Acţiune în constatare. Sentința nr. 632/2015. Judecătoria SEGARCEA

Sentința nr. 632/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 632/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S.

S.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR 632

Ședința publică de la 15.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R. M. F.

Grefier: C. D. D.

Pe rol judecarea acțiunii civile formulate de reclamantul T. F. în contradictoriu cu pârâta C. E., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.

La apelul nominal făcut în ședință publică pe lista de priorități a cauzelor a răspuns reclamantul personal și asistat de apărător ales B. Olguța cu împuternicire avocațială aflată la dosarul cauzei, lipsă fiind pârâta. Se prezintă martorul B. T..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Față de lipsa pârâtei, instanța dispune apelarea cauzei la ordine.

La apelul nominal făcut în ședință publică în ordinea listei de ședința au răspuns reclamantul personal și asistat de apărător ales B. Olguța, lipsă fiind pârâta.

Instanța identifică martorul B. T. și procedează la audierea acestuia, declarația fiind consemnată în scris, semnată și atașată la dosarul cauzei.

Apărătorul reclamantului arată că renunță la audierea celui de-al doilea martor, numitul G. Ș..

Instanța ia act de renunțarea reclamantului prin apărător la audierea celui de-al doilea martor, respectiv G. Ș..

Apărătorul reclamantului depune la dosar interogatoriul și arată că nu are alte probe de administrat.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamantul prin apărător solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 15.10.2014, reclamantul T. F. a chemat-o în judecată pe pârâta C. E. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că între el și pârâtă a fost încheiată o convenție privind vânzarea-cumpărarea imobilul teren intravilan, în suprafață de 2800 mp (2.861 mp din măsurători), situat în com. Gighera, ., după cum urmează: - T 28, P 1325 – 1900 mp (1861 mp din măsurători) - T 28, P 1324 – 1.000 mp, terenuri cuprinse în TdP nr. 1584-_/20.11.1996, precum și pentru imobilele casă de locuit compusă din trei camere și două holuri, anexă gospodărească compusă din o cameră, bucătărie și hol, pătul și magazie, aflate pe terenul intravilan menționat mai sus, urmând ca hotărârea pronunțată să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat faptul că, la data de 15.05.2014, între părți a intervenit o convenție de vânzare-cumpărare, prin care pârâta s-a obligat să-i transmită dreptul de proprietate asupra imobilelor anterior menționate, în schimbul sumei de 8000 lei.

Reclamantul a precizat că, la momentul încheierii antecontractului, a achitat pârâtei prețul solicitat și a intrat în posesia imobilelor.

Reclamantul a pretins că, deși convenise cu pârâta să se prezinte în fața notarului în termen de 30 de zile, pentru perfectarea unui act autentic, ulterior aceasta a refuzat să-și îndeplinească obligația asumată.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1669 Cod civil.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat și instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale cu doi martori si luarea unui interogatoriu pârâtei.

Au fost depuse la dosar în copii: înscrisul sub semnătură privată intitulat „chitanță”, încheiat de părți la data de 15.05.2014; TDP nr.1584-_/20.11.1996, certificat de moștenitor nr 346/15.04.2005-BNP F. G. S., extras CF_ UAT Gighera, certificat fiscal .

Cererea a fost timbrată cu taxă timbru 1037 lei.

La data de 18.02.2015 reclamantul a depus la dosar o precizare cu privire la întinderea reală a terenului ce a făcut obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare.

La data de 06.03.2015 pârâta a depus la dosar întâmpinare ,învederând că este de acord cu acțiunea promovată de reclamant iar cele susținute de acesta sunt reale.

Deși a fost citată cu mențiunea la interogatoriu, nu s-a prezentat în fața instanței.

A fost audiat în cauză martorul B. T., declarația acestuia fiind consemnată în scris iar fila atașată la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În data de 15.05.2014, între părți a intervenit o convenție de vânzare-cumpărare, prin care pârâta s-a obligat să-i transmită reclamantului dreptul de proprietate pentru imobilul teren intravilan, în suprafață de 2900 mp (2.861 mp din măsurători), situat în com. Gighera, ., după cum urmează: - T 28, P 1325 – 1900 mp (1861 mp din măsurători) - T 28, P 1324 – 1.000 mp, terenuri cuprinse în TdP nr. 1584-_/20.11.1996 înscrise în CF nr._, precum și pentru imobilele casă de locuit compusă din trei camere și două holuri, anexă gospodărească compusă din o cameră, bucătărie și hol, pătul și magazie, aflate pe terenul intravilan menționat mai sus, înscrise în CM nr. 346/2005 BNP F. G. și CF nr._, în schimbul sumei de 8000 lei, în cuprinsul convenției fiind menționat că în termen de 30 zile de la data încheierii părțile se obligă să se prezinte la notar în vederea încheierii actului în formă autentică.

Prețul stabilit, în cuantum de 8000 lei, a fost achitat de către reclamant la momentul încheierii contractului respectiv, dată de la care reclamantul a și intrat în posesia imobilului, așa cum a rezultat din înscrisul încheiat de părți și din declarația martorului B. T.

Potrivit titlului de proprietate nr. 1584-_/20.11.1996, numitului C. P. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru care s-a încheiat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, iar potrivit certificatului de moștenitor nr 346/15.04.2005-BNP F. G. S., acesta a decedat la data de 07.02.2004, cu ultimul domiciliu în . C. E. este moștenitoarea acestuia, în calitate de soție supraviețuitoare.

Potrivit certificatului de atestare fiscală de la dosar terenul figurează în evidențe pe numele pârâtei C. E. iar din extrasul CF_-UAT Gighera, rezultă că pe numele pârâtei nu s-au găsit înscrise sarcini.

Martorul audiat B. T. în cauză a declarat că a fost prezent la încheierea înscrisului sub semnătură privată, pe care l-a semnat în această calitate, confirmând încheierea convenției și arătând că reclamantul este în posesia terenului sus-menționat, precum și că părțile s-au înțeles să se prezinte ulterior la notar pentru încheierea contractului în formă autentică, însă pârâta nu s-a prezentat din cauza sănătății, cu toate că reclamantul i-a solicitat îndeplinirea obligației.

Deși pârâta a fost citată cu mențiunea „la interogatoriu”, aceasta nu s-a prezentat, astfel încât în temeiul art. 358 Cod procedură civilă, instanța consideră refuzul ca o recunoaștere a pretențiilor reclamantului, respectiv că există un refuz al acesteia de încheiere a actului în formă autentică.

În speța, sunt aplicabile prevederile Noului cod civil - potrivit art. 5 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod Civil, conform căruia acesta se aplică tuturor actelor juridice încheiate după . (la 01.10.2011), convenția din speță fiind încheiată la 15.05.2014.

Conform art. 1669 alin. 1 si 2 din Noul Cod Civil:”(1) Când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite. (2) Dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat”, prevederi generale referitoare la promisiunea de a contracta existând și în art. 1279 din NCC.

Având în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile textului de lege anterior menționat, instanța va admite acțiunea reclamantului și va constata valabilitatea convenției, urmând ca hotărârea să țină loc de act autentic.

Astfel instanța reține că, din probele administrate, rezultă că între părți a fost încheiată o promisiune bilaterală de vânzare – cumpărare care îndeplinește toate condițiile de valabilitate, reclamantul și-a îndeplinit obligația de plată a prețului și a intrat în posesia terenului de la acea dată, iar pârâta refuză nejustificat să se prezinte la notar în vederea încheierii actului autentic.

De asemenea, în temeiul art. 453 C.p.civ. se va lua act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea precizată, formulată de reclamantul T. F., domiciliat în ., jud. D. CNP_ în contradictoriu cu pârâta C. E., domiciliată în com. Gighera, ., D. CNP_.

Constată valabilitatea promisiunii de vânzare cumpărare datată 15.05.2014.

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic pentru imobilul teren intravilan, în suprafață de 2900 mp (2.861 mp din măsurători), situat în com. Gighera, ., după cum urmează:

- T 28, P 1325 – 1900 mp (1861 mp din măsurători)

- T 28, P 1324 – 1.000 mp, terenuri cuprinse în TdP nr. 1584-_/20.11.1996 înscrise în CF nr._, precum și pentru imobilele casă de locuit compusă din trei camere și două holuri, anexă gospodărească compusă din o cameră, bucătărie și hol, pătul și magazie, aflate pe terenul intravilan menționat mai sus, înscrise în CM nr. 346/2005 BNP F. G. și CF nr._.

Ia act că reclamantul nu solicită obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

Cu apel, în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Aprilie 2015.

PREȘEDINTE

GREFIER

R. M. F.

C. D. D.

Red. R.M.F./

Tehnore/ HT /

4 EX/ 15.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 632/2015. Judecătoria SEGARCEA