Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6548/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6548/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 6548/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.6548
Ședința din Camera de Consiliu din data de 09.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. I. G.
GREFIER: U. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile, privind pe reclamanta . SA în contradictoriu cu pârâta M. A., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect cerere de valoare redusă, aflându-se la primul termen de judecată.
Asupra probelor, în temeiul art. 255 și art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind această probă ca fiind admisibilă, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 01.04.2015, sub nr._, reclamanta . SA în contradictoriu cu pârâta M. A., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 1.356,60 lei, valoarea obligației principale, la plata dobânzii legale calculată conform art. 15.2 din contractul nr. C140119/3.02.2010, de la 13.07.2013 și până la data de 12.03.2015, cu cheltuieli de judecată în sumă de 50 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți au existat raporturi privitoare la furnizarea de apă potabilă și preluarea în rețeaua de canalizare publică a apelor uzate și meteorice. A susținut că, în baza acestui contract, creditoarea a prestat serviciul și a emis în mod legal facturile.
Astfel, a arătat că, în perioada 28.06.2013 – 23.06.2014 a fost asigurat de serviciul de furnizare de apă potabilă și serviciul de canalizare, preluare ape uzate și meteorice, conform contractului nr. C140119/3.02.2010, iar pentru facturarea consumului, beneficiarul debitor a înțeles să se folosească atât de procedura declarării numărului de persoane, cât și de înregistrările apometrului instalat pe branșamentul ce alimentează imobilul, conform prevederilor contractuale.
A învederat că debitoarea a încetat să-și execute obligația de plată a serviciilor asigurate a căror valoare este de 1.356,60 lei, cu toate că a beneficiat de serviciile prestate de ., debitoarea a încetat să-și executeobligația de plată a serviciilor asigurate a căror valoare este de 1.356,60 lei.
Referitor la calculul penalităților, reclamanta a precizat că prevederile legale în materie sunt reglementate de Legea nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice coroborat cu art.30 din Legea nr.241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare care arată la art.42 alin.10 că întârzierea în achitarea sumelor datorate, după expirarea termenului scadent, atrage majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat. În acest sens, reclamanta a depus calculul penalităților aferente facturilor emise în perioada 28.06.2013 – 23.06.2014, facturi ajunse la scadență și care reprezintă obligații asumate prin contract, rezultând la data de 12.03.2015 penalități în valoare de 304,04 lei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1164, 1166, 1170 Cod civil, legea nr.51/2006, art.1025 – 1032 din Legea nr.134/2010.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus în copie următoarele înscrisuri: contractul nr. C140119/3.02.2010 cu anexă, proces verbal de recepție nr. ANB_/09.11.2009, carte de identitate, calculul penalităților aferente facturilor emise în perioada 28.06.2013 – 23.06.2014, factura fiscală nr.ANB_/12.03.2015, notificare pentru neplată din 03.06.2014, facturile nr.ANB_/28.06.2013, nr. ANB_/28.08.2013, ANB_/28.10.2013, nr.ANB_/20.12.2013,nr.ANB_/23.04.2014, nr.ANB_/23.06.2014. (f. 10-38).
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 50 lei, conform ordinului de plată din 20.01.2015. (fila 2).
Pârâta, legal citată, nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între reclamanta S.C. A. N. S.A., în calitate de operator și pârâta M. A., în calitate de utilizator, s-a încheiat contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. C_/03.02.2010, având ca obiect furnizarea serviciilor de alimentare cu apă potabilă și/sau industrială și /sau de canalizare de către operator. În contrapartidă, utilizatorul se obliga să achite lunar contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă. Contractul a fost însușit ambele părți prin semnare. În urma acestor raporturi contractuale, reclamanta a emis facturile fiscale nr. ANB_/12.03.2015, nr. ANB_/28.06.2013, nr. ANB_/28.08.2013, ANB_/28.10.2013, nr. ANB_/20.12.2013, nr. ANB_/23.04.2014, nr. ANB_/23.06.2014 (f. 26-37, 23) reprezentând debit principal și penalități.
Conform înscrisurilor de la dosar (contract coroborat cu facturi fiscale), utilizatorul era obligat să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor de care a beneficiat în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturii, conform art.15 alin.1 din contract. De asemenea, potrivit art.15 alin. 2 din contract, neplata în termen a facturilor atrage după sine penalități de întârziere, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare și calculate începând cu prima zi după data scadenței.
Potrivit art. 1026 Cod procedură civilă, procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Făcând aplicarea textului mai sus menționat, din prisma alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța constată că cererea, astfel cum este formulată de către reclamantă, este admisibilă, putând fi judecată potrivit procedurii speciale referitoare la cererile de valoare redusă.
În drept, potrivit art. 969 cod civil din 1864, contractul valabil încheiat reprezintă legea părților, neexecutarea acestuia antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale.
În plus, așa cum rezultă din art. 1082 Cod civil, în materia răspunderii civile contractuale, în măsura în care creditorul face dovada existenței creanței, respectiv a obligației de plată, debitorul este prezumat în culpă cu privire la neexecutarea obligației, atâta vreme cât nu dovedește executarea sau imposibilitatea de executare datorată cazului fortuit sau forței majore.
Având în vedere regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia și, întrucât acesta nu a făcut dovada liberării de obligație prin plată sau alt mod prevăzut de lege, instanța reține că, pârâta, deși a beneficiat de serviciile reclamantei, nu a achitat contraprestația la care s-a obligat în temeiul contractului.
Astfel, având în vedere că pârâta nu a făcut dovada executării obligației de plată a serviciilor furnizate de reclamantă și nici nu a invocat vreo cauză exoneratoare de răspundere, constatându-se culpa acestuia în neexecutarea obligațiilor contractuale, instanța apreciază că se impune angajarea răspunderii contractuale.
În aceste condiții, constatându-se culpa pârâtei în neexecutarea obligațiilor contractuale, instanța apreciază că se impune angajarea răspunderii contractuale a acesteia și, în consecință, va admite acțiunea și va obliga pârâta la plata sumei de 1.356,60 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de aceasta în perioada 28.06._14.
În ceea ce privește capătul de cerere privitor la plata penalităților, instanța reține următoarele:
Așa cum rezultă din art. 1082 Cod civil, în materia răspunderii civile contractuale, în măsura în care creditorul face dovada existenței creanței, respectiv a obligației de plată, debitorul este prezumat în culpă cu privire la neexecutarea obligației, atâta vreme cât nu dovedește executarea sau imposibilitatea de executare datorată cazului fortuit sau forței majore.
În plus, potrivit art. 1087 Cod civil „Când convenția cuprinde că partea care nu va executa va plăti o sumă oarecare drept daune interese, nu se poate acorda celeilalte părți o sumă nici mai mare nici mai mică”. Conform art. 1084 Cod civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprins în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit afară de excepțiile prevăzute de lege.
Prin urmare, din analiza textelor legale anterior menționate rezultă, în mod clar, faptul un creditor, suferind o neexecutare din partea debitorului a obligației acesteia din urmă, beneficiază de dreptul la dezdăunări cu excepția situației în care debitorul justifică prin dovezi depuse la dosar intervenția unei cauze străine exoneratoare de obligație.
Având în vedere că pârâta nu a făcut dovada achitării facturilor emise de către reclamantă, aceasta din urmă este îndreptățită și la plata dobânzilor, pârâta fiind pusă de drept în întârziere, de la data scadenței fiecărei facturi în parte.
În plus, conform art. 42 alin. 10 din Legea 51/2006 privind servicii comunitare de utilități publice „Neachitarea facturii de către utilizator in termen de 30 de zile de la data scadentei atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementarilor legale în vigoare, după cum urmează: a) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadentei; b) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor
bugetare; c) valoarea totală a penalităților nu va depăși valoarea facturii si se constituie in venit al operatorului”.
Astfel, conform calculului penalităților (f. 21 dosar), pârâta datorează, pentru facturile neachitate suma de 304,4 lei cu titlu de penalități calculate de la data scadenței fiecărei facturi fiscale în parte și până la data de 12.03.2015.
În temeiul art. 1031 raportat la art. 453 C.pr.civ., fiind în culpă procesuală deoarece a pierdut procesul, acțiunea urmând a fi admisă, pârâta va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta . SA, cu sediul în București, ..2, sector 1, înregistrată la ORC sunr.J40/9006/199, C. RO_ în contradictoriu cu pârâta M. A., CNP_, ci domiciliul în București, . nr.6, sector 6.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.356,60 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de aceasta în perioada 28.06._14, precum și la plata penalităților aferente acesteia în cuantum de 304,4 lei calculate de la data scadenței și până la data de 12.03.2015.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.09.2015.
P. GREFIER
Red.IS/Thred.MM
4 ex/.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6606/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6607/2015.... → |
|---|








