantumul penalitatilor aplicate debitului care rezultă din contract fiind de 3610,32 de lei, pe care instanta le va acorda doar pana la limita debitului principal, fiind incidente prevederile art. 42 alin. 10 lit. c din Legea nr. 51/2006 privind reglementarea serviciilor comunitare de utilitati publice (art. 1 alin. 2 lit. e reglementeaza seviciile de salubrizare ca fiind servicii comunitare de utilitati publice care pot fi prestate in cadrul legal impus de Legea nr. 51/2006)-“valoarea totala a penalitatilor nu va depasi valoarea facturii si se constituie in venit al operatorului”, iar pe de alta parte, valoarea penalitatilor solicitate de reclamanta depaseste in mod vadit echilibrul intre contraprestatii.
In drept, sunt incidente prevederile art.969 raportat la art. 1066 din vechiul cod civil sub imperiul căruia au fost încheiate raporturile juridice dintre parți, coroborat cu prevederile art. 277 din codul de procedura civila si dispozitiile Legii nr. 51/2006.
Față de motivele arătate în precedent, reținând ca reclamanta a probat, în parte, existenta în patrimoniul sau a unei creante certe, lichide si exigibile in sensul art. 662 alin. 2-4 din codul de procedura civila, instanța va admite cererea si în temeiul art. 1021 din codul de procedură civilă va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 634,68 lei reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate, precum și suma de 634,68 lei cu titlu de penalități de întârziere, în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta creditoare U. S.A. cu sediul în București, ., sector 6, J_, CUI_, reprezentată de dl. T.-G. F. în calitate administrator special și de SMDA INSOLVENCY SPECIALISTS S.P.R.L. prin dna. C. S. - practician în insolvență, desemnată administrator judiciar în procedura insolvenței debitoarei . încheierea de ședință din data de 03.10.2013, pronunțată de Tribunalul V., Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta debitoare A. A., cu domiciliul în București, ., sector 6.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 634,68 lei reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate, precum și suma de 634,68 lei cu titlu de penalități de întârziere, în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. ȘC/ Tehn. ȘG
4 ex/
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5620/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5608/2015. Judecătoria... → |
|---|








