Plângere contravenţională. Sentința nr. 8524/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8524/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 8524/2015

DOSAR nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR.8524

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.10.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: S. I. G.

GREFIER: U. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatorul R. C. L.,în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B.- SECȚIA 22 POLIȚIE.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, la ordine, a răspuns, martorul A. F., lipsă fiind contestatorul și intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect plângere contravențională, aflându-se la al doilea termen de judecată, și faptul că la dosar s-a depus prin serviciul registratură, la data de 21.10.2015, relațiile solicitate de la STS, după care,

În temeiul dispozițiilor art.311 și următoarele Cod Procedură Civilă, instanța procedează la audierea martorului A. F., declarația acestuia, sub prestare de jurământ, fiind atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 15.06.2015, sub nr._, contestatorul R. C. L., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ emis la data de 04.06.2015 de intimată.

În motivarea cererii, contestatorul a învederat instanței faptul că, în data de 4.06.2015, în jurul orelor 20:00, se deplasa împreună cu copilul în vârstă de 8 ani, cu bicicleta, pe trotuarul din Bulevardul G., dinspre Complexul Sportiv Steaua către Prelungirea G..

A menționat că, după casa de bilete a stadionului, pe trotuar era staționat un taxi și neavând cum să ocolească taxiul, date fiind dimensiunile mașinii și imposibilității ocolirii sale pe stânga sau dreapta, a solicitat șoferului de taxi să dea mașina la o parte pentru a putea trece, repetându-i acest lucru de mai multe ori, însă fără rezultat, dând dovadă de un comportament de ignorare totală.

Contestatorul a mai arătat că, după un timp de 3-4 minute șoferul de taxi s-a urcat în mașină și a pus capul pe tetieră, mimând somnul și crezând că i s-a făcut rău i-a bătut în geam întrebându-l dacă dorește să cheme ambulanța, însă după câteva minute șoferul a plecat.

Acesta a precizat că a solicitat prezența unui echipaj de poliție, sens în care a apelat serviciul de urgență 112, iar agenții de poliție sosiți la fața locului i-au sancționat atât pe șofer pentru săvârșirea contravenției constând în oprirea în loc nepermis, cât și pe contestator.

Petentul a susținut că nu este de acord cu sancțiunea ce i-a fost aplicată, astfel că nu a semnat procesul - verbal de contravenție.

În susținerea plângerii, contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv procesul verbal . nr._/4.06.2011 (fila 4).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, conform chitanței .-10 nr._.

Prin întâmpinarea înregistrată pe rolul instanței la data de 17.07.2015, intimata a solicitat respingerea plângerii contravenționale, ca neîntemeiată.

În motivare, intimata a arătat că, prin procesul-verbal de contravenție contestat, s-a reținut, în sarcina contestatorului, săvârșirea faptei prevăzută de dispozițiile art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 (republicată), constând în aceea că la data de 04.06.2015, ora 20:20, în București, sector 6, ., l-a amenințat cu acte de violență pe A. F., spunându-i: ”dă-te jos din mașină că îți sparg geamul și te bat ”, tulburând în acest fel ordinea și liniștea publică. În acest sens, intimata a invocat dispozițiile art. 2 pct. 1. din Legea nr.61/1991 (republicată), în temeiul căreia reprezintă contravenție ,, săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice ”.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal atacat, intimata a susținut că acesta întrunește condițiile de formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv dispozițiile art. 17 ale actului normativ, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute. Astfel,a arătat că actul constatator cuprinde prenumele, calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientul fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator, fiind îndeplinite prin urmare. îndeplinite condițiile de formă cerute de lege.

Referitor la temeinicia actului constatator, intimata a invocat dispozițiile art. 270 din codul de procedură civilă conform cărora „ înscrisul autentic face deplină dovadă, față de orice persoană, până la dedai urca să ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul în condițiile legii” coroborate cu dispozițiile art. 269 din Codul de procedură civilă. În acest sens, a arătat că fapta contravențională descrisă în procesul - verbal conteste este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ - actul fiind emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, coroborate cu prezumția de autenticitate - actul emanând de la instituția emitentă cât și prezumția de veridicitate.

Intimata a susținut că înscrisurile de la dosar se coroborează nemijlocit cu constatarea personală a faptei de către agenți poliție, precum și cu actul constatator al contravenției, iar măsurile luate de agentul constat sunt adecvate unei astfel de situații.

În susținerea întâmpinării, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: procesul-verbal de contravenție . nr._/04.06.2015 ( fila 18), raport din 8.07.2015 (fila 19), fișa intervenției la eveniment (fila 20), dovada comunicării, adresa_/8.07.2015 (fila 22). Totodată, a arătat că se opune încuviințării probei testimoniale pentru contestator.

Prin încheierea de ședință din data de 30.09.2015, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și, din oficiu, proba testimonială cu martorul A. F..

În cauză au fost emise adresă către Serviciul de Telecomunicații Speciale, pentru a înainta, pe suport informatic, înregistrarea apelului telefonic efectuat de A. F., relațiile fiind comunicate la data de 21.10.2015 (filele 49-50).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 04.05.2015 încheiat de intimata D.G.P.M.B – Poliția S. 6 – Secția 22 Poliție, contestatorul R. C. L. a fost sancționat contravențional cu suma de 300 lei pentru contravenția prevăzută de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

În fapt, s-a reținut că la data de 04.06.2015, ora 20:20, în str. pe ., sector 6, l-a amenințat cu acte de violență pe A. F., spunându-i „dă-te jos din mașină că îți sparg geamul și te bat”, tulburând în acest fel ordinea și liniștea publică (f. 18).

În cuprinsul procesului-verbal, a fost menționat faptul că petentul refuză semnarea sa, aspect confirmat de acesta prin plângerea formulată.

Instanța constată faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 al. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitateaprocesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Având în vedere aceste principii, instanța reține că în cauza de față este dovedită fapta contestatorului de a profera în public amenințări față de A. F., de natură să tulbure ordinea și liniștea publică. Astfel, instanța reține că această faptă rezultă din constatările personale ale agentului de poliție ce s-au deplasat la fața locului, consemnate în procesul-verbal de contravenție, precum și în fișa de intervenție la eveniment în care s-a reținut producerea unui scandal între contestator și A. F. și din înregistrarea apelurilor telefonice efectuate de persoanele în cauză la numărul de urgență 112, transmise pe suport informatic de Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Având în vedere aceste considerente și faptul că nu s-a făcut dovada de către contestator a unei situații de fapt contrare, instanța reține că fapta acestuia întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și se sancționează de art. 3 al. 1 lit. b din aceeași lege cu amendă contravențională de la 200 lei la 1000 lei.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, față de cuantumul amenzii aplicate și de gradul de pericol social al contravenției, instanța apreciază că aplicarea sancțiunii contravenționale s-a făcut în concordanță cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G nr. 2/2001, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. Astfel, instanța constată că amenda aplicată are un cuantum redus, fiind orientată spre minimul prevăzut de lege, iar fapta contestatorului săvârșită într – un loc public prezintă pericol social având în vedere faptul că aceasta a fost susceptibilă să tulbure liniștea publică.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, instanța va respinge plângerea contestatorului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de contestatorul R. C. L. cu domiciliul în București, ., ., ap. 205, CNP_, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, Calea Victoriei, nr.19, sector 3 ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, azi 28.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. IGS/ Tehnored. PAS/ 4 ex/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8524/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI