Plângere contravenţională. Sentința nr. 1555/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1555/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 1555/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1555
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTECLAUDIA C. Ș.
GREFIERELENA S.
Pe rol soluționarea cererii având ca obiect plângere contravențională, formulată de contestatorul I. G. F., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, se prezintă intimata prin consilier juridic P. I., cu delegație la dosar, lipsă fiind contestatorul și martorul J. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, la data de 10.02.2015, Secția 5 Poliție a restituit la dosar mandatul de aduce emis pentru martorul J. I., la care a anexat procesul verbal din care rezultă imposibilitatea punerii în aplicare a mandatului.
Instanța constată imposibilitatea audierii martorului J. I., după care, nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond, în dezbateri.
Intimata prin consilier juridic solicită respingerea plângerii contravenționale ca, neîntemeiată și menținerea procesului verbal de contravenție ca legal și temeinic pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
Instanța declară dezbaterile închise conform art. 394 Cod procedură civilă și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. V., la data de 08.07.2014, sub nr._, contestatorul I. G. – F. în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție Locală Sector 6, a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._, încheiat la data de 28.06.2014, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constatate nulitatea procesului-verbal contestat și anularea procesului-verbal ca nelegal și netemeinic, și pe cale de consecință, exonerarea de la plata amenzii în valoare de 170 lei si a celor 2 puncte de penalizare.
În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa, iar în sprijinul acestei afirmații a solicitat administrarea de probatorii, atât a probei cu martorul asistent cât și cea cu martorul pe care îl va propune pentru a demonstra netemeinicia procesului verbal contestat. A arătat că agentul constatator avea datele de identificare de la mai mulți conducători auto de la societatea unde lucrează și că acesta obișnuiește să le trimită prin posta procese verbale fără să constate efectiv pretinsele fapte menționate în procesele verbale.
Contestatorul a solicitat instanței să i se pună în vedere agentului să depună raportul privind activitatea sa la ieșirea din tura și care să poarte viza organului, nr de înregistrare și data certă, (deci nu un înscris pro causa) pentru a se putea aprecia asupra acurateței sancțiunii.
În plus, contestatorul a învederat că procesul verbal a fost întocmit la birou și că nu a existat o constatare efectivă a faptei.
Mai mult, contestatorul a solicitat ca instanța să-1 interpeleze pe martorul asistent în sensul ca acesta să menționeze unde se afla când a semnat procesul verbal, daca era prezent și dacă era sau nu completat deja procesul verbal. Consideră că aceste întrebări sunt utile soluționării cauzei pentru ca instanța să poate constata că procesul verbal este netemeinic.
Consideră că acest proces-verbal de contravenție este lovit de nulitate, fiind nelegal si netemeinic pentru următoarele considerente, deoarece au fost încălcate dispozițiile art. 16 alin 1 OG 2/2001, potrivit cărora”procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum si arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește si se sancționează contravenția”.
Contestatorul a menționat că în procesul verbal nu se menționează ocupația și locul de muncă al acestuia.
În ceea ce privește ora la care a fost constatată presupusa faptă și ora la care se presupune că a fost întocmit proces verbal, urmează ca instanța să constate că în doar 4 minute nu se poate efectua un control efectiv în care să se verifice toate actele și să completeze și procesul verbal.
În ceea ce privește actul normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția, contestatorul a învederat că a primit 2 procese verbale întocmite de către același agent la un interval de doar 2 zile, respectiv unul întocmit pe data de 26.06.2014 iar celalalt pe data de 28.06.2014 si în care, în mod absolut surprinzător, deși fapta este aceeași, sancțiunea diferă considerabil.
În ceea ce privește locul constatării pretinsei fapte, contestatorul a solicitat efectuarea unei adrese la administratorul drumului pentru a comunica ce fel de marcaj/indicator exista pe “. 220.
Contestatorul a invocat faptul că procesul verbal nu respectă dispozițiile imperative prevăzute de art. 16 alin.1 din OG 2/2001 referitoare la descrierea faptei contravenționale cu arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, ignorând prevederile art.21 alin.3 din OG 23/2001, care dispune: „sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia de scopul urmărit, de urmarea produsă ’’ Forța probanta a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsata la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanta fiecărui mijloc de proba, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează si apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal și analizându-1 prin prisma dispozițiilor art.6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, deși nepenala la nivelul legislației interne, materia contravenționala este subsumata noțiunii de acuzație în materie penala în sens convențional, așa cum a arătat Curtea în mai multe decizii de speța.
Având în vedere cele menționate, se poate concluziona ca prezenta cauza constituie o acuzație în materie penală în sensul art.6 din CEDO și pe cale de consecința petentului trebuie să i se respecte toate drepturile garantate de acest articol, inclusiv să i se aplice prezumția de nevinovăție, întrucât paragraful 2 al articolului menționat dispune că orice persoana acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilita. Așadar, analizând textul legal menționat anterior, legiuitorul însuși a instituit în teza finala căci sancțiunea ce urmează a se aplica în cazul în care agentul constatator nu a consemnat obiecțiunile contravenientului distinct în procesul-verbal la rubrica”alte mențiuni” este nulitatea procesului-verbal.
Aceste principii extrase din jurisprudența CEDO se regăsesc și în hotărârea A. contra României, în care se statuează că persoana acuzată de o fapta pedepsită potrivit unui regim sancționator, cel contravențional, mai blând, nu trebuie să fie pusă într-o situație mai puțin favorabilă decât dacă ar fi fost sancționată conform dreptului penal.
Petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție si astfel, nu e obligat să își dovedească nevinovăția, ci, dimpotrivă, sarcina probei incumba intimatului, iar în lipsa unor dovezi care să susțină acuzația adusă petentului dincolo de orice îndoiala rezonabila, instanța trebuie să constate că exista dubiu cu privire la săvârșirea sa în modul în care este redată de agentul constatator, iar acest dubiu îi profita petentului (in dubio pro reo).
Deoarece procesul-verbal se bucura numai de o prezumție relativa de legalitate și veridicitate până la proba contrară, temeinicia sa trebuie susținută cu un probatoriu aferent cu privire la existenta faptei, săvârșirea faptei de către petent si vinovăția în comiterea faptei; nefiind suficiente mențiunile agentului constatator din procesul verbal.
CEDO a reținut principiul prezumției de nevinovăție, ca fiind aplicabil în cauzele contravenționale, instanța naționala având obligația de a analiza cauza în raport de toate probele administrate, neputând respinge probele favorabile petentului.
Conform art. 16 alin. 7 OG 2/2001 “In momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul - verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal”. Așa cum se poate observa din cuprinsul procesului-verbal, la rubrica destinata obiecțiunilor(”nemulțumirilor”) contravenientului, în nici un caz nu se regăsește dreptul constituțional al contravenientului, constând in: dreptul la apărare este garantat (art. 24 alin 1 Constituția României), iar aceasta vatamane nu poate fi înlăturata decât prin anulare procesului-verbal, întrucât i s-a încălcat dreptul de a formula obiecțiuni.
În plus, agentul a scris la rubrica alte mențiuni “Refuz sa semnez”in condițiile în care aceasta rubrica este destinata obiecțiunilor contravenientului si nicidecum agentului constatator.
Mai mult de atât, deși se menționează numele si prenumele unui martor asistent, la rubrica destinata motivului lipsei martorului scrie: “Refuză să semneze”, motiv pentru care a solicitat instanței să-1 întrebe pe martorul asistent care este ocupația sa, pentru ca acesta să nu facă parte din categoria persoanelor cărora le este interzis să semneze procese verbale în calitate de martor asistent, conform art. 19 din OG 2/2001.
Totodată, contestatorul a solicitat să i se pună în vedere intimatei ca persoana menționata în calitate de agent în procesul-verbal să facă dovada că într-adevăr este agent constatator abilitat să constate și să sancționeze contravenții. De asemenea, contestatorul a solicitat să se pună în vedere intimatei să depună la dosar actele care au stat la baza întocmirii procesului-verbal.
