Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 631/2015. Judecătoria SEGARCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 631/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 631/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S.
S.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR 631
Ședința publică de la 15.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. M. F.
Grefier: C. D. D.
Pe rol judecarea acțiunii civile formulate de reclamanta . în contradictoriu cu pârâții Z. V., B. I., Z. M., B. Anișoara, Z. E. și Z. N., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care,
Față de lipsa martorului, instanța stabilește în cauză un nou termen la data de 20.05.2015 pentru când se vor cita pârâții la interogatoriu și martorul G. B..
După acordarea termenului de judecată, se prezintă pentru reclamantă consilier juridic B. M. cu împuternicire de reprezentare convențională aflată la dosarul cauzei.
Instanța revine asupra măsurii amânării judecării cauzei și repune cauza pe rol.
Instanța identifică martorul G. B. S. și procedează la audierea acestuia, declarația fiind consemnată în scris, semnată și atașată la dosarul cauzei.
Reclamanta prin consilier juridic depune la dosar înscrisuri, precum și interogatoriile și arată că nu are alte probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta prin consilier juridic solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22.04.2014 pe rolul Judecătoriei S. sub nr._, reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâții Z. V., B. I., Z. M., B. Anișoara, Z. E. și Z. N., să se constate validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 05.11.2012 între reclamantă și pârâți pentru suprafața totală de 1,4394 ha, situat în com. Teslui, ., T 40, P 29, cu vecinătățile și amplasamentul menționate în TdP nr. 132-9566/04.10.1993 și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că printr-un act sub semnătură privată încheiat la data de 05.11.2012, a cumpărat de la pârâți suprafața de teren sus menționată și a plătit integral prețul stabilit de 4318 lei, intrând în posesia imobilelor.
Reclamanta a menționat că prin antecontractul de vânzare cumpărare s-a înțeles cu pârâții ca în termen de cel mai târziu trei luni de la data perfectării antecontractului să întocmească documentația cadastrală și să se prezinte la notar.
S-a mai învederat că încă din momentul încheierii antecontractului de vânzare cumpărare reclamanta a plătit prețul si a intrat în posesia terenului, comportându-se ca un adevărat proprietar, dar pârâții refuză să se prezinte la notar în vederea încheierii contractului în formă autentică. Mai invocă art.1270 N.c.c. potrivit căruia „ convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante” și art.1516 N.c.c. ce consacră principiul executării în natură a obligațiile și art.1528 N.c.c. care dispune că în cazul neîndepliniri obligației de a face creditorul poate fi autorizat să o ducă la îndeplinire pe cheltuiala debitorului, arătând că din aceste depoziții se deduce că legiuitorul permite instanței să suplinească voința debitorului și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1179, 1244, 1268, 1270, 1279, 1516, 1527, 1528, 1522, 1523, 1669 din Codul civil, art. 192-195 și art.116 și 126 din Codul de procedură civilă.
Reclamanta a precizat că în dovedirea acțiunii dorește să se folosească de proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâților.
La cererea de chemare în judecată au fost atașate următoarele înscrisuri: hotărârea asociatului unic al . ,certificat de la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu privire la societatea reclamantă, certificat de atestare fiscală, antecontractul de vânzare cumpărare încheiat între părți autentificat sub nr. 112/05.11.2012, notificare pârâți, titlul de proprietate nr. 132-9566/04.10.1993 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D., notificare, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale după defuncții Z. M. și Z. I., certificat de sarcini nr_ 07.07.2014, nr_/ 07.07.2014, nr_/ 19.02.2015- OCPI D., interogatorii .
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 430 lei.
Reclamanta a solicitat iar instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, a probei cu interogatoriul pârâților și a probei testimoniale cu martorul G. B. S., depoziție consemnată și atașată la dosar.
Pârâții, deși legal citați, nu s-au prezentat în fața instanței la interogatoriu și nici nu au depus întâmpinare
Analizând actele și lucrările dosarului, îninstanța reține următoarele:
Din înscrisul sub semnătura privată denumit „Antecontract de vânzare cumpărare " încheiat la data de 05.11.2012 între reclamanta SC R. O. SRL și pârâții Z. V., B. I., Z. M., B. Anișoara, Z. E. și Z. N., coroborat cu declarațiile martorului audiat G. B. S., instanța reține ca la data de 05.11.2012 intre reclamantă, în calitate de promitent-cumpărător și pârâți, în calitate de promitenți-vânzători, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect suprafața de 1,4394 ha teren arabil extravilan situat pe raza comunei Teslui, satul Tartal, judetul D. în T 40 P 29, cu vecinătățile și amplasamentul menționate în TdP nr. 132-9566/04.10.1993.
Prețul stabilit de părți a fost de 4318 lei si a fost achitat la data de 05.11.2012 reclamantul intrând de la această dată în posesia imobilului teren sus menționat .
Din titlul de proprietate nr. 132-9566/04.10.1993 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D., reiese că numitului Z. M. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare cumpărare .
În cuprinsul sesizării pentru deschiderea procedurii succesorale după defunctul Z. M., se menționează faptul că acesta a decedat în data de 04.03.1997 în localitatea Caracal, jud O., iar pârâții Z. V. și B. I. sunt moștenitori ai acestuia, în calitate de descendenți de gradul I ai defunctului, care a mai avut un fiu Z. I., decedat la 11.04.2011, având la rândul său moștenitori pe pârâții Z. M., B. Anișoara, Z. E. și Z. N..
Potrivit certificatelor de sarcini nr._ 07.07.2014, nr_/ 07.07.2014, nr_/ 19.02.2015- OCPI D., rezultă că pe numele defunctului Z. M. nu s-au găsit înscrise sarcini.
Martorul audiat în cauză G. B. S., a declarat că a fost prezent la încheierea înscrisului sub semnătură privată, însă nu l-a semnat în această calitate, confirmând cele menționate în clauzele acestuia și arătând că de la acea dată reclamanta este în posesia terenului sus-menționat, precum și că părțile s-au înțeles să se prezinte ulterior la notar pentru încheierea contractului în formă autentică, însă nu cunoaște de ce nu s-au prezentat, cu toate că reclamanta le-a solicitat îndeplinirea obligației.
Deși legal citați la interogatoriu, pârâții nu s-au prezentat, din motive nejustificate, în temeiul art. 358 C.p.civ. instanța urmând să considere această împrejurare ca o mărturisire deplină din partea acestora față de susținerile reclamantei, respectiv existența refuzului de a încheia actul în formă autentică.
În speța, sunt aplicabile prevederile Noului cod civil - potrivit art. 5 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod Civil, conform căruia acesta se aplică tuturor actelor juridice încheiate după . (la 01.10.2011), convenția din speță fiind încheiată la 05.11.2012
Conform art. 1669 alin. 1 si 2 din Noul Cod Civil:”(1) Când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite. (2) Dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat”, prevederi generale referitoare la promisiunea de a contracta existând și în art. 1279 din NCC.
Având în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile textului de lege anterior menționat, instanța va admite acțiunea reclamantei și va constata valabilitatea convenției, urmând ca hotărârea să țină loc de act autentic.
Astfel instanța reține că, din probele administrate, rezultă că între părți a fost încheiată o promisiune bilaterală de vânzare – cumpărare care îndeplinește toate condițiile de valabilitate, reclamanta și-a îndeplinit obligația de plată a prețului și a intrat în posesia terenului de la acea dată, iar pârâții refuză nejustificat să se prezinte la notar în vederea încheierii actului autentic.
În temeiul art. 453 C.p.civ., se va lua act că reclamanta nu solicită obligarea pârâților la cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul ales în C., . Malmo, nr. 30, . în contradictoriu cu pârâții Z. V., domiciliat în ., B. I., domiciliată în ., .. 41, jud. D., Z. M., domiciliată în com. Drăgotești, . S. cel M., nr. 5, jud. D., B. Anișoara, domiciliată în mun. Pitești, C.. D., nr. 2A, ., ., jud. Argeș, Z. E., domiciliată în ., ., jud. D., și Z. N., domiciliat în ., .. 41, jud. dolj.
Constată valabilitatea promisiunii de vânzare cumpărare datată 05.11.2012.
Prezenta hotărâre ține loc de act autentic pentru imobilul teren extravilan, în suprafață totală de 31,4394 ha, situat în com. Teslui, ., T 40, P 29, cu vecinătățile și amplasamentul menționate în TdP nr. 132-9566/04.10.1993.
Ia act că reclamanta nu solicită obligarea pârâților la cheltuieli de judecată.
Cu apel, în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Aprilie 2015.
PREȘEDINTE | GREFIER |
R. M. F. | C. D. D. |
Red. R.M.F./
Tehnored/ HT / 9 EX/15.05.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 603/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 632/2015. Judecătoria... → |
|---|








