Pensie întreţinere. Sentința nr. 2721/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2721/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 2721/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2721

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 20.04.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: T. F. A.

GREFIER: B. R.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pensie întreținere – reducere, privind pe reclamantul B. R. C. în contradictoriu cu pârâta C. A. A., cu citarea în cauză a Autorității Tutelare – Primăria Sector 4 București.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, prin avocat B. R.-Z., care a depus împuternicire avocațială la dosar (fila 47), lipsind pârâta și reprezentantul Autorității Tutelare.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Instanța, în temeiul art. 131 C.proc.civ., a pus în discuție competența Judecătoriei Sectorului 6 București.

Reclamantul, prin avocat, a arătat că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă.

Instanța, față de dispozițiile art. 94 C.proc.civ., a reținut competența generală și materială a judecătoriei.

Instanța, din oficiu, față de dispozițiile art. 107 și art. 113 C.proc.civ., a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București și a acordat cuvântul asupra acesteia.

Reclamantul, prin avocat, a solicitat respingerea excepției.

Instanța a reținut spre soluționare excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, invocată din oficiu.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la dată de 09.02.2015, sub nr._ /2014, reclamantul Bucureșteana R. C. a chemat în judecată pârâta C. A. A., solicitând că prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună reducerea pensiei de întreținere la care a fost obligat prin sentința civilă nr. 4509/27.06.2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în fapt, prin hotărârea menționată, a fost obligat să plătească pârâtei pensie de întreținere în cuantum de 400 lei lunar, pentru minora B. I. I., la stabilirea acestei pensii avându-se în vedere că în acea perioadă era angajat și realiza un venit. A mai arătat că în prezent nu realizează nici un venit și are obligații de întreținere și față de minorii B. M. I. și B. P. A., minori rezultați din actuala căsătorie.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 531 alin.1 C.Civ, art. 529 alin. 3 C. Civ și art. 527 C.Civ.

În susținerea cererii, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, certificat de naștere, adeverința nr. 31/29.01.2015, sentința civilă nr. 4509/27.06.2006.

Cererea a fost legal timbrată, potrivit dovezii aflate la dosar.

La data de 25.02.2015, prin serviciul registratură, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că reclamantul nu a plătit niciodată pensie de întreținere fiicei sale, așa cum s-a dispus prin hotărârea nr._, precum și faptul că este unica întreținătoare a minorei în vârstă de 16 ani, iar venitul pe care îl realizează nu poate acoperi cheltuielile necesare pentru creșterea și educarea copilului.

La data de 13.03.2015, prin serviciul registratură, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat reaprecierea cuantumului pensiei de întreținere având în vedere faptul că are trei minori în întreținere.

La termenul de judecată din data de 20.04.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, asupra căreia se va pronunța cu prioritate, în temeiul art. 248 Cod procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, cu privire la excepția invocată, instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 94 și 107 Cod procedură civilă, care reglementează competența materială și teritorială de drept comun a instanțelor judecătorești, judecătoriile judecă în primă instanță cererile date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie, iar cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. În cererile referitoare la obligația de întreținere, competența aparține instanței în a cărei circumscripție domiciliază creditorul reclamant, potrivit dispozițiilor art. 113 pct. 2 Cod procedură civilă. Aceste din urmă prevederi legale stabilesc o competență alternativă.

Creditorul în cauză este minora I. I., care locuiește împreună cu mama acesteia, pârâta în speță, în București, . 4, potrivit mențiunilor reclamantului din cererea de chemare în judecată.

Față de domiciliul pârâtei și al minorei, precum și având în vedere dispozițiile art. 107 și 113 pct. 2 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă pentru soluționarea cauzei instanța de la domiciliul pârâtului, respectiv Judecătoria Sectorului 4 București.

Prin urmare, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul B. R. C., cu domiciliul în București, .. 1, ., ., în contradictoriu cu pârâta C. A. A., cu domiciliul în București, .. 11, ., ., sector 4, cu citarea în cauză a Autorității Tutelare – Primăria Sector 4 București, cu sediul în București, .. 6-16, Sector 4, în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.04.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

T. F. A. B. R.

Red. Jud. T.F.A./5 ex./29.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 2721/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI