Pretenţii. Sentința nr. 3965/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3965/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 3965/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3965

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 26 mai 2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: C. I. C.

GREFIER: P. O.

Pe rol soluționarea cauzei civile, având ca obiect – pretenții, privind pe reclamanta S.C. G.’S B. SRL în contradictoriu cu pârâții P. F. SRL și C. M..

Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12 mai 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 26 mai 2015.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.11.2014, reclamantul . SRL, cu sediul în mun. București, ., nr. 86, ., sector 6, CUI16920715, în contradictoriu cu pârâții P. F. SRL, cu sediul în mun. București, ., nr. 2, ., ., CUI2786900 și C. M., cu domiciliul în București, ., nr. 2, ., ., sector 6, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților în solidar la plata în termen de 10 zile a sumei de 5053,34 lei, reprezentând sold în casă, a suma de 22.203,5 lei (5000 euro la cursul valutar afișat de BNR pentru data de 19.11.2014), conform art. 3.7 alin.3 din contract, cu titlu de daune-interese compensatorii, cu plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamantul a arătat că între părți a fost încheiat contractul nr. 49 din 01.08.2013, iar în baza art. 3.7 alin. 3 din contract, pârâta era obligată de a reține și vira sumele de bani provenite din încasările agenției.

Acesta arată că potrivit situației curente, pârâții datorează la data de 16.04.2014 suma de 5053,34 lei, pe care erau obligați să o predea conform contractului,

Conform art. 3.7 alin. 3 din contract, reclamantul este în măsură de a solicita plata și primirea sumei de 5000 Euro cu titlu de daune interese, aceasta din urmă fiind declarată de părți ca fiind certa, lichidă și exigibila.

În ceea ce îl privește pe pârâtul C. M., reclamantul arată că acesta răspunde împreuna cu P. F. SRL, conform art. 6.5, având dreptul de a îl urmări direct.

Conform art. 6.6 din contract, fideiusorul, adică paratul C. M., are obligația să execute întocmai obligația asumată de debitorul principal, în cazul în care acesta nu își executa obligația asumată.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile prevăzute de art. 1013 și urm. cod proc. civilă, art. 1031 alin.1 cod proc. civilă.

În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar, în copie, contractul nr. 49/01.08.2013, situația contabilă, registru de casă, dovada îndeplinirii procedurii conform art. 1014 cod proc. civilă.

La data de 10.02.2015, prin compartimentul registratură, reclamantul a depus cerere de modificatoare, arătând că înțelege transforme cererea de ordonanță de plată pe dreptul comun, întemeiată pe dispozițiile art. 1170 cod civil, art. 1270 cod civil, art. 1272 cod civil.

De asemenea, a arătat că renunță la al doilea capăt de cerere, respectiv obligarea pârâților la plata daunelor interese compensatorii.

La data de 25.05.2015, prin compartimentul registratură, reclamantul a formulat concluzii scrise.

Deși legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamantă și pârâta P. F. SRL a fost încheiat contractul nr. 49 din 01.08.2013, prin care reclamanta i-a încredințat pârâtei prerogativele privind organizarea, conducerea și gestionarea activității societății aferente punctului de lucru situat în București, sector 2, ., . și asigurarea din resurse proprii a condițiilor de securitate adecvate pentru spațiu și echipamente tehnice.

Durata contractului a fost stabilită la 1 an de zile, respectiv din data de 01.08.2013 până la data de 31.07.2014.

Pârâta P. F. SRL, în baza art. 3.7 alin. 3 din contract, era obligată de a reține și vira sumele de bani provenite din încasările agenției.

Conform art. 6.6 din contract, fideiusorul, pârâtul C. M., are obligația să execute întocmai obligația asumată de debitorul principal, în cazul în care acesta nu își executa obligația asumată.

Reclamanta a arătat că potrivit situației curente, pârâții datorează la data de 16.04.2014 suma de 5053,34 lei, pe care erau obligați să o predea conform contractului.

În drept, potrivit art.1270 C.civ., convențiile legale încheiate au putere de lege între părțile contractante, acestea dobândind drepturi și obligații pe care trebuie să le aducă la îndeplinire cu bună credință, conform art. 1170 C.civ., în caz contrar fiind angajată răspunderea contractuală a acestora.

Având în vedere regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între reclamant și pârât, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, pârâtului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia, și întrucât acesta nu a făcut dovada liberării de obligație prin plată sau alt mod prevăzut de lege, instanța reține că, pârâta, deși a beneficiat de serviciile prestate de reclamantă, până în prezent nu a achitat contravaloarea acestora.

Conform art. 1350 C.civ., (în vigoare la data nașterii obligației), contractul valabil încheiat reprezintă legea părților, neexecutarea acestuia antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale. În materia răspunderii civile contractuale, atunci când, fără justificare, o parte nu își îndeplinește obligațiile pe care le-a contractat, aceasta este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.

De asemenea, instanța va face aplicarea dispozițiilor art.358 C.p.c., în ceea ce îi privește pe pârâți având în vedere că deși pârâtei P. F. SRL i s-a comunicat interogatoriu nu l-a depus completat, iar pârâtul C. M. deși a fost citat cu mențiunea personal la interogatoriu, nu s-a prezentat.

Astfel, având în vedere că pârâții nu au făcut dovada executării obligației de plată a prețului serviciilor prestate de reclamant și nici nu a invocat vreo cauză exoneratoare de răspundere, constatându-se culpa acesteia în neexecutarea obligațiilor contractuale, instanța apreciază că se impune angajarea răspunderii contractuale a acesteia.

În aceste condiții, constatându-se culpa pârâților în neexecutarea obligațiilor contractuale, instanța apreciază că se impune angajarea răspunderii contractuale a acestora și, în consecință, va admite acțiunea și îi va obligă în solidar pârâții la plata către reclamantă a sumei de 5053,34 lei reprezentând sold casa.

În ceea ce privește excepția netimbrării capătului de cerere privind acordarea de daune interese compensatorii în suma de 5000 euro, instanța constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 33 alin. 1, 2 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat; dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță.

De asemenea, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condițiile legii.

Instanța a constatat că, în momentul înregistrării cererii, reclaamnte nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru. Astfel, instanța prin încheierea din data de 7 aprilie 2015 a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1215,17 lei.

La termenul din data de 12.05.2015 instanța a arătat că nu înțelege să timbreze acest capăt de cerere.

Prin urmare, devin incidente prevederile art. 33 alin. 2 din O.U.G. nr. 81/2013 care instituie sancțiunea anulării cererii în cazul în care nu se îndeplinește obligația de plată până la termenul stabilit.

Față de cele arătate, întrucât nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul arătat, instanța va admite excepția netimbrării cererii, și, în consecință, va anula ca netimbrat capătul de cerere privind acordarea de daune interese compensatorii în suma de 5000 euro,

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata cheltuielilor de judecată, instanța îl va admite, urmând a obliga pârâții la plata către reclamantă a sumei de 357,66 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru (f.32, 51, 58).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamantul . SRL, cu sediul în mun. București, ., nr. 86, ., sector 6, CUI16920715, în contradictoriu cu pârâții P. F. SRL, cu sediul în mun. București, ., nr. 2, ., ., sector 6, CUI2786900 și C. M., cu domiciliul în București, ., nr. 2, ., ., sector 6.

Obligă în solidar pârâții la plata către reclamantă a sumei de 5053,34 lei reprezentând sold casa.

Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 357,66 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. CCI./ELD./

4 ex./17.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3965/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI