Obligaţie de a face. Sentința nr. 2189/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2189/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 2189/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2189
Ședința publică din data de 20.03.2015
Instanța constituita din:
P. E. L.
GREFIER Z. F.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive, privind pe reclamanții D. G. E., D. L. O. în contradictoriu cu pârâta . IFN SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul D. G. E., personal și asistat de apărător S. G. C., cu împuternicirea avocațială la fila 6 dosar, reclamanta D. L. O., prin același apărător, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect acțiune în constatare.
Instanța procedează la legitimarea reclamantului D. G. E., acesta prezentând C.I. ., nr._, CNP-_.
Instanța acordă cuvântul părților pe cererea de repunere pe rol.
Reclamanții, prin apărător solicită admiterea cererii de repunere pe rol si repunerea cauzei pe rol.
Instanța deliberând asupra cererii de repunere pe rol o admite și dispune repunerea cauzei pe rol, având in vedere că prin încheierea de la termenul anterior cauza a fost suspendată pentru lipsa părților și având in vedere și prezența reclamanților la acest termen de judecată.
La interpelarea instanței reclamanții, prin apărător arată că solicită constatarea caracterului abuziv al clauzelor menționate in cererea de chemare in judecată aflată la fila 3 din dosar, arătând că prin cererea de la fila 44 dosar au precizat dosar suma, cererea fiind doar o precizare și nu o renunțare la anumite solicitări.
Instanța ia act de precizările formulate de către reclamanți.
Instanța invocă excepția necompetenței materiale a instanței si acordă cuvântul părților cu privire la această excepție.
Reclamanții, prin apărător solicită a se avea in vedere Decizia nr. 552/14.02.2015 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, prin care se menționează că se disjunge doar capătul de cerere cu privire la care instanța este necompetentă. Totodată solicită respingerea excepției, apreciind că unele clauze sunt neevaluabile in bani, însă față de clauzele evaluabile in bani apreciază că Judecătoria Sector 6 București este competentă.
Instanța rămâne in pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a instanței.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
La data de 17.07.2014, pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București a fost înregistrată, sub nr._, cererea reclamanților Dudau G. E. și Dudau L. O., în contradictoriu cu pârâta . IFN SA, prin care aceștia au solicitat ca, prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să constate caracterul abuziv al clauzelor din contractul de credit nr._/05.02.2008 privitor la comisionul de risc; privitor la dobânda pentru debitul neautorizat; privitor la comisionul de risc; privitor la comisionul de administrare; privitor la comisionul de rambursare în avans; privitor la comisioane; privitor la comisionul de administrare garanții; privitor la regulile imputației plății; privitor la impunerea obligației de a încheia și menține o asigurare numai cu o societate de asigurări agreată de către pârâtă; privitor la regulile abuzive impuse pentru scadența anticipate; privitor la alte costuri, cu privire la comisionul de penalizare și la rata dobânzii penalizatoare; cu privire la comisioanele de risc, de rambursare în avans, de administrare garanții, de rezervă și cel de monitorizare polița de asigurare; privitor la componența și modul de calcul al ratei de credit (principal și dobânzi); cu privire la impunerea obligației de a încheia și cesiona în favoarea pârâtei o poliță de asigurare numai cu o societate de asigurări agreată de către pârâtă:
Prin aceeași cerere, reclamanții au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să: fie declarate lovite de nulitate absolută clauzele menționate la primul capăt de cerere, ca urmare a constatării caracterului abuziv; să fie obligată pârâta să înceteze pe viitor de a mai percepe comisioanele nelegale și abuzive indicate la primul capăt de cerere; să fie obligată pârâta să modifice corespunzător contractul de credit nr._/05.02.2008 în raport de cele dispuse prin hotărârea ce urmează a se pronunța în cauză; să fie obligată pârâta să le restituie reclamanților suma încasată nedatorat cu titlu de comision de risc, de administrare, alte comisioane în baza contractului de credit nr._/05.02.2008; să fie obligată pârâta să le plătească reclamanților dobânda legală la suma menționată la capătul anterior de cerere, începând cu data încasării sumelor nedatorate și până la data plății efective conform art. 3 din OG nr.13/2011 (conform expertizei ce va fi solicitată); să fie obligată pârâta la plata de daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat că, prin contractul de creditare nr._/05.02.2008, reclamanții au contractat de la C. E. Ipotecar IFN SA un credit în sumă de 126.920 CHF pentru o perioadă de 360 luni, garantând cu apartamentul achiziționat. La semnarea acestui contract nu au avut posibilitatea să negocieze niciuna dintre clauzele contractului, acestea fiindu-le impuse fără a putea interveni în vreun fel în conținutul lor. În acest mod, li s-au impus prin contract condiții foarte dezavantajoase (dobânzi și comisioane foarte mari, precum și o . alte clauze abuzive și nelegale).
Reclamanții au învederat pârâtei diminuarea drastică a veniturilor salariale ca și salariat bugetar și creșterea diferenței de curs valutar CHF/RON în mod semnificativ față de momentul acordării creditului, aceste două condiții înscriindu-se în noțiuni de forță majoră care îl puneau în imposibilitatea de a-și respecta la timp și integral obligațiile de plată a ratelor lunare.
Profitând de poziția sa net superioară și de clauzele abuzive și ilegale din contractul de credit arătat, pârâta procedează la majorarea unilateral a poverii financiare a reclamanților, crescându-le, fără acordul acestora, sumele pe care trebuia să le plătească lunar.
Riscul valutar și cel de intervenție a forței majore este suportat în aceste condiții în mod invers decât ar fi normal, nu numai de către creditorul obligației imposibil de executat, ci este suportat incorect de către însuși debitorul împiedicat de forța majoră să-și execute obligația. după accepțiunea pârâtei, forța majoră nu-l exonerează de răspundere pe debitorul împiedicat astfel să-și execute obligația sa, ci mai rău îl împovărează transferându-i riscuri pe care nu le are, conform legii și principiilor fundamentale de drept (riscul executării contractului este întotdeauna suportat de către creditorul obligației imposibil de executat-fie și în parte-niciodată acest risc nu poate fi suportat de către debitorul afectat de forța majoră).
În drept, au fost invocate disp.art.4, 8, 9 din legea nr.193/2000 cu modificările ulterioare, coroborate cu disp.art.3 alin.1 lit.h, i, j din HG nr.700/2012.
Au fost depuse la dosar, în copie: oferta de credit, contract de facilitate de credit și garanție nr._, act identitate reclamantă, act identitate reclamant, condiții generale de creditare-parte integrantă a contractului de credit, plan rambursare credit.
Prin cererea depusă prin serviciul Registratură la data de 03.09.2014, reclamanții au complinit lipsurile comunicate prin rezoluția din data de 20.08.2014.
La data de 17.11.2014, pârâta a depus prin serviciul Registratură întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Pârâta, referitor la comisionul de acordare, reglementat prin intermediul art. 5.1 lit.b din contractul de credit, a invocat prescripția dreptului de a solicita restituirea comisionului de acordare.
Referitor la art.5.1 lit.c) din contractul de credit, s-a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 68 lit.c din OUG nr.50/2010, comisionul de rambursare anticipată nu se mai percepe în cazul în care rambursarea se efectuează într-o perioadă în care rata dobânzii nu este fixă-adică rata dobânzii este calculată în funcție de un indice de referință independent, așa cum este și cazul creditului acordat reclamanților, dobânda fiind calculată în funcție de indicele de referință LIBOR 6M.
Referitor la art.5.1 lit.d) din contractul de credit, s-a arătat că aceste costuri nu sunt stabilite și nici percepute de creditor, ci de către terți (AEGRM, OCPI), notari publici, executor judecătoresc, etc). Cum creditorul nu are nicio putere de decizie asupra acestor costuri și nu exista obligația legală sau contractuală ca prestatorii acestor servicii, de cele mai multe ori aleși de reclamanți (de ex.notari sau asigurător), să informeze creditorul asupra costurilor serviciilor prestate de ei, nici pârâta nu poate informa clienții referitor la modificarea costurile ce rezultă din obligațiile contractuale pe care aceștia și le-au asumat prin contractul de credit.
Referitor la art.5.2 din contractul de credit, se arată că pârâta nu a uzat niciodată de acesta, iar odată cu . OUG 50/2010, respectivul articol a devenit inaplicabil.
Referitor la susținerea reclamanților conform căreia societatea creditoare le-ar „impune obligația de a încheia și menține o asigurare numai cu o societate de asigurări agreată de către pârâtă”, în conformitate cu contractul de credit, reclamanții au obligația de a încheia asigurările la o anumită societate de asigurări, în condițiile în care își respectă obligația de a avea asigurările încheiate pe toată durata creditului, astfel încât la expirarea unei asigurări să fie acoperiți de noua asigurare.
Referitor la evoluția cursului de schimb CHF/RON din ultimii ani, pârâta arată că reclamanții consideră că înrăutățirea situației financiare a acestora și creșterea cursului valutar constituie nici mai mult nici mai puțin decât o cauză de forță majoră, însă doctrina și practica judiciară consideră în unanimitate că aceasta reprezintă o împrejurare de fapt, imprevizibilă, și de neînlăturat, care împiedică în mod obiectiv și fără nicio culpă din partea debitorului, executarea obligației contractuale pe care acesta și-a asumat-o. Astfel, pot fi considerate cazuri de forță majoră: războiul, revoluțiile, loviturile de stat, insurecțiile armate, cutremurele, uraganele, taifunurile, inundațiile, incendiile, s.a Dar nu toate aceste evenimente sunt, fără distincție, cazuri de forță majoră, ci numai acelea care sunt extraordinare, adică, deopotrivă, imprevizibile, insurmontabile și care fac imposibilă executarea obligației analizate, nu la nivel de un grup restrâns de indivizi ci la scară foarte largă (regiune, stat, etc.)
Având în vedere cele de mai sus, este greu de reținut că diminuarea veniturilor familiei sau evoluția cursului de schimb valutar ar putea fi considerate drept cazuri de forță majoră.
În mod greșit susțin reclamanții că numai ei sunt obligați să suporte riscul valutar. Astfel, Banca însăși este expusă riscului valutar în eventualitatea în care valuta din contract se apreciază în perioada dintre încheierea contractului și scadența acestuia. Pe o piață liberă, valuta poate fie să se deprecieze, fie să se aprecieze, astfel încât riscul valutar este suportat deopotrivă de ambele părți contractante.
În drept, au fost invocate art.205 Cod proc.civ și celelalte dispoziții legale invocate în întâmpinare.
Prin încheierea din data de 13.02.2015, instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC, cauza fiind repusă pe rol la solicitarea reclamanților la termenul din data de 20.03.2015.
Analizând actele și lucrările dosarului cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale, instanța reține următoarele:
Conform art. 123 alin. 1 Cod procedură civilă, cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120.
În speță reclamanții au formulat mai multe capete principale de cerere, printre care au solicitat și constatarea caracterului abuziv al clauzelor privitoare la regulile imputației plății, la impunerea obligației de a încheia și menține o asigurare numai cu o societate de asigurări agreată de către pârâtă, la scadența anticipată, la impunerea obligației de a încheia și cesiona în favoarea pârâtei o poliță de asigurare numai cu o societate de asigurări agreată de către pârâtă din contractul de credit.
În privința acestor capete de cerere, instanța constată că acestea nu sunt evaluabile în bani, având în vedere obiectul clauzelor contractuale contestate.
Or, în cazul acesta competența de soluționare în primă instanță revine tribunalului, potrivit art. 95 pct.1 C.proc.civ., întrucât nu se încadrează în cazurile limitativ reglementate de art. 94 C.proc.civ. care atrag competența materială a judecătoriei.
Împrejurarea că aceste clauze influențează modul de executare a contractului, respectiv sumele care urmează a fi achitate de către împrumutați nu sunt de natură a conduce către o altă concluzie, întrucât clauzele analizate nu stabilesc în sine valoarea concretă a obligațiilor, ci modalitatea de stabilire a acestora pe parcursul derulării contractului, prin raportare la celelalte clauze.
Instanța constată că această interpretare nu este contrară Deciziei ICCJ nr. 32/2008, ci, din contră, în sensul celor stabilite prin această decizie potrivit cărora sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial. Or, în cauză, instanța constată că drepturile mai sus menționate nu sunt drepturi patrimoniale, ci se referă la modalitatea de stabilire a debitului reclamanților.
Și dacă s-ar accepta ipoteza contrară, instanța constată că valoarea obligației împrumutaților ar trebui raportată la întregul contract, ipoteză în care competența de soluționare a cauzei ar reveni tribunalului față de valoarea contractului (suma împrumutată la care se adaugă toate comisioanele și dobânzile prevăzute în cuprinsul contractului), care depășește 200.000 lei.
Potrivit art. 99 C.proc.civ., „Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt”.
În consecință, din moment ce este vorba despre capete principale de cerere, dintre care unele sunt de competența tribunalului, ținând cont de prevederile art. 99 C.proc.civ., instanța va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a întregii cereri în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București.
Declină competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanții DUDAU G. E. și DUDAU L. O. ambii cu domiciliul ales în București . . parter . în contradictoriu cu pârâta C. E. IPOTECAR IFN S.A. cu sediul în București . Anchor Plaza corp C . în favoarea Tribunalului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.03.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. L.E./Dact. B.T./2015
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 2161/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2154/2015. Judecătoria... → |
|---|
