Pretenţii. Sentința nr. 9465/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9465/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 9465/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9465
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: T.-D. I. L.
GREFIER: T. C.-I.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul T. T..
Dezbaterile în fond au avut loc la data de 09.11.2015, fiind consemnate în încheierea de dezbateri de la acel termen, când instanța – pentru motivele consemnate în încheierea de dezbateri - a amânat pronunțarea la data de azi, 17.11.2015, hotărând după cum urmează:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 26.09.2014, sub nr._, reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul T. T., a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 40.897,20 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate în calitate de asigurător R.C.A., la plata dobânzii legale actualizată de la data introducerii acțiunii până la plata efectivă a debitului restant, respectiv obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 16.01.2014, în jurul orelor 23,00, pe ., pârâtul T. T., conducând autoturismul cu numărul de înmatriculare_, a circulat sub influența băuturilor alcoolice intrând în coliziune cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_, în jurul orelor 23,20 la intersecția dintre . . intrând în coliziune cu autoturismele cu numerele de înmatriculare_ ,_ și_ .
Raportat la evenimentul rutier din data de 16.01.2014, reclamanta a menționat că în calitate de asigurător RCA, a deschis dosarul de dauna RA0394B14 pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pentru care a fost achitată despăgubirea în cuantum de 6.751 Iei, conform Ordinului de Plată nr._/25.02.2014, dosarul de dauna RA0353AS14 pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pentru care a fost achitata despăgubirea în cuantum de 6.841,20 lei, conform Ordinului de Plată nr._/13.05.2014 și anexă, dosarul de dauna RA0476B14 pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pentru care a fost achitata despăgubirea în cuantum de 3.237 lei, conform Ordinului de Plată nr._/24.03.2014 și dosarul de dauna RA0475B14 pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pentru care a fost achitata despăgubirea în cuantum de 24.068 lei, conform Ordinului de Plată nr. 1364/28.04.2014.
Totodată, reclamanta a precizat că prin anexa 2 nr. DP965539/16.01.2014 întocmită de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Brigada Rutieră s-a reținut în sarcina numitului T. T. vinovăția producerii evenimentului rutier din data de 16.01.2014, acesta aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Urmare a producerii acestui eveniment rutier, a fost deschis dosarul penal nr. 1047/P/2014, numitul T. T. fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (l) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, art. 336 Noul Cod Penal.
În urma adreselor trimise prin adresa nr. MS 1219/15.09.2014 emisă de Inspectoratul General al Poliției Romane, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Brigada Rutieră i-a adus la cunoștință faptul că numitului T. T. i-au fost recoltate doua probe de sânge, rezultând o alcoolemie de 1,90 și l,75g/l alcool pur în sânge.
În ceea ce privește temeiul de drept în baza căruia a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 40.897,20 lei cu titlu de despăgubire achitată pentru repararea autoturismului avariat, reclamanta a adus în discuție prevederile art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, în baza cărora asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei.
Mai mult decât atât, reclamanta a solicitat instanței să observe că în prezenta cauză sunt îndeplinite prevederile art. 1357 din Noul Cod Civil, potrivit cărora: „(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoara culpa” coroborate cu prevederile art. 1349 Nou Cod civil, „(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.
Reclamanta a menționat că în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 194 din Noul C. proc. civ., art. 1349 din Noul C. civ. și art. 1357 din Noul C. Civ., art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicata, art. 58 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.
Reclamanta a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosarul cauzei următoarele: adresa nr. 2064 din 2064 din 23.09.2014, adresa nr. 2060 din 23.09.2014, adresa nr. 1733 din 01.09.2014, adresa nr. 1909 din 15.06.2014, proces-verbal de constatare a pagubelor la autovehicule, ordin de plată nr._ din 28.04.2014, adresa nr._ din 22.05.2014, ordin de plată nr._ din 24.03.2014, adresa nr._ D din 22.01.2014, adresa nr. DP965539 din 16.01.2014, ordin de plată nr._, tabel –anexa Generali OP_/13.05.2014, proces-verbal de constatare a pagubelor la autovehicule din dosarul de Daună nr. RA_ din 20.10.2014, ordin de plată nr._ din 25.02.2014, adresa nr._ din 08.01.2014.
