Pensie întreţinere. Sentința nr. 1401/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1401/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 1401/2015
DOSAR NR. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1401
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 20.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. M.
GREFIER: O. H.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pensie întreținere - majorare, privind pe reclamanta I. F. în contradictoriu cu pârâtul M. M. și A. T. - Primăria Sector 6 București.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, s-a prezentat reclamanta, personal, identificată cu CI . nr._, CNP_, și asistată de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind pârâtul și A. T. - Primăria Sector 6 București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reclamanta, prin avocat, arată că are interogatoriul pregătit pentru pârât, în cazul în care instanța va aprecia oportună administrarea acestei probe.
Instanța aduce la cunoștința părții faptul că nu a încuviințat această probă.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat sau alte incidente de soluționat, instanța constată cauza în stare de judecată și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, și majorarea pensiei de întreținere raportat la salariu minim pe economie. Solicită și cheltuieli de judecată, depunând în acest sens chitanță onorariu avocat.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.10.2014, reclamanta I. F. în contradictoriu cu pârâtul M. M. și A. T. - Primăria Sector 6 București, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună 1. modificarea cuantumului pensiei de întreținere pe care pârâtul trebuie să o plătească către fiica părților, minora M.-lstrate B., născută la data de 27.10.2004 în Esplugues de Llobregat, Spania, CNP_, în sensul stabilirii cuantumului pensiei de întreținere sub forma unei cote procentuale și obligării acestuia la plata pensiei în cuantumul majorat raportat la veniturile realizate sau în funcție de salariul minim pe economie (în situația în care nu realizează venituri); 2. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivare, reclamanta a arătat că din relația ei cu pârâtul a rezultat minora M.-lstrate B., născută la data de 27.10.2004 în Esplugues de Llobregat, Spania, CNP_. Prin Sentința civilă nr._/20.12.2013 (pronunțată în dosar nr._/303/2013, Judecătoria sector 6) instanța a dispus exercitarea autorității părintești de către reclamantă și obligarea pârâtului la plata sumei de 200 lei cu titlu de contribuție lunară de întreținere în favoarea minorei, începând cu data de 12.07.2013 și până la majorat.
Pentru a dispune obligarea la plata acestei sume, a arătat că instanța s-a raportat la salariul minim brut pe economie, salariu ce era în acel moment în cuantum de 800 lei. Însă acest salariu se modifică în permanență, din 01.01.2014 salariul minim a devenit 850 lei iar din 01.07.2014 a devenit 900 lei.
A mai precizat reclamanta că nevoile copilului se măresc o dată cu vârsta, cuantumul pensiei de întreținere în acest moment fiind insuficient, cheltuielile legate de educarea și îngrijirea acesteia sunt din ce în ce mai mari.
Așa încât a apreciat că se impune majorarea cuantumului pensiei de întreținere iar în interesul minorei este stabilirea unei situații clare, respectiv obligarea pârâtului la plata unei pensii stabilite sub forma unei cote raportate fie la veniturile pe care le realizează (din câte cunoaște reclamanta, a menționat că pârâtul este angajat în prezent la firma .), fie la salariul minim pe economie.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 529-531 Cod procedură civilă.
Sub aspect probatoriu, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriul pârâtului.
Au fost anexate cererii de chemare în judecată, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: sentința civilă nr._/20.12.2013 – dosar nr._/303/2013, încheiere din 24.01.2014 – dosar nr._/303/2013, certificat de naștere M.-I. B..
Pârâtul nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări, desi a fost citat .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a chemat în judecată pe pârât solicitând instanței obligarea acestuia la plata unei contribuții lunare de întreținere în funcție de venitul realizat de acesta .
Potrivit art. 44 alin.1 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în acord cu prevederile art.27 din Convenția O. cu privire la drepturile copilului, copilul are dreptul să beneficieze de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială. Responsabilitatea este în primul rând a părinților, datori să asigure, în limita posibilităților, cele mai bune condiții de viață necesare creșterii și educării copilului, adică locuință, precum și cele necesare pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea sa profesională, potrivit art. 44 alin.2 din Legea nr. 272/2004.
Art. 499 cod civil prevede că obligația de întreținere a părinților face parte integrantă din autoritatea părintească, revine ambilor părinți, fără nicio distincție după cum sunt părinți firești, adoptivi, căsătoriți, divorțați, din afara căsătoriei.
De asemenea, potrivit art. 524 Cod civil „are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale”.
Prin urmare, starea de nevoie a celui care pretinde întreținere este o condiție a dreptului la întreținere.
În ceea ce privește cuantumul întreținerii, criteriile generale ale întinderii întreținerii sunt, potrivit art. 529 alin.1 Cod civil, nevoia celui care o cere și mijloacele celui care urmează să o plătească.
În ceea ce privește data de la care se datorează întreținerea, potrivit art. 532 alin. 1 Cod civil, aceasta se datorează de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Pentru aceste considerente, raportat la prevederile legale mai sus arătate, precum și faptul că pârâtul nu realizează venituri, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, instanța constată întemeiată întru totul cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, motiv pentru care o va admite și va obliga pârâtul la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 225 lei, cu titlu de contribuție lunară de întreținere, în favoarea minorei M. I. B. ,ns.la 27.10.2004, începând cu data de 21.10.2014 și până la majorat, raportată la venitul minim pe economie ..
Fiind in culpa procesuala, instanta va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei, în favoarea reclamantei .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta I. F., cu domiciliul în București, ., ., ., CNP_, în contradictoriu cu pârâtul M. M., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 2, CNP_, și A. T. - Primăria Sector 6 București, cu sediul în București, .. 147-149, sector 6.
Obligă pârâtul să plătească suma de 225 lei, cu titlu de contribuție lunară de întreținere, în favoarea minorei M. I. B. ,ns.la 27.10.2004, începând cu data de 21.10.2014 și până la majorat
Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei, în favoarea reclamantei .
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria sector 6 București .
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.02.2015
PREȘEDINTE GREFIER
Red.SM/Thred.OH
5 ex./23.03.2015
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 958/2015. Judecătoria... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 5210/2015. Judecătoria... → |
|---|








