Plângere contravenţională. Sentința nr. 7292/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7292/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 7292/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7292
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29.09.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: B. A.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . I. SRL în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - BRIGADA RUTIERĂ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, conform listei de ședință, părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: cauza are ca obiect plângere contravențională; pricina se află la primul termen de judecată, după care;
Având în vedere că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ., instanța procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța pune în discuție probele propuse de către părți și ia act că prin acțiunea introductivă, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, iar prin întâmpinare, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Constatând că proba cu înscrisuri solicitată de către ambele părți, e admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 255 și 258 C. pr.civ., încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile astfel cum au fost formulate și atașate la dosarul cauzei.
Instanța în temeiul art. 394 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze instanța constată că:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 09.02.2015, sub nr._, contestatoarea S.C. C&I G. INTERNAȚIONAL S.R.L, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - Brigada Rutieră, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să admită plângerea și, în principal, să dispună anularea procesului-verbal . nr._ încheiat la data de 13.01.2015 ca urmare a încălcării condițiilor de fond și formă, iar, în subsidiar, să îl anuleze ca nelegal și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul și exonerarea sa de la plata amenzii.
În motivarea plângerii în fapt, contestatoarea a învederat instanței faptul că, pentru a putea fi sancționată o faptă contravenționala, se impun a fi îndeplinite două tipuri de cerințe: intrinseci constând în încălcarea cu vinovăție a unei norme de drept, fapta care va atrage după sine o sancțiune prevăzută de lege, dar și extrinseci, constând în constatarea corespunzătoare a faptei respective de către o persoană abilitată în acest sens - agentul constatator. În plus, agentului constatator i se incumbă obligația de a respecta o . forme expres prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, ce au menirea de a proba dincolo de orice îndoială existența fapte, vinovăția contravenientului și legalitatea actului realizat în acest sens.
Cu privire la cauză, contestatoarea a arătat că, în data de 13.01.2015 șoferul angajat al contestatoarei, D. V. se afla la volanul microbuzului înmatriculat sub nr._ când a fost oprit de un echipaj al intimatei pe ., intimata a întocmit procesul-verbal . nr._ pe care l-a comunicat contestatoarei la data de 20.01.2015, proces prin care s-a reținut în sarcina sa fapta constând în nerespectarea obligației de a asigura la bordul vehiculului legitimația de serviciu valabilă a conducătorului auto din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport. În acest sens, contestatoarea a arătat că la data controlului efectuat de intimată, reclamanta asigurase la bordul autovehiculului legitimația de serviciu valabilă pe anul în curs, respectiv 2015, a d-lui D. V., legitimație care respecta toate rigorile art. 4 pct 57.2 din H.G. nr. 69/2012, aceasta fiind valabilă și din care reieșea cu claritate că conducătorul auto este angajat al contestatoarei, fiind trecut numărul de contract de muncă, în speța nr. 420 din 09.01.2014.
În acest sens, contestatoarea a învederat instanței faptul că are obligația de a emite și de a asigura conducătorului auto, printre alte documente necesare desfășurării transportului public rutier de persoane și legitimația de serviciu valabilă pentru anul în curs fapt pe care l-a făcut. Astfel, conducătorul auto, în momentul controlului, deținea la bordul autovehiculului toate documentele necesare efectuării transportului public rutier de persoane, inclusiv legitimația de serviciu valabilă. Pe cale de consecință, contestatoarea a considerat că prin întocmirea procesului-verbal i s-a adus o vătămare extrem de gravă, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal atacat. Contestatoarea a mai arătat că și-a îndeplinit toate obligațiile legale conform art. 134 din Normele de punere în aplicare a O.M.T.I. nr. 980/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere.
În plus, contestatoarea a arătat că, în conformitate cu procesului-verbal atacat, contravenientul este aceasta, nu șoferul angajat, prepusul său. Prin urmare, contestatoarea a considerat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 19 alin. 1 și alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în sensul că procesul-verbal trebuia încheiat în lipsa, cu motivarea ca sancțiunea se aplică societății care nu este de față prin reprezentant legal (a se vedea art. 7 alin. 1 din H.G. nr. 69/2012), aspect care trebuia confirmat și de un martor, procesul-verbal trebuind să fie trimis societății noastre prin poștă. De aceea, martorul trebuia audiat în sensul de a relata care este motivul pentru care a semnat ca martor - respectiv că șoferul refuza să semneze ori că reprezentantul nostru legal nu se afla de față la întocmirea procesului-verbal întrucât potrivit art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu se afla de față la întocmirea procesului-verbal agentul constatator va face mențiune despre aceasta împrejurare, care trebuie să fie confirmată de cel puțin un martor.
Față de acest aspect, contestatoarea a arătat că nu se afla de față la întocmirea procesului-verbal, agentul constatator trebuind să facă mențiunea despre aceasta împrejurare care trebuia confirmată de cel puțin un martor. Conducătorul auto este doar un prepus al societății, motiv pentru care el nu poate semna procesul-verbal în calitate de contravenient și nu poate angaja răspunderea civilă a societății, de aceea nu poate refuza să facă mențiuni, cum nici nu poate să semneze în numele societății. În acest sens, a mai arătat că încheierea procesului-verbal în lipsa contravenientului trebuie să fie urmarea refuzului acestuia, expres sau tacit de a se prezenta în fata agentului constatator, în sensul îngrădirii contravenientului, de la dreptul de a face obiecțiuni. Astfel, a apreciat că agentul constatator în mod absurd are posibilitatea de a alege între a-i da dreptul contestatoarei să facă obiecțiuni sau să încheie procesul-verbal în lipsa, îngrădindu-i dreptul de a face mențiuni la procesul-verbal. Contestatoarea a mai învederat că agentul constatator are obligația legală conform art. 16 alin. 7 din O.U.G. nr. 2/2001 ca, în momentul încheierii procesului-verbal să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul procesului-verbal. Mai mult, a arătat că martorului asistent menționat de agentul constatator în procesul-verbal de contravenție este chiar șoferul angajat al contestatoarei, adică prepusul său.
Apreciind că nu se află în culpă cu privire la săvârșirea faptei înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul reținute în sarcina sa și sancționate prin procesul-verbal, contestatoarea a solicitat instanței să dispună înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu avertismentul, față de faptul că aplicarea sancțiunii presupune un pericol social, însă care nu poate fi supus analizei instanței de judecată în lipsa descrierii corecte și coerente a faptei reținute. Cu alte cuvinte contestatoarea a considerat că instanță de judecată nu poate analiza o faptă insuficient descrisă prin prisma sancțiunii și pericolului social, invocând în acest sens dispozițiile art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor . Totodată, a considerat că amenda contravenționala nu este gândită să asigure o reparație pecuniară a unei eventuale daune, ci ca un mijloc de constrângere a destinatarului actului normativ, de prevenire a săvârșirii de noi fapte, amenda neavând caracterul unei despăgubiri pentru acoperirea unei prejudiciu, ci are caracter punitiv prin natura ei, caracter specific sancțiunilor penale. În plus, contestatoarea a considerat că fapta reținu ta în procesul-verbal este de gravitate redusă, nefiind de natură a pune în pericol siguranța călătorilor sau a celorlalți participanți la trafic, ori alte valori, față de faptul că la momentul controlului agentul a verificat îndeplinirea tuturor condițiilor în care se efectua activitatea de transport.
În fine, contestatoarea a făcut trimitere la prezumția de nevinovăție reglementată de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care stabilesc că materia contravenționala este subsumata acuzației în materie penală astfel cum a arătat Curtea Europeană de la Strasbourg în mai multe decizii de speță. În acest sens a invocat Decizia nr. 81/1994 pronunțată de Curtea Constituțională și jurisprudența CEDO, apreciind că sarcina probei este răsturnata în materie contravențională, aceasta revenind agentului constatator.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, modificată și republicata și Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, modificată, H.G. nr. 69/2012, modificată și Codul de procedura civilă.
În susținerea plângerii, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: procesului-verbal . nr._ încheiat la data de 13.01.2015,legitimație, pliant despre contestatoare.
Prin întâmpinarea înregistrată pe rolul instanței la data de 08.06.2015, intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - Brigada Rutieră a solicitat instanței să dispună respingerea acțiunii formulată de contestatoare și menținerea procesului – verbal încheiat.
În motivarea cererii în fapt, intimata a arătat că, la data de 13.01.2015, contestatoarea a fost sancționată pentru încălcarea prevederilor art. 4 pct. 57.2 din H.G. nr. 69/2012, fiind întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/13.01.2015. În acest sens, a invocat prevederile art. 4 pct. 57A2 din H.G. nr. 69/2012, arătând totodată că fapta săvârșită de contestatoare este sancționată de art. 7 alin. (1), care prevede o amendă cu valoarea cu prinsă între 4000 de lei și 6000 lei. Astfel, agentul a aplicat minimul amenzii prevăzut lege, pentru fapta săvârșită de contestatoare, respectiv 4000 de lei, cu posibilitatea achitării a jumătate din această sumă, respectiv 2000 de lei. A mai arătat că amenda contravențională, pentru fapta prevăzută de art. 4 pct. 57 din H.G. nr. 2012, se aplică societății comerciale, deținătoare a autovehiculului, respectiv contestatoarei.
În plus, contestatoarea a arătat că fapta a fost constatată în mod direct de către agentul constatator conform art. 109 din O.U.G.nr. 195/2002, iar procesul-verbal . nr._ / 13.01.2015 a fost încheiat cu respectarea exigențelor de formă și fond prevăzute de OG nr. 2/2001, și face dovada deplină a situației de fapt și de rept, până la proba contrară. În acest sens, a mai arătat că din economia textului de la art. 249 din C. Proc, Civ. reiese că procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie, prezumție ce poate fi răsturnată, această sarcină revenind contestatoarei. A mai arătat că polițiștii rutieri sunt ofițeri și agenți de poliție specializați și anume desemnați să constate și să sancționeze abaterile participanților la trafic, având obligația legală să sancționeze toate abaterile de la regimul circulației, sancțiunea acestora având atât un rol represiv în raport cu contravenția deja comisă cât și un rol preventiv, ce determină contravenientul să-și revizuie comportamentul în trafic. Totodată, a arătat că agentul constatator are calitatea de polițist rutier, în conformitate cu prevederile art. 177 din H.G. nr. 1391/2006, coroborat cu Dispoziția I.G.P.R. nr. 50/2008, având competență materială în depistarea contravențiilor la regimul circulației pe toată raza Municipiului București, în conformitate cu prevederile O.U.G. 195/2002 republicată, executând serviciul conform repartizării Buletinului posturilor. Polițiștii rutieri își desfășoară activitatea conform prevederilor Legii nr. 360/2002, prin care s-a realizat demilitarizarea poliției, gradele militare fiind înlocuite cu grade profesionale. Față de acest aspect, nu este necesar ca un agent de poliție să primească ordin de serviciu, atribuția ofițerilor și subofițerilor de poliție de a constata contravenții fiind atribuită prin lege, iar nu prin ordin al șefului ierarhic.
Față de cele învederate, intimata a solicitat instanței să dispună respingerea ca neîntemeiată a plângerii introdusă de contravenient împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției anterior menționat, pentru considerentele menționate în cuprinsul prezentei întâmpinări.
În drept,întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 4 pct. 57 și art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 69/2012, precum și art. 16-17 din O.G. nr. 2/2001.
În susținerea întâmpinării, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: procesul-verbal . nr._ / 13.01.2015, dovada comunicării procesului-verbal, planșe foto cu legitimația de serviciu a conducătorului auto, precum și orice alte probe a căror necesitate ar reieși în urma dezbaterilor.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal . nr._/13.01.2015, întocmit de către intimata D.G.P.M.B.- Brigada Rutieră, contestatoarea a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 4000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 4 pct. 57.2 din H.G. nr. 69/2012.
Prin actul sancționator s-a reținut că la data de 13.01.2015 șoferul angajat al contestatoarei, D. V. care se afla la volanul microbuzului înmatriculat sub nr._ efectua transport internațional de persoane fără a respecta obligația de a asigura la bordul vehiculului legitimația de serviciu valabilă a conducătorului auto din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente și cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G nr. 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Instanța va înlătura ca neîntemeiate criticile petentei legate de privarea sa de dreptul de a formula obiecțiuni, față de condițiile în care a fost întocmit actul sancționator, respectiv în lipsa acesteia, existând prin urmare o imposibilitate obiectivă de a fi exercitat un asemenea drept, în sensul consemnării poziției contravenientului vizavi de acuzația ce i se aduce.
Modalitatea de întocmire a actului sancționator în absența contravenientului este de asemenea posibilă și în acord cu prevederile legale, astfel cum rezultă din economia art. 19 din OG nr.2/2001. Această împrejurare a și determinat organul constatator să recurgă la menționarea unui martor asistent în persoana lui D. V., care este chiar conducătorul auto identificat fără legitimație de serviciu la bordul vehiculului. Contrar susținerilor petentei, instanța constată că această persoană a depus semnătura la rubrica „martor asistent” asumându-și prin urmare această calitate, și nu pe cea de reprezentant al societății sancționate.
Totodată, instanța ia act că fapta a fost descrisă suficient, cu redarea elementelor necesare care să permită o analiză a împrejurărilor în care s-a produs incidentul și o evaluare a gravității contravenției reținute în sarcina petentei.
Sub aspectul temeiniciei instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul intimatei, ce nu a lăsat urme materiale care să poată fi prezentate în mod nemijlocit în proces, instanța apreciază că fapta constatată personal de acesta poate da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Legat de contravenția reținută, instanța arată că simpla negare a petentei în sensul că nu corespunde adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce dovezi ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa. Prin urmare, mențiunile din actul contestat rămân în ființă, atât timp cât alegațiile petentei - în sensul că legitimația era afișată la bordul mașinii la momentul controlului - nu sunt argumentate și sub aspect probator.
În consecință, întrucât nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal, instanța reține că fapta întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de H.G. nr. 69/2012.
Analizând individualizarea sancțiunii aplicate în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, precum și de circumstanțele personale ale contravenientei.
Instanța mai precizează că trebuie asigurată cu mai multă rigoare o disciplină in trafic, iar respectarea prevederilor legale nu este o opțiune, ci o obligație în sarcina subiecților de drept vizați prin aceste norme, cu consecințele prevăzute in mod clar si neechivoc de lege. Petenta/prepusul acesteia trebuie să aibă reprezentarea faptelor sale și să-și asume nerespectarea normelor juridice, cu atât mai mult art.4 din H.G. nr. 69/2012 include contravenția de natura celei în speță în categoria „încălcare gravă”.
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de contestatoarea . I. SRL, cu sediul ales în București, ., ., înregistrată la ONRC sub nr. J_, CUI_ în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - BRIGADA RUTIERĂ, cu sediul în București, .. 9-15, sector 3, ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. VB/ Tehnored PAS
4 ex/2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7269/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6574/2015. Judecătoria... → |
|---|