Prin cererea și înscrisurile anexate depuse la dosarul cauzei în data de 15 octombrie 2014, prin Serviciul Registratură, reclamanta s-a conformat dispozițiilor instanței stabilite prin rezoluția din data de 29.09.2014 (f.27).
În ședința publică din data de 02.03.2015 pârâtul Triviu T., prin curator special S. L. R., a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată.
Pornind de la considerentele de fapt ale cererii și anume că la data de 16.01.2014 a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ circulând sub influența băuturilor alcoolice a intrat în coliziune cu mai multe autoturisme, pentru care reclamantul asigurător a deschis mai multe dosare de daună plătind în final despăgubiri în cuantum de 40.897,20 lei, pârâtul a apreciat cererea reclamantului ca fiind prematur introdusa din următoarele considerente:
Pornind de la premisele articolului 58 litera b) din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, care prevăd că: „ Asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în următoarele cazuri: litera b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție", vă rog să observați că textul de lege se referă la săvârșirea unei infracțiuni cu intenție, deci formă de vinovăție cerută de lege este intenția.
Prin anexa nr. DP965539/16.01.2014 întocmită de Direcția de Poliție a Municipiului București - Brigada Rutieră, pârâtul a precizat că i s-a întocmit un dosar penal fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 87 (alin) 1 OUG 195/2002 republicat în art. 336 din Noul Cod Penal, acest dosar, așa cum rezultă din răspunsurile anexate fiind în lucru, prin urmare instanța de judecată nefiind sesizată, nu a fost pronunțată o hotărâre prin care să se stabilească vinovăția sa, nu s-a stabilit o eventuală condamnare sau vreun prejudiciu. Mai mult decât atât, până la rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, persoană suspectă este prezumată nevinovată.
Mai mult decât atât, pârâtul a precizat că reclamanta avea posibilitatea conform art. 20 din Codul de Procedura Penală să se constituie parte civilă în procesul penal, iar el ar fi avut astfel posibilitatea să repare prejudiciul dacă ar fi fost găsit vinovat sau să încheie un acord de recunoaștere a vinovăției cu toate consecințele ce decurg din acesta în înțelesul legii penale.
Pârâtul a solicitat instanței să observe că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1357 din Noul Cod Civil, astfel cum a invocat reclamanta.
Având în vedere faptul că ancheta penală este în curs de desfășurare, nu se cunosc cu exactitate nici împrejurările în care s-au produs evenimentele, nu se cunoaște dacă autoturismele avariate erau staționate sau parcate regulamentar sau nu, prin urmare, prejudiciul la care face referire reclamanta este unul incert, nefiind îndeplinite condițiile art. 1357 din Noul Cod Civil. Așa cum a arătat anterior fapta ilicită este una prezumată la momentul actual nefiind constatată printr-o hotărâre a vreunei instanțe de judecată, prin urmare nu s-a stabilit nici raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și nici vinovăția pârâtului. Reclamanta a invocat faptul că existența vinovăției rezultă din anexa eliberată de Direcția de Poliție a Municipiului București - Brigada Rutieră, raționament fals având în vedere considerentele ce preced.
În drept, pârâtul a invocat dispozițiile art. 205-208 din Noul Cod de Procedura Civilă, art. 1357 din Noul Cod Civil, articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 20 din Codul de Procedura Penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 16.01.2014, în jurul orei 23:18, pârâtul a condus pe . cu numărul de înmatriculare_ fiind sub influența băuturilor alcoolice, motiv pentru care a pierdut controlul asupra direcției de deplasare a autoturismului și a cauzat avarierea a 4 autoturisme având ca număr de înmatriculare_ ,_ ,_ și_ .
Din ordonanța din data de 06.02.2015 pronunțată de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr. 1047/P/2014 rezultă faptul că pârâtul avea o alcoolemie de 0.80gr% motiv pentru care s-a dispus clasarea cauzei ca urmare a faptului că fapta săvârșită de acesta nu este prevăzută de legea penală.
Din baza de verificare CEDAM rezultă faptul că la data de 16.01.2014 autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ avea o poliță de asigurare obligatorie încheiată cu reclamanta cu o perioadă de acoperire a riscului de la 04-01-2014 la data de 03-07-2014.
În urma dosarelor de daună întocmite de către reclamantă ca urmare a cererilor de despăgubire formulate de proprietarii autoturismelor_ ,_ ,_ și_, pe baza avariilor existente la aceste autovehiculele evaluate la momentul formulării cererilor, reclamanta a achitat acestora suma de 40.897,20 lei astfel cum rezultă din ordinele de plată nr._/25.02.2014, nr._/13.05.2014, nr._/24.03.2014 și nr._/28.04.2014.
Potrivit art. 58 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România „Asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în următoarele cazuri: a) accidentul a fost produs cu intenție; b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție; c) accidentul a fost produs în timpul când autorul infracțiunii săvârșite cu intenție încearcă să se sustragă de la urmărire; d) persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus vehiculul fără consimțământul asiguratului.”
Instanța reține că potrivit art. 16 alin. 2 C.civ. fapta este săvârșită cu intenție când autorul prevede rezultatul faptei sale și fie urmărește producerea lui prin în intermediul faptei, fie, deși nu îl urmărește, acceptă posibilitatea producerii acestui rezultat. Față de gradul de alcoolemie al pârâtului, conducerea autoturismului în această stare reprezintă o acceptare a pârâtului cu privire la posibilitatea de a intra în coliziune cu alte autoturisme și de a produce avarierea acestora sau, și mai grav, vătămarea altor persoane. Prin urmare, instanța reține că fapta săvârșită de acesta s-a produs cu intenție indirectă, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 58 lit. a) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.
Cu privire la răspunderea civilă a pârâtului, instanța reține că acestea sunt îndeplinite în speța de față, deoarece conducerea sub influența alcoolului ce a avut ca efect avarierea autoturisme având ca numere de înmatriculare_ ,_ ,_ și_ reprezintă o faptă ilicită, prejudiciul cauzat constă în avarierea autoturismelor sus-menționate, pagube ce se ridică la suma de 40.897,20 lei achitată de reclamantă prin ordinele de plată nr._/25.02.2014, nr._/13.05.2014, nr._/24.03.2014 și nr._/28.04.2014, legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, iar vinovăția pârâtului rezultă din modul de săvârșire a faptei și constă în intenție indirectă.
Prin urmare, instanța urmează să admită cererea formulată de reclamantă și să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 40.897,20 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate de către aceasta pentru evenimentul din data de 16.01.2014, precum și la plata dobânzii legale de la data introducerii acțiunii și până la plata integrală a debitului.
De asemenea, având în vedere prevederile art. 1535 C.civ. în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență și până în momentul plății în cuantumul prevăzut de lege și fără să dovedească vreun prejudiciu. Prin urmare, pârâta este obligată în temeiul legii și la plata dobânzii legale aferente acestui debit de la data introducerii acțiunii și până la plata integrală a acestuia.
Cu privire la cererea curatorului de majorare a onorariului din oficiu, instanța constată că onorariul stabilit se încadrează în cele prevăzute de Protocolul încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Barourilor din România nr. 113.928/2008 și nr. 1693/2008, motiv pentru care va respinge cererea ca neîntemeiată.
În temeiul art. 453 alin. 1 C.p.c., instanța va obliga pârâtul la plata sumei de 2031,92 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru în cuantum de 1831,92 lei și onorariu curator în cuantum de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta ., cu sediul ales în București, ., ., având nr. de înregistrare la Registrul Comerțului J_, CUI_, în contradictoriu cu pârâtul T. T., având CNP-_, prin curator special Avocat S. L. R. cu sediul în București, Calea Dorobanților nr. 135-145, ., ., sector 1.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 40.897,20 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate de către aceasta pentru evenimentul din data de 16.01.2014, precum și la plata dobânzii legale de la data introducerii acțiunii și până la plata integrală a debitului.
Obligă pârâtul la plata de 2031,92 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru și onorariu curator.
Respinge cererea de majorare a curatorului ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București, sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.T.D.I.L /Thred.TPC 4 ex./13.01.2016
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9471/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9409/2015.... → |
|---|








