Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 8416/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8416/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 8516/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8416
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE Ș. C. C.
JUDECĂTOR C. A. M.
GREFIER S. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta F. R. S.A. și pe pârâtul I. V., având ca obiect anulare somație de plată - ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u. - cerere în anulare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, se prezintă reclamanta prin avocat E. Adomnică, cu împuternicire avocațială la dosar, fila 23 și pârâtul prin avocat M. C., care depune împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin compartimentul registratură, la data de 23.10.2015 pârâtul a depus la dosar întâmpinare în două exemplare, după care,
Instanța comunică reclamantei prin avocat un exemplar al întâmpinării formulată de către pârât.
La interpelarea instanței, apărătorul reclamantei arată că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de întâmpinare.
Instanța acordă cuvântul pentru propunere de probe.
Părțile, prin reprezentanți având pe rând cuvântul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Instanța, în temeiul art. 254-255 Cod de procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri pentru ambele părți, considerând această probă ca fiind admisibilă și utilă, putând duce la dezlegarea în fond a cauzei, constatând proba deja administrată.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond, în dezbateri.
Reclamanta prin avocat solicită admiterea cererii în anulare împotriva încheierii din 02.06.2015 pronunțată în dosarul nr._ și pe cale de consecință pronunțarea unei hotărâri de emitere a ordonanței de plată prin care pârâtul debitor să fie obligat la plata sumei de_,90 lei, reprezentând contravaloare produse livrate, obligarea acestuia la plata dobânzii legale, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta prin avocat arată că instanța a înțeles să motiveze încheierea de respingere a ordonanței de plată doar pe faptul că pârâtul debitor a solicitat încuviințarea unor probe ce pot fi administrate doar pe calea dreptului comun, ceea ce nu poate duce la această soluție de respingere a ordonanței de plată ca neîntemeiată. Reclamanta prin avocat învederează că din actele de la dosar rezultă că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1013 Cod procedură civilă. Prin urmare solicită admiterea cererii în anulare așa cum a fost formulată.
Pârâtul prin avocat solicită respingerea cererii în anulare întrucât criticile aduse de către reclamantă hotărârii pronunțate de instanța de fond, sunt neîntemeiate. Astfel, reclamanta susține că hotărârea este nemotivată întrucât nu au fost expuse motivele de fapt de drept care au format convingerea instanței. Ori în considerentele încheierii se arată de către instanță că cererea formulată de către reclamantă este inadmisibilă pe cale de ordonanță întrucât se impune administrarea unor probe specifice dreptului comun.
Totodată, pârâtul prin avocat arată că instanța de fond a înțeles că situația de fapt prezentată de către reclamantă nu este adevărată, în sensul că factura fiscală invocată în cauză nu a fost emisă ca urmare a unei operațiuni de vânzare – cumpărare încheiată cu acordul ambelor părți, ci a fost emisă ca urmare a unui act unilateral încheiat de reclamantă, prin care aceasta impune fostului său angajat să plătească anumite bunuri, în urma unei cercetări disciplinare. Pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare, pârâtul prin avocat solicită respingerea cererii în anulare, fără cheltuieli de judecată.
Instanța declară dezbaterile închise conform art. 394 Cod procedură civilă și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 20.07.2015, sub nr._/303/2015, reclamanta F. R. S.A., în contradictoriu cu pârâtul I. V., a formulat cerere în anulare împotriva încheierii din 02.06.2015 pronunțată de către Judecătoria Sector 6 în dosarul cu nr._, prin care a solicitat instanței să admită cererea în anulare și să pronunțe o hotărâre prin care să emită ordonanța de plată prin care să dispună obligarea debitorului la plata următoarelor sume de bani:_,90 lei reprezentând contravaloarea produselor livrate de către Societate, dobânda legală calculată în conformitate cu prevederile art. 1017 Cod Procedura civilă și cheltuieli de judecată (taxa judiciara de timbru și onorariu avocat).
Reclamanta a arătat că prin încheierea pronunțată în data de 02.06.2015 instanță de judecată nu a precizat motivele pe care și-a întemeiat hotărârea de a respinge ordonanța de plată, instanța reținând doar că: „Prin apărările formulate de debitor prin note de ședința rezulta că este întemeiată contestarea debitului de către debitor.
Reclamanta a precizat că hotărârea instanței de judecată trebuia să fie motivată și să arate motivele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate apărările și motivele care au dus la respingerea ordonanței ca fiind neîntemeiată.
Mai mult, reclamanta a reținut că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Achina împotriva României și în cauza G. împotriva României a subliniat rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin de a le aprecia. A nu motiva o hotărâre și a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile parților, echivalează cu o necercetare a susținerilor părților..
Motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisa și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.
Simpla solicitare a debitorului de încuviințare a unor probe, ce pot a fi administrate doar pe calea dreptului comun, nu poate duce la soluția instanței de judecată de respingere a ordonanței de plată ca neîntemeiată.
Altfel, s-ar ajunge în situația în care orice cerere de emitere a unei ordonanțe de plată îndreptată în temeiul art. 1013 din Cod de Procedura Civilă urmează a fi respinsă doar pentru că debitorul ar menționa că se impune și încuviințarea probei cu martori, interogatoriu și/sau expertiză. Orice susținere făcută în fața instanței se impune a fi dovedită, motiv pentru care debitorul trebuia să arate și să indice de ce se impunea administrarea acelor probe și ce dorea să arata prin administrarea lor.
În ceea ce privește situația de fapt, reclamanta a apreciat că se impune emiterea unei ordonanțe de plată având în vedere că deține o creanța ce îndeplinește condițiile prevăzute de către art. 1013 Cod Procedura Civilă și anume are o creanță certă, lichidă și exigibila, fiind îndeplinite condițiile impuse prin art. 1013 din Noul Cod de procedura civilă.
Creanța este certă întrucât existența ei rezulta neîndoielnic din factura fiscala mai sus menționata și acceptată la plata de către debitor prin semnarea acesteia și prin efectuarea unei plați parțiale din acea factură — așa cum rezultă din chitanța nr._/20.10.2014.
Creanța este lichidă, cuantumul acesteia fiind stabilit prin factura fiscală indicată mai sus; Creanța este exigibilă, întregul cuantum al creanței este exigibil, întrucât, la data formulării prezentei acțiuni, s-a împlinit termenul de plată agreat de către părți cu privire la scadență debitului restant. Mai mult decât atât, la termenul de judecata din 05.05.2015 debitorul a recunoscut debitul solicitând acordarea unui nou termen de judecata în vederea încheierea unei tranzacții.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1023 Cod procedură civilă.
Reclamanta a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosarul cauzei chitanța nr._/20.10.2014.
La data de 23 octombrie 2015, prin Serviciul Registratură, pârâtul I. V. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea cererii in anulare ca neintemeiata.
Pârâtul a menționat că reclamanta nu deține o creanță certă atâta vreme când printr-o procedură administrativă unilaterală a pus în sarcina unui angajat toate lipsurile pe care le avea în gestiune la un moment dat, încercând să-și rezolve situația lipsei de gestiune, iar modalitatea prin care a făcut-o, aceea de a emite o factură fiscală, ca și când ar fi vândut acele bunuri, este total improprie unei cercetări disciplinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin încheierea pronunțată de Judecătoria sectorului 6 la data de 02.06.2015 în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de creditoarea Franco R. SA împotriva pârâtului debitor I. V., prin care creditoarea a solicitat ca pârâtul să fie obligat la plata sumei de 16.245,9 lei, reprezentând contravaloare produse livrate în baza facturii fiscale nr._/21.10.2014.
În motivarea hotărârii astfel pronunțate, instanța a reținut că debitorul a contestat creanța, invocând faptul că produsele enumerate în factură nu au intrat niciodată în posesia sa, acestea reprezentând de fapt o lipsă din gestiune, astfel că a apreciat incidente dispozițiile art.1020 alin.1 din Codul de procedură civilă.
Reclamanta creditoare a formulat prezenta cerere în anulare, arătând că suma pretinsă reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, factura fiscală fiind acceptată la plată de către debitor atât prin semnarea acesteia cât și prin efectuarea unei plăți parțiale din acea factură, așa cum rezultă din chitanța nr._/20.10.2014. Reclamanta a mai susținut că debitorul nu a dovedit apărările sale, în sensul că ar fi trebuit să indice motivele pentru care se impunea administrarea probei cu martori, interogatoriu și expertiză.
Analizând motivele cererii în anulare din perspectiva probei cu înscrisuri administrată în cauză, instanța apreciază că acestea nu sunt întemeiate.
Astfel, deși reclamanta a invocat factura nr._/21.10.2014 ca izvor al obligației de plată pe care a pretins a fi stabilită în sarcina pârâtului, din înscrisurile administrate în apărare de către pârât rezultă că suma pretinsă de reclamantă vizează de fapt un pretins prejudiciu decurgând din neexecutarea corespunzătoare a contractului individual de muncă încheiat de pârât în calitate de angajat și reclamantă în calitate de angajator.
Astfel, din decizia nr.4237/08.10.2014 emisă de Franco R. SA, rezultă că a fost suspendat contractul individual de muncă nr.2311/28.06.2013 încheiat cu angajatul I. V., acesta având funcția de lucrător comercial, suspendarea fiind dispusă pe perioada cercetării disciplinare prealabile, conform art.52 alin.1 lit.1 din OG nr.53/2003.
În motivarea deciziei de suspendare se arată că prin referatul nr.253/06.10.2014, persoana având atribuții de conducere a magazinului F. București SFI Cotroceni, a sesizat conducerea societății cu privire la săvârșirea de către salariatul I. V. a unor abateri disciplinare grave, respectiv sustragerea din cadrul magazinului F. București a unor produse care făceau parte din gestiunea magazinului. În acest sens, la data de 21.10.2014, pârâtul a predat societății un număr de 9 produse în vederea recuperării parțiale a prejudiciului creat în gestiunea magazinului.
În consecință, produsele pe care reclamanta le-a menționat în factura fiscală emisă la 21.10.2014, reprezintă obiecte cu privire la care există posibilitatea ca acestea să fi fost constatate lipsă în gestiunea pârâtului, o dovadă în acest sens fiind și mențiunea olografă înscrisă de pârât pe marginea facturii, în sensul că acesta se obligă să achite în patru rate lunare până la data de 28.02.2015 ceea ce nu corespunde, in opinia instanței, cu politica curentă de întocmire a documentației de cumpărare a produselor cu plata în rate pe care o desfășoară reclamanta în raport cu clienții săi.
De altfel, reclamanta nu a negat faptul că produsele menționate în factură pot reprezenta bunuri constatate lipsă în gestiunea pârâtului, aspect care vizează atragerea răspunderii materiale a angajatului în condițiile reglementate de Codul muncii, ceea ce exclude prezenta cerere din sfera de aplicare a dispozițiilor privind emiterea ordonanței de plată reglementata de prevederile art. 1014 alin 1 din codul de procedura civila – „(1) Prevederile prezentului titlu se aplica creanțelor certe, lichide si exigibile constând in obligații de plata a unor sume de bani care rezulta dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate intre un profesionist si o autoritate contractanta, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori in alt mod admis de lege”.
In consecință, cerere în anulare este neîntemeiata, răspunderea materiala a angajatului putând fi angajata numai în condițiile stabilite de Codul Muncii, ca urmare a administrării unui probatoriu complex, nefiind admisibila o astfel de cerere pe calea ordonanței de plată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea în anulare formulată de reclamanta F. R. S.A., cu sediul în Voluntari, .. 15-23, Swan Office Park, Windsor Building, ., înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI RO27698631, în contradictoriu cu pârâtul I. V., CNP-_, cu domiciliul în Bârlad, ., ., ., jud. V., ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8523/2015.... → |
|---|