În subsidiar, în măsura în care instanța va trece peste apărările mai sus arătate, contestatorul a solicitat admiterea în parte a plângerii contravenționale si înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
Conform art. 7 alin. 3 din O.G. 2/2001 se prevede expres posibilitatea aplicării sancțiunii avertismentului si în situația în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede expres aceasta sancțiune, pentru a permite în acest mod sancționarea faptelor de o gravitate redusa si cu luarea în considerare si a altor criterii de individualizare decât limitele sancțiunii pecuniare. Iar în ceea ce privește analiza sancțiunii stabilite în procesul-verbal, art. 5 alin. 5 din O.G.2/2001 prevede ca aceasta trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite” iar art. 21 alin. 3 din același act normativ prevede ca sancțiunea se aplica „în limitele prevăzute de lege si trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal de contravenție”, în acest sens, doctrina de specialitate apreciază că sancțiunea contravențională reprezintă o măsură de constrângere și de reeducare, care se aplică în scopul îndreptării acestuia și al prevenirii săvârșirii contravențiilor.
Astfel cum rezultă din textul legal citat, sancțiunile contravenționale urmează a fi aplicate cu respectarea principiului legalității, principiul stabilirii unor sancțiuni contravenționale compatibile cu concepția moral-juridică a societății, principiul individualizării și principiul proporționalității sancțiunilor contravenționale. în continuare pentru a fi pe deplin eficiente sancțiunile trebuie să fie compatibile cu scopul pentru care au fost legiferate și aplicate, iar având în vedere particularitățile și diversitatea contravenienților, acestea trebuie să fie ușor adaptabile ținând cont de limitele prevăzute de lege, de pagubele produse, de periculozitatea contravenientului si a contravenției.
În acest sens dispune și Curtea Europeană de Justiție în jurisprudența sa constantă prin care, atrăgând atenția asupra aplicării principiului proporționalității, în sensul că chiar dacă statele membre sunt îndrituite să recurgă la mijloacele legislative prin intermediul cărora să se atingă în mod eficient obiectivele urmărite de dreptul intern, respectiv prevenirea pagubelor, măsurile pe care le impun trebuie să fie conforme cu scopul urmărit.
Acest principiu pe care Curtea Europeană de Justiție îl reliefează se aplică în mod corespunzător și în prezenta cauză, în sensul că orice măsură excepțională luată trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit.
În aceste condiții, măsura dispusă apare ca excesiv de severă, vădit inechitabilă și disproporționată față de prejudiciul concret, față de circumstanțele săvârșirii faptei contravenționale și față de contravenient, motiv pentru care solicit instanței de judecată ca în situația în care din care oricare motive va reține culpa subsemnatului, să procedeze la înlocuirea sancțiunii vădit disproporționată aplicată de către agentul constatator cu sancțiunea avertismentului.
Potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001-care constituie dreptul comun în materie contravențională (articol care coroborat cu art. 38 alin. 3 din același act normativ se permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului în ipostaza în care prezumția relativă de valabilitate a procesului verbal nu a fost răsturnată), instanța poate aprecia dacă sancțiunea avertismentului este totuși suficientă pentru a i se atrage atenția petentului asupra obligațiilor ce-i revin. Prin urmare, solicitam instanței să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment fata de cele expuse anterior.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 31 alin. 1 - art. 36 O.G. 2/2001.
În dovedirea plângerii, contestatorul a depus în copie următoarele înscrisuri: procesul verbal de contravenție . nr._/28.06.2014, cartea de identitate, procesul verbal de contravenție . nr._/26.06.2014.
La data de 4.08.2014, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. V. și pe cale de consecință declinarea competenței acesteia în favoarea Judecătoriei Sector 6, având în vedere dispozițiile art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002, care prevăd că plângerea contravențională se depune la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta contravențională.
În fapt, la data și ora menționate în procesul verbal, polițistul local din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6, care își desfășură activitatea în zona de competență, a identificat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, oprit neregulamentar pe .. 220, în stația mijloacelor de transport public în comun „Valea Cascadelor”, modalitatea de oprire a vehiculului făcând imposibilă pătrunderea acestora în stație precum și îngreunând accesul călătorilor atât la îmbarcare cât și la debarcare.
Fapta constituie contravenție, fiind prevăzută de art. 142 lit. g din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 rep., și sancționată dc art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, cu două puncte amendă, reprezentând 170 lei.
Pentru fapta reținută în sarcina contestatorului, conform art. 108 alin. 1 lit. a din același act normativ, a fost aplicată și sancțiunea contravențională complementară constând în 2 puncte de penalizare.
În ceea ce privește legalitatea actului constatator, acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute la arfe 16 și art. 17 din O.G. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, fapt ce îi conferă valabilitate, iar fapta a fost corect încadrată, aceasta fiind prevăzută și sancționată de O.IJ".G. nr. 195/2002, rep, respectiv de H.G. nr. 1391/2006..
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, a menționat că, din economia art. 34 al aceluiași act normativ, rezultă că acesta se bucură de o prezumție relativă de temeinicie, faptele cuprinse în procesul-verbal fiind constatate prin propriile simțuri de către agentul constatator, și face dovada până Ia proba contrară.
Cât privește sancțiunea aplicată, consideră că aceasta a fost individualizată în mod legal față de criteriile de individualizare ale sancțiunii prevăzute de actul normativ sancționator.
La stabilirea cuantumului amenzii agentul constatator a avut în vedere dispozițiile art. 98, prin care legiuitorul a stabilit clase de sancțiuni în funcție de gravitatea faptei reținute și gradul de pericol social pe care aceasta îl prezintă.
Referitor la critica privind descrierea faptei, intimata a solicitat să se constate că aceasta este neîntemeiată, descrierea faptei fiind realizată în mod corespunzător de către polițistul local, cu indicarea locului, a mărcii si numărului de înmatriculare ale autoturismului și a opririi neregulamentare a acestuia în stația RATB, nefiind necesare alte mențiuni din partea agentului constatator.
În ceea ce privește argumentul reclamantului referitor la anularea procesului verbal pentru lipsa mențiunilor din cuprinsul acestuia a ocupației și locului de muncă ale contravenientului, precizăm că lipsa respectivelor mențiuni nu constituie cauze de nulitate absolută, reclamantul trebuind să demonstreze vătămarea pe care a suferit-o ca urmare a lipsei acestor mențiuni din cuprinsul procesului verbal.
Intimata a solicitat să se constate că motivele de nelegalitate invocate de contestator nu constituie cauze de nulitate absolută ale acestuia, reclamantul neinvocând și nedemonstrând nici o vătămare pe care a suferit-o ca urmare a emiterii actului de sancționare.
În același sens este și Decizia nr. XXI1/2007 a ÎCCJ, în cuprinsul căreia se menționează în mod expres: “Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator sunt strict determinate privi reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din Ordonanță.” De asemenea, ÎCCJ reține faptul că în raport ele acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal se constată din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuia să Ie întrunească un asemenea act, nulitatea să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acestuia.
Nu în ultimul rând consideră că solicitarea petentului privitoare la înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului este neîntemeiată atât timp cât reclamantul nu se află la prima abatere, acesta fiind sancționat în repetate rânduri pentru săvârșirea aceluiași gen de faptă contravențională.
Față de această împrejurare, intimata a solicitat să se constate că sancțiunea avertismentului, ce are o natură pur morală, nu și-ar găsi rațiunea, neimpunându-se reindividualizarea sancțiunii aplicate de agentul constatator.
Având în vedere cele menționate, intimata a solicitat să se constate că procesul verbal se bucură de prezumțiile de legalitate si temeinicie, prezumții ce nu au fost înlăturate de reclamant prin nici un mijloc de probă.
Pentru considerentele de mai sus, intimata a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și pe cale de consecință menținerea procesului verbal . nr._/28.06.2014, ca temeinic și legal.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 Cod proc. civ., pe dispozițiile Legii nr. 155/2010, O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002 și pe toate celelalte dispoziții invocate prin prezenta.
În susținerea întâmpinării intimata a anexat copia procesului verbal de contravenție . nr._/28.06.2014 cu confirmare de primire.
Prin sentința civilă nr.1055/11.09.2014 pronunțată de Judecătoria B. V. în dosarul nr._ a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței, declinându-se competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 20.10.2014, sub nr._ .
În temeiul art.255 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru ambele părți, proba cu înscrisuri și proba testimonială cu privire la care la termenul de judecată din 25.02.2015 a constatat imposibilitatea administrării acesteia.
La data de 23.12.2014, prin compartimentul registratură, s-au depus la dosar relațiile solicitate de la DGPMB – Brigada de Poliție Rutieră.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva plângerii contravenționale formulate și a motivelor de nelegalitate si netemeinicie invocate de contestator, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/28.06.2014 contestatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 170 de lei și 2 puncte de penalizare in conformitate cu prevederile art. 143 lit. a raportat la art. 142 lit. g din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002.
