Pretenţii. Sentința nr. 9040/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9040/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 9040/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 9040

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 09.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. C. D.

GREFIER: M. A.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . cu pârâta P. S..

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, în temeiul art. 131 Cod Procedură Civilă, procedând, din oficiu, la verificarea competenței sale, constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece prezenta cauză, având în vedere și dispozițiile art. 94 alin. 1 lit. k și ale art. 107 alin. 1 Cod Procedură Civilă.

În temeiul art. 238 Cod Procedură Civilă, instanța estimează durata procesului la o lună.

În temeiul art. 258 Cod de Procedură Civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

Instanța rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 17.09.2015, sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . în judecată pârâta P. S. pentru a fi obligată la plata sumei de 835,74 lei, reprezentând cote de întreținere aferente perioadei decembrie 2014 - iulie 2015, a sumei de 400 lei, reprezentând fond de rulment și a sumei de 291,61 lei, reprezentând penalități de întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta, în calitate de proprietar al apartamentului nr. 18, nu a mai achitat cotele de întreținere aferente apartamentului în perioada decembrie 2014 - iulie 2015, cuantumul total al acestora ridicându-se la 1527,35 lei, la care se adaugă fondul de rulment în valoare de 400 lei. În cotele de întreținere arătate au fost incluse penalități de întârziere aplicate și facturate de către furnizorii de utilități, repartizate proporțional cu contravaloarea consumului aferent apartamentului pârâtului și neachitat de către aceasta.

De asemenea la cotele de întreținere lunare au fost calculate penalități de 0,2% pe zi de întârziere, după trecerea unui termen de 30 de zile de la data fixată pentru plată, conform hotărârii Adunării Generale din data de 20.08.2013, totalul acestora ridicându-se la 291,61 lei.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 31 anexa 2 Legea nr. 114/1996, art. 58 și 67 din H.G. nr. 1275 și art. 13 din O.G. aprobată prin Legea nr. 234/2002.

La cerere au fost anexate, în copie, înscrisuri (filele 3-17).

La data de 08.10.2015, reclamanta a depus, prin serviciul registratură, o cerere prin care a solicitat încetarea procesului, deoarece, cu chitanța nr. 491/06.10.2015, pârâta a achitat suma de 1527,35 lei, care a fost anexată cererii.

Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Constatând că la data de 06.10.2015, după data introducerii cererii de chemare în judecată, pârâta a achitat integral suma de 1.527,35 lei solicitată de reclamantă cu titlu de cheltuieli de întreținere (note ședință depuse de reclamantă – fila 23, chitanță – fila 22) instanța constată că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect, urmând a o respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . în București, Al. Compozitorilor nr. 7, . în contradictoriu cu pârâta P. S., cu domiciliul în București, Al. Compozitorilor nr. 7, ., ., ca rămasă fără obiect.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.11.2015.

P. GREFIER

RED.DD/Thred.AM

4 ex/28.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 9040/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI