Pensie întreţinere. Sentința nr. 2648/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2648/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 2648/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2648
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU
DIN DATA DE 16.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE M. V.
GREFIER B. E.
Pe rol soluționarea cauzei civile de față având ca obiect „reducere pensie de întreținere”, privind pe reclamantul M. V. Ș. în contradictoriu cu pârâta G. V. M. și cu Autoritatea Tutelară Primăria S. 6 București.
La apelul nominal făcut in ședința din Camera de Consiliu, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă nicio parte.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Față de lipsa părților instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut in ședința din Camera de Consiliu, la a doua strigare a cauzei, nu se prezintă nicio parte.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
instanța reține că față de dispozițiile art. 94 lit. a și art. 114 cod.proc.civ. este competentă material și teritorial să soluționeze cauza;
Asupra probatoriilor instanța constată că prin cererea introductivă reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri iar pârâta nu a formulat întâmpinare astfel că încuviințează reclamantului proba cu înscrisuri și decade pârâta din dreptul de a mai propune probe.
Constatând administrată proba cu înscrisuri instanța reține cauza în vederea soluționării.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.01.2015, pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, reclamantul M. V. Ș. în contradictoriu cu pârâta G. V. M. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună diminuarea pensiei de întreținere datorată în baza sentinței civile nr. 4138 din 16.05.2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București.
În motivarea cererii în fapt reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 4138 din 16.05.2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București a fost obligat la plata unei pensii de întreținere lunare în valoare de 315,75 lei către minora M. A. A., fiica sa, născută la data de 02.04.2003. La calcularea cuantumului pensiei instanță de judecată a avut în vedere că în ultimele 6 luni înaintea pronunțării sentinței respective a realizat venituri medii nete de 1263 lei /lună fără a se lua în calcul că mai are în întreținere doi copii - minorele M. T. M., născută la data de 01.03.2007 și M. Ș. I. născută la data de 08.12.2009, ambele născute din actuala căsătorie. Având în vedere acestea a solicitat instanței să facă aplicarea art. 529 alin. 2 cod civil și să diminueze pensia datorată minorei M. A. A. până la concurență cu suma de 204,73 lei, reprezentând 1/6 din veniturile sale nete în ultimele 6 luni.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 529 al. 2 Cod civil.
În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: copia sentinței civile nr. 4138 din 16.05.2014, copii ale certificatelor de naștere ale minorelor M. T. M. și M. Ș. I., adeverința de venituri de la locul de munca nr. 5017/21.01.2015 aferenta lunilor iulie 2014 - decembrie 2014.
Pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză și nu a propus probe în apărare, neprezentându-se în fața instanței deși a fost legal citată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele: prin sentința civilă nr. 4138/16.05.2014 a Judecătoriei S. 6 București s-a stabilit pensie de întreținere în favoarea minorei A.-A. în cuantum de 315,75 lei ;
Potrivit înscrisurilor dosarului la momentul promovării cererii de față reclamantul are obligație de întreținere față de trei copii minori: A.-A., T.-M., născută la 01.03.2007 și Ș.-I., născută la 08.12.2009
Potrivit dispozițiilor art. 529 alin 1 Cod.civ. “întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti ” iar potrivit dispozițiilor alin. 2 al aceluiași text de lege, când întreținerea este datorată de părinte pentru trei copii, ea se stabilește până la jumătate din venitul său net lunar . Întrucât în prezent reclamantul are obligația de a întreține trei copii minori, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 529 alin. 2 din Codul Civil reclamantul nu poate fi obligat la a presta întreținere în cuantum mai mare de 1/2 din veniturile sale medii, ceea ce înseamnă 1/6 din aceste venituri pentru fiecare minor( 1/3 din 1/2) .
Potrivit adeverinței de venit – fila 9 din dosar - reclamantul realizează un venit mediu lunar în cuantum de 1414,33 lei lunar astfel că limita maximă a întreținerii datorate fiecărui copil, inclusiv minorei A.-A. nu poate depăși suma de 235,72 lei lunar
Raportat acestor considerente instanța va admite acțiunea și va reduce pensia de întreținere pe care o datorează reclamantul pârâtei în favoarea minorei A. A., de la 315,75 lei lunar la 235,72 lei lunar, începând cu 22.01.2015 până la majoratul minorei .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea, având ca obiect „reducere pensie de întreținere”, privind pe reclamantul M. V. Ș., cu domiciliul în București, sector 2, ., ., . în contradictoriu cu pârâta G. V. M., cu domiciliul în București, sector 6, .-29, .. 2, . Autoritatea Tutelară Primăria S. 6 București, cu sediul în București, Calea Plevnei nr. 147-149, sector 6 și în consecință:
Reduce pensia stabilită în sarcina reclamantului și în favoarea minorei M. A.-A., născută la 02.04.2003 prin sentința civilă nr.4138/16.05.2014 a Judecătoriei S. 6 București, de la 315,75 lei lunar la 235,72 lei lunar, începând cu 22.01.2015 până la majoratul minorei .
Cu apel în 30 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria S. 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.04.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 1653/2015. Judecătoria... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 2683/2015. Judecătoria... → |
|---|