Agentul constatator a reținut ca la data de 28.06.2014 a fost identificat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ oprit neregulamentar pe .. 220, în stația mijloacelor de transport public în comun „Valea Cascadelor”, modalitatea de oprire a vehiculului blocând accesul în stație care era marcată și semnalizată corespunzător, fapta constituind contravenție, fiind prevăzută de art.142 lit. g din HG nr. 1391/2006 și sancționată de art. 99 alin.2 coroborat cu art. 108 alin.1 lit. a pct. 8 din OUG nr. 195/2002.
Sub aspectul legalității procesului verbal de contravenție, instanța reține că acesta respectă condițiile de formă prevăzute de art.16 raportat la art.17 din OG nr.2/2001, fapta fiind descrisă în mod corespunzător pentru a fi încadrată în textul de lege care reglementează contravenția, nefiind necesară descrierea altor împrejurări față de conținutul normei care descrie și sancționează fapta drept contravenție, intimata procedând la o individualizare corespunzătoare a sancțiunilor aplicate.
În ceea ce privește motivele de nulitate relativa invocate de contestator, referitoare la lipsa menționării ocupației și locului de muncă al contestatorului, instanța retine ca petentul nu a dovedit nicio o vătămare care sa nu poată fi înlăturata decât prin anularea actului, in acest sens fiind Decizia ICCJ nr. 22/2007 data in recurs in interesul legii.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța reține că petentul nu a răsturnat prin probele administrate prezumția de temeinicie a actului sancționator. Împrejurarea că sarcina probei revine contestatorului, sancționat contravențional, nu încalcă dreptul la un proces echitabil și nici prezumția de nevinovăție asimilabilă dreptului penal, întrucât plângerea contravențională presupune o judecată contradictorie cu toate garanțiile procesuale care decurg din aceasta.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de prezumția relativă de autenticitate și veridicitate până la proba contrară, dar aceasta nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal.
Actul sancționator beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul contestatorului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. Astfel după cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141 A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora inclusiv în materie penală pentru dovedirea vinovatei făptuitorului, daca sunt îndeplinite doua condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului si respectarea dreptului la apărare, conditii verificate in cauza.
Totodată, în Hotărârea Curții în cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011) Curtea a reamintit că admisibilitatea probelor constituie în primul rând o chestiune reglementată de dreptul intern și, ca regulă generală, cade în competența instanțelor naționale să se pronunțe asupra probelor pe care le administrează. Potrivit Convenției, rolul Curții nu este de a decide dacă declarațiile de martori au fost admise în mod corect ca probe, ci dacă întreaga procedură, incluzând modul în care proba a fost obținută, este echitabilă (a se vedea Doorson c. Țărilor de Jos, 26 martie 1996, par. 67; V. Mechelen și alții c. Țărilor de Jos, 23 aprilie 1997, par. 50).
În speță, instanța reține că prezumția de temeinicie a actului sancționator nu a fost răsturnată, fapta fiind constatata personal de către agentul constatator, iar din relațiile comunicate la dosar de către Brigada Rutieră-fila 27 rezultă că stația RATB Valea Cascadelor aflată pe . marcată și semnalizată corespunzător prin indicatoare și marcaje rutiere. Susținerile petentului in sensul nu a săvârșit contravenția constatata in sarcina sa nu au fost dovedite, deși instanța a încuviințat acestuia administrarea probei testimoniale pentru a proba împrejurările de fapt menționate in plângere, instanța a constatat imposibilitatea administrării acestei probe având în vedere neidentificarea martorului indicat de contestator la domiciliul arătat în cererea de probe.
În aceste condiții, instanța apreciază că petentul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, motiv pentru care procesul verbal este temeinic întocmit.
Sub aspectul individualizării sancțiunii, instanța va retine că intimata a respectat criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, nefiind invocate și dovedite de către petent motive întemeiate care să justifice înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
Pentru toate aceste motive, instanța va respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de contestatorul I. G. – F., CNP_9, domiciliat în comuna J., . în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6, cu sediul în București, ., sector 6, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.02.2015.
P. GREFIER
RED.CS/Thred.MM
4 ex/
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2154/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1563/2015.... → |
|---|
