Plângere contravenţională. Sentința nr. 1517/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1517/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 1517/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1517
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 24.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: T. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea L. T. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. -CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICA-CESTRIN, având ca obiect civil – plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu se prezintă.
Se face referatul cauzei de către referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: cauza are ca obiect plângere contraventională, cauza se află la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, după care;
Având în vedere că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii, și pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București.
Instanța, față de poziția părților, actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București.
INSTANȚA
Deliberând constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 29.10.2014 sub nr._, contestatoarea L. T. a chemat în judecată pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. -CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICA-CESTRIN, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._/03.10.2011 întocmit la data de 03.10.2011 ora 15:15.
În motivarea cererii contestatoarea a arătat că prin procesul-verbal de contravenție s-a reținut că la data de 05.04.2011 ora 12:32 a circulat pe DN 2 km 115+80m, Mărăcineni, jud. B. cu autoturismul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, fără a avea rovinieta valabilă, fiind sancționat cu amendă în valoare de 250 lei, conform art. 8,alin 2 din OG 15/2002, precizându-se ca fapta comisă constituie contravenția prev. de art.8 alin. 1 din Og nr. 15/2002.
Contestatoarea a apreciat că cele reținute în procesul verbal de contravenție nu sunt corespunzătoare adevărului, întrucât nu mai e proprietarul autoturismului menționat în procesul verbal.
Contestatoarea a mai specificat că potrivit contractului de vânzare-cumpărare întocmit la 11.01.2011, a vândut autoturismul marca DACIA L., cu nr. identificare UU1LSDEJH35986083 .: D032600 cu nr. înmatriculare_ numitului D. A. din Focșani, ., .-a identificat cu actul de identitate . nr._, care nu a procedat la înscrierea conform legislației în vigoare.
De asemenea contestatoarea a evidențiat că nu mai e proprietarul autoturismului, potrivit certificatului de atestare fiscal eliberat de Primăria Municipiului Focșani din care rezultă că a radiat din evidențe acest autoturism la 01.02.2011 când el a fost înstrăinat prin vânzare -cumpărare.
În aceste condiții, contestatoarea a apreciat ca nu a comis nicio contravenție, solicitând anularea procesului-verbal de contravenție R11 nr._/03.10.2011, întocmit la data de 03.10.2011 ora 15.15, și exonerarea de plată amenzii contravenționale în valoare de 250 lei.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri, respectiv proces-verbal, certificat de atestare fiscală nr._/23.10.2014 emis de Primăria Municipiului Focșani, contract vânzare-cumpărare pentru vehiculul folosit.
La data de 18 decembrie 2014, intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. -CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICA-CESTRIN a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefiind fondată și temeinică.
În drept, s-au invocat dispozițiile OG 2/2001, OG. 15/2002, Legea 445/2001, Ordinul MTI nr. 769/2010, art. 411 al. 1 pct. 2 C..
În probațiune, s-au depus proba foto obținută cu sistemul SIEGMAR, autorizația de control a agentului constatator, certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare egală.
În privința excepției necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:
În cazul plângerii contravenționale, competența teritorială are caracter absolut și regula generală a competenței este prevăzută în alin. 2 al art. 32 din O.G. nr. 2/2001, potrivit căruia plângerea se soluționează de judecătoria în a cărei rază s-a săvârșit contravenția.
Însă art.101 din OG 15/2002, act normativ în baza căruia contestatoarea a fost sancționată, derogă de la regula menționată anterior, prevăzând că „Prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul”.
Având în vedere norma legala imperativă menționată care reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, de la care nu sunt permise derogări, văzând și dispozițiile art. 129 pct. 3 Cod procedura civilă, potrivit cu care necompetenta este de ordine publică atunci când pricina este de competenta unei alte instanțe de același grad și parțile nu o pot înlatura, instanța apreciază întemeiată excepția invocată, urmând să o admită și, în temeiul art. 132 Cod procedura civilă, să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecatoriei Focșani, în a cărei rază teritorială își are domiciliul contestatoarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 6 București.
Declină competența de soluționare a cererii privind pe contestatoarea L. T. cu domiciliul în Municipiul Focșani, ., ., J. V. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. -CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICA-CESTRIN cu sediul în sector 6, București, .. 401A, în favoarea Judecătoriei Focșani.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. VivianaTăunean A.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1516/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1526/2015. Judecătoria... → |
|---|








