Acţiune în constatare. Sentința nr. 6871/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 6871/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 6871/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 6 BUCUREȘTI

......

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6871/2015

Ședința publică de la 17 Septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE F.-C. M.

Grefier V. A. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul V. E. și pe pârâții R. PRIN MINISTERUL DE FINANȚE, pârât G. R. PRIN SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR DIN DECEMBRIE 1989, având ca obiect acțiune în constatare – rejudecare ca urmare a casării sentinței civile nr. 413/22.01.2014.

La apelul nominal efectuat în ședința publică a răspuns reclamantul personal și asistat de av. R. I., care depune împuternicire de substituire pentru avocat R. G..

S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Instanța pune în discuție excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești invocată de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Reclamantul, prin apărător, solicită respingerea excepției necompetenței generale a instanțelor judecătorești astfel cum a solicitat și prin răspunsul la întâmpinare. Apreciază că instanțele sunt competente să judece material această cauză.

Instanța, cu privire la excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești invocată de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, constată că, această excepție este rămasă fără obiect, chestiunea litigioasă în discuție fiind soluționată de către instanța de control judiciar, respectiv Tribunalul București prin Decizia nr. 580/23.02.2015 prin care s-a casat sentința primei instanțe, ce a soluționat cauza tocmai în considerarea respectivei excepții.

Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către ambii pârâți.

Reclamantul, prin apărător, solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, precizând că reclamantul a solicitat instanței recunoașterea titlului de reținut în temeiul dreptului comun în baza imprescriptibilității unui drept personal nepatrimonial. Faptul că, la această dată nu mai există comisia de aplicare a Legii nr. 42/1990, deoarece și-a încetat activitatea în mai 1997, nu dă dreptul Statului ca instituție de drept a îngrădi un drept consfințit prin acte care au parvenit către titularul acestui drept ulterior datei la care și-a încetat activitatea respectiva comisie. Arată că prin dispozițiile Legii nr. 341/2004 Secretariatul de Stat conferă titluri în baza certificatelor existente și astfel, per a contrario Secretariatul va trebui în condițiile în care instanța admite acțiunea, să preschimbe acest titlu în baza dispozițiilor legale. Menționează că dacă la acest moment Secretariatul nu ar avea calitate procesuală, hotărârea ar fi neexecutorie pentru Secretariat, deoarece nu ar fi opozabilă acestuia. Apreciază că Secretariatul de Stat are calitate procesuală pasivă în prezentul dosar, toate actele și faptele juridice urmând a fi opozabile ca reprezentant legal al instituției Guvernului R.. De asemenea, apreciază că excepția lipsei calității procesuale pasive poate fi respinse și față de S. R. pentru considerentele anterior arătate.

Instanța, în temeiul disp. art. 248 alin. 5 din NCPC, dispune unirea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive invocată de către ambii pârâți cu fondul cauzei, urmând a o avea în vedere ca atare.

Instanța pune în discuție excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de pârâtul G. R. Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989 raportat la prevederile Legii nr. 42/1990.

Reclamantul, prin apărător, menționează că, în întâmpinare Serviciul de Stat din punct de vedere al tardivității, reia aceleași dispoziții legale potrivit cărora s-ar interzice prin legea specială accesul la justiție, demersuri despre care se face vorbire în acțiune. Arată că s-au finalizat demersurile așa cum reiese din actele depuse la dosarul cauzei, după perioada care ar fi fost consfințită prin lege de depunere a cererilor la un organ administrativ. În condițiile în care s-ar considera tardivă această acțiune, menționează că s-ar încălca aceleași instituții de drept și drepturi fundamentale, respectiv art. 21 din Constituția R. și disp. art. 6 din CEDO. Arată că, prin sintagma „nu s-au finalizat” folosită de către Secretariatul de Stat se înțelege interzicerea dreptului la justiție fără a se face vorbire de impedimentele și obstacolele pe care reclamantul le-a întâmpinat, respectiv refuzul unor organe ale Statului de a elibera documentele necesare formării dosarului conform legii invocate.

Instanța, având în vedere considerentele deciziei de casare cuprinse în antepenultimul paragraf al deciziei de casare, potrivit cu care „Tribunalul observă că reclamantul nu a invocat normele legii speciale, ci a întemeiat solicitarea sa pe dispozițiile dreptului comun, respectiv art. 35 cod procedură civilă, sesizând instanța cu o acțiune în constatare. În aceste condiții prima instanță era ținută să examineze cererea de chemare în judecată în raport de acele temeiuri invocate de parte în acord cu disp. art. 9 alin. 2 din cod procedură civilă”, respinge ca neîntemeiată excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de către pârâtul G. R. Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989, având în vedere că, așa cum a reținut și instanța de control judiciar, acțiunea reclamantului nu este întemeiată pe dispozițiile legii speciale, ci ale art. 35 din C..

Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității acțiunii invocată de același pârât raporta la dispozițiile Legii nr. 341/2004 și Legii nr. 42/1990.

Reclamantul, prin apărător, solicită respingerea excepției inadmisibilității acțiunii. Apreciază că acțiunea este admisibilă din punct de vedere legal conform legilor care erau în vigoare la acel moment.

Instanța, pentru aceleași motive arătate anterior, respectiv considerentele deciziei de casare care a trasat implicit limitele în care trebuie să se pronunțe Judecătoria raportat la temeiul juridic invocat de către reclamant, respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989 prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.

Instanța acordă cuvântul asupra propunerii de probe.

Instanța, având în vedere disp. art. 255 și 258 NCPC încuviințează pentru toate părțile proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, probă pe care o constată administrată.

Nemaifiind alte mijloace de probă de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri pe excepția lipsei calității procesuale a celor doi pârâți unită cu fondul cauzei și pe fondul cauzei.

Reclamantul, prin apărător, asupra excepției lipsei calității procesuale a celor doi pârâți, solicită respingerea acestei excepții. Apreciază că, dacă la această dată nu mai există comisia de aplicare a Legii nr. 42/1990, care și-a încetat activitatea, nu dă dreptul Statului ca instituție de drept de a îngrădi un drept consfințit prin acte care au parvenit titularului acestui drept ulterior datei la care și-a încetat această comisie activitatea.

Pe fondul cauzei, reclamantul, prin apărător, arată că, dat fiind faptul că reclamantul este luptător reținut în cadrul evenimentelor revoluției din decembrie 1989 și, că în acel moment se afla în Piața Universității când s-a deschis focul civililor aflați în acea zonă. Menționează că reclamantul a fost imobilizat și ridicat de către două persoane îmbrăcate în civil, apoi a fost interogat și i s-au aplicat corecții fizice violente fără nicio explicație și fără niciun motiv. Ulterior acestei scene, reclamantul a fost reținut și dus în incinta teatrului Excelsior, unde i s-au aplicat corecții fizice, brutale cu bastoane de cauciuc de către milițieni în uniformă. Menționează că, în data de 06.06.1993, reclamantul a relatat procurorului toate aspectele din noaptea de 21.12.1989, aspect ce a fost consemnat pe formular. Arată că, la acel moment reclamantul a avut calitatea de martor, apoi în anul 1993 a devenit parte vătămată în urma declarațiilor date în dosarul nr. 522/1993. Arată că, prin rezoluția Parchetului M. la data de 30.06.1993 s-a constatat întreaga situație de fapt, iar organele statului au statuat faptul că acțiunea violentă a cadrelor de miliție asupra reclamantului, constituia la acea dată infracțiunea de purtare abuzivă, faptă prev. și pedepsită de art. 250 alin. 2 din Codul Penal cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Pentru această faptă, prin Decretul Lege din 04.01.1990 s-au amnistiat faptele penale care au o pedeapsă maximă de trei ani. Arată că, pentru infracțiunea de lipsire de libertate prin aceeași rezoluție se constată că, această faptă penală a făcut obiectul dosarului nr. 76/P/1990 al Procuraturilor Militare în care vinovații au fost trimiși în judecată și ulterior condamnați. Astfel, s-a dispus neînceperea urmării penale a inculpaților vis-a-vis de persoana reclamantului cu privire la cele două infracțiuni, ținându-se cont de faptul că una dintre pedepse a fost amnistiată, iar pentru cealaltă s-a constatat autoritate de lucru judecată. Menționează că, această rezoluție a fost favorabilă reclamantului, deoarece s-a constatat situația de fapt și existența celor două infracțiuni. Solicită instanței să constate calitatea de luptător deținut al revoluției din decembrie 1989 și pe cale de consecință să dispună admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și constatarea acestei calități pe cale judecătorească. Depune la dosar concluzii scrise și arată că nu solicită cheltuieli de judecată.

Având în vedere dispozițiile art. 394 alin. 1 NCPC, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 10.07.2013, sub nr._, reclamantul V. E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul de Finanțe și G. R. prin Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, să se dispună constatarea calității de luptător deținut în Revoluția din România din 1989.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost luptător reținut în cadrul evenimentelor revoluției din București din anul 1989. Astfel la data de 21.12.1989, în jurul orelor 22:00 -24:00 reclamantul s-a aflat în Piața Universității, moment în care s-a deschis focul asupra civililor aflați în acea zonă, folosindu-se pentru aceasta muniție de război. Cu greutate a reușit să se adăpostească și să nu fie rănit de gloanțele ce îl înconjurau trase din TAB-uri și de militari care erau dotați cu puști-mitralieră tip AK-47 . La acel moment, în fața restaurantului "P." a fost imobilizat și ridicat de către două persoane îmbrăcate în civil, care s-au dovedit a fi securiști sub acoperire, unul dintre ei recomandându-se "P.". Aceste două persoane l-au târât împotriva voinței sale până pe . fost legitimat, interogat și i s-au aplicat corecții fizice violente fără nici o explicație și fără nici un motiv. Prin intermediul stației din dotare au verificat temeinicia și legalitatea identității sale fiind contactați la acel moment atât părinții săi cât și socrii care au confirmat veridicitatea datelor sale de identitate cât și faptul că era civil, neavând deafece cu nici o grupare militară sau radicală. Cu toate că datele pe care le dețineau la acel moment cei doi erau suficiente și concludente în ceea ce privește identitatea reclamantului și asupra intențiilor sale pașnice, aceștia au continuat a îl acuze de spionaj și terorism susținând că acesta este motivul pentru care se afla în zonă.

Ulterior acestei scene reclamantul a fost reținut și dus în incinta sălii teatrului Excelsior din . se mai aflau și alți cetățeni civili aflați în aceeași situație cu acesta. Numărul cetățenilor civili sechestrați în mod injust era în jur de 100. La această locație li s-au aplicat de asemeni corecții fizice brutale cu bastoane de cauciuc de către milițieni în uniforme. La un moment dat au apărut mai multe dube de miliției și toți cei care se aflau în acea incintă au fost transportați la Penitenciarul Jilava. În jurul orelor 1:00 - 2:00 noaptea a fost nou legitimat, identificat, înregistrat ca reținut și încarcerat în clădirea spital a penitenciarului.

În data de 22.12.1989 în jurul orelor 14:00 - 15:00 a fost transportat cu dubele miliției până la cea mai apropiată stație de transport în comun și eliberați fără a i se da vreo explicație.

În vara anului 1990 reclamantul a fost citat la adresa de domiciliu de pe buletinul de identitate, adresă cu care fusese înregistrat la Penitenciarul Jilava, respectiv ., ., parter, sector 2, București, pentru a se prezenta la Procuratura Generală a R. din . a dat o declarație. Astfel la data de 06.06.1993 în dosarul nr. 76/P/1990 reclamantul a relatat procurorului toate aspectele privind noaptea de 21.12._89, aspect ce au fost consemnate pe formular acesta având calitatea de martor în acest dosar.

În anul 1993 reclamantul a fost transformat în parte vătămată în urma declarațiilor date, dosarul privind această calitate fiind disjuns din dosarul mare, formându-se astfel dosarul nr. 522/sp/1993, această decizie fiind luată pentru bunul mers și pentru celeritatea cauzelor distincte.

Prin rezoluția Parchetului M., la data de 30.06.1993 în dosarul penal nr. 522/sp/1993 s-a constatat întreaga situație de fapt descrisă mai sus. În consecință organele satului au statuat faptul că acțiunea violentă a cadrelor de miliția asupra reclamantului în condițiile antemenționate, constituiau la acea dată infracțiunea de purtare abuzivă, faptă ce era prevăzută și pedepsită de art. 250 al. 2 cod penal la acea data în vigoare și pedepsită de legislația în vigoare de la acea data cu pedeapsa cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă. Pentru această faptă însă, prin decretul lege din 04.01.1990 s-au amnistiat faptele penale care au o pedeapsă maxima de 3 ani.

Pentru infracțiunea de lipsire de libertate, aceeași rezoluție s-a constatat că această faptă penală a făcut obiectul dosarului nr. 76/P/1990 al Direcțiilor Procuraturilor Militare în care vinovații au fost trimiși în judecată și ulterior condamnați.

În aceste condiții s-a dispus neînceperea urmăririi penale a inculpaților vis-a-vis de persoana reclamantului cu privire la cele două infracțiuni ținându-se cont de faptul că una dintre pedepse o fost amnistiate, iar pentru una s-a constatat autoritatea de lucru judecat. Chiar și așa, această rezoluție a fost favorabilă reclamantului deoarece s-a constatat situația de fapt și existent celor două infracțiuni.

În concluzie, reclamantul a solicitat să se constatate calitatea de luptător deținut al Revoluției din 1989 și pe cale de consecință admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și constatarea acestei calități pe cale judecătorească.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 32, 35 cod procedură civilă .

În dovedirea cererii, reclamantul a depus în copie adresa nr._/22.10. 2012, adresa nr.270/P/2008 din 06.12.2012, ordonanța din 24.09.1993, fișă de cameră, declarație de martor din 06.06.1990 în dosarul nr.76/P/1990, rezoluție din 30.06.1993 pronunțată de Procuratura Militară București în dosarul nr.522/SP/1993.

La data de 06.09.2013 reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare, conform rezoluției instanței din data de 26.08.2013 (fila 22(.

La data de 18.10.2013, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței generale a instanței, având în vedere că prin cererea care face obiectul prezentei cauze reclamantul a solicitat constatarea calității de luptător - reținut în Revoluția din 1989.

În acest sens, pârâtul a arătat că Legea nr. 42/1990 a fost adoptată în vederea cinstirii eroilor-martiri și acordării unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, reglementând procedura de urmat în acest sens.

Astfel, în vederea recunoașterii calității prevăzute de prezenta lege, a fost instituită Comisia pentru cinstirea si sprijinirea eroilor Revoluției din decembrie 1989.

Potrivit art. 11 din HG nr.566/1996 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din decembrie 1989, Comisia constată, din oficiu sau la cererea celor interesați (caz în care verifică dosarele solicitanților în vederea discutării și atribuirii certificatelor doveditoare), calitatea prevăzută de Legea nr. 42/1990, eliberează certificatele doveditoare celor îndreptățiți legal și propune conferirea, de către Președintele R., a titlurilor prevăzute de lege.

Ulterior este emisă OUG nr. 184/1999 pentru completarea art. 5 din Legea nr. 42/1990, potrivit căreia “în cazul în care comisia prevăzută la art. 2 alin. 4 nu finalizează lucrările în vederea cărora a fost instituită, G., prin Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, este împuternicit să facă propuneri Președinției R. pentru eliberarea titlurilor prevăzute la art. 1, 2 si 3, utilizând listele înaintate Guvernului de către organizațiile revoluționare legal constituite pâna la data de 31 decembrie 1992.

Listele cuprinzând propunerile vor fi publicate în Monitorul Oficial al R., prin grija Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, eventualele contestații urmând să fie prezentate comisiei parlamentare prevăzute la art. 7, în termen de 30 de zile de la publicare.

Contestațiile vor fi soluționate în termen de 10 zile de la primirea lor, iar hotărârile vor fi comunicate în scris Președinției R. și contestatarilor."

Pe de altă parte, OUG nr. 79/1997 pentru constituirea Comisiei speciale de verificare a certificatelor eliberate în baza Legii nr. 42/1990 prevede la art. 1 alin. (1) că „se constituie Comisia specială de verificare a certificatelor eliberate în baza Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor- martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989”.

Atribuțiile comisiei speciale constau, în esență, în verificarea documentației care a stat la baza eliberării certificatelor prevăzute de Legea nr. 42/1990 transmiterea, către Comisia parlamentară pentru controlul aplicării Legii nr. 42/1990, a concluziilor verificării documentației și a măsurilor propuse (art. 3 alin. 1 din OUG nr. 79/1997).

Iar art. 8 stipulează că “Cererile privind acordarea calității de beneficiar al Legii nr. 42/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care au fost depuse în termen legal, vor fi soluționate în raport cu măsurile dispuse în baza art. 7 alin. (2) din prezenta hotărâre”.

În 2004 se adoptă Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1987 nr. 341/2004 care abrogă expres Legea nr. 42/1990.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 341/2004 recunoașterea calității de luptător - reținut se realizează prin titlul acordat în condițiile prezentei legi.

De asemenea art. 10 alin. 3A2 din HG nr. 1412/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 nr. 341/2004 stipulează:

“Persoanele care nu au certificatul doveditor al titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990. republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau brevetul de atestare a titlului acordat, întrucât acestea nu au fost niciodată ridicate și nici nu mai există posibilitatea eliberării lor, dar ale căror nume se regăsesc în listele cuprinzând propunerile făcute de SSPR Administrației Prezidențiale pentru eliberarea titlurilor prevăzute la art. 1 - 3 din Legea nr. 42/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau în decretele Președintelui R. de atribuire a acestor titluri, publicate în Monitorul Oficial al R., Partea I, vor prezenta, în acest sens, o declarație pe propria răspundere, autentificată conform legii”.

Potrivit art.5 alin.3 din Legea nr. 341/2004 Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 este cel care analizează dosarele depuse pentru preschimbarea certificatelor doveditoare ale titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990, respectiv îndeplinirea condițiilor prevăzute de HG nr. 566/1996, și eliberează noul certificat care atestă calitatea de revoluționar, în temeiul acestuia urmând a se atribui, prin decret, de către Președintele R., la propunerea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, cu avizul comisiei parlamentare constituite pentru controlul aplicării prevederilor prezentei legi, titlurile prevăzute de art.3, alin.1 din lege (art. 9, alin.6 din Lege anr.341/2004).

Totodată, persoanelor care au participat la Revoluție, dar nu se încadrează în criteriile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 566/1996, cu modificările ulterioare, li se va atribui calitatea onorifică de participant la Revoluția română din decembrie 1989, în condițiile prevăzute de normele metodologice de aplicare a prezentei legi (art.10, alin.2 din Legea nr.341/2004).

Din textele citate rezultă că legea, atât cea veche, cât si cea nouă, prevede clar o procedură cvasi-jurisdicțională, care presupune etape în fața unor organe cu activitate specială.

Legiuitorul nu a înțeles să prevadă intervenția instanței de judecată, eventualele litigii putând eventual avea ca obiect contestații împotriva actelor administrative emise în cadrul respectivei proceduri, întemeiate pe legea contenciosului administrativ, ceea ce nu este cazul în litigiul de față.

Reclamantul a solicită instanței direct constatarea calității sale de reținut în Revoluția din Decembrie 1989 și obligarea pârâtelor la recunoașterea acestei calități.

Or, în contextul expus, apreciem că recunoașterea calității de luptător - reținut nu se poate realiza pe cale judecătorească, atâta timp cât există o procedură administrativă expresă în acest sens, respectiv cea reglementată de Legea nr. 341/2004.

D. urmare, învestirea instanței cu o cerere pentru care există o procedură necontencioasă prevăzută expres de dispozițiile legale mai sus invocate este inadmisibilă, încălcându-se principiul de drept electra una via non datur recursus ad alteram.

În virtutea acestui principiu, dacă legiuitorul a prevăzut o cale expresă de constatare a dreptului unei persoane, acesta din urmă nu poate uza de o alta, rațiunea acestui principiu constând tocmai în evitarea aglomerării inutile a instanțelor.

Pe cale de consecință, pârâtul a solicitat să se facă aplicarea dispozițiilor art. 132 alin. 4 din Legea nr.134/2010 și admiterea excepției astfel cum a fost formulată și respingerea cererii ca inadmisibilă.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a statului român prin ministerul finanțelor publice. Funcția dreptului procesual constă, în principal, în a asigura sancțiunea dreptului civil material, ceea ce înseamnă că poziția de reclamant în cadrul litigiului aparține titularului dreptului subiectiv civil afirmat, în timp ce calitatea procesuală pasivă o are cel obligat în același raport juridic (subiectul pasiv al dreptului). Este de principiu că legitimarea, calitatea procesuală pasivă, presupune într-o cauză civilă existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv al raportului juridic dedus judecății, cu alte cuvinte cu titularul obligației deduse judecății. Reclamantul, fiind cel care a formulat cererea de chemare în judecată a Ministerului Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului R., avea obligația să dovedească legitimarea procesuală a acestuia din urmă, respectiv faptul că transpunerea pe plan procesual se face în legătură cu un raport juridic de drept material în care Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului R., este titular al obligației de restituire. D. urmare, reclamantul avea obligația să justifice calitatea procesuală pasivă prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile, precum și arătarea dovezilor, astfel cum prevede art. 194, lit d și e din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, întrucât cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească (art. 249 din Legea nr. 134/2010).

În paralel, instanța sesizată este obligată, în virtutea principiului rolului său activ, să verifice chiar din oficiu calitatea procesuală a fiecăreia dintre părți, rațiunea instituirii acestor reguli procedurale fiind tocmai asigurarea scopului definit de legiuitor prin art.22 alin. 2 din Legea nr.134/2010, în sensul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Or, se poate observa că cererea de chemare în judecată nu cuprinde nicio referire privind Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice (în afara faptului că este chemat în judecată), astfel încât simpla mențiune că acesta este unul dintre pârâții în contradictoriu cu care reclamantul înțelege să se judece, nu conduce automat la a-i conferi și calitate procesuală, atâta timp cât aceasta nu a indicat în concret motivele de fapt și de drept, precum și dovezile pe care se sprijină chemarea în judecată a instituției noastre în reprezentarea statului. Invocarea unor dispoziții legale în susținerea cererii, nu este de natură să confere și legitimare procesuală pasivă Statului R. într-o cauză sau alta, având în vedere că o astfel de legitimare se analizează strict și delimitat în funcție de raportul juridic dedus judecății în cauza respectivă.

Pe de altă parte, pârâtul a arătat că reclamantul a solicitat constatarea calității de luptător - reținut în Revoluția din 1989.

Astfel cum a arătat anterior, legea specială în materia recunoașterii calității de revoluționar din decembrie 1989 și a drepturilor care izvorăsc din această calitate, este Legea nr. 341/2004 care, în baza principiului specialia generalibus derogant, se aplică cu prioritate în această materie.

Potrivit art.5 alin. 3 din Legea nr. 341/2004 certificatul de recunoaștere a calității de revoluționar este singurul document valabil pentru a beneficia de prevederile prezentei legi, respectiv de drepturile patrimoniale sau nepatrimoniale prevăzute de aceasta (la care, de altfel, tinde și reclamantul în ipoteza admiterii cererii care face obiectul prezentei cauze).

Or, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 este cel care are atribuții de analizare a dosarelor depuse pentru preschimbarea certificatelor doveditoare al titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990, respectiv îndeplinirea condițiilor prevăzute de HG nr. 566/1996, și de eliberare a noului certificat, cu avizul comisiei parlamentare pentru controlul aplicării prevederilor prezentei legi.

Inclusiv persoanele care nu au certificatul doveditor al titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990. întrucât acestea nu au fost niciodată ridicate și nici nu mai există posibilitatea eliberării lor, dar ale căror nume se regăsesc în listele cuprinzând propunerile făcute de SSPR Administrației Prezidențiale pentru eliberarea titlurilor prevăzute la art. 1 - 3 din Legea nr. 42/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau în decretele Președintelui R. de atribuire a acestor titluri, vor prezenta, în acest sens, o declarație pe propria răspundere, autentificată conform legii, tot la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie^ 1989 (art. 10 alin. 3A2 din HG nr. 1412/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 nr. 341/2004).

De asemenea, potrivit art.5 alin. 4 din Legea nr. 341/2004 certificatele eliberate potrivit prezentei legi vor fi semnate de către secretarul de stat al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 și de către președintele comisiei parlamentare menționate la alin. (3).

Totodată, pârâtul a arătat că și persoanelor care au participat la Revoluție, dar nu se încadrează în criteriile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 566/1996, cu modificările ulterioare, li se va atribui calitatea onorifică de participant la Revoluția română din decembrie 1989, în condițiile prevăzute de normele metodologice de aplicare a prezentei legi (art.10, alin.2 din Legea nr.341/2004).

Așadar, potrivit legislației incidente Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu este instituția publică învestită prin lege cu atribuții de natura celor ce fac obiectul litigiului, astfel că nu se realizează identitatea impusă de legea procesuală civilă în prezenta cauză între partea care poate fi chemată în judecată în cadrul raportului juridic litigios și cea care deține calitatea de pârât, fiind evident că în mod greșit și neîntemeiat reclamantul a chemat în judecată și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Față de aspectele prezentate, pârâtul a solicitat vă admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice si pe cale de consecință respingerea acțiunii ca îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În drept, au fost invocate dispozițiile legale invocate în cuprinsul întâmpinării.

La data de 19.11.2013 reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, reclamantul a solicitat respingerea acesteia, având în vedere că a solicitat instanței recunoașterea titlului de revoluționar în temeiul dreptului comun în baza imprescriptibilității unui drept personal nepatrimonial. Faptul că la această dată nu mai există Comisia de aplicare a legii 42/1990 care și-a încetat activitatea în mai 1997, nu dă dreptul statului ca instituție de drept a îngrădi un drept consfințit prin acte care au parvenit către titularul acestui drept ulterior datei la care și-a încetat activitatea respective comisie. Prin dispozițiile legii 341/2004 secretariatul de stat conferă titluri în baza certificatelor existente. Astfel, per a contrario, secretariatul va trebui în condițiile în care instanța de judecată ar admite acțiunea reclamantului să preschimbe acest titlu în baza dispozițiilor legal e, ori, dacă la acest moment secretariatul nu ar avea calitate procesuală, această hotărâre ar fi neexecutorie pentru secretariat deoarece nu ar fi opozabilă acestuia. Astfel, secretariatul de stat are calitate procesuală pasivă în acest dosar, toate actele și faptele juridice urmând a-i fi opozabile ca reprezentant legal al instituției Guvernului R.. Pentru aceste motive, reclamantul a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a secretariatului de stat pentru problemele revoluționarilor din decembrie 1989.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii promovată de secretariatul de stat, reclamantul a solicitat de asemenea respingerea acesteia, având în vedere temeiul de drept invocat. Acțiunea reclamantului are la bază dispozițiile codului de procedură civilă, respectiv recunoașterea unui drept personal neprescriptibil. Condițiile de admisibilitate ale acestei acțiuni trebuie judecate din prisma acestor temeiuri de drept. În legislația civilă de-a lungul timpului au existat o . legi în special vizând drepturi patrimoniale neprescriptibile, respective legea 18/1991, legea 10/2001, legi care de asemenea consfințeau un termen limită de depunere a unor cereri către comisiile abilitate, comisii care la această data nu mai au aceste atribuții. Nimic nu a impietat asupra dreptului cetățeanului ce se considera nedreptățit de a se adresa justiției în baza dispozițiilor Codului civil vechi, respective art. 480 ce consfințește dreptul la proprietate. În extensor, făcând paralelă între cele două drepturi imprescriptibile, nimic nu împiedică reclamantul de a se adresa instanței de judecată.

Dacă s-ar stabili că această acțiune ar fi inadmisibilă, instanța de judecată ar încălca drepturile fundamentale ale cetățeanului. Astfel ar fi încălcate dispozițiile art. 21 din Constituția R. care prevede în mod clar că accesul la justiție este liber: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. (3)Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. (4)Jurisdicțiile special administrative sunt facultative și gratuite."

Prin întâmpinarea la depusă la dosar și prin ridicarea excepției inadmisibilității acțiunii pe considerentul că legea nu prevede posibilitatea de acționare în justiție, serviciul de stat induce ideea că reclamantul nu poate să se adreseze instanței pentru edificarea unui drept acest lucru fiind interzis de lege. Or, acest aspect contrazice în mod flagrant disp art. 21 alin 2 și 4 din Constituție, lucru inacceptabil. Prin urmare, reclamantul consideră sub acest aspect că acțiunea sa este admisibilă. Mai mult decât atât se observă din actele depuse la dosar că înscrisurile ce dovedesc calitatea reclamantului în revoluția din 1989 au fost transmise ulterior termenului fixat de lege, fapt ce nu se poate atribui ca și culpa a acestuia, atâta timp cât a fost parte vătămată în dosarul revoluției, dosar pentru care România a fost condamnată în mai multe spețe de către Curtea Europeană a Drepturilor omului.

Revenind la Convenția Europeană a drepturilor omului la momentul reținerii sale din 1989 i s-a adus o vătămare dreptului fundamental la libertate așa cum este consfințit prin art. 5 al convenției și așa cum era consfințit și în Constituția R. din 1965 republicată în 1986, constituție ce era în vigoare la acea data, respective încălcarea art. 31 care prevedea: "Cetățenilor Republicii Socialiste România le este garantată inviolabilitatea persoanei. Nici o persoană nu poate fi reținută sau arestată dacă împotriva ei nu există probe sau indice temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută și pedepsită prin lege." De asemenea dacă s-ar dispune admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, s-ar încălca în mod flagrant dispozițiile art 6 din CEDO și de asemenea s-ar încălca dispozițiile Protocolului nr. 12 la Convenție.

În aceste condiții, reclamantul consideră că excepția inadmisibilității acțiunii trebuie respinsă deoarece ar încălca toate dispozițiile fundamentale interne și internațional.

Referitor la excepția tardivității introducerii ațiunii de către reclamant, excepție care în principiu vine în contradicție cu cea invocată la punctual 2, și pe care de asemenea urmează a fi respinsă. De reținut că în întâmpinarea Serviciului de Stat din punct de vedere al tardivității, acesta a reluat în mod ilar aceleași dispoziții legale prin care s-ar interzice prin lege specială accesul la justiție. Demersurile despre care se face vorbire în acțiunea reclamantului s-au finalizat așa cum reiese din actele depuse la dosarul cauzei după perioada care ar fi fost consfințită prin lege de depunere a cererilor la un organ administrative. Or, în condițiile în care s-ar considera tardivă această acțiune, s-ar încălca exact aceleași instituții de drept și drepturi fundamentale în speță în principal dispozițiile art. 21 din Constituția R. și dispozițiile art. 6 din CEDO. Prin sintagma nu s-au finalizat folosită de către Secretariatul de Stat se înțelege interzicerea dreptului la justiție fără a se face vorbire de impedimentele și obstacolele pe care reclamantul le-a întâmpinat, respective refuzul unor organe ale statului de a elibera documentele necesare creării dosarului conform legii invocate.

În aceste condiții în baza drepturilor fundamentale ale persoanei consfințite în legea fundamental și în legile internațional, reclamantul s-a adresat instanței de judecată, putere echidistantă în statul de drept, pentru constatarea unui drept personal nepatrimonial.

Deși, în legislația civilă nu sunt definite, în literatura de specialitate sunt aduse mai multe definiții ale drepturilor personale nepatrimoniale.

Dreptul personal nepatrimonial este dreptul subiectiv care nu are un conținut economic, nefiind, deci, evaluabil în bani, fiind intim legat de personalitatea umană. De asemenea, este un drept absolut, adică opozabil tuturor (erga omnes), nu face parte din patrimoniul persoanei, nu este cesibil către alte persoane prin acte juridice, nu se transmite prin moștenire, se exercită numai personal (nu și prin reprezentare), iar dreptul la acțiune pentru valorificarea în justiție a acestuia este imprescriptibil.

La S. Baeș, o altă definiție după care, drepturile personale nepatrimoniale sunt drepturi subiective ale cetățenilor (în unele cazuri și a organizațiilor), care apar în legătură cu reglementarea de către normele dreptului civil a relațiilor personale nepatrimoniale, ne legate de cele patrimoniale.

Drepturile personale nepatrimoniale definesc personalitatea umană. Acestea sunt drepturile, prin care se garantează și se ocrotește personalitatea omului, adică calitatea lui de a fi subiect de drepturi în existența și integritatea sa corporală, ca și în diferitele sale manifestări morale sau intelectuale.

Din categoria drepturilor personale nepatrimoniale fac parte: drepturile care privesc existența și integritatea fizică și morală a persoanei (spre exemplu, dreptul la viață, la sănătate și integritate fizică, la libertate, la onoare, cinste, reputație etc); drepturi care privesc atributele de identificare a unei persoane (spre exemplu, dreptul la nume, la domiciliu etc); drepturi care privesc latura personal-nepatrimonială a drepturilor de creație intelectuală (dreptul de autor, de inventator).

După cum se concretizează în definiția adusă, după caracterul lor drepturile personale nepatrimoniale sunt absolute, adică opozabile tuturor, este cunoscut doar titularul dreptului. Aceste drepturi absolute se deosebesc de celelalte drepturi absolute deoarece ele sunt inalienabile, adică persoana nu poate renunța la ele, și nu le poate înstrăina în temeiul actelor juridice civile, adică nu este cesibil către alte persoane prin acte juridice, nu se transmite prin moștenire, se exercită numai personal (nu și prin reprezentare), iar dreptul la acțiune pentru valorificarea injustiție a acestuia este imprescriptibil (cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege).

Caracterul imprescriptibilității constă în aceia că aceste drepturi pot fi apărate independent de timpul care a trecut din momentul, când ele au fost lezate.

Mai mult decât atât prin dispozițiile noului cod civil art. 252 s-a statuat ocrotirea personalității umane: " Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private, libertatea de conștiință, creația științifică, artistică literară sau tehnică."

În virtutea celor arătate mai sus, reclamantul a învederat faptul că CEDO la acest moment a condamnat prin mai multe hotărâri România la plata unor daune morale și materiale tocmai prin nerespectarea dispozițiilor legale cu privire la drepturile fundamentale, respectiv dreptul la viață, la onoare, la demnitate. Sunt de notorietate hotărârile prin care mai mulți cetățeni ai R. au câștigat drepturile lor în urma adresei către CEDO. Chiar și pentru dosarul Revoluției, dosar în care am fost și eu inclus mai întâi ca martor, iar mai apoi ca parte civilă, România a fost drastic sancționată de către CEDO. O ultimă hotărâre CEDO care condamnă România la plata unor daune mari, tocmai din cauza indolenței instanței românești, este A. și alții vs. România care a fost pronunțată la data de 26 martie 2013. Toate aceste hotărâri de condamnare în număr de peste 70 au fost pronunțate în concordanță cu legislația europeană pentru încălcarea unor drepturi personale nepatrimoniale, drepturi fundamentale ce pot face posibilă o paralelă cu speța de față.

În aceste condiții ale imprescriptibilității dreptului sub aspectul drepturilor fundamentale ale omului, reclamantul a arătat că excepția tardivității acțiunii este inoportună și pe cale de consecință urmează a fi respinsă.

Pe fondul cauzei Serviciul de Stat a invocat respingerea acțiunii ca nefondată și netemeinică considerând pe baza acelorași dispoziții legale invocate și în excepții faptul că nu i s-a acordat titlul conform legii 42/1990. De asemenea, reclamantul a contestat în acțiune acest aspect, însă cauza pentru care nu s-a conferit acest titlu a fost imposibilitatea acestuia de a intra în posesia actelor doveditoare. Așa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, abia în 6 decembrie 2012 i s-au comunicat actele necesare realizării dosarului de luptător reținut în cadrul Revoluției din decembrie, fapt ce a împiedicat depunerea dosarului până în anul 1997. Așa cum a mai arătat mai pe larg mai sus după ce a fost în posesia acestor acte a acționat în consolidarea dreptului său personal nepatrimonial în concordanță cu legislația în vigoare, atât cea română cât și cea internațională. Situația de fapt relatată în acțiunea principală fiind consolidată prin actele depuse la dosarul cauzei.

În perioada avută în vedere de lege a încercat în mod constant să poată intra în posesia actelor doveditoare ale calității sale de luptător -reținut, însă așa cum se știe, pe parcursul urmăririi penale toate actele sunt secrete în dosarele penale neexistând contrarietate în cadrul urmăririi penale. Mai mult decât atât, reclamantul nu a avut cum să ia la cunoștință de mai multe deoarece nu a știut că este parte civilă în dosarul penal al revoluției nefiind citat niciodată în fața instanței de judecată. Singura declarație pe care reclamantul a dat-o a fost aceea în fața procurorului militar, declarație atașată la dosarul cauzei. Este de notorietate că dosarul revoluției a avut foarte multe pagini și volume, iar căutarea prin aceste volume nu a fost realizată la cererea reclamantului decât în perioada de după liniștirea apelor. Asupra acestui dosar al revoluției Române, în care și reclamantul a fost parte civilă CEDO s-a aplecat în mod profund și a condamnat România și pentru tergiversarea acestui dosar și nesoluționarea într-un timp echitabil. În aceste condiții este clar faptul de ce de la acest dosar nu i-au fost eliberate acte decât la data de 6 decembrie 2012.

Făcând o paralelă cu cauza V. vs. România, se poate observa că în acest dosar Curtea a statuat în mod cert și indubitabil un fapt juridic ce i s-a întâmplat și reclamantului, respectiv faptul că nu a avut acces la dosarul cauzei și nu a fost înștiințat asupra actelor și anchetei din dosar. Astfel în cauza mai sus menționată Curtea a constatat că până în perioada iulie 1999 deși au făcut diverse demersuri, nu li s-a dat un răspuns clar asupra anchetei desfășurate, ba mai mult decât atât, curtea a mai statuat că și după această dată răspunsurile au fost evazive. Făcând astfel o paralelă cu această speță veți constata imposibilitatea reclamantului de a intra în posesia actelor necesare depunerii dosarului de acordare a certificatului de revoluționar. Chiar și în condițiile în care a făcut aceste demersuri către diferite asociații de revoluționari,a ceste demersuri au fost insuficiente și nefinalizate, cererile reclamantului fiind date la o parte primând cu totul și cu totul alte conduite, cunoscându-se și fiind de notorietate faptul că există persoane care au certificat de revoluționar fără a fi vreodată prezenți la evenimente.

Mai mult decât atât nu i se poate imputa nedepunerea dosarului, în condițiile în care Comisia avea obligația în mod automat și din oficiu să verifice statutul de revoluționar mai ales în condițiile în care reclamantul avea.

În concluzie, pentru motivele arătate mai sus, reclamantul a solicitat respingerea excepțiilor iar pe fondul cauzei în conformitate cu dispozițiile legale mai sus menționate admiterea acțiunii așa cum a fost formulată respectiv să se constate calitatea de luptător deținut al Revoluției din 1989.

În drept cererea a fost întemeiată pe disp art. 201 alin 2 Noul Cod proced.civilă.

Prin sentința civilă nr. 413/22.01.2014, Judecătoria Sectorului 6 București a invocat din oficiu excepția inadmisibilității cererii din perspectiva competenței generale a instanțelor de judecată și temeiului juridic, pe care a admis-o.

S-a reținut de către prima instanță că cererea de față este inadmisibilă, ea nefiind de competența instanței de judecată sau a altui organ cu activitate jurisdicțională, având în vedere obiectul și temeiul juridic ale acesteia.

Reclamantul solicită instanței să se constate calitatea sa de luptător deținut în Revoluția din România din 1989.

Însă în sensul recunoașterii și valorificării drepturilor luptătorilor în Revoluția din 1989 au fost adoptate acte normative speciale, care au reglementat procedura de urmat și organele însărcinate cu atribuții în domeniu.

Astfel, în anul 1990 a fost adoptată Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, lege care prevedea procedura ce trebuie parcursă în vederea recunoașterii calității de luptător pentru victoria Revoluției și a înființat în acest scop Comisia pentru cinstirea si sprijinirea eroilor Revoluției din decembrie 1989. Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei, aprobat prin HG nr.566/1996, prevedea la art.11: Comisia constată, din oficiu sau la cererea celor interesați (caz în care verifică dosarele solicitanților în vederea discutării și atribuirii certificatelor doveditoare), calitatea prevăzută de Legea nr. 42/1990, eliberează certificatele doveditoare celor îndreptățiți legal și propune conferirea, de către Președintele R., a titlurilor prevăzute de lege. Prin urmare, era atribuția Comisiei înființate să constate calitatea prevăzută de lege și să elibereze certificatul doveditor al acestei calități.

Legea nr. 42/1990 a fost modificată prin OUG nr. 184/1999, prevăzându-se la art.5 că “În cazul în care Comisia prevăzută la art. 2 alin. 4 nu finalizează lucrările în vederea cărora a fost instituită, G., prin Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, este împuternicit să facă propuneri Președinției R. pentru eliberarea titlurilor prevăzute la art. 1, 2 si 3, utilizând listele înaintate Guvernului de către organizațiile revoluționare legal constituite până la data de 31 decembrie 1992. Listele cuprinzând propunerile vor fi publicate în Monitorul Oficial al R., prin grija Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, eventualele contestații urmând să fie prezentate comisiei parlamentare prevăzute la art. 7, în termen de 30 de zile de la publicare. Contestațiile vor fi soluționate în termen de 10 zile de la primirea lor, iar hotărârile vor fi comunicate în scris Președinției R. și contestatarilor." Ca atare, titlurile puteau fi emise și de Președinția R., la propunerea Guvernului, prin Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989.

Legea 42/1990 a fost abrogată prin Legea 341/2004 – legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1987 nr. 341/2004. Potrivit art. 3 din această lege, recunoașterea calității de luptător - reținut se realizează prin titlul acordat în condițiile prezentei legi.

Potrivit art.5 alin.3 din Legea nr. 341/2004, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 este cel care analizează dosarele depuse pentru preschimbarea certificatelor doveditoare ale titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990, respectiv îndeplinirea condițiilor prevăzute de HG nr. 566/1996, și eliberează noul certificat care atestă calitatea de revoluționar, în temeiul acestuia urmând a se atribui, prin decret, de către Președintele R., la propunerea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, cu avizul comisiei parlamentare constituite pentru controlul aplicării prevederilor prezentei legi, titlurile prevăzute de art.3, alin.1 din lege (art. 9, alin.6 din Lege anr.341/2004). Prin urmare, titlurile prevăzute de lege se eliberează de Președintele R. la propunerea Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989. Totodată, persoanelor care au participat la Revoluție, dar nu se încadrează în criteriile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 566/1996, cu modificările ulterioare, li se va atribui calitatea onorifică de participant la Revoluția română din decembrie 1989, în condițiile prevăzute de normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Art. 10 din HG nr. 1412/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004 prevede că “Persoanele care nu au certificatul doveditor al titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau brevetul de atestare a titlului acordat, întrucât acestea nu au fost niciodată ridicate și nici nu mai există posibilitatea eliberării lor, dar ale căror nume se regăsesc în listele cuprinzând propunerile făcute de SSPR Administrației Prezidențiale pentru eliberarea titlurilor prevăzute la art. 1 - 3 din Legea nr. 42/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau în decretele Președintelui R. de atribuire a acestor titluri, publicate în Monitorul Oficial al R., Partea I, vor prezenta, în acest sens, o declarație pe propria răspundere, autentificată conform legii”.

Prin urmare, din actele normative enunțate rezultă că instanțele judecătorești nu au competență generală se soluționare a unei cereri de constatare a calității de luptător în Revoluția română din 1989, competențe având organele special abilitate prin reglementările speciale menționate mai sus.

Reclamantul a invocat un temei general în susținerea cererii sale, respectiv Constituția R.. Instanța reține însă că în speță sunt incidente normele juridice speciale enunțate mai sus, care prevăd o procedură specială de urmat în acest caz și prin care nu se încalcă art.21 alin.4 din Constituție, întrucât nu este vorba despre jurisdicții administrative, din moment ce organele cu atribuții în domeniu nu desfășoară activități jurisdicționale.

Or, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială (a se vedea și considerentele deciziei nr.23/2008 a ÎCCJ). În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr.10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Însă nu se poate reține aici încălcarea art.6 din CEDO, întrucât persoanele nemulțumite de modul de soluționare a dosarelor/cererilor formulate în temeiul legilor speciale menționate, se puteau adresa instanțelor de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins și valorificarea acestuia, în condițiile Legii 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel că exigențele impuse de art.6 din CEDO privind accesul la justiție sunt îndeplinite.

În consecință, din considerentele expuse, în temeiul art.132 Cod procedură civilă, instanța va respinge cererea formulată de reclamant, ca inadmisibilă.

Prin decizia civilă nr.580R/23.02.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a civilă, s-a admis recursul formulat de recurentul reclamant V. E., în contradictoriu cu intimații pârâți Statul Român prin Ministerul de Finanțe și G. R. prin Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989, împotriva sentinței civile nr.413/22.01.2014 pronunțată de Judecătoria sector 6 București, s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

S-a reținut de către instanța de control judiciar că în mod eronat prima instanță a apreciat cererea reclamantului ca nefiind de competența instanțelor de judecată, reținând în cadrul analizei sale, alte temeiuri de drept decât cele indicate expres de reclamant.

Sub acest aspect, Tribunalul a observat că reclamantul nu a invocat normele legii speciale, ci a întemeiat solicitarea sa pe dispozițiile dreptului comun, respectiv, art. 35 cod procedură civilă, sesizând instanța cu o acțiune în constatare. În aceste condiții, prima instanță era ținută să examineze cererea de chemare în judecată în raport de acele temeiuri invocate de parte, în acord cu disp. art. 9 alin.2 cod procedură civilă.

Prin urmare, față de argumentele expuse, Tribunalul a apreciat că față de temeiul de drept indicat de reclamant, prima instanță era competentă să soluționeze cauza, fiind ținută a cerceta cererea prin raportare la prevederile dreptului comun, respectiv ale art. 35 cod procedură civilă.

De asemenea, instanța de control judiciar a dispus ca în rejudecare, instanța să examineze admisibilitatea cererii de chemare în judecată din perspectiva acțiunii în constatare întemeiată pe dreptul comun, respectiv, art. 35 cod procedură civilă, indicat expres de reclamant drept temei al demersului său.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 6 București la data de 15.05.2015, sub numărul_ 015**.

În ședința publică de azi instanța a respins excepția necompetenței generale, a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de ambii pârâți și a respins excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de pârâtul G. R. Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989 raportat la prevederile Legii nr. 42/1990 și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de același pârât raporta la dispozițiile Legii nr. 341/2004 și Legii nr. 42/1990.

La termenul de judecată din data de 17.09.2015, reclamantul a depus la dosar concluzii scrise.

Examinând cu prioritate, conform art. 248 NCPC, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții S. R. PRIN MINISTERUL DE FINANȚE, cu sediul în București, ., sector 5 și G. R. PRIN SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR DIN DECEMBRIE 1989, instanța reține că potrivit art. 501 alin. (1) NCPC, în caz de casare, hotărârea instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul, iar alin. (3) prevede că după casare, instanța de fond va judeca din nou ținând seama de toate motivele invocate în fața instanței a cărei hotărâre a fost casată.

Prin decizia civilă nr. 580R/23.02.2015, instanța de control judiciar a decis ca în rejudecare, instanța să procedeze la rejudecarea cauzei pornind de la admisibilitatea cererii de chemare în judecată din perspectiva acțiunii în constatare întemeiată pe dreptul comun, respectiv, art. 35 cod procedură civilă, indicat expres de reclamant drept temei al demersului său.

Prin urmare, din modul de redactare a considerentelor deciziei de casare, instanța de control judiciar a reținut, implicit, că admisibilitatea acțiunii trebuie analizată în raport de cadrul procesual deja stabilit. Pentru a statua astfel, instanța are în vedere că potrivit dispozițiilor art. 35 teza I NCPC, cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept, iar potrivit tezei a II-a, cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege. Cererea în constatare a fost definită ca acea formă de manifestare a acțiunii civile prin intermediul căreia reclamantul solicită constatarea existenței unui drept patrimonial sau nepatrimonial al reclamantului față de pârât, procedura nefiind una necontencioasă. Prin urmare, atât constatarea dreptului în starea în care se găsește, cât și admisibilitatea sau inadmisibilitatea cererii în raport de o acțiune în realizare in orice alta cale prevăzută de lege trebuie analizata în raport de un anumit pârât, iar nu în abstract.

Instanța de rejudecare apreciază că de vreme ce instanța de control judiciar a stabilit ca punct de plecare în rejudecare verificarea admisibilității în raport de temeiul juridic indicat de reclamant, art. 35 cod procedură civilă, așadar dacă reclamantul are sau nu o acțiunea în realizarea dreptului afirmat, înseamnă că a tranșat atât chestiunea interesului reclamantului, cât și cea a cadrului procesual stabilit de reclamant, cu putere de lucru judecat.

Prin urmare, cele două excepții de lipsă a calității procesuale pasive invocate de fiecare pârât din cauză în ceea ce-l privește vor fi respinse ca neîntemeiate, ca urmare a puterii de lucru judecat a considerentelor deciziei de control judiciar.

Procedând la verificarea admisibilității acțiunii reclamantului în raport cu temeiul de drept indicat, art. 35 NCPC, instanța de rejudecare observă că reclamantul a indicat numai temeiul de drept procesual civil al acțiunii sale, nu și temeiul de drept substanțial.

Pentru a se constata existența unui anumit drept, este necesar să existe, din punct de vedere substanțial o normă de drept care să recunoască reclamantului dreptul a cărui constatare se solicită, ca atare, sau să existe un act administrativ sau jurisdicțional care să recunoască reclamantului dreptul afirmat, așadar dreptul substanțial să preexiste în patrimoniul/persoana reclamantului, el fiind supus numai constatării instanței prin hotărâre judecătorească, așa cum se află în patrimoniul reclamantului.

De lege lata, nu există în vigoare o dispoziție de drept pozitiv generală sau specială care să reglementeze instituția luptătorului-deținut al Revoluției din 1989 sau să reglementeze o procedură de obținere a acestei calități de către persoanele ce afirmă o astfel de calitate.

În ceea ce privește calitatea de luptător-reținut, se impune a preciza că a existat o reglementare, respectiv Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, abrogată anterior introducerii acțiunii reclamantului, respectiv prin Legea nr. 341/2004 Legea recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 și pentru revolta muncitorească anticomunistă de la B. din noiembrie 1987.

Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 42/1990 prevedea că Titlul de Luptător pentru V. Revoluției Romane din Decembrie 1989 se conferă și celor care au fost reținuți în perioada 16-22 decembrie 1989 ca urmare a participării la acțiunile pentru victoria revoluției, precum și celor care, în perioada 16-22 decembrie 1989, s-au remarcat prin fapte deosebite în lupta pentru victoria revoluției, iar alin. (3), (4) prevedeau că Persoanele prevăzute la alin. 2 trebuie să facă dovada faptelor deosebite în luptele pentru victoria revoluției și să fie recomandate de o asociație, un club, o fundație sau o ligă a luptătorilor, legal constituite până la data de 30 decembrie 1992. În vederea recunoașterii calității prevăzute de prezenta lege, a eliberării certificatelor doveditoare și propunerii distincțiilor prevăzute la art. 1, 2, 3 și 4 din prezenta lege se instituie Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din decembrie 1989.

Ulterior, legea nr. 341/2004, prin art. 3 lit. b) pct. 2 prevedea că titlul de luptător-reținut se atribuie celor care au fost puși în detenție preventivă, până în data de 22 decembrie 1989, de forțele de represiune, ca urmare a participării la acțiunile pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989. Art. 33 din aceiași lege prevede Calitățile obținute potrivit prezentei legi, pentru persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1,2 și 4 nu pot fi schimbate și se acordă în baza titlurilor acordate de către Președintele R., prin Decret prezidențial, publicat în Monitorul Oficial al R., conform Legii nr. 42/1990, republicată, cu modificările ulterioare.

De asemenea, art. 9 alin. (1) din aceiași lege, prevede că Certificatele doveditoare care, în perioada 1990-1997, au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 și de Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din decembrie 1989, după verificare, potrivit art. 5 alin. (3), (4) și (5), se vor preschimba, la cererea titularului, de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, până la data de 30 aprilie 2010 inclusiv. Din reglementarea alin. (4) din aceiași lege rezultă că Certificatele doveditoare care, în perioada 1990-1997, au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 și de Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din decembrie 1989, pe perioada preschimbării, maximum 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, își păstrează valabilitatea, termenul fiind prorogat OUG nr. 182/2005, OUG nr. 133/2004 și Legea nr. 37/2005, până la data de 30.12.2006, inclusiv.

Prin urmare, noua reglementare introdusă prin legea nr. 341/2004 viza, prin art. 3 lit. b) pct. 2, art. 33 și art. 9 numai preschimbarea certificatului doveditor al calității de reținut în Revoluția din 1989, obținută în condițiile Legii nr. 42/1990, nu și posibilitatea de depunere a unei cereri pentru recunoașterea sau dobândirea acestei calități.

Ca atare, la data de 10.07.2013, când reclamantul a introdus acțiunea de față, nu exista în dreptul substanțial pozitiv o cale procesuală specifică prin care reclamantul să obțină recunoașterea calității de luptător – deținut, iar în ceea ce privește calitatea de luptător –reținut nu mai exista o astfel de cale în vederea realizării dreptului, prin intermediul căreia reclamantul să obțină recunoașterea calității sale de luptător-reținut, ca urmare a abrogării legii nr. 42/1990.

Așa fiind, strict prin prisma admisibilității acțiunii în constatare de față, raportat la prevederile art. 35 teza a II-a NCPC, din punctul de vedere al subsidiarității acțiunii în constatare față de acțiunea în realizare sau unei alte căi prevăzute de lege (așadar nu neapărat o acțiune judiciară în realizare, putând fi vorba și de o procedură extrajudiciară) acțiunea în constatare promovată de reclamant nu este inadmisibilă în lipsa unui act normativ de drept comun sau special care să recunoască reclamantului posibilitatea de a obține de la pârâții din prezentul proces, recunoașterea dreptului.

