Pretenţii. Sentința nr. 4728/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4728/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 4728/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4728
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: T. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta .. în contradictoriu cu pârâtele U. (fostă N.) A. V. și U. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: cauza are ca obiect civil - pretenții; termenul de judecată a fost acordat în vederea administrării probei cu interogatorul pârâtelor, la data de 05.06.2015 prin serviciul registratură al instanței s-a depus de către reclamantă interogatoriul propus spre administrare, după care;
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Având în vedere că la termenul de judecată din data de 26.05.2015 instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri precum și proba cu interogatoriul pârâtelor, instanța ia act că la filele 61-62 dosar au fost depuse de către reclamantă cele două interogatorii propuse spre a fi administrate pârâtelor la acest termen de judecată.
Instanța constată că pârâtele, deși legal citate cu mențiunea expresă „personal la interogatoriu” pentru acest termen de judecată, nu s-au prezentat în vederea administrării probei.
Instanța ia act că la fila 60 dosar, reclamanta a depus la dosar o cerere prin care înțelege să-și modifice cuantumul pretențiilor, în sensul că își restrânge aceste pretenții, învederând instanței că s-au făcut o . plăți parțiale.
Instanța în temeiul art. 394 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, declară închise dezbaterile în fond și, față de poziția părților, actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare asupra fondului cererii.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 03.02.2015 sub numărul de dosar_, reclamanta .. a chemat în judecată pe pârâtele U. (fostă N.) A. V. și U. C., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata următoarelor sume de bani 754.11 lei, reprezentând contravaloarea marfa livrată conform facturilor fiscale; 1189.67 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate conform contractului de vânzare cumpărare, în acest sens fiind anexat tabelul privind calculul penalităților; cheltuieli de judecată cuantum de 146.01 lei, în conformitate cu prevederile art. 453 Cod procedura civilă conform cărora „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea pârtii care a câștigat, să îi plătească acestuia cheltuieli de judecată.”
Reclamanta a invocat dispozițiile art. 1.516 Cod Civil, potrivit cu care „(1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației. (2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu-și execută obligația și se află în întârziere, debitorul poate, la alegerea să și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: 1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației”, dispozițiile art. 1.530 cod civil care stabilesc că „Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației”, prevederile art. 2280 Cod civil conform cărora „Fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă față cealaltă parte, care are într-un alt raport obligațional calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau în schimbul unei remunerații, obligația debitorului dacă acesta din urmă nu o execută” precum și prevederile art. 2300 „Atunci când se obligă împreună cu debitorul principal cu titlu de fideiusor solidar sau de codebitor solidar, fidejusorul nu mai poate invoca beneficiile de discuțiune și de diviziune”.
În fapt, s-a arătat că .. Ploiești, în baza raporturilor comerciale, și-a îndeplinit obligația de a livra mărfuri la locul, la termenul și în condiții de calitate către debitorul principal, conform facturilor fiscale aflate la dosar, principala obligație a pârâtului fiind aceea de a achita prețul în termen de 30 zile de la data emiterii facturii, neplata acestuia în termenul stipulat atrăgând după sine penalități de întârziere de 1% pentru fiecare zi de -întârziere în primele 30 de zile și 3% începând cu a 31-a zi de întârziere. Penalitățile vor fi calculate nelimitat chiar dacă cuantumul lor depășește valoarea mărfii pentru care se datorează plata.
De asemenea, reclamanta a învederat instanței că raporturile comerciale cu reprezentanții de vânzări directe se derulează în baza înregistrării unor documente (fișa de înscriere, contract de vânzare cumpărare), însoțite de copia cărții de identitate a titularului, respectiv a fidejusorului.
În plus, reclamanta a menționat că plasarea comenzilor se poate efectua prin fax, telefonic, sau accesând modulul Comenzi-on-line, direct de reprezentant, marfa fiind livrata prin intermediul programului „Livrare la domiciliu”, prin firma de curierat. În acest sens, s-a anexat adresa emisă de firma de curierat care atestă livrarea mărfii conform facturilor fiscale.
Totodată, reclamanta a făcut trimitere la prevederile art. 662 alin. 1 Cod procedura civilă, potrivit cu care executarea silită nu poate avea loc decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă. Conform art. 662 alin 2 Cod procedura civilă „creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu”. Conform art. 662 alin 3 Cod procedura civilă „creanța este lichida atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui”. Creanța este exigibilă conform art. 662 alin 4 dacă obligația debitorului este ajunsă la scadența sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
De asemenea, reclamanta a arătat că, în conformitate cu art. 4.6 din contractul de vânzare cumpărare, în cazul în care cumpărătorul nu formulează obiecțiuni în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea mărfii și facturii, această manifestare de voința este considerată ca fiind o acceptare tacită a facturii.
Astfel, reclamanta a solicitat instanței să constate că pârâta a recunoscut tacit debitul, acceptând indirect facturile în litigiu, fapt care rezultă din atitudinea sa, care prin rămânerea în pasivitate pe tot parcursul derulării procedurii de recuperare a creanței (discuții telefonice) nu a contestat cuantumul sumei datorate, dar și din prevederile art. 4.6 din contract conform cărora „În cazul în care cumpărătorul nu formulează obiecțiuni în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea mărfii și a facturii, acesta manifestare de voința este considerată ca fiind o acceptare tacită a facturii.”
În continuare, reclamanta a specificat prevederile art. 1270 alin. 1 Cod Civil potrivit cărora „contractul valabil încheiat are putere de lege intre părțile contractante”, acesta trebuind a fi executat cu bună credința, astfel încât față de împrejurarea că, în materia obligațiilor de rezultat cum este și cazul obligației de a plăti o sumă de bani, s-a solicitat instanței să aprecieze că debitorul, deși a beneficiat de serviciul în litigiu nu a achitat, la scadență, contravaloarea integrală a facturilor emise, încălcând astfel dispozițiile art. 1270 alin. 1.
Reclamanta a mai evidențiat faptul că s-au depus diligentele necesare în vederea rezolvării litigiului pe cale amiabilă prin notificarea acestora, însă fără nici un rezultat.
Conform art. 7 pct. 4 din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între societatea reclamantă, calitate de vânzător și debitorul principal, în calitate de cumpărător, părțile contractante au convenit ca în cazul neîndeplinirii în termen a obligației de plată, debitorul să achite în afara sumei datorate, penalități pentru fiecare zi de întârziere.
Prin urmare, s-a solicitat să se constate că părțile au determinat anticipat echivalentul executării cu întârziere a obligației de către debitor, prevăzând astfel în contract o clauză penală, conform art. 1538 Cod Civil, care stipulează „clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obliga la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale”. În temeiul acestei convenții creditorul este îndreptățit să pretindă debitorului atât executarea obligației principale cât și clauza penală.
În final, reclamanta a solicitat instanței să aprecieze existenta prezumției de solidaritate și asupra fidejusorului, având în vedere prevederile art. 10 alin. 2 din contractul de vânzare, coroborat cu prevederile art. 2280 Cod civil, conform cărora „Fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă față de cealaltă parte, care are într-un alt raport obligațional calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau în schimbul unei remunerații, obligația debitorului dacă acesta din urmă nu o execută”, vânzătorul fiind în drept să urmărească pe fideiusor în scopul executării creanței sale pentru întreaga suma datorată.
Având în vedere neexecutarea obligației principale asumate de debitor prin contract și răspunderea solidara a fideiusorului pentru executarea întocmai a obligației debitorului, dacă acesta nu o va execută, reclamanta a solicitat instanței admiterea acțiunii și obligarea pârâților ÎN SOLIDAR la plata debitului neonorat, a penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată.
În probațiune, s-a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriul, conform art. 351 C.pr.civ. și art. 358 C.pr.civ., și a probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv contract de vânzare-cumpărare, notificări, facturi fiscale, calcul penalități de întârziere, adrese practică judiciară, înștiințări, conformare de primire, certificat constatator ONRC.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 14.02.2014, reclamanta și pârâta N. A. V. au încheiat contractul de vânzare cumpărare nr._/14.02.2014 (f. 6), prima în calitate de vânzător, iar cea de-a doua în calitate de cumpărător, contract ce a fost însușit de ambele părți prin semnare și ștampilare.
Alături de pârâta N. A. V. a semnat în calitate de fidejusor pârâta U. C., care și-a asumat totodată și obligația de a răspunde solidar cu cumpărătorul pentru neexecutarea contractului (art. 10.2, 10.3 din contract).
Obiectul actului juridic mai sus menționat l-a constituit vânzarea de către reclamantă a produselor comercializate de aceasta, astfel cum sunt evidențiate la art.3.1 din convenție, precum și în facturile fiscale atașate la dosar: nr. F078208/26.06.2014 în valoare de 0,06 lei, cu scadența la 26.07.2014, nr. F080160/29.07.2014 în valoare de 284,87 lei, cu scadența la 28.08.2014, nr. F080161/29.07.2014 în valoare de 0,11 lei, cu scadența la 28.08.2014, nr. F082040/26.08.2014 în valoare de 468,99 lei, cu scadența la 25.09.2014 și nr. F082041/26.08.2014 în valoare de 0,08 lei, cu scadența la 25.09.2014.
Potrivit art.5.2 din contract, termenul de plată al facturilor este de 30 zile calendaristice de la data emiterii acestora. În cazul în care cumpărătorul nu formulează obiecțiuni în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea mărfii și a facturii, această manifestare de voință este considerată ca fiind o acceptare tacită a facturii – art.4.6.
La art.7.4 părțile au stipulat de comun acord o clauză penală în conformitate cu care, în cazul depășirii termenului de plată stabilit de art.5.2, cumpărătorul este obligat să achite penalități de întârziere de 1% pentru fiecare zi de întârziere în primele 30 de zile și 3% începând cu a 31-a zi de întârziere. Penalitățile vor fi calculate nelimitat chiar dacă cuantumul lor depășește valoarea mărfii pentru care se datorează plata.
În drept, potrivit art.1270 C.civ., convențiile legale încheiate au putere de lege între părțile contractante, acestea dobândind drepturi și obligații pe care trebuie să le aducă la îndeplinire cu bună credință, conform art. 1170 C.civ., în caz contrar fiind angajată răspunderea contractuală a acestora.
Având în vedere regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia, și întrucât nu s-a făcut dovada liberării de obligație prin plată sau alt mod prevăzut de lege, instanța reține că pârâta, deși a beneficiat de produsele livrate de către reclamantă, până în prezent nu a achitat în totalitate contravaloarea facturilor fiscale emise de creditoare.
Conform art. 1350 C.civ., (în vigoare la data nașterii obligației), contractul valabil încheiat reprezintă legea părților, neexecutarea acestuia antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale.
Facturile fiscale mai sus menționate nu poartă semnătura pârâtelor, dar au fost comunicate acestora odată cu acțiunea și nu au fost contestate. În plus, instanța reține că la data de 23.02.2015 debitoarea N. A. V. a semnat un angajament de plată cu privire la suma de 754,11 lei, obligându-se să plătească eșalonat, cu mențiunea că penalitățile de întârziere și cheltuielile de judecată efectuate de partea adversă cu acest dosar nu pot fi achitate din motive financiare (lipsa unui loc de muncă). O astfel de recunoaștere a debitului coroborată cu plățile parțiale ce au urmat angajamentului de plată și cu absența răspunsului la interogatoriu care echivalează cu un început de dovadă în folosul creditoarei, conform art.358 Cod procedură civilă, conduc la concluzia temeiniciei pretențiilor reclamantei sub aspectul cuantumului indicat, fiind astfel îndeplinite condițiile de certitudine, lichiditate și exigibilitate a creanței în condițiile art.663 Cod procedură civilă.
Având în vedere că pârâtele nu au făcut dovada executării în totalitate a obligației de plată a prețului și nici nu au invocat vreo cauză exoneratoare de răspundere, constatându-se culpa debitoarelor în neexecutarea obligațiilor contractuale, instanța apreciază că se impune angajarea răspunderii acestora și, în consecință, în baza dispozițiilor din contract coroborate cu art.2280 și 2300 Cod civil, va admite primul capăt de cerere astfel cum a fost precizat și va obliga pârâtele în solidar la plata către reclamantă a sumei de 454,11 lei cu titlu de contravaloare marfă livrată.
În ceea ce privește accesoriile, potrivit art.7.4 din convenție, în cazul nerespectării termenului de plată stabilit de art.5.2, cumpărătorul este obligat să achite penalități de întârziere de 1% pentru fiecare zi de întârziere în primele 30 de zile și 3% începând cu a 31-a zi de întârziere, cu posibilitatea depășirii debitului la care sunt calculate, dispoziții ce trebuie aplicate prin coroborare cu art.10.2, 10.3 privind răspunderea solidară a pârâtelor.
În conformitate cu prevederile art. 1530 C.civ., creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.
Astfel, daunele-interese pe care instanța le poate acorda unui creditor în vederea acoperirii prejudiciului cauzat de neexecutarea prestației debitorului sunt daune-interese moratorii și daune-interese compensatorii.
Potrivit art. 1535 C.civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de către părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
Având în vedere că pârâtele nu a făcut dovada achitării în totalitate a facturilor emise de către reclamantă, aceasta din urmă este îndreptățită și la plata penalităților, conform art. 1523 alin. 2 lit. d C.civ., pârâtele fiind puse de drept în întârziere, de la data scadenței facturilor.
În consecință, având în vedere că părțile au inserat în contract o clauză penală, precum și faptul că facturile depuse la dosarul cauzei nu au fost achitate în întregime, instanța constată că pârâtele datorează în solidar suma de 1189,67 lei calculată de la data scadenței până la data de 27.11.2014, conform centralizatorului expus de reclamantă la fila 5, motiv pentru care va admite și acest capăt de cerere.
În temeiul art. 453 și 455 C.pr.civ., având în vedere culpa procesuală a pârâtelor, acestea din urmă urmează a fi obligate în solidar la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 146,01 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea precizată, formulată de reclamanta .. cu sediul în localitatea PLOIEȘTI, ., ., în contradictoriu cu pârâtele U. (fostă N.) A. V. cu domiciliul în București, sector 6, .. 2 și U. C. cu domiciliul în București, sector 6, .. 2.
Obligă pârâtele în solidar la plata către reclamantă a sumei de 454,11 lei cu titlu de contravaloare marfă livrată, precum și la plata penalităților contractuale în cuantum de 1189,67 lei.
Obligă pârâtele în solidar la plata către reclamantă a sumei de 146,01 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. VivianaTăunean A.
Red. BV/Thn. TA/5 ex/2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3934/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4712/2015. Judecătoria... → |
|---|
