Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 2785/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2785/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 2785/2015
DOSAR NR._
R O MÂ N I A
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2785
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: I. D. M.
GREFIER: E. C. P.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță de plată -OUG nr. 119/2007 / art. 1013 Cod procedură civilă și urm., privind pe creditoarea . SRL, în contradictoriu cu debitoarea C. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, a răspuns debitoarea personal, lipsind creditoarea.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele: în data de 15.04.2015, prin serviciul registratură, debitoarea a depus întâmpinare, după care:
Instanța procedează la legitimarea debitoarei C. M., ca reprezintă CI . nr._, CNP_.
Instanța dispune rectificarea în sistemul informatic Ecris a numelui debitoarei, în sensul de a se menționa corect C., în loc de Cominceanu.
Instanța, în temeiul art. 131 Cod procedură civilă, pune în discuția părților competența instanței.
Debitoarea arată că în sectorul 6 s-a formulat cerere de chemare în judecată.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 1016, art. 94 pct. 1 lit. j și art. 107 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial pentru soluționarea litigiului.
De asemenea, în conformitate cu disp. art. 238 Cod de procedură civilă, instanța apreciază că procedura necesară pentru cercetarea procesului durează maxim 3 luni de zile.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, instanța acordă cuvântul pentru propunere de probe.
Instanța pune în discuția părților proba cu înscrisuri solicitată de creditoare prin cererea de chemare în judecată.
Debitoarea arată că a formulat întâmpinare.
Instanța, considerând proba cu înscrisurile depuse la dosar pentru ambele părți, ca fiind admisibilă și concludentă, putând duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 255 și art. 258 alin. 1 Cod de procedură civilă, o încuviințează.
Instanța constată că prin întâmpinare debitoarea a susținut că a încercat încheierea unui act adițional.
Debitoarea arată că a încercat încheierea unui act adițional, dar s-a refuzat. Arată că a plătit pentru toate persoanele.
Instanța pune în vedere debitoarei să precizeze pentru ce au fost aceste facturi.
Debitoarea arată că aceste facturi au fost pentru diferența de persoane de la 44 la 50. Arată că i-au acceptat la eveniment 44 de participanți, dar numărul limită era de 50 de participanți. Totodată, debitoarea arată că nu a semnat pentru 50 de participanți.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond, în dezbateri.
Debitoarea, având cuvântul, solicită anularea solicitării făcute de creditoare.
Declarând dezbaterile închise, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 09.02.2015, sub nr._, reclamanta . SRL, în contradictoriu cu pârâta C. M., a solicitat pronunțarea unei ordonanțe de plata ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor cuprinse în contractul de eveniment 299/22.09.2014, respectiv obligația de plata a prețului pentru serviciile prestate in valoare de 2106.28 lei si penalități de întârziere în cuantum de 157.75 lei. Prin urmare, a arătat că obiectul litigiului îl reprezintă pronunțarea unei ordonanțe de plată corespunzătoare creanțelor certe, lichide și exigibile, conform contractului de eveniment menționat și facturilor fiscale corespunzătoare, creanța rămasă neachitată fiind de 2264.03 lei, cu includerea penalităților de întârziere. Astfel,reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata, pe calea ordonanței de plată a sumei totale de 2264.03 lei și la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la competența instanței, reclamanta a apreciat că aceasta se va analiza conform art. 107 alin. 1 si art. 1015 din codul de procedură civilă, având în vedere că obiectul litigiului este executarea unei obligații comerciale de plată, competentă fiind instanța de la sediul pârâtei.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că între părți a fost încheiat contractul de eveniment 299/22.09.2014. Reclamanta și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau din contract, organizând evenimentul din data de 18.10.2014, însă pârâta a refuzat să achite în totalitate diferențele de plată, astfel cum era prevăzut la art. 2 din contractul de eveniment încheiat. Deși reclamanta a arătat că a formulat repetate cereri către pârâtă să achite și restul de plată izvorât din contract, plus facturile corespunzătoare serviciului de banqueting, aceasta nu a dat nici un răspuns. Totodată, încercările de soluționare a litigiului pe cale amiabilă au eșuat.
Reclamanta a apreciat că și-a îndeplinit in mod corect obligațiile comerciale, prestând în mod corespunzător serviciile, îndeplinindu-si toate obligațiile contractuale: proba fiind făcută prin factura comunicată către debitor și contractul de eveniment încheiat între părți. Aceste facturi și contracte confirmă existența unor creanțe cert,lichide și exigibile, termenul de plată contractual împlinindu-se pe data de 20.11.2014.
Totodată, reclamanta a solicitat plata penalităților de întârziere in cuantum de 0,3% pe zi de întârziere calculată la suma datorată, respectiv 157.75 lei, începând cu 20.11.2014 pana la 15.12.2014 = 25 de zile. La momentul introducerii cererii, penalitățile de întârziere erau de 157.75 lei urmând a fi achitate în temeiul art. 6.2, față de culpa procesuală a pârâtei.
Reclamanta a mai arătat că somația a fost transmisă prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire, cu respectarea prevederilor art. 1014 Cod proc.civ, făcându-se dovada în acest sens prin Factura Oficiului Poștal din 18.12.2014 și fișa de expediție. A mai arătat că, deși facturile emise au fost comunicate pârâtei și nu au fost contestate sau refuzate la plată în termenul legal de către aceasta, ele nu au fost achitate.
Față de toate cele menționate mai sus a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea debitoarei la plata sumei totale de 2264.03 lei și la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1013 și urm. Cod proc.civ.
În susținerea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: contractul de eveniment nr. 299/2014 și factura fiscală corespondentă, fișa contabilă client, act de identitate client, extras registrul comerțului situația creditor, dovada îndeplinirii procedurii prealabile – somație și dovezi de comunicare, împuternicire avocațială.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 15 aprilie 2015, pârâta a solicitat respingerea acțiunii având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată, formulată de către reclamantă.
În motivarea întâmpinării intimata a arătat că, în urma încheierii Contractului de Eveniment nr. 299/ 22.09.2014 dintre prestator (creditor) . SRL și pârâta în calitate de beneficiară (debitor) s-a stabilit conform art. 2 alin. 1 din contractul mai sus menționat un număr de minim 30 de participanți având o valoare totală de 1887 euro fără TVA, urmând ca ",în cazul în care la evenimentul beneficiarului va participa un număr mai mare de persoane decât cel specificat în contract, se va păstra prețul pachetului contractat, iar suplimentarea se va menționa obligatoriu într-un Act Adițional la prezentul contract." De asemenea, în cadrul aceluiași art. 2 alin. 3 "Beneficiarul are obligația de a achita prestatorului valoarea totală a contractului recalculată în funcție de numărul de participanți menționați in actul adițional... Prestatorul are obligația de a aduce la cunoștința beneficiarului numărul final de participanți în ziua evenimentului, iar beneficiarul are obligația de a semna nota de plata...".
Intimata a mai arătat că în data de 13 octombrie 2014, a primit solicitarea prin email de la reprezentantul . SRL de a comunica numărul de participanți aproximativ, numărul final de participanți fiind calculat și menționat ulterior evenimentului in Actul Adițional conform art. 2 alin. 1 din Contractul de Eveniment nr.299/22.09.2015.
Totodată a precizat că după finalizarea evenimentului, în pofida insistentelor de a semna actul adițional cu numărul de participanți la eveniment, respectiv 44 de participanți, reprezentanții reclamantei au refuzat categoric acest lucru. Intimata nu a acceptat nota de plată,. La finalizarea evenimentului arată că a achitat un număr de 44 de meniuri aferente numărului de participanți la eveniment și a trecut numărul real pe nota de plata cu . nr._, probă administrată de către reclamant.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. art. 115 Cod procedură civilă și art. 1020 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, între părți a fost încheiat contractul de eveniment nr. 299/22.09.2014 (filele nr. 23-28), având ca obiect prestarea serviciilor în vederea organizării unui eveniment pentru un număr de minim 30 participanți.
Articolul 2 din contract stipulează că „în cazul în care la evenimentul beneficiarului va participa un număr mai mare de persoane decât cel specificat în contract, se va păstra prețul pachetului contractat, iar suplimentarea se va menționa obligatoriu într-un act adițional”.
Prin întâmpinare (f. 50-51), debitoarea a arătat că la eveniment au fost 44 de participanți (pentru care a achitat contravaloarea serviciilor prestate), însă creditoarea a refuzat să încheie un act adițional în acest sens, emițând nota de plată pentru 60 de persoane și factura aferentă nr._/20.11.2014 (f. 15) pentru restul de plată de 2.106,28 lei.
În drept, conform art. 1013 C.proc.civ., prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Din această prevedere legală rezultă condițiile ce trebuie întrunite cumulativ pentru a se putea urma procedura ordonanței de plată, respectiv: să fie vorba despre o creanță certă, lichidă și exigibilă, care să constea într-o obligație de plată a unor sume de bani, să rezulte dintr-un contract civil constatat printr-un înscris ori determinat potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură sau în alt mod admis de lege.
Conform disp. art. 662 alin. 2 C.proc.civ., creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. Potrivit disp. art. 662 alin. 3 C.proc.civ., creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui. Conform disp. art. 662 alin. 4 C.proc.civ., creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Instanța consideră că această creanță invocată de către creditoare nu îndeplinește condițiile impuse de procedura ordonanței de plată (deoarece nu se poate stabili în procedura ordonanței de plată numărul participanților la eveniment, realitatea relațiilor desfășurate între părți - față de faptul că nu s-a încheiat un act adițional, deși exista dispoziție contractuală în acest sens, etc).
Instanța reține că, pentru a se da eficiență, în cadrul procedurii speciale a ordonanței de plată, trebuie să reiasă cu certitudine situația juridică și de fapt dintre părți.
Pentru ca o creanță să fie certă trebuie demonstrat de asemenea că suma stabilită prin înscrisuri este într-adevăr datorată de către debitor.
Or, în cauză, față de restricțiile procedurii ordonanței de plată sub aspect probator, rezultă o incertitudine în privința datorării creanței în cuantum de 2.264,03 lei. Existând un echivoc, instanța reține că această creanță urmărită nu este certă, lichidă și exigibilă.
Pentru aceste motive, instanța va respinge cererea de emitere a ordonanței de plată, ca neîntemeiată.
Potrivit art. 1020 alin 3 Cod procedură civilă, creditoarea are posibilitatea valorificării pretențiilor sale în procedura de drept comun.
În baza art. 453 Cod procedură civilă, creditoarea fiind partea căzută în pretenții, instanța apreciază ca neîntemeiată cererea acesteia de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea . SRL, (CUI R_ și nr. ORC J_ ), cu sediul în București, .. 44A, sector 1, în contradictoriu cu debitoarea C. M. (CNP_), cu domiciliul în București, .. 1, . ., sector 6, ca neîntemeiată.
Cu drept de cerere în anulare, în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea în anulare și motivele acesteia se depun la Judecătoria Sectorului 6 București, sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. I.M./ Dact. A.P.
04 exemplare
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