Pe fondul său, acțiunea în constatare introdusă de reclamant este, însă, neîntemeiată.

Așa cum s-a arătat anterior, art. 35 cod procedură civilă deschide reclamantului acțiunea în constatare, pe cale judiciară, a existenței unui drept, așadar a unui raport juridic concret între acesta și pârâții care îi contestă dreptul afirmat, așa cum se regăsește în patrimoniul reclamantului la data introducerii acțiunii, în lipsa unei acțiuni în realizare.

Art. 35 cod procedură civilă este, însă, temeiul de drept procesual al cererii și, prin urmare, simpla sa invocare nu este de natură să justifice, din punct de vedere substanțial, justețea cererii reclamantului. Ca atare, reclamantul trebuie să facă dovada că există o normă de drept substanțial, un act juridic sau un act jurisdicțional care îi recunoaște, în condițiile legii, calitatea afirmată, așadar să facă dovada că dreptul afirmat preexistă în persoana sau patrimoniul său, astfel încât acesta să fie confirmat/ constatat pe cale judiciară în starea în care se găsește.

Or, în speță, din niciunul dintre înscrisurile depuse la dosar de către reclamant nu rezultă că vreo normă de drept substanțial sau vreo autoritate a statului român i-a recunoscut acestuia, anterior depunerii prezentei cereri, calitatea de luptător-deținut sau, după caz, luptător-reținut în Revoluția din 1989.

Așa cum s-a arătat, după Revoluția din 1989, legiuitorul a adoptat două acte normative speciale, respectiv cele la care s-a făcut deja referire, legea nr. 42/1990 și legea nr. 341/2004 și niciunul dintre ele nu a conferit – raportat la adresa nr. 270/P/2008 din 6 decembrie 2012 (fila 7) emisă de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – competența acestei instituții, de a constata vreuna dintre calitățile menționate de actele normative enunțate.

În ceea ce privește calitatea de luptător-reținut, aceasta putea fi recunoscută numai în condițiile legii nr. 42/1990, cu procedura prevăzută de art. 2 din lege și 23 din HG nr. 566/1996, Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din decembrie 1989, printr-un certificat emis, în condițiile art. 41 din HG nr. 566/1996 și art. 2 alin. (3), (5) din legea nr. 42/1990 de către Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din decembrie 1989.

Cât privește confirmarea calității astfel obținute și preschimbarea certificatului obținut sau a unui nou certificat, 3 lit. b) pct. 2, art. 33 și art. 9 din legea nr. 341/2004, prevedeau o altă procedură, fără a mai recunoaște posibilitatea de depunere a unei cereri pentru recunoașterea sau dobândirea acestei calități.

Prin urmare, înscrisurile depuse la dosar de către reclamant - adresa nr. 270/P/2008 din 6 decembrie 2012 (fila 7) emisă de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în care se menționează că reclamantul apare în volumul Jilava 57 având calitatea potrivit dispozițiilor legale, de luptător reținut, ordonanța din data de 24.06.1993 din dosarul nr. 522/Sp/1993 (fila 8), fișa de cameră (fila 9), cererea de verificare la evidența populației (fila 10), declarația dată în calitate de martor în dosarul nr. 76/P/1990 (filele 11-12) sau rezoluția din data de 30.06.1993 de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr. 522/Sp/1989, având ca parte vătămată reclamantul din prezentul dosar (filele 13-14), nu atestă dreptul afirmat de reclamant, respectiv calitatea de luptător-reținut, câtă vreme o astfel de calitate nu a fost obținută în condițiile legii.

Așa cum s-a arătat anterior, recunoașterea calității de luptător – reținut al Revoluției din 1989 se putea obține numai în condițiile legii nr. 42/1990 și confirmată în condițiile legii nr. 341/2004, cu respectarea procedurii administrative și, respectiv, jurisdicționale, precum și a termenelor de depunere a cererii, reglementate de lege.

În aceste condiții, pentru constatarea – în procedura prevăzută de art. 35 NCPC - a calității de luptător-reținut în Revoluția din 1989, reclamantul trebuia să facă dovada că a obținut o astfel de calitate, contestată de pârâții din prezenta cauză, astfel încât să se rețină de către instanță că reclamantul are un drept în patrimoniul său (indiferent că este vorba despre un drept patrimonial sau unul nepatrimonial), susceptibil de recunoaștere pe calea unei acțiuni în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 35 cod procedură civilă.

Împrejurarea că reclamantul a preferat să stea în pasivitate (iar sub acest aspect nicio dovadă în sensul unui demers adresat vreuneia dintre instituțiile abilitate conform legii nr. 42/1990 anterior abrogării aceste legi), nu îl îndreptățește ca, invocându-și propria culpă, să pretindă, în realitate, constituirea unui drept pe calea unei acțiuni în constatare pură și simplă întemeiată numai din punct de vedere procedural, pe art. 35 NCPC.

Instanța de rejudecare nu poate proceda la soluționarea acțiunii reclamantului în alte condiții decât cele prevăzute de lege pentru toate persoanele care introduc o cerere, iar în cazul speței, în alte condiții decât cele stabilite de instanța de control judiciar.

A recunoaște reclamantului, în temeiul art. 35 cod procedură civilă un drept substanțial în alte condiții decât cele prestabilite de lege, înseamnă, pe de o parte, a crea o discriminare inacceptabilă între persoanele care au urmat procedura legală și au dobândit titlurile și drepturile prevăzute de Legea nr. 42/1990 și, respectiv, Legea nr. 341/2004 și cei care au rămas în pasivitate și solicită recunoașterea calității de revoluționar după cca 24 de ani, cum este cazul reclamantului, în condițiile în care parte din instituțiile cu competențe în acest domeniu au fost deja desființate (Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din Decembrie 1989, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990), iar atribuțiile lor au fost preluate, numai sub anumite aspecte, de către pârâtul SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR DIN DECEMBRIE 1989 din cadrul Guvernului R., iar, pe de altă parte, încălcarea considerentelor deciziei de casare ce a impus instanței de rejudecare să examineze acțiunea reclamantului numai prin prisma temeiului invocat, respectiv art. 35 NCPC, care nu recunoaște, în conținutul său, o astfel de calitate reclamantului.

Or, în speță, reclamantul nu a făcut dovada că i s-a recunoscut o astfel de calitate nici conform legii nr. 42/1990 și nici a altor dispoziții legale de drept substanțial (de drept privat sau public), astfel încât reclamantul nu are în patrimoniul său dreptul afirmat și, prin urmare, cererea reclamantului de contestare a calității de luptător-reținut în Revoluția din 1989 nu este întemeiată și va fi respinsă, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de ambii pârâți.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția tardivității introducerii cererii, invocată de pârâtul G. R. PRIN SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR DIN DECEMBRIE 1989.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL DE FINANȚE.

Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea în constatare introdusă de reclamantul V. E., CNP_7, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCA R.&R., în București, ., ., etaj 1, apartament 52, sector 6, în contradictoriu cu pârâții S. R. PRIN MINISTERUL DE FINANȚE, cu sediul în București, ., sector 5 și G. R. PRIN SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR DIN DECEMBRIE 1989, cu sediul în București, sector 1, Piața Presei Libere nr. 1, corpul B, etaj 3.

Cu drept numai de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 6 București, sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.09.2015.

Președinte Grefier

F.-C. M. V. – A. M.

.

DactiloMV/01.10.2015

Red.FCM/19.10.2015

2 ex. originale

Comunicat 2 exemplare

← Anulare act. Sentința nr. 6735/2015. Judecătoria SECTORUL 6...  Pretenţii. Sentința nr. 6748/2015. Judecătoria SECTORUL 6... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 6871/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI