Plângere contravenţională. Sentința nr. 4189/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4189/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 4189/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4189
Ședința publică din data de 02.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. G.
GREFIER: Ș. G.
Pe rol judecarea cauzei civile, privind pe contestatorul PFA D. L. în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ ȘI CONTROL și P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 19.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru azi, 02.06.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 12.09.2014, sub nr._, contestatoarea PFA D. L. în contradictoriu cu intimata Direcția generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București, a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 7477/13.08.2014.
În motivarea plângerii, contestatoarea a arătat că prin procesul verbal contestat i s-a aplicat, în temeiul art. 28 alin.3 din Legea 50/1991 privind executarea lucrărilor de construcții, republicată, sancțiunea amenzii în cuantum de 10.000 lei reținându-se în sarcina acesteia săvârșirea contravenției prevăzută de art.26 lit. f din aceeași lege.
Agentul constatator a reținut astfel că societatea s-a sustras controlului prin faptul că nu a permis accesul azi, 12.08.2014, ora 11.30 în incinta șantierului din . - 129, sector 6.
Sub aspectul legalității, contestatoarea a învederat că procesul verbal contestat este încheiat cu încălcarea prevederilor temeiul art. 27 alin. 3 coroborate cu cele ale art.4 din Legea 50/1991, republicată respectiv de către un agent constatator necompetent să constate și să aplice sancțiunea reținute în procesul verbal contestat. Potrivit dispozițiilor legale invocate de noi și reținute în cadrul procesului-verbal de constatare a contravenției contestat, doar un agent constatator din cadrul Primăriei Sectorului 6 Putea efectua controlul în cauză. Pe cale de consecință, doar un agent constatator din cadrul Primăriei Sectorului 6 putea constata și sancționa contravenția rezultată din încălcarea obligației legale de a prezenta actele la control. Procesul-verbal în cauză este încheiat însă de un agent constatator, din cadrul Direcția G. de Poliție Locală și Control a Municipiului București. Cele două entități, autoritatea locală de la nivelul sectorului 6 și autoritatea locală de nivelul Municipiului București au competențe distincte, conform Legii 50/1991:
Potrivit acestor dispoziții legale, contestatoarea a obținut de la Primăria Sectorului 6 autorizațiile de construire nr. 356/2013 și 202/2014. Coroborând dispozițiile art. 27 alin. 3 teza finală cu cele ale art. 4 alin, c) și d), rezultă că, atâta timp cât autorizațiile de construire au fost emise de către Primăria Sectorului 6, contravențiile săvârșite în legătură cu construcția astfel autorizată puteau fi constatate și sancționate tot de agenți constatatori din cadrul compartimentelor de specialitate cu atribuții de control ai Primăriei Sectorului 6 iar nu de către cei din cadrul Primăriei Municipiului București.
Procesul-verbal contestat este încheiat cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. 1 din OG/2001 nu se menționează locul si data/ora în/la care a fost săvârșită fapta ci doar locul și data/ora unde a fost efectuat controlul. Cele două locații putea fi diferite având în vedere faptul că s-a reținut în sarcina subscrisei săvârșirea unei contravenții constând într-o inacțiune - nu am prezentat planurile vizate spre neschimbare - ceea ce se putea întâmpla și la sediul social al subscrisei sau la sediul agentului constatator. Pe aceeași logica, și data/ora controlului puteau fi diferite de data/ora săvârșirii contravenției. Pentru aceste motive contestatoarea a solicitat să facă aplicarea dispozițiilor art. 17 din OG nr.2/2001 și să constate nulitatea procesului-verbal contestat,
Procesul-verbal contestat este încheiat cu încălcarea prevederilor art. 19 din OG 2/2001, insă nu se regăsesc nici semnătura unui martor și nici mențiuni despre motivele care au condus la lipsa acestuia, deși procesul verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului. În speță, controlul s-a efectuat la adresa din . - 129, sector 6, o arteră extrem de circulată din sectorul 6 de unde cu siguranță putea fi identificat un martor care să certifice faptul că cel sancționat refuză să semneze procesul-verbal.
Procesul verbal contestat este încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. 2 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora pentru aceeași faptă nu se pot aplica două sau mai multe sancțiuni principale, repetate.
Contestatoarea a arătat că a mai fost sancționată odată de către aceeași faptă prin procesul verbal de contravenție nr. 7473/07.08.2014. Ambele procese verbale au fost încheiate ca urmare a procesului verbal de inspecție nr. 02GS/07.08.2014, încheiat la ora 14.30 la sediul intimatei prin care s-a consemnat că s-a prezentat la sediul agentului constatator cu actele solicitate, respectiv planurile vizate spre neschimbare anexă la autorizațiile de construire.
Contestatoarea a menționat că din cuprinsul adresei de înaintare nr. 404/13.08.2014 și din cuprinsul procesului verbal de contravenție nr. 7477/13.08.2014, faptul că se invocă acest proces verbal de inspecție, respectiv procesul verbal de inspecție nr. 02GS/07.08.2014, încheiat la ora 14.30 la sediul intimatei.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal contestat, contestatoarea a arătat că fapta contravențională nu există. În data de 07.08.2014 la ora 13 a fost încheiat de către același agent constatator care a încheiat și procesul verbal contestat, procesul-verbal de inspecție nr. 01SG/07.08.2014 în care s-a reținut faptul că la momentul efectuării controlului nu s-a putut constata legalitatea lucrărilor de construire deoarece nu erau prezente la șantier planurile vizate spre neschimbare, anexă la autorizațiile de construire solicitându-i-se să se prezente la sediul agentului constatator cu aceste acte în ziua de 08.07.2014.
În aceeași zi, 07.08.2014, la ora 14.30 s-a prezentat la sediul agentului constatator cu actele solicitate, respectiv planurile vizate spre neschimbare anexă la autorizațiile de construire, sens în care a fost încheiat procesul-verbal de inspecție 02SG/07.08.2014.
În data de 12.08.2014 aceiași agenți constatatori, în mod total abuziv, în afara oricărui cadru legal, revin în control ocazie cu care le-a pus la dispoziție două scaune în fața șantierului solicitându-le în repetate rânduri să inspecteze locația. Pentru aceste aspecte există o înregistrare video pe care o pune la dispoziția instanței la momentul administrării probelor dar și martori care vor certifica cele susținute de contestatoare.
În mod surprinzător, agentul constatator a încheiat o zi mai târziu, în 13.08.2014, procesul - verbal contestat deși din atitudinea contestatoarei nu rezultă în nici un fel că s-ar fi sustras controlului, ci poate cel mult, indignarea față de abuzurile săvârșite cu ocazia inspecțiilor repetate de către agenții constatatori.
Pentru aceste motive, contestatoarea a solicitat admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, anularea procesului verbal ca nelegal și netemeinic și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 10.000 lei și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.50/1991 și OG nr.2/2001.
În dovedirea cererii, contestatoarea a depus în copie următoarele înscrisuri: adresa nr.404/13.08.2014, proces verbal de contravenție nr.7477/13.08.2014, proces verbal de inspecție nr.2G/07.08.2014, carte de identitate B. L., autorizație de construire nr.202/24.04.2014, autorizare de construire nr.356/13.08.2013, aviz de conformitate nr.74/6D/24.02.2014, planșă foto.
La data de 29.09.2014, prin compartimentul registratură, contestatoarea a depus la dosar precizările solicitate de instanță din data de 15.09.2014.
La data de 06.01.2015, prin compartimentul registratură, intimata a depus întâmpinare la plângerea contravențională formulată de către P.F.A. D. L. prin care se solicită anularea procesului-verbal de contravenție cu nr.7477/13.08.2014.
Pe cale de excepție, intimata a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.P.L.C.M.B.
Polițistul local a constatat contravenția însă amenda contravențională a fost aplicată în conformitate cu art. 27 din legea nr. 50/1991, de către P. G. al Municipiului București. Contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește si sancționează contravenția, denumite în mod agenți constatatori.
P. poate împuternici o persoană cu studii superioare juridice de lungă durată din cadrul aparatului de specialitate al primarului, sau un avocat care să reprezinte interesele unității administrativ-teritoriale, precum și ale autorităților administrației publice locale respective, în justiție, (Art. 2.1 alin. (3) din Legea 215/2001 a administrației publice locale ).
Se poate observa că Direcția G. de Politie Locală și Control a Municipiului București este persoană juridică distinctă si nu face parte din aparatul de specialitate al Primarului G., astfel aceasta nu poate avea calitate procesuală pasivă în această cauza aflată pe rolul instanței. Din ce le menționate mai sus reiese că procesul-verbal de contravenție pentru contravențiile prevăzute de Legea nr. 50/1991 este actul administrativ sancționator emis de către P. G. deoarece acesta aplică sancțiunea prin rezoluție scrisă pe procesul- verbal.
Astfel, intimata a solicitat scoaterea Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București din această cauză aflată pe rolul instanței., ca urmare a admiterii excepției invocate.
În fapt, în urma controlului efectuat la data de 12.08.2014, ora 11 la șantierul din .-129, sector 6, contravenientul P.P.A. D. L. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 10 000 LEI, de către agentul constatator G. S., din cadrul Direcția G. de Poliție Locală și Control a Municipiului București, în baza art.26 alin. (1) lit. 0 din Legea .nr.50/1991, privind autorizarea executorii lucrărilor de construcții, republicată, întrucât constituie contravenție - împiedicarea ori sustragerea de la efectuarea controlului, prin interzicerea accesului organelor de control abilitate sau prin neprezentarea documentelor și a actelor solicitate.
Intimata a precizat faptul că prin procesul verbal de contravenție nr.7477/13.08.2014, PFA B. L. a fost sancționat contravențional în baza prevederilor Legii nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât a încălcat prevederile art. 26 alin. (1) lit.f) care menționează că - „împiedicarea ori sustragerea de ta efectuarea controlului, prin interzicerea accesului organelor de control abilitate sau prin neprezentarea documentelor si a actelor solicitate, alin. (2) Contravențiile prevăzute la alin. 1 săvârșite de persoanele fizice sau juridice, se sancționează cu amendă după cum urmează: de la 3.000 lei la 10.000 lei, cele prevăzute la lit.f.
În situația în care fapta este constatată personal, procesul-verbal legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie, astfel încât va reveni petentului sarcina de a proba netemeinicia.
Față de motivele invocate de contravenientă, intimata a precizat că în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată cu modificările și completările ulterioare, potrivit art. 27 alin. 3. Având în vedere cele menționate, petenta a fost sancționată contravențional de către persoana ce îndeplinește funcția de autoritatea publică – P. G., în calitatea de reprezentant al unității administrativ – teritoriale Municipiul București, conform componențelor și atribuțiilor prevăzute de legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, Legea nr.215/2002 a administrației publice locale, rep și OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Intimata a precizat faptul că prin procesul verbal de inspecție nr.02GS/07.08.2014, semnat de dl. D. L. s-a stabilit verificarea lucrărilor de construire din .-129, sector 6 în data de 12.08.2014, ora 11.30.
La data stabilită reprezentanții Direcției de Control s-au deplasat la adresa de mai sus neputând efectua verificările accesul în șantier afirmând faptul că doar reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții pot face astfel de verificări. Cu acea ocazie a fost întocmit procesul verbal de Inspecție nr. 01GS/12.08.2014 în care a fost consemnată situația de fapt, dl. B. L. refuzând semnarea acestuia.
Față de această situație, în data de 13.08.2014 a fost întocmit procesul verbal de contravenție nr.7477/13.08.2014, la punctul de lucru al Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București - Direcția Control în conformitate cu prevederile art. 16 și 19 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, astfel au fost consemnate, data și locul unde este încheiat, numele prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele contravenientei, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și a locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea normativ prin care se stabilește și sancționează contravenția, precum și motivele ce au dus la întocmirea procesului verbal fără a fi semnat de un martor (conform prevederilor art. 19 din OG 2/2001).
Intimata consideră eronate afirmațiile contravenientei din plângerea contravențională privind sancționarea sa pentru aceeași faptă prin două procese verbale întrucât prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 7473/07.08,2014 P.F.A D. L. a fost sancționată contravențional pentru împiedicarea efectuării controlului organelor de prin faptul că nu a prezentat planurile vizate spre neschimbare, anexă la autorizațiile de Construire numerele 356/2013 și 202/2014, emise de Primăria Sectorului 6 iar prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 7477/13.08.2014 pentru că nu a permis accesul în data de 12.08.2014 ora II în incinta șantierului din .-129, sector 6 pentru efectuarea controlului de specialitate.
Astfel, consideră că solicitarea de constatare a nulității, este făcută numai pe considerente subiective și netemeinice, în vederea sustragerii de la răspunderea de a fi cu bună știință contravenția consemnată.
Intimata a solicitat să se constate că procesul-verbal de contravenție a fost cu respectarea tuturor condițiilor de formă și fond prevăzute de art. 16 și art. 17 din_, privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificărilor și completările e și nu conține inexactități de natură să atragă anularea acestuia.
De asemenea se poate că procesul-verbal a fost încheiat cu respectarea art. 13 alin.(1) care prevede că, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, si conține observația, “contravenientul nu este de față la întocmirea procesului-verbal”.După cum se poate observa din actul sancționator au fost menționate datele de identificare ale persoanei juridice.
Cu privire la încălcarea prevederilor art. 16 alin. 1. din O.G. nr. 2/2001 legiuitorul nu a prevăzut sancțiunea nulității procesului - verbal, iar în privința alin. 7 din același articol, a menționat că, prin Decizia XXII din 19 martie 2007 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 833 din_, înalta Curte de Casație și Justiție a decis că nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. (7) din actul normativ menționat atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției.
În cazul nulității relative, anularea actului este condiționată de producerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Vătămarea presupune că partea a fost împiedicată să uzeze de mijloacele de apărare recunoscute prin lege sau că acestea au fost serios perturbate.
De asemenea, se poate observa că procesul-verbal de sancționare nr. 7398/22.01.2014 a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 19 din O.G. nr. 2/2001 în care se menționează că: Se poate observa că la rubrica ’’martor ” din actul sancționator au fost trecute motivele prevăzute la art. 19 alin.(2) din - ’’persoanele prezente la întocmirea procesului-verbal sunt agenți constatatori”.
Având în vedere cele mai sus menționate, intimata a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal de contravenție nr. 7477/13.08.2014, ca temeinic și legal întocmit.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art.205 N.Cod.proc.civ., O.G. nr. 2/2001, nr. 50/1991, precum și pe toate textele de lege menționate mai sus.
La întâmpinare, intimata a anexat, în copie, adresa nr.7176/C_, procesul verbal de contravenție, adresa nr.404/13.08.2014, procesul verbal de afișare a procesului verbal de contravenție nr.7477/13.08.2014, proces verbal de inspecție nr.2GS/07.08.2014, planșă foto, proces verbal de inspecție nr.01GS/12.08.2014.
La termenul de judecată din data de 19.05.2015, contestatoarea a depus la dosar copia sentinței civile nr.1164/12.02.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._/303/2014.
Legal citat, potrivit art.33 din OG nr.2/2001, intimatul, P. G. al Municipiului București, nu a formulat întâmpinare.
In probațiune s-a administrat proba cu înscrisuri.
Cerere legal timbrată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție nr. 7477/13.08.2014, contestatoarea a fost sancționata pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.26 lit.f din Legea nr.50/1991, pe motiv că s-a sustras controlului întrucât nu a permis accesul în data de 12.08.2014 în incinta șantierului din .-129, sector 6, control stabilit prin procesul verbal de inspectie nr. 02GS/07.08.2014.
Analizand cu prioritate în condițiile art.248, alin.1 cod proc civ. excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Direcția G. de Politie Locală și Control a Municipiului București, invocată de intimat, reține că în materie contravențională calitatea procesuală pasivă presupune existenta unei identități între persoana intimatului și organul care a aplicat sancțiunea.
In speță, organul care a aplicat sancțiunea este P. G. al Municipiului București, (care semnat actul sanctionator contestat) în concordanță cu prevederile art.27(1) din Legea nr.50/2001, raportat la prevederile art.33 din Og nr.2/2001, acesta are calitate de intimat, iar nu Direcția G. de Politie Locală și Control a Municipiului București, organism împuternicit doar să exercite activitatea de control în numele Primarului G., astfel că instanța va admite exceptia invocată si pe cale de consecință va respinge ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă plângerea contestatoarei PFA D. L., în contradictoriu cu intimatul DIRECȚIA G. DE POLITIE LOCALĂ ȘI CONTROL A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Cu privire la fondul cauzei, reține că persoana sanctionată contravențional are dreptul la un proces echitabil conform art.31-36 din OG nr.2/2001 in care sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurarii ca situatia de fapt retinuta in procesul verbal contestat nu corespunde modului in care s-au desfasurat evenimentele, iar sarcina instantei este de a respecta limita proportionalitatii intre scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramane nesanctionata o conduita antisociala si respectarea dreptului la aparare al petentului(cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Procedând la verificare temeiniciei si legalitatii procesului verbal contestat de catre petent, in raport de prevederile art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, se reține ca art.17 din ordonanță, sancționează, cu nulitatea absolută, omisiunile din procesul-verbal privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator-analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat se constată că respectă toate aceste cerințe sancționate cu nulitatea absolută.
Potrivit art.15. din OG nr.2/2001- (1) Contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția.
Potrivitart.27 alin.1 din Legea nr.50/1991,,Președinții consiliilor județene, primarii și organele de control din cadrul autorităților administrației publice locale și județene au obligația să urmărească respectarea disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcții în cadrul unităților lor administrativ-teritoriale și, în funcție de încălcarea prevederilor legale, să aplice sancțiuni sau să se adreseze instanțelor judecătorești și organelor de urmărire penală, după caz. Iar potrivit alin.3, contravențiile prevăzute la art. 26 alin.1, cu excepția celor de la lit. h-l, se constată și se sancționează de către compartimentele de specialitate cu atribuții de control ale autorităților administrației publice locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului București, orașelor și comunelor, pentru faptele săvârșite în unitatea lor administrativ-teritorială sau, după caz, în teritoriul administrativ al sectoarelor municipiului București, potrivit competentelor de emitere a autorizațiilor de construire/desființare.
Contestatoarea a depus la dosar două autorizații de construire nr.356/2013 și 202/2014, (filele 14 și 15 dosar), acestea au fost emise de P. Sectorului 6 București, pentru un imobil situat în .-129, sector 6, locație menționată în procesul verbal în care se pretinde că nu s-a permis accesul organelor de control.
Astfel, din coroborarea art.27 cu art.4 din aceeași lege, potrivit cu care autorizațiile de construire se emit (d) de primarii sectoarelor municipiului București, pentru lucrările care se execută în teritoriul administrativ al sectoarelor, cu excepția celor prevăzute la lit.c), inclusiv branșamente și racorduri aferente rețelelor edilitare. competenta de constatare și sancționare a contravenției prevăzute de art.26 lit.f din Legea nr.50/1991, se retine că, atât timp cât competența de emitere a autorizației de construire aparține Primarului sectorului 6 București, contravențiile în legătură cu cele două autorizații se constată și se sancționează de către P. Sectorului 6 București, prin compartimentele de specialitate cu atribuții de control ale sectorului 6 București.
Prin urmare, P. G. al Municipiului București, prin DIRECȚIA G. DE POLITIE LOCALĂ ȘI CONTROL A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI nu avea atribuții de constatare și sanctionare a contraventiei reținute în sarcina contestatorului, astfel că procesul-verbal încheiat de un organ necompetent este nelegal încheiat.
Fată de aceste constatări, instanța nu va mai analiza celelalte obiecții formulate de către contestatoare, fiind evident că au rămas fără obiect, în raport de cele anterior reținute cu privire la nelegalitatea procesul verbal de constatare a contraventiei nr.7477/13.08.2014.
Vazând starea de fapt anterior reținută și temeiurile de drept invocate, instanta va admite plângerea în contradictoriu cu intimatul P. G. al Municipiului București și va anula procesul-verbal. nr.7477/13.08.2014, întocmit de DGPLCM Bucuresti.
Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, reține că s-au depus de către contestatore 2 facturi fiscale în sumă de 3000lei aferente serviciilor de consultantă si reprezentare juridica pentru procesul-verbal nr.7443/07.08.2014, ce a făcut obiectul dosarului nr._/303/2014 soluționat de Judecătoria Sector 6 și procesul-verbal nr.7477/13.08.2014, ce face obiectul prezentei cauze.
Instanța observă că în prezenta cauză nu a fost investită în mod legal cu o cerere de acordare pe cale separată a cheltuielilor de judecată făcute în altă cauză, iar aferent prezentei cauze, apărătorul contestatoarei nu a putut preciza în mod explicit care este cuantumul sumei pe care o solicită cu titlu de cheltuieli de judecată, prin urmare, nefiind cert cuantumul sumei solicitate, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea cu privire la obligarea intimatului la plata onorariului de avocat achitat de contestatoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Direcția G. de Politie Locală și Control a Municipiului București.
Respinge ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă plângerea contestatoarei PFA D. L., cu sediul ales la Cabinet de Avocat I. F. M. din București, ..12, ., etaj 8, apartament 24, sector 3 în contradictoriu cu intimatul DIRECȚIA G. DE POLITIE LOCALĂ ȘI CONTROL A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291 – 293, sector 6.
Admite plângerea contravențională în contradictoriu cu intimatul P. G. al Municipiului București, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291 – 293, sector 6.
Anulează procesul verbal de constatare a contraventiei nr.7477/13.08.2014 intocmit de DGPLCM Bucuresti.
Respinge ca neîntemeiată cererea cu privire la obligarea intimatului la plata onorariului de avocat achitat de contestatoare.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronuntata in sedinta publica azi, 02.06.2015.
P. GREFIER
A. G. Ș. G.
RED.AG/Thred.MM
5 ex./29.06.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4216/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4017/2015.... → |
|---|








