Pretenţii. Sentința nr. 1374/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1374/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 1374/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1374
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: G. A.
GREFIER: A. J.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect pretenții formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . în contradictoriu cu pârâta J. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, la prima strigare, nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte, conform art. 104 pct. 13 HCSM 387/2005.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, la a doua strigare, nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Pentru a da posibilitatea părților să se prezinte, instanța dispune strigarea cauzei la sfârșitul ședinței.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, la sfârșitul ședinței, nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei capacității procesuale de folosință și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 10.11.2014, sub numărul_, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . a solicitat în contradictoriu cu pârâta J. C., obligarea pârâtei la plata sumei de 3447,65 lei, din care 2042,28 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pe perioada noiembrie 2012-iulie 2014, precum și penalitățile de întârziere pe aceeași perioadă.
În motivare, reclamanta a arătat că pârâta a beneficiat de serviciile prestate de către asociația de proprietari, dar a refuzat în mod nejustificat să achite debitul si penalitățile de întârziere față de reclamantă.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 659 C.civ. raportat la art.49 si 50 din legea 230/2007.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus următoarele înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul: încheierea pronunțată la data de 26.09.2008 în dosarul nr._ ; certificat de înregistrare fiscală . nr._; proces-verbal al adunării generale din data de11.08.2014; fișă penalizări pentru . noiembrie 2013-iulie 2014; confirmare de primire; notificare din data de 13.08.2014; tabele explicative al penalităților; liste de întreținere pentru lunile mai 2013, aprilie 2013; martie 2013; februarie 2013; ianuarie 2013; decembrie 2012; noiembrie 2012; octombrie 2013; septembrie 2013; august 2013; iulie 2013; iunie 2013; tabel cu facturile pe luna iulie 2014 și explicațiile cheltuielilor pe luna iulie 2014; liste de întreținere pe luna august 2014; iulie 2014; iunie 2014; mai 2014; aprilie 2014; martie 2014,februarie 2014; ianuarie 2014; ianuarie 2014.
Deși legal citată cu această mențiune, pârâta nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța apreciază întemeiată excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei J. C., invocată din oficiu, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 56 al.1 Cpr.civ poate să fie parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile. Cum capacitatea procesuală este aplicațiunea pe plan procesual a capacității civile, se mai reține că în conformitate cu art .7 alin.1 din Decretul 31/1954, dispoziții preluate de art. 35 din noul Cciv, în cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei și încetează la moartea acesteia.
Întrucât reclamantul este cel ce pornește acțiunea, îi incumbă sarcina probei și pe aspectul capacității procesuale a părților din proces, în conformitate cu prevederile art. 10 al.1 din noul Cod de proc.civ.
Față de aceste considerente, instanța constată că în cauză reclamanta nu a făcut dovada existenței persoanei pe care a înțeles să o cheme în judecată, din verificările efectuate de instanță din oficiu în baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (filele 104 și 105 dosar) reieșind că în evidențe figurează înregistrată cu codul numeric personal și domiciliul indicate de reclamantă numita R. A., și nu J. C..
Întrucât conform prevederilor cuprinse în titlul II, capitolul III din noul cod civil o persoană fizică se identifică inclusiv prin nume, și reținând totodată că reclamantul este cel care are obligația de a indica numele persoanei pe care înțelege să o cheme în judecată (art. 194 lit a Cprciv), și nu instanța din oficiu, pentru toate considerentele expuse urmează a fi admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. ., cu sediul în București, .. 184, ., sector 6 în contradictoriu cu pârâta J. C.,CNP_ domiciliată în București, .. 184, ., . ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.02.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
Red.AG/Thred.JA/4 ex/2.03.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 759/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 1398/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|








