Plângere contravenţională. Sentința nr. 2546/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2546/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 2546/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2546

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 07.04.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: I. D. M.

GREFIER: E. C. P.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe petenta B. SA, în contradictoriu cu intimatul C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța lasă cauza la a doua strigare în vederea prezentării părților, în conformitate cu art. 104 pct. 13 din HCSM nr. 387/2005.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, în baza art. 131 Cod procedură civilă raportat la art. 101 din OG 15/2002, având în vedere că sediul petentei nu este în circumscripția acestei instanțe și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.12.2014, sub nr._, contestatoarea B. SA a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 17.11.2014, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal menționat și exonerarea de la plata amenzii.

În motivarea plângerii, contestatoarea a arătat că la data de 13.12.2013 intre B. SA si Geosab Automotive SRL s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 52.5/C-1226 din 13.12.2013, prin care a fost înstrăinat autoturismul marca Volvo S 40 cu nr. de înmatriculare_, având . YV1SV14K24F119S06, de culoare gri.

Petenta a arătat că, având în vedere contractul de vânzare-cumpărare sus menționat, rezultă foarte clar faptul că B. nu mai are calitatea de proprietar al autoturismului marca Volvo S 40 cu nr. de înmatriculare B-09-8FT, motiv pentru care agentul constatator, în mod netemeinic și nelegal, a sancționat contravenienta pentru lipsa rovignetei valabile, fapta constatată fiind săvârșită în data de 17.11 2014.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G.nr. 2/2001, O.G. nr. 21/1992 republicată, Codul de Procedura Civilă și orice alte dispoziții legale incidente în cauza.

În susținerea cererii au fost anexate următoarele înscrisuri: contract de vânzare-cumpărare nr.52.5/C-1226 din 13.12.2013, proces verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 17.11.2014, factura fiscala nr._/10.01.2014, Certificat de atestare fiscala nr._ din 24.01.2014.

La data de 13.01.2015, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondate și neîntemeiate și, în subsidiar, menținerea procesului verbal ca fiind netemeinic și legal.

La termenul din 07.04.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 132 C. proc. civ., excepția necompetenței teritoriale a instanței față de fondul cererii de chemare în judecată, o constată întemeiată pentru următoarele motive:

Prin procesul verbal . nr._/17.11.2014 (f. 3), petenta a fost sancționată cu amendă în temeiul art. 8 al. 2 din OG 15/2002, pentru incalcarea dispozițiilor art. 8 al. 1 din același act normativ, reținându-se că la data 28.08.2014, ora 17:10, autoturismul aparținând petentei cu numărul de înmatriculare_ a fost surprins în trafic, pe DN 11 km 15+200m, în localitatea L. Calnicului, jud. B., fără a detine rovignieta valabila.

Potrivit art. 101 din OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului

de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, „prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul”. Dispoziția citată este derogatorie de la dreptul comun, în sensul că este o normă imperativă care stabilește o competență absolută, conform art. 129 pct. 3 Cod procedură civilă, justificată de respectarea principiului eficienței și celerității judecării cauzelor care au ca obiect plângeri contravenționale.

Sediul petentei este în București, .. 6A, sector 2, astfel cum rezultă din susținerile din plângere și adresa indicată în cuprinsul procesului verbal (f.2-3).

Având în vedere aceste considerente, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 6 București și, în baza art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă, va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 (în circumscripția căreia se află sediul petentei).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale, formulată de petenta B. SA (CUI_ și nr. ORC J_ ), cu sediul în București, .. 6A, sector 2, în contradictoriu cu intimatul C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București și dispune trimiterea dosarului instanței competente de îndată.

Fără cale de atac, potrivit art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. I.M./ Dact. C.P.

04 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2546/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI