Contestaţie la executare. Sentința nr. 9398/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9398/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 9398/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9398

Ședința publică din data de 17.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. G.

GREFIER: Ș. G.

Pe rol soluționarea cauzei civile, privind pe contestatoarea R. A. și pe intimatul M. F. PUBLICE - AGENTIA N. DE ADMINISTRARE FISCALA - ADMINISTRATIA F. PUBLICE SECTOR 6, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei de ședință, lipsesc părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, iar contestatoarea nu a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa.

Având în vedere lipsa părților, instanța dispune amânarea cauzei al a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, lipsesc părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța, verificând competența conform art.131 alin.1 C.pr.civ.,constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial în temeiul art.94 alin.4 C.pr.civ., art.650 C.pr.civ. si HG. nr.337/1993.

Conform art.238 din C.pr.civ. instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la o lună.

Având în vedere că nu s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru de către contestatoare, instanța invocă din oficiu excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată.

Instanța reține cauza spre soluționare pe excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.08.2015 sub nr._, contestatoarea R. A. a formulat contestației la executare împotriva executării silite inițiate de intimatul M. FINANȚELOR PUBLICE-AGENTIA NAȚIONALA DE ADMINISTRARE FISCALĂ - Administrația Finanțelor Publice Sector 6 prin emiterea titlului executoriu nr._ din 20.07.2015 și a somației nr. 40/_ /_ prin care a solicitat admiterea cererii cu consecința anularii executării silite, precum și a tuturor actelor de executare efectuate în cadrul dosarului de executare nr._/40/_ /_ și suspendarea executării silite pornite de DGFPMB-AFP 6 până la soluționarea cererii de chemare în judecată.

În concluzie contestatoarea a solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 172 și urm. din OG 92/2003.

În dovedire a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisuri și expertiză contabilă și a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, somația nr. 40/_ /_, titlul executoriu nr._ din 20.07.2015, decizia de impunere anuală, contestația formulată împotriva deciziei nr._/31.12.2013 a ANAF, decizia nr. 52/23.01.2015 privind soluționarea contestației, contestația împotriva titlului executoriu.

La data de 02.10.2015 intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205-208 C.pr.civ.

În dovedire a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisuri.

La data de 14.10.2015 AGENTIA N. DE ADMINISTRARE FISCALA a depus înscrisurile care au stat la baza emiterii somației și titlului executoriu contestate.

Prin rezoluția din data de 19.10.2015, instanța a pus în vedere contestatoarei să facă dovada consemnării unei cauțiuni în sumă de 824,4 lei și să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 517,20 lei aferentă contestației la executare și dovada achitării taxei de timbru în sumă de 50 lei aferentă cererii de suspendare.

La termenul de judecată din data de 17.11.2015 instanța a invocat din oficiu excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată.

Analizând, cu prioritate, potrivit art.248, alin.1 și alin.2 Cod Proc.Civilă, excepția de netimbrare a cererii, invocată din oficiu, reține că.

Prin rezolutie comunicată la data de 22.10.2015, (după cum reiese din înscrisurile aflate la filele 80,83 dosar), a fost citat contestatoarea cu mențiunea ca până la termenul de judecată acordat să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în suma de 517,20 lei, aferentă contestației la executare și în suma de 50 lei, aferentă cererii de suspendare, conform art.10, din OUG nr.80/2013, sa transmită instanței dovada de plata în original.

La termenul de judecată din data de 17.11.2015, instanța a constatat că nu s-a făcut dovada achitării taxei de timbru în cuantumul stabilit, de către contestatoare.

Potrivit art.33 din OUG nr.80/2013 ,,(1)Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.,, ceea ce impune instanței ca numai după constată că partea interesată și-a îndeplinit integral obligația de plata relativ la taxele de timbru datorate să poată trece la soluționarea oricărei alte excepții invocate ori a fondului cererii.

Văzând cele anterior reținute, instanța va admite excepția netimbrării cererii și pe cale de consecință va anula cererea ca netimbrata, întrucât neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru în cuantumul prevăzut de lege se sancționează cu anularea cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția netimbrării cererii.

Anulează cererea formulată de contestatoarea R. A., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 6 și pe intimatul M. F. PUBLICE - AGENTIA N. DE ADMINISTRARE FISCALA - ADMINISTRATIA F. PUBLICE SECTOR 6, cu sediul în București, ., sector 2 ca netimbrată.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea se depune la Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti.

Pronunțată in sedinta publica azi, 17.11.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. G. Ș. G.

Red.AG/Thred.ȘG

4 ex./25.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 9398/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI