Pretenţii. Sentința nr. 787/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 787/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 787/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 787
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 30.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: R. S.
GREFIER: A.-R. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta E. D. în contradictoriu cu pârâtul S. C. M..
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16.01.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 30.01.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 13.06.2014, sub nr._, reclamanta E. D. în contradictoriu cu pârâtul S. C. M., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 13.347 euro, echivalentul a 60.174,94 lei, acordată cu titlu de împrumut, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, reprezentând taxa judiciară și onorariu de avocat.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în urma unor solicitări insistente și repetate ale nepotului său, pârâtul Stoina C. M., în data de 07.08.2012, i-a acordat acestuia un împrumut în valoare de 15.000 euro, în vederea achiziționării de către acesta și soția sa a unei garsoniere, precizându-i că îi acordă această sumă cu titlu de împrumut și că dorește returnarea acesteia cât de repede posibil, având în vedere că intenționa să efectuez anumite intervenții medicale, iar pentru aceste proceduri avea nevoie de acea sumă.
Reclamanta a precizat că, având în vedere gradul de rudenie dintre părți, nu a consemnat în scris acest împrumut, considerând că respectul izvorât din relația de rudenie, va prevala unor rele intenții.
S-a menționat că reclamanta a remis suma nepotului său prin transfer bancar în contul acestuia, deschis la Banca Comercială Română, așa cum reiese din extrasul de cont aferent acestei tranzacții.
Reclamanta a menționat că față de solicitările sale repetate, în data de 15.05.2013, pârâtul a returnat suma de 1633 euro, angajându-se să restituie și restul sumei, în cel mai scurt timp posibil, în plus, fără ca reclamanta să solicite, s-a angajat chiar să îi achite o dobândă, făcând un calcul în acest sens.
Reclamanta a precizat că partea din împrumut care a fost restituită a fost restituită doar la insistențele familiei, respectiv a fratelui său, care a purtat nenumărate discuții cu pârâtul și soția sa, solicitându-i să își respecte obligația de returnare asumată.
După ce a primit această sumă de bani, ca plată parțială a împrumutului acordat, i-a solicitat în repetate rânduri, conform înțelegerii avute, să îi restituie suma de bani pe care i-a acordat-o cu titlu de împrumut, precizând că are nevoie de această sumă, fiind singură și având o vârstă care poate necesita oricând asistența unei persoane remunerate. Față de solicitările reclamantei, nepotul său a înțeles să nu mai îi răspundă la telefon și să întrerupă orice legătură cu aceasta.
Reclamanta a precizat că ambele părți au realizat un acord de voință, în sensul că reclamanta a agreat să dea o anumită sumă de bani, cu titlu de împrumut, iar pârâtul a acceptat acea sumă cu titlu de împrumut, obligându-se, prin simplul său consimțământ manifestat la primirea sumei, la restituirea sumei.
Transferul bunului, respectiv a sumei de bani, s-a făcut, suma în cauză a fost virată de către reclamantă către pârât.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 2158 și următoarele din NCC.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus în copie următoarele înscrisuri :extras de cont din 02.04.2013, calculul dobânzii și restituirii sumei, răspuns la interogatoriu de către pârât, proces verbal încheiat la 04.03.2014, adresa nr.51/20.03.2014 cu confirmare de primire.
Prin compartimentul registratură, la data de 14.07.2014, pârâtul a depus întâmpinare (f. 22) prin care a solicitat admiterea în parte a acțiunii și acordarea unui termen de 3 ani pentru restituirea ajutorului financiar primit.
În fapt, pârâtul a arătat că este nepotul reclamantei și că reclamanta a făcut afirmații de mai multe ori că dorește să îl sprijine cu o sumă de bani, fiind nepotul ei favorit, iar relațiile dintre părții fiind dintre cele mai bune, aceasta neavând copii.
S-a precizat că de nenumărate ori reclamanta a afirmat că dorește ca pârâtul să locuiască cu familia sa în casa acesteia, având o casă la curte cu spațiu corespunzător, și în acest mod pârâtul să o poată sprijini când are nevoie.
Pârâtul a menționat că în luna august 2012, reclamanta i-a dat suma de 15.000 euro prin transfer bancar, considerând acest gest ca pe un ajutor, nediscutând niciodată despre vreo dobândă și neprecizând niciun termen de plată (restituire).
S- a învederat de către pârât că la interval de două luni de la acest transfer reclamanta i-a solicitat să-i înapoieze suma de bani acordată ca ajutor, specificând că dorește și dobândă la bani, pârâtul nemaiavând suma de bani și nici posibilitatea de a o restitui într-un interval scurt de timp.
Pârâtul, care luase sub forma de ajutor suma respectivă, a fost pus în situația de a restitui într-un termen scurt atât de scurt ajutorul primit și cu dobândă, fiind salariat cu un venit mediu, nemaiavând posibilitatea procurării imediate a sumei de bani solicitate. În acest sens, pârâtul a făcut tot posibilul și i-a înapoiat reclamantei suma de 2000 euro, întrucât avea nevoie să-i dea fratelui său în Germania să se opereze.
A mai precizat faptul că nu au încheiat niciun înscris pentru cei 2000 euro înțelegând că restul de sumă să o înapoieze când situația financiară îi va permite acest lucru.
Pârâtul a menționat că în acțiune reclamanta nu a recunoscut decât restituirea sumei de 1633 euro, însă pe e-mail pârâtului i s-a comunicat că îi datorează suma de 13.000 euro, recunoscând implicit restituirea celor 2000 euro.
În urma numeroaselor apeluri și presiuni ulterioare, la data de 15 mai 2013 i-a mai restituit reclamantei suma de 2500 lei, echivalentul a 577 euro, pe care însă aceasta i-a considerat dobândă, cerând în continuare dobânzi și pentru restul de bani.
Pârâtul a apreciat că reclamanta nu avea posibilitatea legală de a-i percepe dobânda, astfel că suma de 2500 lei (577 euro) a considerat-o ca fiind restituită din ajutorul acordat.
În urma celor menționate, pârâtul a considerat că în acest moment restituirea ajutorului acordat de reclamantă este în valoare de 15.000 euro minus 2.577 euro (restituiți) =12.423 euro.
Având în vedere împrejurările menționate mai sus, privind restituirea ajutorului dat de către reclamantă, pârâtul a solicitat acordarea unui termen de 3 ani pentru restituire, deoarece în prezent are un salariu fix, iar situația financiară nu îi permite înapoierea imediată a sumei și fără voia sa a fost adus în această postură.
La data de 29.08.2014, prin compartimentul registratură, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare (f. 28) prin care a învederat că în calitatea de rudă cu pârâtul a înțeles să răspundă cu toată solicitudinea la toate solicitările pârâtului, dar nu a oferit din proprie inițiativă pârâtului niciodată sume de bani.
Suma de 15.000 euro, acordată pârâtului, a fost acordată strict cu titlu de împrumut și nicidecum cu titlu de libertate, ținând cont de faptul că este o persoană singură (nu are copii și fiind și văduvă), suma în cauză era destinată susținerii traiului zilnic, fiind plasată sub forma unui depozit la CEC, care îi aducea o mică dobândă bancară, care îi întregea veniturile.
După acordarea acestei sume, pârâtul, nu i-a mai răspuns la niciun apel telefonic. De altfel nici nu a cunoscut adresa acestuia de domiciliu.
Suma acordată cu titlu de împrumut, nu era purtătoare de dobânzi, cu atât mai mult cu cât a considerat că acordând acest împrumut pârâtului acesta va înțelege că gestul său, are o semnificație deosebită, în condițiile în care reclamanta este singură și pensionară.
S-a menționat că oferta de a-i plăti o dobândă provine de la pârât, iar calculul olograf anexat acțiunii îi aparține pârâtului fiind făcut din proprie inițiativă. A precizat că înțelege să primească strict suma împrumutată și de acea nici nu a calculat nicio dobândă legală la suma în cauză, deși era dreptul legal să procedeze în acest fel.
A menționat că pârâtul încearcă inducerea în eroare a instanței de judecată, deoarece, avocatul său la solicitarea expresă, l-a contactat telefonic pe pârât solicitând restituirea sumei și l-a și notificat în acest sens, în data de 20.03.2014. Față de notificarea adresată pârâtului reclamanta, a solicitat din nou avocatului său să îi lase pârâtului un termen de 3 luni, pentru a-și achita datoria înainte de a introduce acțiunea de față. Prin urmare, pârâtul nu a răspuns notificării și în fapt nu dorit să restituie suma în cauză, înțelegând să inducă în eroare și instanța asupra adevăratelor sale intenții, respectiv de sustragere de la restituirea împrumutului.
Reclamanta a precizat, așa cum a arătat și în acțiune, că având în vedere relațiile de rudenie cu pârâtul, a considerat că nu se impunea încheierea unui acord scris și era suficientă precizarea că suma în cauză trebuia restituită și promisiunea pârâtului că o va restitui.
În susținerea cererii, reclamanta a anexat notificarea nr.51/20.03.2014, cu confirmare de primire.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriile părților, răspunsurile fiind consemnate și atașate la dosar (f. 9, 50).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În data de 07.08.2012, reclamanta i-a transferat pârâtului, nepotul său, astfel cum rezultă din susținerile părților, în contul bancar al acestuia, deschis la B.C.R., suma de_ Euro, astfel cum rezultă din extrasul de cont (fila 7), coroborat cu interogatoriul pârâtului (fila 9).
La câteva luni după transferul bancar, în urma solicitării reclamantei, pârâtul i-a remis reclamantei suma de 2000 Euro și ulterior, la începutul anului 2013, suma de 2500 de lei (echivalentul a 577 euro), astfel cum rezultă din răspunsul reclamnatei la întrebările nr. 8 și nr. 9 din interogatoriu (fila 51) coroborat cu susținerile reclamantei de la termenul din data de 16.01.2015.
Instanța, interpretând voința părților la încheierea contractului încheiat la data de 07.08.2012, constată că între reclamantă, în calitate de împrumutător și pârât, în calitate de împrumutat, s-a încheiat un contract de împrumut de consumație în sensul art. 2158 alin. (1) cod civil potrivit căruia împrumutul de consumație este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeași sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeași natură și calitate.
În formularea acestei concluzii, instanța a avut în vedere faptul că susținerile pârâtului în sensul că suma a fost acordată de reclamantă cu titlu de donație nu pot fi reținute, din materialul probator administrat în cauză nerezultând încheierea între părți a unui contract de donație.
Astfel, conform art. 1011 alin. 1 Cod civil, donația se încheie prin încsris autentic, sub sancțiunea nulității absolute, iar potrivit alin. 4 al aceluiași articol, bunurile mobile corporale cu o valoare de până la 25.000 lei pot face obiectul unui dar manual, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Darul manual se încheie valabil prin acordul de voințe al părților. Având în vedere faptul că valoarea sumei remise pârâtului prin transfer bancar, respectiv 15.000 euro, depășește suma de 25.000 de lei acordul de voință al părților nu poate fi calificat drept dar manual, pentru încheierea unui contract de donație valabil fiind necesară respectarea formei autentice a contractului, conform art. 1011 alin. 1 Cod civil.
Or, în lipsa unui contract încheiat în formă autentică în care să se materializez acordul de voință al părților nu se poate reține existența unui contract de donație. Mai mult decât atât, instanța reține că din probele admisnitrate în cauză nu rezultă voința reclamantei de a-l gratifica pe pârât prin predarea sumei de 15.000 de euro fără obligația acestuia de a restitui suma. Caracterul de liberalitate al acordului de voință al părților nu se prezumă, trebuind a fi dovedit, iar atâta vreme cât pârâtul, deși, potrivit art. 249 Cod procedură civilă, îi revenea sarcina dovedirii susținerilor sale sub acest aspect, nu a făcut proba intenției reclamantei de a-l gratifica, instanța nu poate reține faptul că acordul de voință al părților a reprezentat o liberalitate.
Totodată, în analiza voinței concordante a părților, față de dispozițiile art. 1266 alin. 2 Cod civil, instanța are în vedere și conduita pârâtului ulterioară încheierii contractului, constând atât în restituirea parțială a sumei primite de la reclamantă, astfel cum s-a reținut anterior, cu precizările care vor fi expuse în continuare, cât și în solicitarea formulată de pârât în cuprinsul întâmpinării privind acordarea unui termen de 3 ani în vederea efectuării plății.
Susținerile pârâtului din întâmpinare (fila 23) și din concluziile scrise privind faptul că părțile trebuiau să încheie un contract în formă scrisă, dacă reclamanta ar fi dorit ca cei_ Euro să fie remiși cu titlu de împrumut, nu vor fi avute în vedere de instanță, ținând cont că art. 2158-2166 Cod civil, ce reglementează împrumutul de consumație, nu impune o astfel de formă pentru valabilitatea convenției.
Totodată, instanța apreciază neîntemeiate susținerile pârâtului în sensul că în lipsa unui înscris nu sunt dovedite existența contractului, obiectul contractului, condițiile în care a fost încheiat, consimțământul, cauza, voința părților, întrucât aceste elemente rezultă din probatoriul administrat în cauză, astfel cum s-a reținut anterior, pârâtul nedovedind vreo cauză de nulitate a contractului încheiat între părți.
Referitor la consimțământ, deși pârâtul a arătat că nu a negociat încheierea unui contract de împrumut, instanța reține, în conformitate cu art. 1182 alin. (1) teza finală C.civ., că pârâtul a acceptat oferta de a contracta a reclamantei. În acest sens, pârâtul a fost de acord cu păstrarea sumei de bani transferate, în urma discuțiilor dintre părți, el neefectuând o restituire a transferului bancar ce să evidențieze, în mod neechivoc, refuzul său de a primi suma de bani. Instanța are în vedere și faptul că, pentru efectuarea unui transfer bancar, reclamanta trebuia să fie în posesia unor date cu caracter personal/nepublic specifice pârâtului (cont bancar, unitate bancară).
Instanța are în vedere că părțile au ajuns la un acord asupra elementelor esențiale ale contractului, în sensul art. 1182 alin. (2) C.civ., respectiv obligația de restituire de către pârât, acesta restituind până în prezent, în parte, împrumutul. Totodată, instanța reține că, în conformitate cu art. 1208 alin. (2) C.civ., pârâtul nu ar putea să invoce faptul că nu ar fi cunoscut, la data primirii banilor, dispozițiile art. 1011 alin. (1) C.civ.
Obiectul contractului încheiat de părți este determinat și licit, în sensul art. 1225 alin. (2) C.civ., fiind reprezentat de împrumutul sumei de_ Euro, susținerile pârâtului sub acest aspect fiind neîntemeiate.
Astfel, în baza art. 1270 alin. (1) C.civ. „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”. Astfel, părțile sunt obligate să execute întocmai toate prestațiile la care s-au îndatorat prin contract.
Contractul de împrumut de consumație este un contract unilateral, în sensul art. 1171 Cod civil, el dând naștere, din momentul încheierii, doar la obligații pentru împrumutat, căruia îi revine obligația de restituire.
Potrivit art. 2164 alin. 2 Cod civil, în cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ținut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variația valorii acesteia, dacă părțile nu au convenit altfel.
Astfel, instanța reține că pârâtului îi incumbă obligația de a restitui suma primită cu titlu de împrumut de la reclamantă.
Având în vedere regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia, instanța constată că pârâtul nu a făcut dovada achitării integrale a debitului, deși această obligație îi incumba potrivit art. 249 Cod procedură civilă.
Astfel cum s-a reținut anterior instanța constată că pârâtul a restituit reclamantei parțial suma împrumutată, achitând acestuia suma de 2577 de euro.
Sub acest aspect, instanța a avut în vedere faptul că reclamanta a recunoscut la interogatoriu faptul că pârâtul i-a plătit suma de 200 de euro și suma de 2500 de lei, echivalentul a sumei de 577 de euro. În privința sumei de 1500 de lei (parte a sumei de 2500 de lei plătită de pârât), instanța a imputat-o asupra sumei de restituit de pârât în baza contractului de împrumut încheiat la data de 07.08.2012, întrucât atâta vreme cât din probele administrate în cauză nu rezultă existența unei datorii mai vechi a pârâtului, susținerile reclamantei sub acest aspect nu pot fi primite de către instanță, iar suma astfel achitată se impune a fi imputată asupra creanței dovedite de reclamantă.
Instanța constată, totodată, că părțile nu au convenit un termen de restituire.
Făcând aplicarea art. 2162 alin. (1), instanța va analiza oportunitatea stabilirii unui termen de restituire.
Instanța reține că suma de_ Euro a fost remisă la data de 07.08.2012, în vederea achiziționării de către pârât a unui imobil, astfel cum au precizat ambele părți. Totodată, până în prezent, pârâtul a achitat doar 2000 Euro și 2500 lei (echivalentul a 577 Euro), deși au trecut peste doi ani de la primirea banilor.
De asemenea, instanța reține că deși pârâtul avea sarcina probei conform art. 249 C.proc.civ., acesta nu a înțeles să probeze necesitatea acordării unui termen de 3 ani în vederea restituirii împrumutului, astfel cum a solicitat prin întâmpinare (filele 22-23). Din acest motiv, instanța nu va avea în vedere susținerile acestuia privind faptul că restituirea integrală și imediată a sumei de bani datorată reclamantei i-ar periclita situația familială și financiară, atâta vreme cât din probele administrate nu rezultă nici situația financiară nici cea familială a pârâtului.
Instanța reține că, în confomitate cu art. 1522 alin. (1), (2) Cod civil, pârâtul a fost pus în întârziere, fiind notificat pe data de 21.03.2014 să își execute obligația de restituire (filele 10-12, 30-32).
Instanța are în vedere că reclamanta este văduvă, având o vârstă înaintată (67 ani), aspect precizat în cererea de chemare în judecată, necontestat de pârât.
Față de aceste considerente, instanța apreciază că pârâtul trebuie să restituie, de îndată, suma de_ Euro, apreciind că acesta a beneficiat până în prezent de un termen rezonabil pentru îndeplinirea acestei obligații.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (2) a Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 4/2005 privind regimul valutar, modificat și completat prin Regulamentul nr. 6/09.05.2012, și constatând că operațiunea dintre părți nu face obiectul art. 3 alin. (1), (11) din Regulamentul evidențiat, respectiv vânzarea de bunuri, prestarea de servicii sau remunerarea muncii prestate, instanța reține că pârâtul poate fi obligat la restituirea împrumutului, în valută.
Prin urmare, instanța îl va obliga pe pârât să restituie suma de_ Euro, reprezentând împrumut nerestituit.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei formulate cu ocazia cuvântului pe fond, de a primi și dobânda legală aferentă sumei împrumutate, instanța constată că nu a fost legal învestită cu o atare solicitare, printr-o cerere scrisă formulată cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 204 alin. (4) C.proc.civ., neimpunându-se, astfel, pronunțarea asupra acestei solicitări.
Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C.proc.civ., întrucât pârâtul este partea care a pierdut procesul, instanța îl va obliga sǎ plǎteascǎ reclamantei suma de 2309 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată de către reclamantă, conform chitanței de la fila 3.
Referitor la susținerile reclamantei din notele scrise privind achitarea onorariului de avocat, instanța constată că partea evidențiată a depus contractul de asistență juridică ._ din 11.12.2013, factura . nr. 140 din 11.12.2013 și chitanța nr. 010/31.10.2013, după închiderea dezbaterilor, respectiv la data de 28.01.2015. Astfel, instanța va face aplicarea art. 394 alin. (3) C.proc.civ. și nu va lua în seamă înscrisurile astfel depuse, constatând că pârâtul nu poate fi obligat la plata contravalorii cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă cu titlu de contravaloare onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta E. D., CNP_, domiciliată în București, Sector 1, ., în contradictoriu cu pârâtul S. C. M., CNP_, domiciliat în București, Sector 6, . nr. 9, ., .
Obligă pârâtul la restituirea către reclamantă a sumei de_ Euro, reprezentând împrumut nerestituit.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2309 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 784/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 759/2015.... → |
|---|
