Plângere contravenţională. Sentința nr. 4497/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4497/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 4497/2015
DOSAR nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4497
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. I. G.
GREFIER: U. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatorul G. F.,în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Romania SA .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la ordine, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect plângere contravențională, aflându-se la primul termen de judecată
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București și reține cauza în pronunțare cu privire la această excepție.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următorele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 02.04.2015, sub nr._, contestatorul G. F. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., a solicitate ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului – verbal . nr._/12.06.2014.
În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că procesul - verbal de contravenție nu conține semnătura olografă a agentului constatator, fiind întocmit contrar prevederilor legale.
A susținut că procesul - verbal de constatare a contravenției trebuie întocmit în forma scrisă, fiind unicul act probator al unei contravenții și trebuie să conțină mențiunile prevăzute în art.16 și 19 din OG nr.2/2001. Prin urmare, a precizat că semnătura electronică poate fi aplicată doar pe documentele electronice folosite în sistem electronic, iar aplicarea acesteia pe un act tipărit nu este posibilă. De aceea, un act comunicat în forma tipărită, fără să aibă semnătura originală a celui care l-a emis, nu poate avea decât o valoare de copie a înscrisului electronic în original.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr.2/2001 și Decizia ÎCCJ 6/2015.
În dovedirea plângerii, contestatorul a depus în copie următoarele înscrisuri: notificare nr._/04.03.2015, procesul - verbal de contravenție contestat și dovada comunicării acestuia și cartea de identitate.
La data de 16.04.2015, prin C. Registratură, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea procesului - verbal de constatare a contravenției, ca fiind temeinic și legal..
În fapt, a arătat că, la data de 20.05.2012, pe DN 7 km 188+900m, pe raza localității Seaca, județul V., vehiculul cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 12.06.2012, a fost întocmit procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._ de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.
A susținut că procesul - verbal a fost întocmit cu respectarea prevederi lor art. 9 alin. 2 și 3 din O.G. nr.15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune. Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
A precizat că, din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/200l cu prevederile art.19 din O.G. nr.2/2001, reiese că procesul - verbal de constatare a contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator, cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.
În temeiul art. 411 (1), pct.2 Cod procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În drept, intimata a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455 / 2001 privind semnătura electronică,Ordinul M.T.I nr.769/2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
În susținere, a solicitata încuviințarea probei cu înscrisuri și a anexat, în copie, proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator; certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legala, dovada comunicare.
La data de 28.04.2015 contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
La termenul de judecată de la data de 10.06.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București.
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, excepția necompetenței teritoriale a instanței, o constată întemeiată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 101 din O.G. nr. 15/2002, privind tariful de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul. Aceste norme au un caracter imperativ, de la care nu se poate deroga, fiind instituită astfel o competență teritorială exclusivă.
În conformitate cu dispozițiile art. 126 Cod procedură civilă, părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.
Din coroborarea acestui articol (interpretat per a contrario) cu art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod procedură civilă rezultă că, în pricinile care nu se referă la bunuri, precum și în procesele privitoare la drepturi de care părțile nu pot să dispună, competența teritorială aparține unei anumite instanțe, fără posibilitatea pentru părți de a stabili o altă instanță, deci, competența teritorială are un caracter absolut.
În aceste condiții, se reține că, în ceea ce privește soluționarea plângerilor contravenționale care au ca obiect contravențiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, competența teritorială este absolută și aparține, prin derogare de la art. 32 din O.G. 2/2001, judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul, părțile neavând posibilitatea să stabilească competența vreunei alte instanțe.
În cauză, instanța constată că petentul are domiciliul în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sectorului 5 București.
În consecință, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București și va declina competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cererii formulate de contestatorul G. F., CNP_0, domiciliat în București, Calea 13 Septembrie nr.231, ., apartament 18, sector 5 în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A., cu sediul în București, .. 401A, sector 6, J_, CUI16054368, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.S.I.G./Thred.MM
3 ex/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 6 BUCUREȘTI
SECTIA CIVILA
..115, sector 1
FAX:_/_
DOSAR NR._
Operator date cu caracter personal:3211/3261
C Ă T R E
JUDECATORIA SECTOR 5 BUCUREȘTI
Vă facem cunoscut că prin sentința civila nr.4497 din 10.06.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind pe contestatorul G. F., în contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI ȘI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA, ce are ca obiect „plângere contravențională” în favoarea dumneavoastră, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul cusut și numerotat, conținând .38. file și este compus dintr-un singur volum.
PREȘEDINTE GREFIER
S. I. G. M. U.
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4085/2015. Judecătoria... → |
|---|








