Pretenţii. Sentința nr. 5452/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5452/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 5452/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI
-SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5452
SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 02.07.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: G. A.
GREFIER: A. J.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta P. I. SRL și pârâta S. P. PROD SRL.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25.06.2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 02.07.2015.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 16.03.2015, sub numărul_, creditoarea ..R.L., în contradictoriu cu debitoarea . S.R.L., a solicitat instanței emiterea unei ordonanțe de plată prin care să se dispună obligarea debitoarei la plata sumei totale de 13.529,29 lei, din care: 11.860,60 lei, reprezentând contravaloare livrare și transport beton conform facturii nr. 796/06.12.2013 în valoare de 4.371 lei, 5.245,20 lei și a facturii nr. 797/06.12.2013 în valoare de 3.496,80 lei, și închiriere utilaje conform facturii nr. 798/06.12.2012 în valoare de 3.992,80 lei ,iar 1.668,69 lei, reprezintă dobânda legală calculată în temeiul dispozițiilor art. 1017 din Noul Cod de pr. civilă, raportat la prevederile art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, urmând să fie actualizată până la data plății efective,cu obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii în fapt, s- a arătat că la data de 21.06.2013 debitoarea a transmis pe adresa de e-mail a creditoarei comanda fermă pentru închirierea unei wolle timp de 3 zile, începând cu data de 24.06.2013 și totodată a comandat beton pentru fundație stâlpi gard clasa B200, în vederea efectuării unei lucrări de împrejmuire pe care debitoarea o avea de executat la parcul voltaic din localitatea Ucea de Sus, zona Sumernă, jud. B..Creditoarea a arătat că a dat curs solicitării debitoarei și a livrat cantitatea de 28 m.c. beton clasa B200, care a fost transportat de la Stația de betoane situată în orașul V. la locul unde debitoarea a executat lucrarea (parcul voltaic din localitatea Ucea de Sus - Sumernă). Pentru cantitatea de beton livrată s-au emis avizele de însoțire a mărfii nr. 2/25.06.2013; 3/25.06.2013; 4/26.06.2013; 5/26.06.2013; 6/28.06.2013; 7/29.06.2013; 8/29.06.2013; 9/01.07.2013; iar în baza acestora s-a emis factura nr. 796/06.12.2013 în valoare de 4.371 lei și factura nr. 797/06.12.2013 în valoare de 3.496,80 Iei.
Creditoarea a învederat instanței faptul că avizele de însoțire a mărfii au fost întocmite pe baza bonurilor de livrare și transport beton, în care sunt evidențiate: cantitățile de beton livrate la fiecare transport, numărul de înmatriculare al autobetonierei de transport, numele și prenumele conducătorului auto, numele și prenumele delegatului debitoarei care a semnat de primirea cantității de beton livrată, inclusiv numele și prenumele laborantei care a efectuat determinările de laborator la fiecare transport. În plus, a arătat că pentru închirierea utilajului tip vollă, care a fost folosită de către debitoare timp de 14 ore, conform bonului de lucru, s-a emis factura nr 798/ 06.12.2012 în valoare de 3.992,80 lei. Întrucât la terminarea lucrărilor reprezentantul debitoarei nu a mai venit în zonă, având datorii și față de alți contractori și chiar față de personalul muncitor angajat în zonă, reclamanta a arătat că a comunicat cele 3 facturi prin poștă, cu confirmare de primire, care a fost semnată și ștampilată de reprezentantul debitoarei, atestând astfel primirea facturilor cu valoarea totală a betonului livrat și valoarea chiriei pentru utilajul tip vollă folosit de debitoare timp de 14 ore. Totodată, creditoarea a precizat că în toată această perioadă, reprezentantul debitoarei, fiind contactat telefonic a promis că va efectua plata, însă a solicitat termen de plată întrucât are unele probleme financiare.
Văzând că au trecut mai multe luni chiar de la data comunicării facturilor, la data de 18.08.201 creditoarea a comunicat debitoarei o somație de plată, în conformitate cu dispozițiile art. 1014 alin. (1) Cod p civilă. Somația a fost comunicată prin poștă cu confirmare de primire, care a fost semnată și ștampilată de debitoare, atestând primirea acesteia.Cu toate acestea debitoarea nu a făcut plata betonului livrat și chiria utilajului folosit, deși reprezentantul debitoarei a promis telefonic, în mai multe rânduri, că va achita datoria restantă.
Creditoarea a mai arătat că a trecut mai mult de un an de zile de la data la care creditoarea a livrat și facturat debitoarei cantitatea de 28 m.c. beton B200 și a închiriat acesteia un utilaj tip VOLLĂ pe o durată de 14 ore, fără ca debitoarea să plătească prețul convenit, acceptat și facturat, chiar în condițiile în care a fost și somată să achite această datorie, debitoarea manifestând în continuare pasivitate, mai mult, în ultima perioadă refuzând chiar să mai răspundă la telefon..
Față de starea de fapt prezentată, raportat la dispozițiile Titlului IX din Codul de pr. civilă, creditoarea a considerat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii privind emiterea ordonanței de plată, prevăzute la art. 1013 alin. (1) și (3 ) din Codul de pr. civilă, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse alăturat, care au fost primite, însușite și acceptate de părți, nefiind contestate până la acest moment. În aceste condiții, a solicitat instanței să admită cererea astfel cum a fost formulată și să dispună emiterea ordonanței prevăzută de dispozițiile art. 1021 Cod pr. Civilă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Titlului IX din Codul de procedură civilă, privind procedura ordonanței de plată și art. 451 - 453 Cod pr. civilă.
În susținerea cererii, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar în copie: mod calcul dobandă, comanda transmisă creditoarei pe e-mail de către debitoare; certificatul de înregistrare al debitoarei, bonurile de livrare beton nr. 60/25.06.2013; 61/25.06.2013; 62/25.06.2013; 63/26.06.2013; 69/29.06.2013; 71/29.06.2013; 64/26.06.2013; 66/28.06.2013; 74/01.07.2013; avizele de însoțire a mărfii nr. 2/25.06.2013; 3/25.06.2013; 4/26.06.2013; 5/26.06.2013; 6/28.06.2013; 7/29.06.2013; 8/29.06.2013; 9/01.07.2013;factura nr. 796/06.12.2013 în valoare de 4.371 lei; factura nr. 797/06.12.2013 în valoare de 3.496,80 lei și factura nr. 798/06.12.2012 în valoare de 3.992,80 lei;confirmarea de primire a facturilor; somația de plată din 18.08.2014, expediată prin poștă cu confirmare de primire.
Prin întâmpinarea înregistrată pe rolul instanței la data de 30.04.2015 debitoarea S.C.S. POLARĂ PROD S.R.L., a solicitat instanței să respingă cererea formulată de creditoare, ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării în fapt, debitoarea a considerat că cererea formulată de creditoare este nedovedită și ca atare trebuie respinsă ca neîntemeiată.Referitor la comanda dată prin intermediul telefonului, a arătat că aceasta a existat doar la nivelul de discuție, funcție de executarea în viitor a unei lucrări, însă ca urmare a neangajării, comanda a rămas fără obiect.Cu privire la avizele de însoțire a mărfii, debitoarea a arătat că acestea nu sunt semnate de niciun reprezentant al debitoarei, ca de altfel și facturile invocate, în sensul că acestea au fost comunicate, însă nu au fost acceptate Ia plată, pe motiv că serviciile invocate ca fiind prestate nu au fost efectuate.Atât avizele de însoțire a mărfii cât și bonurile de livrare, și nu în ultimul rând și facturile invocate sunt acte emise unilateral de către creditoare, fără acceptul și înștiințarea debitoarei, motiv pentru care a considerat că nu îi sunt opozabile. Totodată, a arătat că susținerile creditoarei cu privire la faptul că reprezentantul debitoarei nu a mai venit în zonă, pentru că existau datorii atât la alți contractori cât și la personalul muncitor sunt simple afirmații ce nu pot constitui motive în solicitarea sumelor cu titlu de servicii prestate.
În fine, cu privire la dobânda legală, debitoarea a considerat că aceasta nu este datorată pe motiv ca nici debitul nu este datorat.De asemenea, a apreciat că nici cheltuielile de judecată nu sunt datorate, întrucât nu au fost prezentate și comunicate pentru a produce efecte juridice, astfel cum prevăd dispozițiile Codului de proc. civilă.
Prin cererea modificatoare înregistrată pe rolul instanței la data de 23.04.2015 creditoarea a arătat că înțelege să modifice cererea introductivă, în sensul de a transforma cererea de emitere a ordonanței de plată în cerere de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile art. 194 și următoarele din Codul de pr. Civilă.
În motivarea cererii modificatoare, creditoarea a făcut referire la susținerile debitoarei din întâmpinare referitoare la faptul că s-a negat existența actului juridic încheiat între cele două părți, susținând că nu ar avea nicio obligație de plată față de creditoare. În aceste condiții, creditoarea a considerat că se impune extinderea probatoriului pentru dovedirea stării de fapt prezentată în cererea de chemare în judecată, iar în cazul procedurii simplificate a ordonanței de plată nu pot fi administrate alte probe decât proba cu înscrisuri.
Astfel creditoarea a solicitat încuviințarea în primul rând a probei cu interogatoriul debitoarei, în dovedirea existenței raportului juridic comercial dintre cele două părți, materializat prin aceea că debitoarea a emis prin e-mail către creditoare o comandă fermă pentru închirierea unei wolle timp de 3 zile, începând cu data de 24.06.2013 și a solicitat să-i fie livrat beton pentru fundație stâlpi gard clasa B200, pentru efectuarea unei lucrări de împrejmuire pe care o avea de executat la Parcul foto-voltaic din localitatea Ucea de Sus, zona Sumernă, jud. B..
De asemenea, a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu martorii T. O. M. și Glăjaru V. D., având în vedere că martorii propuși au fost angajați la firma de pază FIRST SECURITY OPERAȚIONAL S.R.L., care a asigurat paza obiectivului - Parcul foto-voltaic din localitatea Ucea de Sus, zona Sumernă, jud. B., unde debitoarea a executat lucrarea de împrejmuire a parcului. Această firmă a asigurat pază pe perioada în care s-au executat lucrările. În calitate de agenți de pază, cei doi martori, nu numai că au văzut autobetonierele creditoarei transportând betonul la punctul de lucru al pârâtei, dar au și înregistrat mijloacele de transport în registrul de evidență pe care firma de pază îl avea la punctul de lucru respectiv. Astfel, creditoarea a considerat că cei doi martori pot confirma faptul că în vara anului 2013 (lunile iunie - iulie) autobetonierele debitoarei au efectuat mai multe transporturi de beton la punctul de lucru susmenționat, precum și faptul că în perioada respectivă o vollă (utilaj de construcții) aparținând creditoarei a executat lucrări în zona respectivă.
În plus, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care, în temeiul dispozițiilor art. 293 și art. 297 Cod pr. civilă,a solicitat instanței de judecată să pună în vedere pârâtei să depună la dosar: registru jurnal pe perioada iunie - decembrie 2013; fișa contului 401 „Furnizori”, analitic distinct P. I. S.R.L. și CORED I. S.R.L. pe perioada iunie - decembrie 2013; fișa contului 411 „Clienți”, analitic distinct CONECON S.A. pe perioada iunie - decembrie 2013, în dovedirea stării de fapt din care rezultă obligația de plată a debitoarei. În acest sens a arătat că fișa contului pentru furnizorul CORED I. S.R.L. a fost solicitată deoarece reprezentanții părțiilor au convenit ca factura pentru betonul livrat și închirierea utilajului să fie emisă de către firma CORED I. S.R.L., care face parte din același grup de firme cu creditoarea. Reprezentantul debitoarei a acceptat acest lucru, fapt pentru care a primit și semnat personal facturile emise, însă nu a făcut plata acestora. În momentul în care firma CORED I. S.R.L. a solicitat debitoarei să achite contravaloarea facturilor emise, prin scrisoarea nr. 143/21.10.2013 debitoarea a menționat că nu-i datorează suma solicitată și menționată în facturile primite. În aceste condiții, creditoarea a arătat că firma CORED I. S.R.L. a somat debitoarea să achite facturile emise în valoare totală de 11.860,60 lei, prin emiterea altor facturi în roșu (cu minus), pentru aceiași valoare, care au fost comunicate debitoarei prin poștă cu confirmare de primire. Totodată, creditoarea a arătat că a emis facturile nr. 796/06.12.2013, nr. 797/06.12.2013 și .nr. 798/06.12.2012, în valoare totală de 11.860,60 lei pentru betonul livrat și închirierea utilajului.
În continuarea creditoarea a solicitat efectuarea de verificări corespunzătoare de către organele fiscale pentru a se stabilii starea de fapt reală și pentru a se dispune măsurile legale în consecință. De asemenea a solicitat audierea, în caz de necomunicare a înscrisurilor solicitate, a reprezentantului legal al firmei FIRST SECURITY OPERAȚIONAL S.R.L., care a făcut mai multe deplasări în zonă, pentru coordonarea activităților, și care a purtat discuții șicu reprezentanții creditoarei, aceasta având cunoștință de relația comercială dintre părți, în dovedirea situației de fapt prezentate.
În fine, creditoarea a solicitat emiterea unei adrese către firma CONECON EN. RG. S.A pentru a comunica contractul de subantrepriză încheiat cu debitoarea pentru lucrările de împrejmuire cu gard a Parcului foto-voltaic din Ucea de Sus, zona Sumernă, jud. B. și fișa contului 401 „Furnizori”, analitic distinct debitoare, pe anul 2013, din care rezultă dacă antreprenorul CONECON EN. RG. S.A. a achitat lucrările executate de subantreprenorul debitoarei, în dovedirea netemeiniciei susținerilor debitoarei și relei -credințe de care aceasta a dat dovadă prin întâmpinarea formulată, în care a arătat că nu a executat lucrarea pentru care a lansat comanda de livrare beton și închiriere utilaj de la reclamantă, iar pe de altă parte în dovedirea faptul că lucrarea a fost executată de debitoare în baza unui contract de subantrepriză încheiat cu CONECON EN. RG. S.A., pentru care a și încasat contravaloarea acesteia, lucrare la care a folosit materialul livrat de creditoare și utilajul închiriat de la aceasta.
La data de 7.05.2015 parata a depus la dosar întampinare prin care a invocat excepția inadmisibilității transformării cererii de emitere a ordonannței de plată în cerere de chemare în judecată pe dreptul comun, sens în care a invocat dispozițiile art. 1013 Cprciv și ale art. 662 al 2,3 și 4 Cprciv și faptul că, în cazul în care creanța este contestată, instanța de judecată va face aplicarea art. 1020 Cprciv. De asemenea, s-a mai arătat că noul Cod de procedură civilă recunoaște explicit o asemenea posibilitate procedurală doar în procedura specială a ordonanței președințiale.
Pe fondul cauzei, a arătat că se opune probelor solicitate de reclamantă și că potrivit art. 249 Cprciv sarcina probei îi revine acesteia.
La data de 27.05.2015, creditoarea a depus la dosarul cauzei note de ședință.
Prin încheierea de ședință din data de 28.05.2015 instanța a respins excepția inadmisibilității și a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri și interogatoriul paratei, iar acesteia din urmă proba cu înscrisuri. În cadrul probei cu înscrisuri solicitată de reclamantă a încuviințat doar depunerea de către parată a registrului jurnal pe perioada iunie-decembrie 2013, fișa contului 401 furnizori analitic distinct P. I. SRl și registrul de cumpărări bunuri și servicii pe perioada iunie-decembrie 2013.
Parata a depus la dosar răspunsul la interogatoriul formulat de reclamantă.
La data de 09.06.2015, parata a depus la dosarul cauzei, în copie, extrasul din registrul jurnal aferent perioadei iunie - decembrie 2013, fișa contului, extras din registru de cumpărări aferent perioadei iunie-decembrie 2013, precizând totodată că în anul 2013 debitoarea era societate cu TVA la încasare. TVA-ul aferent facturilor emise de către creditoare nu a fost dedus nici până la data introducerii precizărilor, fapt ce rezultă din registrul jurnal pentru cumpărări din luna aprilie 2015, poz. 12, 13 și 14. Totodată, a precizat că facturile emise de S.C. CORED I. S.R.L. au fost stornate și refacturate de creditoare fără nicio justificare, la baza acestora neexistând contract sau alt act care să-i permită emiterea acestora, TVA-uI aferent nefiind dedus; astfel cum rezultă din fișa de client. Pentru că creditoarea nu a prestat niciun serviciu, facturile nu au fost acceptate la plată.
La data de 11.06.2015, creditoarea a depus la dosarul cauzei note de ședință. Totodată, la data de 30.06.2015, creditoarea a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform înscrisului atașat la fila 5 din dosar, la data de 21.06.2013 pârâta . SRL a solicitat reclamantei . închirierea pe o durată de 3 zile, începând cu data de 24.06.2013, a unui utilaj (volă), precum și livrarea de beton clasa B 200.
Comanda menționată a fost acceptată de societatea reclamantă, aceasta prestând serviciile solicitate de parată, iar pentru valoarea betonului, a transportului acestuia și a chiriei a emis facturile fiscale nr. 796/6.12.2013, 797/6.12.2013 și nr. 798/6.12.2013.
Cât privește împrejurarea dacă facturile respective au fost sau nu acceptate la plată, se reține că acceptarea facturilor poate fi expresă ori tacită. Acceptarea este expresă când destinatarul semnează cu mențiunea „acceptat” pe un exemplar al facturii pe care îl restituie emitentului, ca și atunci când destinatarul confirmă factura printr-un alt înscris (fax, scrisoare, telegramă, etc. ), iar acceptarea este tacită atunci când ea este rezultatul manifestării de voință neîndoielnice care atestă voința de acceptare a facturii.
În cauza de față, deși pe cele trei facturi contestate nu există semnătura reprezentantului legal al pârâtei sau a unei persoane desemnate de acesta pentru a primi și semna facturi, având în vedere faptul că acestea au fost înregistrate în contabilitatea pârâtei (registrul jurnal și registrul de cumpărări) instanța concluzionează că respectivele facturi au fost acceptate tacit de către pârâtă. Pârâta avea obligația conform prevederilor Codului fiscal (art. 156) să înregistreze în evidențele sale contabile doar documentele legate de activitatea sa economică. Așadar, pârâta, dacă ar fi considerat că facturile emise de reclamantă nu au legătura cu activitatea pe care a desfășurat-o, avea posibilitatea să le returneze, fără a le înregistra în contabilitate. De asemenea, instanța consideră că nu are nicio relevanță dacă pârâta a achitat sau nu TVA-ul. În condițiile în care facturile emise de reclamantă au fost înregistrate în contabilitatea sa, pârâta trebuie să respecte prevederile legale în materie fiscală, iar neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de Codul fiscal nu are nicio înrâurire asupra semnificației dată faptului că a procedat la înregistrarea în contabilitate a facturilor .
Față de cele arătate mai sus, instanța reține că între părți a intervenit un contract de vânzare-cumpărare și de închiriere, pentru care noul cod civil (în vigoare la data emiterii facturilor ) nu cere forma scrisă, voința de contracta putând fi exprimată, conform art. 1240 al. 1, fie verbal, fie în scris. De asemenea, alineatul 2 al aceluiași articol prevede că voința poate fi manifestată și printr-un comportament care, potrivit legii, convenției părților, practicilor statornicite între acestea sau uzanțelor, nu lasă nicio îndoială asupra intenției de a produce efectele juridice corespunzătoare.
Existența acestui contract a fost probată, astfel cum se prevede în art. 277 din noul Cod de procCiv, cu facturile fiscale mai sus arătate, care, fiind acceptate de către pârâtă, fac dovadă în legătură cu existența actului juridic intervenit între părți și cu executarea operațiunii care constituie obiectul ei și în favoarea emitentului, respectiv a reclamantei și împotriva destinatarului, respectiv a pârâtei.
În ceea ce privește scadența sumelor pentru care s-au emis facturile, în condițiile în care părțile nu au stabilit un termen de plată, instanța reține că parata avea obligația de a achita contravaloarea betonului și a chiriei la momentul nașterii raportului juridic obligațional.
Potrivit art.1270 C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar conform art 1350 din același act normativ, orice persoană trebuie să-și execute obligațiile pe care le-a contractat, în caz contrar este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și are obligația reparării acestui prejudiciu.
Prin urmare, reținând că, deși reclamanta a dovedit existența creanței sale, pârâta nu a probat îndeplinirea obligației ce-i revenea conform contractului, de a plăti integral contravaloarea facturilor nr. 796/6.12.2013, 797/6.12.2013, 798/6.12.2013, sau intervenirea vreunei cauze exoneratoare de răspundere, instanța ,constată că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii contractuale a acesteia.
Prin urmare, va admite acțiunea și o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumelor de_,60 lei reprezentând contravaloare beton, transport și chirie și de 1668,69 lei reprezentând dobânda legală calculată până la data de 9.03.2015, conform art. 1535 din C. civ. pentru neplata prețului la data scadenței. Totodată, pârâta va fi obligată la plata în continuare, până la achitarea integrală a debitului, a dobânzii legale aferente sumei de_,60 lei.
Față de această soluție, în baza art. 453 C.pr.civ. pârâta va fi obligată să plătească reclamantei și cheltuielile de judecată în cuantum de 819,84 lei, constând în taxă de timbru, nefăcându-se dovada cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta . cu sediul în orașul V., ., ., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul B. sub nr. J_, C.U.I. RO_ în contradictoriu cu pârâta . SRL., cu sediul în mun. București, .. 1, ., ., înregistrată la O.R.C. București sub nr. J_, C.U.I._.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de_,29 lei, din care:_,60 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr. 796/6.12.2013, 797/6.12.2013 ?i 798/6.12.2013,iar 1668,69 dobânda legală, calculată până la data de 9.03.2015.
Obligă pârâta la plata în continuare, până la achitarea integrală a debitului, a dobânzii legale aferente sumei de_,60 lei.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 819,84 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula apel în 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi 2.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. AG/ Tehnored. PAS
4 ex/ 24.07.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 6748/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Pretenţii. Sentința nr. 5451/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|








